ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin încheierea nr. 30 din 17 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă, în dosarul nr. x/35/2024, a fost respinsă cererea de strămutare a dosarului nr. x/296/2024 al Judecătoriei Satu Mare, formulată de petenții A, B, C, D, E.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs petenții, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, în data de 05 iulie 2024.

Prin cererea de recurs, petenții au solicitat anularea încheierii respective, cererea de strămutare fiind în mod greșit respinsă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul, în raport cu excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:

Înalta Curte reține că obiectul căii de atac deduse judecății îl reprezintă încheierea prin care a fost respinsă cererea de strămutare a dosarului nr. x/296/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

În ceea ce privește obiectul recursului, regula generală este instituită prin dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În situația incidentului procedural al strămutării, sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile speciale ale art. 144 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora „hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă”.

Art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

Art. 457 C. proc. civ. consacră principiul legalității căii de atac stabilind, la alin. (1), că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Dispoziția menționată consacră o regulă cu valoare de principiu constituțional care decurge din prevederile art. 126 și 129 din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Principiul legalității căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces.

În cazul hotărârii asupra strămutării, legea prevede expres că aceasta este definitivă. În consecință, în raport cu dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 483 C. proc. civ., în materia strămutării nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, rezultă că hotărârea pronunțată în soluționarea unei cereri de strămutare nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Pentru aceste considerente, reținând că recurenta a utilizat un mijloc procesual pe care legea nu îl prevede, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-petenți A, B, C, D, E împotriva încheierii nr. 30/PI/CC din 17 iunie 2024 a Curții de Apel Oradea – Secția I civilă, în contradictoriu cu intimații F și G.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2025.