Decizia nr. 2536/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 345/2022 a Tribunalului Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2019, reclamantul Municipiul Săcele a chemat în judecată pârâții Județul Brașov, Consiliul Județean Brașov, Comuna Apața, Comuna Augustin, Comuna Bod, Comuna Cața, Comuna Feldioara, Comuna Fundata, Orașul Ghimbav, Comuna Jibert, Comuna Măieruș, Orașul Predeal, Orașul Rupea, Comuna Sânpetru, Comuna Teliu și Orașul Zărnești, solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o hotărâre prin care, în principal, să autorizeze retragerea reclamantului din Acordul de Parteneriat ce a fost încheiat de părți în data de 20.03.2014, iar în subsidiar, să rezilieze acest acord, din culpa pârâtului Județul Brașov și să îl oblige pe acest pârât la plata de daune-interese în cuantum de 10.739,78 lei.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 345/S din 20 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția I civilă, s-au respins excepțiile inadmisibilității și prematurității, invocate de pârâții Comuna Cața, Consiliul Județean Brașov și Județul Brașov. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Săcele în contradictoriu cu pârâții Județul Brașov, Consiliul Județean Brașov, Comuna Augustin, Comuna Bod, Comuna Cața, Comuna Fundata, Orașul Ghimbav, Comuna Jilbert, Comuna Măieruș, Orașul Predeal, Orașul Rupea, Comuna Sânpetru, Comuna Teliu, Comuna Feldioara și Orașul Zărnești și, în consecință; S-a reziliat acordul de parteneriat încheiat între partea reclamantă și pârâtul Consiliul Județean Brașov. S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamantă. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Săcele în contradictoriu cu pârâta Comuna Apața, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis în parte cererile reconvenționale formulate de părțile pârâte Comuna Augustin, Comuna Bod, Orașul Rupea și Orașul Ghimbav și, în consecință: S-a reziliat acordul de parteneriat încheiat între aceste părți pârâte și pârâtul Consiliul Județean Brașov. S-au respins restul pretențiilor formulate de părțile pârâte mai sus indicate, prin cererile reconvenționale. S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta Comuna Teliu și, în consecință: S-a reziliat acordul de parteneriat încheiat între această pârâtă și pârâtul Consiliul Județean Brașov. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de părțile pârâte județul Brașov și Consiliul Județean Brașov împotriva chematului în garanție A S.A. A fost obligat pârâtul Consiliul Județean Brașov să achite reclamantului Municipiul Săcele, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, suma de 8.080,71 lei. A fost obligat pârâtul Consiliul Județean Brașov să achite pârâtului Orașul Rupea, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, suma de 7.045 lei. A fost obligat pârâtul Consiliul Județean Brașov să achite pârâtului Orașul Ghimbav, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, suma de 4.500 lei. Au fost obligați pârâții Comuna Bod, Comun Cața, Comuna Feldioara, Orașul Ghimbav, Comuna Jilbert, Orașul Predeal, Orașul Rupea, Comuna Sânpetru, Comuna Teliu și Orașul Zărnești să achite, fiecare, suma de 1035,71 lei, cu titlu de diferență de onorariu cuvenit domnului expert B, din cadrul Biroului de Expertize Tehnice Judiciare al Tribunalului Cluj, pentru munca prestată în cauză.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 1999/Ap din 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a admis apelul declarat de către apelanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov și Consiliul Județean Brașov împotriva sentinței civile nr. 345/S din 20 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Săcele, în contradictoriu cu pârâții Județul Brașov, prin reprezentant legal Președintele Consiliului Județean Brașov, Consiliul Județean Brașov, Comuna Augustin, Comuna Bod, Comuna Cața, Prin Primar, Comuna Fundata, Orașul Ghimbav, Comuna Jibert, Comuna Măieruș, Orașul Predeal, Orașul Rupea, Comuna Sânpetru, Comuna Teliu, Comuna Feldioara și Orașul Zărnești. A respins, ca nefondate, cererile reconvenționale formulate de pârâtele-reclamante Comuna Augustin, Comuna Bod, Orașul Rupea, Orașul Ghimbav și Comuna Teliu. A obligat pe reclamantul Municipiul Săcele și pe pârâtele reclamante Comuna Augustin, Comuna Bod, Orașul Rupea, Orașul Ghimbav și Comuna Teliu la plata în cote părți egale către pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov și Consiliul Județean Brașov a sumei de 26.092,71 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente judecății în fond a cauzei A păstrat restul dispozițiilor sentinței civile atacate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul municipiul Săcele împotriva aceleiași sentințe civile. A respins apelul provocat formulat de apelanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov și Consiliul Județean Brașov în contradictoriu cu intimata A S.R.L., declarat împotriva aceleiași sentinței civile. A obligat pe apelantul Municipiul Săcele și intimații Comuna Augustin, Comuna Bod, Orașul Rupea, Orașul Ghimbav și Comuna Teliu la plata în cote părți egale către apelanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov și Consiliul Județean Brașov a sumei de 6.597,73 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1999/Ap din 15 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, reclamantul Municipiul Săcele, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Augustin au declarat recurs. Recursul formulat de reclamantul Municipiul Săcele: Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a încălcat principiul relativității efectelor contractului prevăzut de art. 1280 C. civ., precizând că împreună cu celelalte UAT-uri nu este și nu a fost niciodată parte în cel de-al doilea contract -încheiat de UAT Județul Brașov cu antreprenorul chemat în garanție, astfel încât condiția culpei trebuia analizată exclusiv cu privire la obligațiile asumate prin acordul de parteneriat, modul de executare a contractului de prestări servicii având relevanță exclusiv în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în garanție. În vederea implementării aplicației, pârâta UAT Județul Brașov era obligată să analizeze cerințele fiecărui beneficiar, nu să realizeze o aplicație conform unor cerințe stabilite unilateral de aceasta. De asemenea, trebuia să încheie cu chemata în garanție un contract prin care să îi impună acesteia și obligația de a realiza o soluție tehnică pentru migrarea automată a datelor, doar în această situație putând fi considerat că pârâta și-a îndeplinit obligația de implementare a sistemului informatic. Însă, pârâta UAT Județul Brașov nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate prin acordul de colaborare și nu a pus la dispoziția reclamantei un sistem informatic funcțional, care să respecte cerințele sale, una dintre acestea fiind tocmai preluarea facilă a datelor din aplicația veche. Prin hotărârea recurată, instanța de apel a încălcat principiul relativității efectelor contractului, în sensul că, în relația dintre reclamantă și pârâta UAT Județul Brașov, a dat eficiență și forță juridică obligatorie și contractului încheiat de pârâta UAT Județul Brașov cu chemata în garanție. Mai exact, instanța de apel a reținut că: „Or în ceea ce privește această noțiune de implementare a unei activități Curtea reține că noțiunea este una generală, astfel încât pentru a stabili dacă obligația de migrare a datelor intră sau u în responsabilitatea liderului de proiect, în cadrul acestei obligații în speță apelantul Consiliul Județean Brașov, este necesară și analiza caietului de sarcini parte intragrantă a contractului achiziției publică încheiat între acesta și intimata chemată în garanție.” În continuare, după prezentarea unor noțiuni teoretice, recurentul-reclamant a arătat că, raportat la principiul relativității efectelor contractului, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu UAT Brașov, instanța de apel trebuia să se raporteze exclusiv la acordul încheiat între părți. În ceea ce privește contractul de prestări servicii și actele premergătoare (caietul de sarcini) încheiat de pârâta UAT Județul Brașov cu A, acestea puteau fi analizate de instanță doar în vederea soluționării cererii de chemare în garanție și doar în relația UAT Județul Brașov – A. În soluționarea cauzei, instanța era obligată să țină cont exclusiv de acordul de parteneriat încheiat de reclamantă cu UAT jud. Brașov, iar, în măsura în care acesta are clauze interpretabile, să recurgă la regulile generale de interpretare a contractului reglementate de Codul civil și nu să suplinească eventualele lacune din contract cu prevederile din alte acte juridice în care reclamanta nu este parte. Recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav: În cuprinsul cererii de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că soluția pronunțată de Curtea de Apel Brașov este netemeinică, având în vedere că a interpretat greșit prevederile art. 1270 C. civ., fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la primul motiv de apel, vizând încetarea contractului ajuns la termen în timpul procesului, instanța de apel a considerat că acest motiv nu poate fi admis, raportat la faptul că la momentul sesizării instanței de judecată cu solicitarea de a fi reziliat acordul, contractul era în vigoare, acesta ajungând la termen în timpul procesului. Deși în motivare Curtea a făcut referire la faptul că un contract încheiat între două părți nu poate să înceteze prin ajungerea sa la termen decât în situația în care se constată că drepturile și obligațiile stabilite între părți sunt executate, iar sesizarea instanței de judecată cu cererea privind rezilierea contractului a fost formulată înainte de ajungerea la termen a contractului, totuși în dispozitivul hotărârii pronunțate se dispune cu privire la admiterea apelului în integralitate, fără a se avea în vedere că din motivare rezultă că apelul a fost admis numai în parte. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale, instanța de apel, în mod greșit, a admis apelul raportându-se la un contract încheiat între doua părți (Consiliul Județean Brașov și A S.A.-actualmente C S.A.), contract în care recurenta-pârâtă nu este parte, reținând și calificând în mod greșit anumite acțiuni sau inacțiuni care reprezentau obligații impuse în sarcina părților suspuse raportului juridic contractual, calificând anumite obligații din acel contract ca fiind obligații care le reveneau în calitate de parteneri în proiect. Instanță de apel în mod eronat interpretează clauzele contractuale și greșit apreciază că ,,obligația de migrare a actelor este aceeași cu obligația de implementare a sistemului informatic integrat”. Chiar daca ulterior, instanța de apel precizează ca aceasta noțiune de implementare a sistemului informatic integrat este o noțiune generală, aceasta analizează în mod eronat dispozițiile din caietul de sarcini „parte integrantă a contractului de achiziție publica încheiat intre aceasta și chemată în garanție”. De altfel, deși reține că recurenta-pârâtă nu are calitate de parte în contractul de achiziție încheiat între liderul de proiect și chematul în garanție, în lipsa de probe și cu greșită încălcare a art. 1271 C. civ., instanța de apel apreciază că ,,deși în caietul de sarcini menționat face parte din contractul de achiziție publica reținut anterior, în care apelantul reclamant și intimatele pârâte reclamante unități administrativ teritoriale nu sunt părți, curtea considera ca acestea au cunoscut în mod cert și s-au asumat în cadrul obligației generale mai sus specificate privind implementarea sistemului informatic , astfel cum s-a detaliat în conținutul caietului de sarcini.” Achiziția publică a fost organizată de liderul de proiect, iar la fila 5 din graficul de îndeplinire a activităților din cadrul contractului nr. 715/2015 încheiat între liderul de proiect și chematul în garanție, la punctul 5.3 se menționează că migrarea și integrarea diverselor structuri de acte existente în baza de date, precum și realizarea importului de date în baza de date, este o obligație a chematului în garanție, asumată prin contract. Motivarea instanței de apel cu privire la acest aspect este netemeinică și nelegală, contractul încheiat având putere de lege între părțile contractante, respectiv între liderul de proiect și chemata în garanție. Cu privire la ,,Declarația angajament,, pe care a semnat-o fiecare conducător de UAT, în speță primarii, solicită să fie analizat acest înscris și să se constate că asigurarea capacității operaționale și administrative necesare implementării proiectului nu naște în sarcina UAT-urilor obligația la care face referire instanța de fond, în mod greșit, că UAT-urile ar fi avut obligația de a asigura posibilitatea ca sistemele implementate să fie capabile sa exporte date în formatele cerute de aceste aplicații. Așa cum a menționat anterior, migrarea, respectiv realizarea importului de date era obligația asumată de A S.A., potrivit contractului de prestări servicii nr. 1/2015. Deși în considerentele hotărârii se face referire strict numai la acest contract, instanța de apel retine la fila 23: ,,curtea are în vedere ca deși intre aceste părți litigante, nu exista un raport juridic direct, acestea au criticat colaborarea cu intimată chemată în garanție, considerând ca nu le-a acordat sprijinul necesar în migrarea acestor date”. Or, potrivit Acordului de Parteneriat, liderul de proiect și-a asumat obligația de implementare a unui sistem informatic integrat (art. 5 din acordul de parteneriat), iar neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor de către liderul de proiect, în sensul că acesta nu a acut verificările necesare cu privire la obligațiile pe care le avea A S.A. și nu a verificat modalitatea de executare a obligațiilor care i-au fost impuse prin contract, în sensul că programele software nu sunt funcționale, nu creează în sarcina pârâtei nicio obligație, dimpotrivă liderul de proiect și-a asumat întreaga responsabilitate pentru orice disfuncționalitate. Din Acordul de parteneriat la care face referire instanță de apel nu rezultă că recurenta-pârâtă avea obligația „migrării datelor”. Migrarea datelor era atributul chematei în garanție A S.A., care și-a însușit aceasta obligație în baza contractului nr. 1/2015, nicidecum a pârâtei, așa cum în mod eronat reține instanță de apel. Asigurarea funcționalității sistemului reprezenta un aspect strict tehnic, care trebuia verificat și asigurat prin reprezentanții A S.A. Din concluziile controlului realizat de ministerele de resort a reieșit faptul că furnizorul serviciului de mentenanță are datoria ”de a lua toate măsurile pentru rezolvarea problemelor ridicate de UAT-uri, nefiind constatate conduite culpabile din partea beneficiarilor”. UAT Județul Brașov, în calitate de lider de proiect și de autoritate publică cu competență la nivelul județului, nu a efectuat nicio verificare proprie pe teren, pentru a constata nemijlocit dacă există un refuz nejustificat al angajaților UAT-urilor de a colabora cu furnizorul și a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni. Acceptând înscrisurile întocmite de furnizor fără un minim de verificări, UAT Județul Brașov a neglijat interesul contractual al UAT-ului partener, în speță pârâta UAT Ghimbav și nu rezultă din niciun înscris faptul că serviciul de mentenanță a fost efectuat și obiectul contractului încheiat cu A a fost realizat. Prin urmare, UAT Județul Brașov a acționat în mod neglijent, fără a manifesta diligența necesară în raporturile contractuale pe care le avea cu pârâtele din cauză, nu a activat clauza de răspundere a chematei în garanție, iar sistemul achiziționat în cadrul proiectului este inoperabil. Concluzionând, recurenta-pârâtă a solicitat să fie avut în vedere faptul că între ea și chemată în garanție nu există niciun raport juridic, că întreaga motivare a hotărârii civile pronunțate de instanță de apel are la bază contractul încheiat între liderul de proiect și chemata în garanție, pârâta nefiind parte în contractul de achiziție a acestui sistem, iar singura modalitate de răspundere a chematei în garanție este o acțiune formulată de către liderul de proiect în contradictoriu cu chemată în garanție. Recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Augustin: Singura critică formulată de recurenta-pârâtă privește modul de citare al său în cadrul procedurii desfășurate în fața de apel, apreciind ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Precizează că în apel, nu a fost citată la sediul său din Augustin. str. (...), județ Brașov, ci la sediul procesual ales la avocat D, care a reprezentat partea în primul ciclu procesual, pentru ca ulterior, tot în cadrul Tribunalului Brașov, instituția să fie reprezentată de avocat E. În cadrul cercetării judecătorești purtate în fața Tribunalului Brașov, ulterior încetării contractului de asistentă avut cu av. D, instituția a depus, prin av. E, împuternicire avocațială și diverse acte de procedură la dosar, prin care era indicată ca sediu adresa instituției. Totodată, la momentul depunerii împuternicirii și prezentării noului avocat ales - E, s-a menționat că a încetat delegația acordată avocatului D. Ca efect al depunerii delegației de către noul avocat în fața Tribunalului Brașov, în mod evident, nu se mai impunea menținerea domiciliului procesual ales la vechiul avocat, efectele mandatului acordat acestuia încetând, în raport de art. 87 C. proc. civ. Cu toate acestea, niciunul din actele de procedură ulterioare pronunțării primei hotărâri de către Tribunalul Brașov, nu a parvenit la sediul pârâtei, în condițiile în care, independent de alegerea oricărui domiciliul procesual în fața Tribunalului Brașov, instanța de apel era obligată să citeze pârâta la sediul său, fără a ține cont de orice domiciliul procesual ales în fața Tribunalului Brașov, dat fiind faptul că, potrivit art. 87 C. proc. civ., efectele mandatului se extind exclusiv doar pentru actele îndeplinite în fata respectivei instanțe. Astfel, și dacă s-ar aprecia că pârâta și-a desemnat domiciliul procesual ales, acesta ar fi produs efecte doar în cadrul judecării cauzei la fond - în fața Tribunalului Brașov, efectele neavând cum să se extindă si pentru judecarea cauzei în fața instanței de apel, respectiv în fața Curții de Apel Brașov. Interpretând per a contrario dispozițiile art. 172 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că alegerea domiciliului procesual este valabilă doar pentru un ciclu procesual și nu pentru întregul litigiu purtat în fața unor instanțe de grad diferit și/sau în fața instanțelor de control judiciar. Precizează că vătămarea sa este evidentă și rezultă atât din faptul că i-a fost respinsă cererea reconvențională, în actuala formă a recursului fiind inadmisibile apărări referitoare la fondul problemei și la aprecierea probelor, nefiind astfel în măsură să combată motivele reținute pe fond de Curtea de Apel Brașov, cât și din faptul că, în lipsa apărării, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată din apel. Astfel, nefiind prezentă nici personal, nici prin reprezentant convențional, sunt întrunite premisele aplicării art. 153 alin. (2) C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității hotărârii.

Apărările formulate în cauză: Intimații-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov și Consiliul Județean Brașov au formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Augustin, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Intimata-chemată în garanție C S.A. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de recurenți, comunicată, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate. Intimată-pârâtă Comuna Cața a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav, comunicată, prin care solicită să se constate nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Intimată-pârâtă Comuna Teliu a formulat întâmpinare la recursurile formulate de recurenți, comunicată, solicitând admiterea recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă Comuna Cața prin întâmpinare, se constată că în cuprinsul cererii de recurs sunt dezvoltate critici ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., astfel încât excepția nulității căii de atac se impune a fi respinsă. În același timp, se reține că, prin raportare la caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute expres și limitativ de lege, urmează a fi examinate exclusiv criticile de nelegalitate care au fost formulate în legătură cu soluția pronunțată de curtea de apel și cu considerentele care o susțin. Nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate criticile privitoare la stabilirea situației de fapt și la aprecierea materialului probator, respectiv cele vizând modalitatea în care instanța de apel a interpretat clauzele contractuale. În cauza dedusă judecății, potrivit premiselor factuale stabilite de instanțele devolutive ale fondului, între pârâtul Consiliul Județean Brașov (lider de proiect) și un număr de 15 unități administrativ-teritoriale din județul Brașov (reclamantul din cauză și ceilalți pârâți) a fost încheiat un Acord de Parteneriat, prin care au fost stabilite drepturile și obligațiile părților, contribuția fiecăreia la cofinanțarea cheltuielilor totale, precum și responsabilitățile ce le revin în implementarea activităților aferente proiectului de achiziționare a unui sistem informatic integrat, destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic la nivelul județului Brașov. În vederea derulării proiectului, între pârâtul Consiliul Județean Brașov (în calitate de achizitor) și chematul în garanție A S.A. (în calitate de prestator) s-a perfectat un contract de achiziție publică, în temeiul căruia prestatorul s-a obligat să presteze serviciile și să furnizeze produsele aferente contractului, respectiv echipamentele hard, licențele și sistemele de operare, analiză, proiectare, testare și implementare sistem informatic, configurarea și implementarea bazelor de date, a semnăturii electronice, să realizeze formarea profesională, precum și mentenanța sistemului informatic implementat pentru perioada post-implementare (5 ani), în timp ce achizitorul și-a asumat obligația de a plăti prețul convenit. În temeiul acestui contract, chematul în garanție a furnizat celor 15 unități administrativ-teritoriale din acordul de parteneriat echipamentele necesare implementării programului informatic integrat. Prin demersul judiciar ce face obiect al analizei, reclamantul Municipiul Săcele a chemat în judecată, în calitate de pârâți, pe Județul Brașov, pe Consiliul Județean Brașov și pe celelalte 14 unități administrativ-teritoriale din județul Brașov, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care, în principal, să autorizeze retragerea reclamantului din Acordul de Parteneriat ce a fost încheiat cu părțile din cauză, iar în subsidiar, să rezilieze acest acord din culpa pârâtului Consiliul Județean Brașov și să îl oblige pe acest pârât la plata de daune-interese în cuantum de 10.739,78 lei, invocând ca motiv de reziliere modul defectuos în care funcționează sistemul informatic implementat și lipsa oricărei acțiuni din partea pârâtului în vederea remedierii. Instanța de apel, schimbând în parte soluția pronunțată de tribunal, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, reținând că nu se identifică nicio obligație concretă care nu a fost executată în mod culpabil de către pârâtul Consiliul Județean Brașov care să derive din Acordul încheiat, ci din contră, atât reclamantul Municipiul Săcele, cât și pârâtele Comuna Augustin, Comuna Bod, Orașul Rupea, Orașul Ghimbav și Comuna Teliu, care la rândul lor, au solicitat rezilierea, nu au dovedit executarea obligațiilor care le reveneau în vederea migrării datelor, respectiv transferul acestora din vechile sisteme folosite de către fiecare unitate administrativ-teritorială în parte în noul sistem realizat de intimata-chemată în garanție. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, atât reclamantul Municipiul Săcele, cât și pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Augustin au declarat recurs. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant Municipiul Săcele a arătat că instanța de apel a încălcat principiul relativității efectelor contractului prevăzut de art. 1280 C. civ., în sensul că, în relația dintre reclamantă și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov, a dat eficiență și forță juridică obligatorie și contractului încheiat de pârâtă cu chemata în garanție. A precizat că, împreună cu celelalte unități administrativ-teritoriale, nu a fost niciodată parte în cel de-al doilea contract, încheiat de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov cu antreprenorul chemat în garanție, astfel încât condiția culpei trebuia analizată exclusiv cu privire la obligațiile asumate prin acordul de parteneriat, modul de executare a contractului de prestări servicii având relevanță exclusiv în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în garanție. Prin această critică, pretinzând încălcarea principiului relativității efectelor contractului, recurentul deduce judecății în recurs o chestiune care se regăsește la limita configurației juridice dată de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., respectiv modalitatea în care instanța de apel a interpretat clauzele contractuale. Critica ignoră argumentele instanței de apel privite în ansamblul lor, iar nu trunchiat. Astfel, ceea ce s-a reținut, ca motiv al rezilierii, a fost modul defectuos în care funcționează sistemul informatic, chestiunea esențială disputată de părțile din litigiu vizând lipsa migrării datelor - transferul acestora din vechile sisteme folosite de către fiecare unitate administrativ-teritorială în parte în noul sistem realizat de intimata-chemată în garanție – aspect necontestat de către niciuna dintre părți. Cu privire la obligația de migrare a datelor, nu se poate reține că instanța de apel a dat eficiență și forță juridică obligatorie contractului încheiat de pârâtă cu chemata în garanție, astfel cum susține recurentul-pârât. Analiza instanței a pornit de la Acordul de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Brașov și cele 15 unități administrativ-teritoriale din județul Brașov, la pagina 21 din decizia recurată reținându-se că: ” În ceea ce privește obligația de migrare a datelor, din analiza Acordului de parteneriat încheiat între părțile din raportul juridic principal (f.13 și urm. vol. I dosar de fond), rezultă că a fost asumată atât de către liderul de proiect, apelantul Consiliul Județean Brașov, cât și de unitățile administrativ teritoriale părți în cauza de față, conform pct. 5.3 din cadrul Rolurilor și responsabilităților asumate de fiecare, menționându-se, astfel, că fiecare are, printre altele, obligația de „implementare a sistemului informatic integrat”, acest sistem informatic fiind obiectul contractului menționat. Din analiza acestui contract, nu rezultă, așadar, în mod concret cui îi revenea obligația de a migra datele din vechile sisteme în cadrul noul sistem informatic, unic la nivelul acestor unități administrativ teritoriale, în art. 5 pct. 8, menționându-se că, în cazul în care unul dintre parteneri nu duce la îndeplinire una sau mai multe obligații, cum ar fi cea de implementare a unor activități, liderul de proiect va prelua în totalitate responsabilitatea îndeplinirii acestei obligații.” Plecând de la această analiză a clauzelor inserate în Acordul de parteneriat, instanța a avut de clarificat noțiunea de ”implementare a unei activități”, pentru a stabili dacă obligația de migrare a datelor intra sau nu în responsabilitatea liderului de proiect, respectiv a pârâtului Consiliul Județean Brașov, în acest sens apreciind ca fiind necesară analiza caietului de sarcini – parte integrantă a contractului de achiziție publică încheiat între pârât și societatea chemată în garanție. Acesta a fost contextul în care instanța a examinat conținutul obligațiilor stabilite în caietul de sarcini, apreciind că, deși acesta face parte din contractul de achiziție publică în care reclamantul și pârâtele unități administrativ-teritoriale nu sunt părți, totuși aceștia au cunoscut și și-au asumat modul în care urma să aibă loc migrarea datelor, prin asumarea obligației generale de implementare a sistemului informatic. Faptul că, interpretând ansamblul materialului probator, instanța a dat eficiență ”și contractului încheiat de pârâtă cu chemata în garanție” nu denotă vreun aspect de nelegalitate din prisma încălcării principiului relativității efectelor contractului. De altfel, în operațiunea de interpretare a clauzelor contractuale, instanța de apel a examinat și alte înscrisuri, cum ar fi Declarația de angajament din 4 iunie 2013, din care a rezultat că reclamantul și-a asumat obligația de a asigura capacitatea operațională și administrativă necesare implementării proiectului, precum și aceea de a asigura interoperabilitatea sistemelor informatice care vor fi implementate prin proiectul depus, cu sistemele informatice deja existente. Pentru a stabili cui îi revenea obligația de migrare a datelor, instanța de apel nu trebuia să se raporteze exclusiv la Acordul încheiat între părți, astfel cum susține recurenta-reclamantă, ci era obligată să valorifice toate înscrisurile existente la dosar, inclusiv contractul de prestări servicii și actele premergătoare (caietul de sarcini) încheiate de pârâtă cu firma chemată în garanție. Faptul că în vederea implementării aplicației, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov era obligată să analizeze cerințele fiecărui beneficiar, nu să realizeze o aplicație conform unor cerințe stabilite unilateral de aceasta și faptul că trebuia să încheie cu chemata în garanție un contract prin care să îi impună acesteia și obligația de a realiza o soluție tehnică pentru migrarea automată a datelor, reprezintă chestiuni care exced analizei în actualul cadru procesual. În realitate, ceea ce invocă recurentul este o pretinsă ”nelegalitate” a prevederilor contractuale, iar nu a unor dispoziții legale, întreaga argumentație vizând efectele juridice ale convenției părților, care ”ar fi trebuit” să fie în sensul arătat de recurentă. Conchizând, se constată, așadar, că în mod legal instanța de apel, fiind învestită prin calea devolutivă cu verificarea legalității soluției primei instanțe, a procedat la o interpretare sistematică a clauzelor convențiilor încheiate între părți, inclusiv a contractului de achiziție publică încheiat cu societatea chemată în garanție, ocazie cu care a stabilit, urmare a cercetării probatoriului, valorificând inclusiv concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, faptul că, deși liderului de proiect (Consiliul Județean Brașov) îi revenea sarcina de a asigura respectarea implementării sale, totuși acestuia nu i se poate imputa o culpă în neexecutarea obligațiilor ce derivă din chiar Acordul de parteneriat, neputându-se identifica nicio o obligație concretă care să nu fi fost executată în mod culpabil de către pârât. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantul Municipiul Săcele va fi respins ca nefondat. Recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav urmează a fi respins, de asemenea, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente: Printr-o primă critică, susceptibilă de examinare din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deși în considerentele hotărârii instanța de apel a respins primul motiv de apel vizând încetarea Acordului prin ajungerea la termen, totuși a admis în mod nelegal apelul în integralitate, fără a avea în vedere că, din motivare, rezultă că apelul a fost admis numai în parte. Cu privire la acest aspect, se reține că respingerea unei critici formulate în cuprinsul cererii de apel, nu determină o soluție parțială asupra căii de atac, respectiv aceea de admitere în parte a apelului. În conformitate cu normele de procedură civilă, apelul se admite întotdeauna în întregime, art. 480 alin. (2) C. proc. civ. neîngăduind admiterea în parte a căii de atac. Numai schimbarea sentinței (atunci când se constată că prima instanță a intrat în cercetarea fondului, însă hotărârea este greșită) poate fi dispusă în tot sau în parte. Se constată, așadar, că aspectul învederat de recurentă nu relevă vreo încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat. Prin cea de-a doua critică, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a admis apelul raportându-se la un contract încheiat între Consiliul Județean Brașov și A S.A. (actualmente C S.A.), contract în care nu este parte, reținând și calificând în mod greșit anumite acțiuni sau inacțiuni care reprezentau obligații impuse în sarcina părților suspuse raportului juridic contractual, calificând anumite obligații din acel contract ca fiind obligații care le reveneau în calitate de parteneri în proiect. De asemenea, instanța de apel în mod eronat a interpretat clauzele contractuale, apreciind în mod greșit că obligația de migrare a actelor este aceeași cu obligația de implementare a sistemului informatic integrat. Referitor la faptul că instanța de apel a procedat la o interpretare sistematică a clauzelor convențiilor încheiate între părți, raportându-se inclusiv la contractul de achiziție publică încheiat cu societatea chemată în garanție, urmează a fi avute în vedere considerentele anterior prezentate, cu prilejul examinării recursului declarat de reclamant. În ceea ce privește faptul că instanța ar fi interpretat greșit clauzele contractuale, calificând în mod eronat anumite acțiuni sau inacțiuni care reprezentau obligații impuse în sarcina părților suspuse raportului juridic contractual, Înalta Curte reamintește faptul că aspectele legate de interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o critică de nelegalitate, ci reprezintă un simplu aspect ce ține de temeinicia judecății înfăptuite, din moment ce acestea decurg din analiza probatoriului, cu ocazia cercetării fondului cauzei. Sub aparența unei critici de nelegalitate relative la încălcarea dispoziției de drept substanțial vizând efectele contractului - forța obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.), în legătură cu care se rezumă la a indica succint că „motivarea instanței de apel cu privire la acest aspect este netemeinică și nelegală, contractul încheiat având putere de lege între părțile contractante, respectiv între liderul de proiect și chemata în garanție”, recurenta înțelege să își construiască întreaga argumentație invocând greșita interpretare de către instanța de prim control judiciar a clauzelor convențiilor încheiate între părți. Ca atare, întrucât statuările instanței de apel, cu corespondent pe tărâm contractual, nu mai pot fi contrazise la acest moment procesual, simpla referire la ipoteza încălcării forței obligatorii a contractului nu este de natură a imprima, în sine, criticii un caracter subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta urmărind, în realitate, doar a supune analizei, în afara limitelor specifice judecății din recurs, chestiuni de fapt vizând statuările instanței de apel. Nici susținerile referitoare la faptul că migrarea datelor era atributul chematei în garanție A S.A., care și-a însușit aceasta obligație în baza contractului nr. 1/2015, nicidecum a pârâtei, așa cum în mod eronat a reținut instanța de apel, respectiv faptul că asigurarea funcționalității sistemului reprezenta un aspect strict tehnic, care trebuia verificat și asigurat prin reprezentanții A S.A., nu deduc, spre examinare, veritabile aspecte de nelegalitate cu privire la actul jurisdicțional atacat. Susținerile sunt, la rândul lor, unele ce nu permit controlul judiciar al instanței de recurs, cât timp, ceea ce afirmă, în esență, partea este greșita determinare, în calea ordinară de atac, a efectelor juridice ale clauzelor inserate în convenția părților, aspect ce se circumscrie exclusiv activității de interpretare a probatoriului administrat, ce revine instanțelor devolutive. Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, se constată că prin modalitatea de redactare a memoriului de recurs și de formulare a criticilor, recurenta nu a demonstrat în ce constă nelegalitatea soluției din apel, astfel încât să fie atrasă incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Drept urmare, recursul se impune a fi respins ca nefondat. Prin recursul formulat, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Augustin a adus critici hotărârii instanței de apel din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., făcând referire la modul în care a fost citată în cadrul procedurii desfășurate în fața de apel. Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că, în apel, nu a fost citată la sediul său, ci la sediul procesual ales al apărătorului care a reprezentat partea în primul ciclu procesual, deși în cadrul cercetării judecătorești purtate în fața Tribunalului Brașov, ulterior încetării contractului de asistentă avut cu avocatul inițial, instituția a depus la dosar diverse acte de procedură, prin noul apărător ales, înscrisuri în cuprinsul cărora era indicată adresa instituției. Totodată, la momentul depunerii împuternicirii și prezentării noului avocat ales, s-a menționat că a încetat delegația acordată avocatului anterior. Ca efect al depunerii delegației de către noul avocat în fața Tribunalului Brașov, recurenta-pârâtă apreciază că, în mod evident, nu se mai impunea menținerea domiciliului procesual ales la vechiul avocat, efectele mandatului acordat acestuia încetând, în raport de art. 87 C. proc. civ. Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că, în fața primei instanțe, pârâta și-a ales sediul procesual la avocat D, apărător care a reprezentat partea până la momentul cercetării judecătorești în primul ciclu procesual. Această alegere nu a fost schimbată pe parcursul judecății - simpla împrejurare că, în diversele acte de procedură depuse la dosar, prin noul apărător ales, era indicată adresa instituției, nu era de natură, în lipsa unei solicitări exprese, să determine efectuarea comunicării actelor procesuale la altă adresă decât cea inițial aleasă în acest scop. Schimbarea locului citării poate avea loc numai în condițiile art. 172 C. proc. civ. - partea este obligată să încunoștințeze atât instanța (prin indicarea locului unde va fi citată la termenele anterioare), cât și partea adversă. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare (teza a II-a a art. 172 C. proc. civ.). Sintagma ”pentru aceeași instanță” nu poate să fie înțeleasă în sensul că în apel și în recurs citarea la locul indicat în etapa procesuală anterioară nu mai este considerată valabilă, ci în sensul că nu se poate invoca nulitatea hotărârii pronunțate de instanța în cursul căreia s-a schimbat locul citării. În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentei-pârâte, prin care se arată că, urmare a depunerii delegației de către noul avocat în fața Tribunalului Brașov, în mod evident, nu se mai impunea menținerea sediului procesual ales la vechiul avocat, efectele mandatului acordat acestuia încetând în raport de prevederile art. 87 C. proc. civ., se reține că alegerea sediului/domiciliului procesual, conform dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ., nu este într-o legătură de dependență cu mandatul dat avocatului ales, fiind necesar ca partea sau avocatul să arate în mod expres că renunță la alegerea de domiciliu sau de sediu, pentru ca alegerea făcută în temeiul art. 158 alin. (1) C. proc. civ. să nu mai fie valabilă, domiciliul sau sediul procesual ales neconstituind obiect al contractului de asistență juridică. De asemenea, faptul că la momentul depunerii împuternicirii și prezentării noului avocat ales (E), s-a menționat că a încetat delegația acordată avocatului D, nu echivalează cu schimbarea locului citării în sensul dispozițiilor art. 172 C. proc. civ. – noua adresă de citare trebuia adusă la cunoștința instanței de către apărătorul părții în condițiile art. 160 C. proc. civ., chiar dacă prezența reprezentantului convențional în fața instanței ar acoperi lipsa de procedură. Curtea Europeană a arătat că revine sarcina în primul rând celor interesați să depună orice diligență pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, hotărârea din 4 mai 2004) și că autoritățile judiciare nu sunt răspunzătoare pentru faptul ca reclamantul nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura primirea efectivă a corespondenței trimisă la adresa indicată chiar de el (cauza Oleksiy Grygorovych Boyko c. Ucrainei, nr. 17382/04 hot din 23 octombrie 2007). Așadar, instanța de apel nu ”era obligată” să citeze pârâta la sediul său, fără a ține cont de orice domiciliul procesual ales în fața Tribunalului Brașov, astfel cum susține recurenta-pârâtă. Nu pot fi reținute nici susținerile în sensul că alegerea de sediu/domiciliu procesual ar fi fost valabilă doar pentru etapa procesuală în care a fost făcută, în împrejurările descrise anterior. Astfel, ar fi contrar rațiunilor avute în vedere prin instituirea dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ. ca o parte care, în situația dată, nu a exercitat calea de atac și nici nu are cunoștință despre exercitarea căii de atac de către cealaltă parte, să fie citată la un alt sediu/domiciliu decât cel procesual ales în fața instanței care a pronunțat hotărârea contestată. Alegerea de sediu/domiciliu poate fi și este, de cele mai multe ori, determinată de lipsa îndelungată a părții de la sediul/domiciliul legal, iar comunicarea actelor de procedură la această din urmă adresă ar lipsi de conținut dreptul la apărare al părții. Mai mult, textul art. 158 alin. (1) C. proc. civ. nu limitează incidența alegerii de sediu/domiciliu la etapa procesuală în care a fost făcută. De asemenea, dispozițiile art. 172 C. proc. civ. obligă partea să încunoștințeze instanța despre schimbarea locului unde a fost citată în cursul procesului, rezultând că odată ales un sediu/domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură acesta rămâne valabil în tot cursul procesului, iar nu doar în faza procesuală în care a fost făcută alegerea. Pentru argumentele expuse, se constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă, vizând neîndeplinirea procedurii de citare în fața instanței de apel, este nefondat. Având în vedere ansamblul considerentelor expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății de către cei trei recurenți sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile ca nefondate.