ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1890/2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., ,,prin derogare de la prevederile art. 425 alin (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la 21 martie 2023, sub nr. x/3/2023, revizuentul A a solicitat, în contradictoriu cu intimata Banca B S.A., revizuirea sentinței civile nr. 1689/10.07.2019, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2018, în sensul de a obliga intimata la plata următoarelor sume: 4.156,48 euro, 5.759,28 euro, 59.800,52 euro și 92.908,4799 euro și să elimine din hotărârea atacată obligația intimatei la recalcularea dobânzii variabile cu procentul de 7,4% pe an de la data declarării nule a clauzei 2.10. lit. b) din contractul de credit, respectiv de 18 decembrie 2015 și până la 17 mai 2018, la care se va adăuga dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 13/2011, până la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1847 din 24 iulie 2023, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire și, în consecință, a respins-o ca tardivă.

Împotriva acestei sentințe, revizuentul a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1738A din 20 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare.

În susținere, a arătat, în esență, că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, subliniind, pe de o parte, că revizuirea nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive care evocă fondul, iar, pe de altă parte, că față de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, hotărârea a cărei revizuire se solicită trebuie să fi intrat în puterea lucrului judecat.

De asemenea, a afirmat că în acord cu statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii din decizia nr. 19/2016, partea nemulțumită de hotărârea judecătorească trebuie să respecte și să exercite calea de atac menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

În final, a susținut că, în speță, hotărârea care evocă fondul este cea supusă revizuirii, aceasta rămânând neschimbată în apel și în recurs, aceasta fiind definitivă după pronunțarea deciziei nr. 1663 din 21 septembrie 2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă.

Pe fond, a prezentat motivele revizuirii.

Prin întâmpinarea depusă la 11 martie 2024, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În acord cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 20 iunie 2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul și a acordat termen în ședință publică pentru judecarea acestuia, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în limitele controlului de legalitate, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de revizuire, autorul căii de atac a solicitat retractarea sentinței civile nr. 1689/10.07.2019, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2018.

Instanța învestită cu soluționarea cererii a respins ca tardivă cererea de revizuire. În apel, soluția primei instanțe a fost confirmată. În acest sens, instanța de prim control judiciar stabilit că raportat la prevederile art. 511 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea trebuia promovată în termen de o lună de la data comunicării sentinței a cărei retractare se solicită, întrucât curgerea acestui termen nu era influențată de momentul rămânerii definitive a acesteia. În aceste condiții, reținând că hotărârea supusă revizuirii a fost comunicată revizuentului la 29 ianuarie 2020, iar calea de atac a fost promovată la 21 martie 2023, a apreciat ca legală soluția primei instanțe de respingere a cererii de revizuire ca tardivă.

În recurs, contrar curții de apel, revizuentul susține că cererea de revizuire a fost depusă în termen legal, întrucât calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor definitive, intrate în puterea de lucru judecat, iar, în speță, sentința atacată a rămas definitivă prin decizia nr. 1663 din 21 septembrie 2022 a Înaltei Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, care i-a fost comunicată la 21 februarie 2023. Întrucât termenul de o lună s-a împlinit la 23 martie 2023, iar cererea sa a fost înregistrată pe rolul instanței de revizuire la 21 martie 2023, recurentul a apreciat cererea de revizuire a fost formulată cu respectarea normelor legale privind termenul de revizuire.

Ca atare, ceea ce contestă recurentul este aplicarea normelor procedurale ce reglementează termenul în care calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi declarată în raport cu data reținută de instanțele de fond ca fiind cea a comunicării sentinței atacate, critici integrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost fundamentată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, imperative și se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speță, față de actul de învestire al instanței de revizuire, termenul în care putea fi promovată revizuirea ce constituie obiectul cauzei de față este cel prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și este de o lună calculată de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Recurentul susține că termenul de revizuire se calculează de la data comunicării hotărârii definitive, respectiv a deciziei instanței de recurs.

Criticile recurentului nu pot fi primite, întrucât dispozițiile procedurale citate prevăd fără echivoc că momentul de început al termenului de revizuire pentru ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. îl constituie data comunicării hotărârii supuse revizuirii, și nu data comunicării deciziei prin care hotărârea contestată a rămas definitivă, textul de lege necondiționând exercitarea revizuirii într-o asemenea situație de epuizarea tuturor căilor de atac de reformare, așa cum tinde a acredita ideea revizuentul.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire nu s-a pronunțat asupra admisibilității căii extraordinare de atac din perspectiva art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea ce se cere a fi revizuită este o hotărâre definitivă, astfel că în raport de soluția contestată în recurs - introducerea în termen a cererii de revizuire - nu prezintă relevanță data soluționării apelului sau recursului și nici nu devin incidente în cauză dispozițiile art. 459 C. proc. civ., care reglementează ordinea exercitării căilor de atac în cadrul procedurii civile de judecată.

Deși legiuitorul a stabilit o anumită ordine a căilor de atac, dreptul părții de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârilor date în primă instanță și susceptibile de apel, prin stabilirea termenului de la art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este înlăturat.

Împrejurarea că autorul căii de atac a așteptat soluționarea definitivă a cauzei pentru a declara revizuirea de față și nici efectele alegerii momentului procesual pentru exercitarea acesteia după comunicarea hotărârii nu pot fi imputate instanței de revizuire și nici instanței de apel, de vreme ce ipoteza sesizată de recurent -calculul termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii definitive -, nu își găsește corespondent în normele de procedură civilă, iar pentru ipotezele în care legiuitorul a optat pentru un alt termen, acesta l-a prevăzut în mod expres în cuprinsul normei legale.

Mai mult, în considerarea principiului legalității căilor de atac, revizuentul era obligat să își exercite drepturile procesuale numai în condițiile și în termenele prevăzute de lege, chestiunea ordinii exercitării căilor de atac fiind un element străin de problema de drept dedusă judecății în recurs.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților; în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării acestui drept constituțional.

Și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor (Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit).

Cum cererea de revizuire a fost formulată la 21 martie 2023, după mai mult de 3 ani de la comunicare hotărârii contestate în revizuire, 29 ianuarie 2020, și având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea termenului cu sancțiunea decăderii, în speță, neexistând vreo dispoziție legală care să înlăture aplicarea ei.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei civile nr. 1738A din 20 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata Banca B S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.