Decizia nr. 793/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în 11.01.2021, sub nr. x/299/2021 reclamanta A a chemat în judecată pe pârâții B și C, pentru ca instanța să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere cu rezervă/constituirea dreptului de uzufruct viager, autentificat sub nr. 472/04.03.2009 de notar public D, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale la care s-au obligat pârâții, respectiv întreținerea, astfel cum a fost descrisă în contract, care constituia contraprestația acestora în schimbul nudei proprietăți transmise. Pârâta E (fostă F) a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, instanța să dispună ca reclamanta A să îi permită accesul pentru continuarea executării, așa cum rezultă din contractul de întreținere nr. 472/04.03.2009, respectiv să i se stabilească, pentru cota sa, o sumă în lei, ca echivalent al întreținerii. Reclamanta A a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Prin sentința civilă nr. 4988/03.06.2021, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la 12.07.2021. Prin sentința civilă nr. 1477/14.10.2021, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului. Prin sentința civilă nr. 177F/23.12.2021, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la 25.01.2022. Prin încheierea pronunțată din 14.04.2022, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, invocate în raport cu cererea reconvențională.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1673/03.11.2022, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea reconvențională și a stabilit, ca echivalent al întreținerii datorate reclamantei în temeiul contractului de întreținere cu rezerva/constituirea dreptului de uzufruct viager autentificat sub nr. 472/04.03.2009, obligația solidară a pârâților de a plăti reclamantei suma de 1.500 lei/lunar; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta E a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 706A/21.06.2024, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., reclamanta A, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. - Printr-o primă critică, întemeiată pe pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat că, deși instanța de apel a constatat ca fiind întemeiate susținerile sale referitoare la încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de către tribunal, în privința declarațiilor celor doi martori propuși de către pârâta-reclamantă, dispunând înlăturarea acestora din ansamblul probator, totuși, analizând temeinicia sentinței în ansamblu, a respins apelul, ca nefondat. Or, este lipsit de relevanță faptul înlăturării depozițiilor martorilor, audiați cu încălcarea legii, dacă pe fond este menținută soluția primei instanțe, la pronunțarea căreia au contribuit și depozițiile de martor îndepărtate ulterior. Arată că, în urma înlăturării depozițiilor martorilor paratei-reclamante, nu cunoaște care sunt probele efective, care conduc la soluția asupra căreia s-a oprit instanța. De asemenea, precizează și că sub incidența acestui motiv de casare se circumscriu și criticile ulterioare, în sensul încălcării principiului disponibilității atât cu privire la faptul că pârâtul C nu și-a exprimat poziția cu privire la înlocuirea obligației contractuale de întreținere și nici la cuantumul sumei reprezentând echivalentul întreținerii lunare (care a fost precizat, după închiderea dezbaterilor, la suma de 300 - 400 lei), lipsindu-i, astfel, atât pe parte, beneficiara acestei sumei, cât și pe debitorul solidar, pârâtul C, de posibilitatea formulării de apărări în acest sens. Deși instanța de apel își argumentează soluția de respingere a acestui motiv de apel pe considerentul că reclamanta-apelantă nu a formulat critici în legătură cu cuantumul stabilit de instanță cu titlu de executare prin echivalent a obligației de întreținere și nici nu a solicitat probe în vederea dovedirii unui alt cuantum, arată că o astfel de solicitare ar fi în neconcordanță cu dispozițiile art. 478 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Totodată, se referă și la aspectul ridicat în fața instanței de apel, privind obligația de asigurare a timbrajului cererii reconvenționale formulate, sens în care indică faptul că neasigurarea acestuia în cuantumul legal echivalează cu neînvestirea instanței de judecată cu respectivul capăt de cerere. - Prin critica întemeiată pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta precizează că hotărârea conține motive contradictorii, care constituie consecința ignorării motivelor de apel și a realizării unei analize în concordanță cu probatoriul din dosar. Precizează că instanța de prim control judiciar nu a analizat criticile detaliate în cadrul motivelor de apel, trecând direct la analiza obligațiilor din contract, într-un mod incomplet și trunchiat, pe baza acelorași puncte de vedere cu cele cuprinse în hotărârea primei instanțe. Evidențiind situația de fapt, recurenta a precizat că, deși soțul său dorea inițierea demersurilor pentru rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de către întreținători, nu mai avea disponibilitatea să se angreneze într-un astfel de demers, date fiind afecțiunile de care suferea. Mai arată că obligațiile contractuale nu au fost respectate nici în ceea ce o privește, astfel că pârâții nu au achitat niciodată utilitățile locuinței sale, toate aceste cheltuieli fiind suportate de către recurentă, din resurse proprii, niciodată nu a fost ajutată de către pârâți la efectuarea menajului și a igienizării locuinței, nu are un suport material sau fizic la procurarea și pregătirea hranei, la procurarea medicamentelor, la însoțirea la spital și la suportarea financiară tratamentelor prescrise. Relevând, de asemenea, cadrul factual, arată că intimata-pârâtă nu mai locuiește cu intimatul-pârât încă din 2020, fiind divorțați, iar de la momentul părăsirii domiciliului conjugal de către pârâtă, aceasta nu s-a mai interesat de starea recurentei și cu atât mai puțin de suportarea obligațiilor pecuniare asumate. A precizat că odată cu promovarea prezentului demers judiciar, pârâta a încercat să simuleze îndeplinirea obligațiilor asumate, fie prin notificări, fie prin expedierea unor sume de bani. Toate aceste aspecte se regăsesc în considerentele sentinței atacate, care, însă, au primit o interpretare favorabilă pârâtei, astfel conducând la pronunțarea unei sentințe netemeinice și nelegale.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. În dezvoltarea excepției nulității recursului, a arătat că recurenta nu aduce, prin memoriul de recurs, aspecte noi, ci se rezumă la a relua criticile formulate în fața instanței de apel. A menționat că recurenta, cu rea-credință, nu arată corect faptul că intiamta-pârâtă, în nume propriu, și-a îndeplinit obligațiile contractuale, achitând suma de 750 lei/lună, în raport cu soluțiile instanțelor de fond. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă. Arată că a indicat, prin cererea de recurs, mențiunile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. și a înaintat dovada achitării taxei judiciare de timbru. De asemenea, precizează că s-a conformat și dispozițiilor art. 489 și art. 490 C. proc. civ., în sensul motivării recursului în termenul legal și a indicării motivelor de casare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. - Susținerile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neînsoțite de o argumentație juridică propriu-zisă, nu deduc judecății veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată. Astfel, afirmata lipsă de relevanță a înlăturării depozițiilor martorilor audiați cu nerespectarea art. 315 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care, „pe fond, este menținută soluția primei instanțe, la pronunțarea căreia au contribuit și acestea”, respectiv a neindicării „probelor efective, care au condus la soluția la care s-a oprit instanța” este improprie analizei instanței de recurs. Fără să indice vreo greșeală procedurală a instanței de apel, care a sancționat judecata primei instanțe tocmai prin înlăturarea din probațiune a declarațiilor martorilor pârâtei, audiați cu încălcarea art. 315 C. proc. civ., recurenta solicită, practic, o reevaluare a mijloacelor de probă interpretate de instanța de apel cu ocazia devoluțiunii cauzei, aspect ce are în vedere strict temeinicia judecății înfăptuite în precedenta fază procesuală. Or, în condițiile în care instanța de apel a reținut în mod expres că „răspunsurile reclamantei la interogatoriu, coroborate cu înscrisurile administrate în cauză și declarațiile date de martorii propuși de reclamantă confirmă situația de fapt reținută de prima instanță”, simpla nemulțumire a părții în raport cu determinarea cadrului factual pe baza probatoriului, de către instanța de prim control judiciar, nu corespunde motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupuneau tocmai antamarea unor aspecte privitoare la conformarea cu regulile de drept incidente a dezlegărilor date prin actul jurisdicțional atacat. Astfel fiind, cum în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o verificare a elementelor de fapt ale cauzei și la o cenzurare a activității de interpretare a mijloacelor de probă, ce revine exclusiv instanțelor fondului, criticile relative la lipsa unor „probe efective” care să fundamenteze soluția instanței de apel nu pot face obiect de analiză în prezenta fază procesuală. În egală măsură, nici pretinsa încălcare a principiului disponibilității, atât prin prisma faptului că intimatul-pârât nu și-ar fi exprimat un punct de vedere în raport cu solicitarea formulată de către pârâtă pe cale reconvențională, de stabilire a unui echivalent al întreținerii datorate recurentei în sumă de 1.500 lei/lunar, cât și prin aceea că tribunalul ar fi pus în discuție cuantumul sumei necesare pentru asigurarea întreținerii reclamantei doar cu prilejul concluziilor pe fond, nu constituie un aspect de nelegalitate, supus verificării jurisdicționale a instanței de recurs. Astfel, fără a se raporta, în concret, la dezlegările instanței de apel (care, analizând aceste susțineri, pe de o parte, a reținut că vătămarea pretinsă nu privește partea care a invocat-o, ci pe intimatul-pârât C, care, însă, nu a formulat apel în cauză, iar, pe de altă parte, a constatat că reclamanta-apelantă nu a formulat critici, în calea ordinară de atac, în legătură cu cuantumul sumei stabilite cu titlu de executare prin echivalent a obligației de întreținere și nici nu a solicitat probe în vederea dovedirii unui cuantum, cu consecința neîndeplinirii, în ambele cazuri, a condiției prescrise de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.), recurenta se rezumă doar la a reitera, inadecvat procedural, aceleași susțineri, formulate în raport cu soluția primei instanțe. Or, simpla reluare, cu o motivație identică, a afirmațiilor formulate în fazele procesuale anterioare, negrefate pe dezlegărilor date prin actul jurisdicțional atacat, nu este aptă a declanșa controlul de legalitate al instanței de recurs. Aceasta întrucât, în acord cu exigențele ce se degajă din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată (iar nu doar de a repune în discuție aceleași aspecte, cu omiterea faptului că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel). În acest context, afirmarea formală a faptului că o solicitare de probe, în vederea dovedirii unui alt cuantum al contravalorii obligației de întreținere decât cel stabilit de tribunal, „ar fi fost contrară dispozițiilor art. 478 alin. (1) și (2) C. proc. civ.”, nu este în măsură să imprime criticii valența unui aspect de nelegalitate propriu-zis, cât timp aceasta nu este însoțită de argumente de ordin juridic, care să demonstreze pretinsa imposibilitate de administrare, de către instanța de apel, tocmai a „probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.”, la care se referă prevederile art. 479 alin. (2) din același cod. Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanței de recurs, în acord cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar motive de casare a deciziei atacate, au fost formulate și susținerile privitoare la „neasigurarea timbrajului cererii reconvenționale”. Or, acest aspect (neinvocat, de altfel, de către parte, prin întâmpinarea la cererea reconvențională a pârâtei) nu constituie un motiv de recurs, din moment ce problema privind eventuala nelegală timbrare a cererii reconvenționale nu poate atrage nulitatea hotărârii și nici declanșa un control de legalitate asupra raportului juridic, astfel că este lipsită de relevanță critica vizând acest aspect. Aceasta întrucât singura soluție pe care instanța de control judiciar o poate dispune, raportat la prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 (unicul remediu prevăzut de lege în ipoteza evocată), este aceea de obligare a părții în cauză la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului procesual anterior, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu, iar nu desființarea hotărârii și anularea, ca netimbrată, a unei cereri incidentale care a primit dezlegare pe fondul raportului litigios, pe motiv că în căile de atac s-ar constata o timbrare necorespunzătoare, cum pretinde recurenta. - În mod similar, nici criticile referitoare la existența unor motive contradictorii nu învederează, în realitate, veritabile aspecte de nelegalitate, care să evidențieze eventuale raționamente sau concluzii incompatibile între ele, apte a genera, astfel, confuzie și ambiguitate în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză. Astfel, deși invocă existența unor considerente opuse, susținerile sunt fără suport, din moment ce recurenta omite a demonstra, printr-o argumentație coerentă, în ce constă contradicția invocată, care să nu facă posibil controlul judiciar al instanței de recurs. Or, formularea unor susțineri cu titlu general și care nu respectă cerința esențială de a se raporta la dezlegările și raționamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora. În acest sens este și simpla afirmație în sensul că „instanța de prim control judiciar nu a analizat criticile detaliate în motivele de apel”, fără, însă, ca recurenta să indice, în mod efectiv, care dintre susținerile sale din calea de atac anterioară nu ar fi primit o dezlegare din partea instanței de apel. În realitate, această critică nu conturează un viciu propriu-zis de motivare, ci doar dezacordul părții în raport cu soluția pronunțată. Aceasta întrucât recurenta se rezumă la a invoca doar greșita stabilire a elementelor de temeinicie atunci când afirmă „neefectuarea unei analize în concordanță cu probatoriul din dosar”, prin aceea că elementele factuale descrise în cuprinsul memoriului de recurs au primit „o interpretare favorabilă pârâtei”, aspect care, în opinia sa, a condus la „pronunțarea unei sentințe netemeinice și nelegale”. Or, concluzia instanței de apel, potrivit căreia „nu se susține teza afirmată de apelanta-reclamantă în sensul că de la momentul încheierii contractului de întreținere și până în prezent a existat o neexecutare totală a obligațiilor din partea intimaților-pârâți”, respectiv a lipsei unei neexecutări culpabile (analizate din perspectiva unei neexecutări parțiale a obligației), prin aceea că „intimata-pârâtă-reclamantă nu și-a putut executa obligația de întreținere, întrucât a fost împiedicată de către apelanta-reclamantă”, a rezultat în urma analizării materialului probator (fiind indicate în mod expres, în cuprinsul deciziei, mijloacele de probă care au constituit fundamentul raționamentului logico-judiciar al acesteia), astfel că excedează cadrului legal al recursului susținerile ce tind la o invalidare a modalității de interpretare a acestuia, această chestiune fiind una ce se repercutează pe planul temeiniciei hotărârii, conform celor expuse în precedent. Astfel fiind, repunerea în discuție a situației de fapt și reinterpretarea probelor administrate în fața instanțelor devolutive nu sunt posibile în prezenta etapă procesuală, întrucât obiectul judecății în recurs este limitat la verificarea legalității hotărârii atacate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, prin critica formulată, recurenta nu a învederat motive contradictorii și nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci doar a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Așadar, se observă că modalitatea de formulare a criticilor nu permite extragerea unor aspecte de nelegalitate apte a permite cenzura instanței de recurs, în speță neputându-se reține nici motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ. În aceste circumstanțe, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei nr. 706 A din data de 21 iunie 2024 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.