ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 879/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucur ești, secția a VI-a civilă, la data de 16.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței să dispună constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în cuprinsul contractului de credit nr. x din data de 08.03.2007, încheiat cu C. S.A., în conținutul următoarelor articole: art. 4.1, 4.3; art. 5.1, 5.4; art. 5.6; art. 6.1; art. 9 lit. e); art. 11 și al contractului de credit nr. x din data de 27.06.2008, încheiat cu C. S.A., în conținutul următoarelor articole: art. 1.1. lit. b), art. 2.3 și art. 3.12; art. 3.1, art. 3.2., art. 3.3 și art. 3.7; art. 3.11; art. 3.14; art. 4.1, 4.5,4.6; art. 4.7; art. 6 lit. j), art. 8.1; constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive anterior precizate și, în consecință, modificarea/înlăturarea acestora din contract; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă, comision de procesare și comision de administrare credit; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care trebuie să le restituie; reechilibrarea contractelor prin stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la cursul de la data încheierii contractelor, respectiv la data de 08.03.2007 - 2,1039 RON pentru 1CHF, iar la data de 27.06.2008 - 2,2746 RON pentru 1 CHF, cu consecința restituirii întregii sume percepute ca urmare a creșterii cursului valutar, precum și conversia creditului din CHF în RON, la cursul de la data acordării creditelor, urmând ca plata acestora să se facă în continuare în RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1164/28.04.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă, prin întâmpinare și s-a admis în parte cererea formulată de reclamanți, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor încasate în baza clauzelor constatate ca abuzive prin sentința civilă nr. 3826/20.10.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 661/2022 din 28 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins apelurile declarate de apelanta- pârâtă C. S.A. și apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1164 din data de 28.04.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, pârâta C. S.A., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în condițiile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii apelului formulat de recurenta C., iar, în consecință, respingerea cererii intimatilor-reclamanți cu privire la restituirea sumelor ce reprezintă diferența dintre dobânda percepută în baza celor două contracte și dobânda calculată de reclamanți, cu obligarea reclamanților- intimați la suportarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

Instanța de apel face o interpretare greșită a legii prin instituirea obligației în sarcina sa de restituire a dobânzii încasate în plus față de valoarea dobânzii consemnate în cuprinsul graficului de rambursare emis inițial în temeiul celor două contracte de credit, dobânda actualizată cu dobânda legală aferentă calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la momentul plății efective.

Recurenta- pârâtă consideră că soluția instanței de apel de a dispune restituirea dobânzii încasate în plus față de valoarea dobânzii consemnate în cuprinsul graficului de rambursare emis inițial în temeiul celor două contracte de credit încheiate cu intimații- reclamanți în 2007 și 2008, este greșită, motivele de recurs încadrându-se în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai exact, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, prin modificarea forțată a raporturilor contractuale dintre părți, încălcând, astfel, principiul libertății contractuale, instanța de apel și-a depășit atributele puterii judecătorești, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, a susținut recurenta-pârâtă că, prin soluția dată, instanța de fond a intervenit în convenția părților și în mod injust a procedat la restituirea diferenței de dobândă încasată în plus față de valoarea dobânzii consemnate în cuprinsul graficului de rambursare emis inițial în temeiul celor două contracte de credit, hotărârea instanței de apel fiind nelegală prin raportare la principiul pacta sunt servanda și denotă o greșită interpretare a clauzelor contractuale privind dobânda, stipulate în cele doua contracte, întrucât, prin dispoziția primei instanțe și a instanței de apel de a restitui dobânda excedentară, s-a ajuns la eliminarea dobânzii variabile pentru perioada anterioară implementării O.U.G. nr. 50/2010.

Sub acest aspect, recurenta apreciază că este nefondată soluția pronunțată de instanța de apel care a dat curs cererii intimaților de restituire a diferenței de dobândă, ca urmare a eliminării criteriilor în funcție de care varia dobânda. Prin contractele de credit analizate nu s-a prevăzut o dobândă fixă, care are caracter de excepție și care se regăsește în componența altor tipuri de produse pe care le oferă Banca și pentru care intimații nu au optat, ci o dobândă curentă variabilă.

În acest context, în mod eronat instanța de apel consideră că prin restituirea dobânzii excedentare și transformarea obligațiilor asumate de împrumutat - dobânda variabilă fiind transformată în dobândă fixă - se elimină efectele unei clauze contractuale, fără a recunoaște că ar fi intervenit în acordul părților, în sensul celor susținute citând cele statuate de C.J.U.E. în Hotărârea pronunțată în Cauza Banco Espanol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon.

În concluzie, dispunând restituirea diferenței de dobândă în lipsa unui acord al părților sau a unui temei de drept care să permită o astfel de măsură, instanța de apel a modificat raporturile contractuale și a obligat Banca să se supună voinței consumatorului, încălcând astfel principiul libertății de voință, enunțat și recunoscut de legislația română.

Procedând în acest mod, instanța a încălcat modul în care, prin acordul liber exprimat la momentul încheierii Contractelor de credit, a fost stabilită dobânda creditului acordat și, astfel, instanța de apel a modificat conținutul clauzelor ce reglementează modul de percepere al dobânzii, fapt care este interzis.

De asemenea, eventuala intervenție a instanței în contracte, în sensul stabilirii de către instanță a unei dobânzi fixe până la implementarea O.U.G. nr. 50/2010, nu este permisă de principiile de drept și nici măcar de Legea nr. 193/2000.

Din perspectiva criticii privind greșita aplicare a legii, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta-pârâtă a susținut că instituția plății nedatorate nu este aplicabilă în prezenta cauză

Dispozițiile care reglementează plata nedatorată nu pot constitui fundamentul legal reținut de instanța de apel pentru a constata temeinicia cererii de restituire, întrucât plata nu s-a făcut din eroare, ci în temeiul unor acte juridice încheiate de părți, în prezenta cauză fiind reprezentat de contractele de credit, prin stabilirea unui mod de calcul al dobânzii.

În opinia sa, sancțiunea constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu comportă un efect restitutoriu, asa cum decide în mod nedrept instanța de apel și, prin urmare, în ce privește dispoziția de restituire a sumelor încasate rezultate din diferențele de dobândă, solicită a se constata că recurenta nu a încasat sume nedatorate și, ca atare, nu poate să îi incumbe obligația de restituire.

De asemenea, în situația în care s-a reținut prin decizia atacată caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda revizuibilă, instanța nu putea dispune restituirea acestor sume de bani, pentru că, în virtutea dreptului material aplicabil în materia protecției consumatorilor (Legea nr. 193/2000 și Directiva 93/13/CEE), sancțiunea care intervine în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor este una sui generis. Mai exact, acest tip de sancțiune impune încetarea producerii efectelor pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate, astfel cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

În ce privește acordarea dobânzilor legale, pentru toate sumele solicitate a se restitui, subliniază că, potrivit art. 1088 C. civ. 1864, punerea în întârziere în ceea ce privește dobânda în materie civilă curge de la data cererii de chemare în judecata, nicidecum de la data la care au fost achitate de reclamanți sumele la care se solicită acordarea de dobânzi legale, nefiind în ipoteza de la art. 994 C. civ. 1864 (sume încasate cu rea-credință), întrucât respectivele sume au fost percepute conform prevederilor contractului de credit.

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă apreciază că nu datorează părții adverse nicio sumă de bani, decizia instanței de restituire a sumelor plătite în baza clauzelor art. 4.1 si art. 3.1 din contractele de credit analizate fiind nefondată.

În finalul memoriului de recurs, recurenta a criticat hotărârea și în ceea ce privește cheltuielile de judecată, considerând că soluția instanței de apel este greșită cu privire la clauzele constatate a fi abuzive, drept pentru care a susținut că nu are o culpă procesuală care să motiveze obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prima instanță și în apel, solicitând totodată, obligarea reclamanților-intimați la plata cheltuielilor de judecată suportate de recurentă pe parcursul desfășurării litigiului.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 07.07.2022, sub nr. x/2017.

Apărarea formulată în cauză

Intimații- reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare la recurs, prin care, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca legală și temeinică; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (fără a fi anexată dovada acestora); la întâmpinare, a fost anexată împuternicirea avocațială .

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 16 iunie 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 9 februarie 2023, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe pct. 4 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., prin care recurenta- pârâtă susține că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, este nefondat.

Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" prevăzută de text, intrinsecă acestui motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera unei alte autorități, executive sau legislative, astfel cum sunt acestea delimitate de Constituție și legile organice, în acest caz, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe.

Or, examinând hotărârea recurată sub acest prim aspect, Înalta Curte constată că aceasta este legală, instanța de apel stabilind în mod corect efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind dobânda din contractele de credit încheiate cu intimații- reclamanți, dispunând și restituirea prestațiilor achitate nejustificat.

Din moment ce s-a reținut cu autoritate de lucru judecat nulitatea absolută a clauzelor privind dobânda revizuibilă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a băncii intimate- pârâte, restituirea dobânzii încasate de bancă se impunea, ca efect al nulității constatate.

Contrar susținerilor recurentei- pârâte, așadar, și fără depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța de apel nu a realizat vreo modificare a relației contractuale și a libertății de voință a părților la încheierea contractului, prin faptul că a dispus obligarea recurentei- pârâte la restituirea diferenței de dobândă, instanța exercitându-și prerogativele legale de a soluționa litigiul potrivit regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea pe deplin a principiului înscris în art. 22 C. proc. civ. și dând eficiență în mod legal efectului nulității absolute constatate.

Înalta Curte va înlătura și celălalt motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica recurentei- pârâte privind aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864, întrucât instanța de apel nu ar fi dat eficiență principiului forței obligatorii a contractului, nefiind fondată.

Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și a regulii de drept civil, potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forță obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, se desprinde concluzia că actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecințelor acestora, ceea ce, în speță nu era cazul, consumatorul neavând reprezentarea elementelor prin care se modifică dobânda.

Este de menționat și faptul că jurisprudența CJUE recunoaște judecătorului național puterea de a declara din oficiu nule clauzele unui contract constatate ca fiind abuzive și s-a statuat că există un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele (Hotărârea Curții în cauza C-241/98, Salvat Editores S.A. vs. Jose M. Sanchez Alcon Prades).

De asemenea, în jurisprudența națională s-a statuat că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, care prevede că aceste clauzele nu vor produce efecte juridice.

Înalta Curte reține că în virtutea principiului restitutio in integrum și a plății nedatorate, tot ce s-a executat în baza unei clauze abuzive, a cărei nulitate absolută s-a constatat, trebuie restituit, astfel încât părțile contractului să ajungă în situația în care acea clauză nu ar fi fost inserată în convenția lor.

Prin urmare, în măsura în care clauza respectivă și-a produs efectele și părțile au executat deja prestații în baza acesteia, constatarea nulității presupune și restituirea a ceea ce au primit, contrar susținerilor recurentei.

Din moment ce s-a produs desființarea retroactivă a temeiului obligației de a plăti dobânda revizuibilă, stipulată în cuprinsul clauzelor constatate ca abuzive, restituirea prestațiilor executate în temeiul acestor dispoziții contractuale anulate este aplicabilă, în virtutea dispozițiilor legale exprese care reglementează efectele nulității absolute, impunându-se repunerea părților în situația anterioară, conform principiului restitutio in integrum.

Ca atare, în mod legal s-a reținut că intimații- reclamanți sunt îndreptățiți la recuperarea sumelor achitate în plus în urma majorării nelegale de către recurentă a dobânzii contractuale, întrucât efectul nulității absolute este unul retroactiv, astfel încât pârâta nu mai are niciun temei să rețină sumele încasate în plus, prin majorarea dobânzii contractuale.

Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea Hotărârii CJUE 269/19 și a dispozițiilor art. 969 C. civ.

Înalta Curte reține că această clauză a fost constatată nulă pentru caracterul ei abuziv, justificat de lipsa transparenței mecanismului de modificare a dobânzii și nu de caracterul variabil al dobânzii. Modalitatea prin care s-a stabilit posibilitatea de modificare a dobânzii a creat un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și nu caracterul variabil al dobânzii.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenta-pârâtă, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 661/2022 din 28 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.