ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1929/2024

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 06 august 2021 sub nr.x/300/2021, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâții B Bank S.A. și Ministerul de Finanțe, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei totale de 18.034, 56 lei, cu titlu de „pagubă” adusă reclamantei. Prin sentința civilă nr.264 din 17 ianuarie 2022, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată la data de 11 februarie 2022 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub același număr de dosar. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă Prin sentința civilă nr.1599 din 21 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr.x/300/2021, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta B Bank S.A., a fost obligată pârâtă să achite reclamantei suma de 17.836,56 lei, reprezentând diferență despăgubiri conform titlurilor de plată nr.0131586 și nr.0126504 și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanta-pârâtă B Bank S.A. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr.1515A din 16 noiembrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B Bank S.A., împotriva deciziei civile nr.1599/21.10.2022, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a civilă și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu B Bank S.A. pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând restul dispozițiilor sentinței. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr.1515A din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă la data de 25 ianuarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr.x, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila 1 din dosar). Prin cererea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 17.836,56 lei reprezentând diferență despăgubiri conform titlurilor de plată nr.0131586 și nr.0126504. Recurenta-reclamantă a susținut că, potrivit art. 2 alin. (6) din Procedura de plată aprobată prin Ordinul MFP nr.90/2017, Ministerul Finanțelor comunică băncii tabelul centralizator al sumei virate, care cuprinde datele de identificare și suma consemnată pentru beneficiarii titlurilor de plată. A susținut că s-a prezentat la punctele de lucru ale B Bank S.A. cu titlurile de plată emise pe numele A și a solicitat eliberarea sumelor menționate în respectivele titluri (21.483,20 lei și 156.882,40 lei). În mod nejustificat B Bank S.A. a refuzat să elibereze reclamantei suma menționată pe titlurile de plată, reținând fără vreun temei legal impozit de 10%, deși avea obligația, potrivit art. 2 alin. (6) din Procedura de Plată aprobată prin Ordinul MFP nr.90/2017, să restituie respectiva sumă. Banca a eliberat însă parțial sumele deja virate de Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit art. 114 alin. (1) C. fisc., venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a) - h) C. fisc. În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri: veniturile obținute de către alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, de la ANRP ca urmare a valorificării dreptului de creanță dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, altele decât cele care se încadrează în categoria venituri din activități independente. Astfel, conform celor două ordine de lichidare în numerar, rezultă faptul că recurenta-reclamantă a încasat, la data de 16.07.2021, suma de 19.334,88 RON din suma consemnată de Ministerul Finanțelor Publice aferentă titlului de plată emis de ANRP în baza Legii nr.165/2013 cu un sold calculat la lichidare de 21.483,20 RON, fiind reținută de bancă suma de 2.148.32 RON reprezentând 10% din soldul menționat, cu titlu de impozit, iar la data de 02.08.2021 a încasat suma de 141.194,16 RON din suma consemnată de Ministerul de Finanțe Publice aferentă titlului de plată emis de ANRP în baza Legii nr.165/2013 cu un sold calculat la lichidare de 156.882,40 RON, fiind reținută de bancă suma de 15.688.24 RON, cu titlu de impozit 10% din soldul menționat. Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate faptul că banca a refuzat în mod nejustificat să îi elibereze suma menționată în cele două titluri de plată, reținerea impozitului de 10% neavând vreun fundament legal. A menționat că nu a solicitat plata anticipată, precum și că banca avea obligația legală, conform procedurii de plată aprobate prin Ordinul MFP nr.90/2017, să elibereze întreaga sumă conform titlurilor de plată, din contul de consemnări speciale deschis de Ministerul de Finanțe. De asemenea, a susținut că B Bank S.A. era îndrituită să respecte plata titlurilor de plată așa cum este prevăzut la art. 20 alin. (2) din H.G nr.401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013. Potrivit alin. (8) , Ministerul Finanțelor deschide un cont special la B Bank S.A. în care virează sumele aferente titlurilor de plată emise în condițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr.165/2013, conform prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.670/2013. Toate titlurile de plată timp de 5 ani au fost emise de ANRP pe numele A, unicul moștenitor. Banca nu poate să stabilească calitatea de titular al dreptului de proprietate, iar recurenta-reclamantă a adus la cunoștința băncii faptul că este unicul moștenitor. A mai susținut că, în cadrul acțiunii formulate, a învederat faptul că B Bank S.A. a reținut impozit de 10% la sugestia ANRP prin două note sub denumirea „Spre Știință”, aceste note nefiind relevante, întrucât nu au un cadru legal. Banca este culpabilă de reținerea acestor sume întrucât se cunoștea faptul că titlurile sunt eliberate numai proprietarilor, moștenitorilor. Titlurile de plată sunt emise într-un cadru legal de ANRP cu numele și datele personale ale beneficiarului. Dispozițiile art. 114 alin. (1) C. fisc. au în vedere veniturile obținute de dobânditori prin cesiuni de creanțe a drepturilor rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr.165/2013. Nu pot intra în această categorie „titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia”, persoanele pe care textul de lege citat anterior le exclude expres. În prezenta cauză, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.705/20.05.2016 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, recurenta-reclamantă are calitatea de moștenitoare a autorilor deposedați, astfel încât nu datorează impozit de 10%. Referitor la partea de drepturi dobândită de celălalt moștenitor îndreptățit la măsuri compensatorii, C, acesta a renunțat în fața instanței la partea sa. Mai mult, acesta a dat și o declarație notarială nr.1737/2015 prin care renunță la tot, în prezent și viitor, în favoarea recurentei-reclamante din prezenta cauză, chestiune ce ține de dezbaterea succesiuni între cei doi moștenitori. Astfel, nici această sumă nu trebuie să fie considerată venit impozabil. De asemenea, pot fi aplicate prin analogie prevederile referitoare la dreptul de acrescământ prevăzut la art. 4 alin. (4) din Legea nr.10/2001. Prin urmare, situația din speța de față, în care recurenta-reclamantă, persoană îndreptățită la despăgubiri în virtutea calității de moștenitor al autorilor deposedați abuziv, a dobândit și drepturile celuilalt moștenitor îndreptățit la despăgubiri, nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de legiuitor la art. 114 alin. (2) lit. k) ind. 1) C. fisc. Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut că au fost aplicate normele de aplicare a Legii nr.165/2013, titlurile fiind emise în condițiile art. 31 alin. (2) și art. 10 alin. (6) din Legea nr.164/2014, art. 149 C. proc. civ., art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 21 alin. (1) – (2), art. 41 alin. (1) , art. 16 alin. (2) ind. 1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005. A mai solicitat recurenta-reclamantă să se constate că nu este corectă interpretarea dată de ANRP prin adresa nr.RG/416171/28.12.2021, deoarece recurenta-reclamantă este unica persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și nu a dobândit cota de 1/2 prin donație de la numitul C, ci prin efectul legii, conform art. 1121 alin. (2) C. civ. și art. 4 alin. (4) din Legea nr.10/2001, despăgubirile încasate neconstituind venituri impozabile, nici măcar pentru cota de 1/2, cum a opinat ANRP. Adresa nr.RG/41671/28.12.2021 nu are efect juridic, reprezentând doar o opinie de interpretare fără caracter obligatoriu pentru nicio instituție publică. În aceste condiții, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că acțiunea sa este întemeiată, banca având obligația să respecte procedurile legale, în cazul de față procedura de plată prin Ordinul MFP nr.90/2017 punctul

Apărările pârâtei B Bank S.A. în sensul că a solicitat îndrumări de la ANRP nu pot fi primite, întrucât decizia de a nu elibera întreaga sumă către reclamantă aparține pârâtei, iar ANRP nu are atribuții în legătură cu operațiunea finală de plată a sumelor menționate în titlurile emise de aceasta. Indiferent de situația arătată, reținerea impozitului de 10% asupra Titlurilor de plată s-a efectuat fără o bază legală; ANRP a eliberat conform legii cele două titluri de plată. În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 17.836,56 lei, reprezentând diferență despăgubiri conform titlurilor de plată nr.0131586 și nr.0126504. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 331 - 339 alin. (1) – (2) C. proc. civ., art. 33, art. 34, art. 35 C. proc. civ., art. 1 alin. (8) din procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 31 alin. (2) și art. 41alin. (4) din Legea nr.165/2013 aprobată prin Ordinul nr.90/2017. În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar. I.5. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B Bank S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte expuse în întâmpinare. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte, recurenta-reclamantă a susținut că aceasta nu poate fi admisă, întrucât banca este cea care face plățile conform Ordinului MFP nr.90/2017, având obligația legală potrivit procedurii de plată aprobate prin ordinul menționat să elibereze întreaga sumă conform titlurilor de plată, din contul de consemnări speciale deschis de Ministerul Finanțelor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Circumstanțele litigiului relevante pentru soluționarea recursului de față, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel, sunt următoarele: Recurenta-reclamantă este beneficiară a măsurilor reparatorii conform Legii nr.10/2001, în favoarea sa fiind emisă decizia de compensare nr.5336/19.05.2017, prin care acesteia și numitului C li s-au acordat 784.412 puncte. Aceasta împreună cu numitul C sunt moștenitori ai autorilor comuni deposedați abuziv, D, E și F, calitate în care cei doi au formulat notificarea nr.2138/25.10.2001 în temeiul Legii nr.10/2001, iar în baza sentinței civile nr.705/20.05.2016, pronunțate în dosarul nr.x/3/2015* al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, a fost emisă în favoarea celor doi moștenitori decizia de compensare nr.15336/19.05.2017. Prin contractul de donație autentificat sub nr.974/27.04.2018, numitul C a donat în favoarea recurentei-reclamante totalitatea drepturilor ce i-au revenit acestuia conform deciziei emise de CNCI. Prin demersul dedus judecății în cauza de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Ministerul de Finanțe și B Bank S.A. la restituirea sumei totale de 18.034,56 lei, ce reprezintă impozitul de 10% pe venitul din alte surse reținut cu ocazia plății de către B Bank S.A. a titlurilor nr.0131586 și nr.0126504 emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta B Bank S.A., reținând, în esență, că reclamanta a dobândit și drepturile celuilalt moștenitor îndreptățit la despăgubiri, astfel că această situație nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de legiuitor la art. 114 alin. (2) lit. k) ind. 1) C. fisc., iar banca a refuzat în mod nejustificat să-i elibereze întreaga sumă menționată în cele două titluri de plată, reținerea impozitului de 10% neavând vreun fundament legal. Totodată, prima instanță a fondului a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, apreciind că neplata integrală a despăgubirilor nu îi este imputabilă acestuia, nerezultând din actele dosarului că acest pârât nu ar fi consemnat întreaga sumă aferentă titlurilor de plată emise pe numele reclamantei în contul de consemnări speciale deschis la B Bank S.A. Soluția pronunțată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor nu a fost atacată cu apel de către reclamantă, astfel încât aceasta a devenit definitivă. Soluționând apelul formulat de B Bank S.A., Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a apreciat însă că această parte nu are calitate procesuală pasivă, argumentat de faptul că banca este numai un depozitar al banilor, între aceasta și reclamantă neexistând un raport juridic, prin lege nefiindu-i atribuită competența de apreciere și decizie asupra unor aspecte de fond referitoare la situația părții reclamante. Obiectul controlului de legalitate în prezenta cale de atac a recursului îl constituie exclusiv calitatea procesuală pasivă a B Bank S.A. în cererea privind restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe veniturile din alte surse, deoarece acesta a fost obiectul judecat prin decizia recurată, determinat corect de Curtea de Apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, recurenta-reclamantă susține că banca nu era îndreptățită să aprecieze cu privire la calitatea sa de titular al dreptului de proprietate și să rețină impozitul pe venitul din alte surse, ci avea obligația să îi elibereze întreaga sumă menționată în titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Critica astfel cum a fost formulată este nefondată. Cu titlu prealabil, se impune precizarea că, deși recurenta-reclamantă nu a procedat la o încadrare a motivelor sale în cazurile de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Procedând în continuare la verificarea hotărârii recurate, prin prisma acestui motiv de casare, Înalta Curte observă că instanța de apel, analizând calitatea procesuală pasivă a pârâtei B Bank S.A., în sensul dacă aceasta, potrivit atribuțiilor și competențelor legale, era îndrituită să aprecieze cu privire la aspectul litigios dedus judecății (dacă reclamanta era sau nu plătitor al impozitului de 10% pe venitul din alte surse), a admis apelul declarat de bancă și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității sale procesuale pasive. Pentru a ajunge la această soluție, instanța de apel a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (2) , 3 și 6 și art. 41 alin. (4) din Legea nr.165/2013, emiterea certificatului de deținător de puncte și a titlurilor de plată în baza drepturilor recunoscute prin decizia de compensare se face de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care, potrivit normelor cuprinse în Procedura din 13 ianuarie 2017 de plată a sumelor din respectivele titluri, aprobată prin Ordinul nr.90 din 13 ianuarie 2017, emis de Ministerul Finanțelor Publice, răspunde de realitatea, regularitatea și legalitatea datelor înscrise în titlurile de plată, iar plățile se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice prin contul de consemnări speciale deschis la B Bank S.A. Așadar, din economia normelor cuprinse în Procedura de plată mai sus amintită, instanța de apel a tras concluzia că pârâta B Bank S.A. este depozitar vremelnic al sumelor destinate achitării titlurilor de plată emise conform art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (4) din Legea nr.165/2013, de care nu poate să dispună în alt scop. Această concluzie a instanței de apel este corectă, întrucât în contul de consemnări speciale deschis la B Bank S.A. în temeiul art. 1 alin. (8) din Procedura de plată aprobată prin Ordinul nr.90/2017 al Ministerului Finanțelor, Ministerul Finanțelor virează sumele aferente titlurilor de plată emise în condițiile art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (4) din Legea nr.165/2013 și ale art. 10 alin. (6) din Legea nr.164/2014. Sumele astfel virate sunt destinate plății titlurilor de plată emise conform Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr.20/2013. Potrivit dispozițiilor art. 68 ind. 2 alin. (3) C. fisc., B Bank S.A. este obligată să rețină la sursă impozitul pe baza datelor și informațiilor furnizate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut la fiecare plată. În lumina acestor dispoziții legale, B Bank S.A. are atribuția legală de a elibera (de a face plata) beneficiarilor indicați de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sumele virate de Ministerul Finanțelor în contul de consemnări speciale, după reținerea la sursă a impozitului în cotă de 10%, numai în baza datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, aceasta din urmă fiind autoritatea competentă învestită cu soluționarea procedurilor prevăzute de Legea nr.165/2013 și cea care răspunde de realitatea, regularitatea și legalitatea datelor înscrise în titlurile de plată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (1) din Procedura de plată aprobată prin Ordinul nr.90/2017. În cazul concret al speței, astfel cum a reținut instanța de apel în cadrul situației de fapt de care prezenta instanță este ținută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicțional, intimata-pârâtă s-a adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aceasta din urmă comunicând băncii faptul că trebuie să rețină, în cazul reclamantei, impozitul de 10% în baza dispozițiilor art. 114 alin. (2) lit. k) ind. 1 C. fisc. Or, intimata-pârâtă s-a conformat îndrumărilor primite de la emitenta titlurilor de plată și a procedat la reținerea la sursă a impozitului în cotă de 10%, îndeplinindu-și astfel atribuțiile ce îi revin în baza legii. Prin urmare, corect a reținut prima instanță de control judiciar că intimata-pârâtă nu are competența să aprecieze și să decidă asupra unor aspecte de fond referitoare la situația reclamantei, respectiv cu privire la faptul dacă aceasta era sau nu plătitoare de impozit. Având în vedere că prin intermediul său se derulează operațiunea de plată a sumelor virate de Ministerul Finanțelor, intimata-pârâtă are calitatea de depozitar, așa cum corect a observat și instanța de apel, fiind un terț față de recurenta-reclamantă și Ministerul Finanțelor, și nu poate stabili dacă recurenta-reclamantă beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din alte surse conform art. 114 alin. (2) lit. k) ind. 1 pentru drepturile cedate în favoarea sa de celălalt moștenitor. În aceste coordonate, se observă faptul că intimata-pârâtă nu este competentă, legea neacordându-i o astfel de atribuție, să aprecieze cu privire la situația reclamantei, respectiv aceea dacă este sau nu plătitor al impozitului de 10% pe venitul obținut din alte surse (măsurile reparatorii obținute în temeiul Legii nr.165/2013). Așa deci, neexistând o identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 36 C. proc. civ., în mod corect a statuat instanța de apel cu privire la lipsa calității procesuale pasive a băncii în cererea privind restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe venituri din alte surse, criticile în sens contrar ale recurentei-reclamate fiind nefondate. Referitor la susținerea recurentei-reclamante din finalul cererii de recurs, în sensul că este unica persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, întrucât a dobândit cota de 1/2 prin efectul legii, conform art. 1121 alin. (2) C. civ. și art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001, iar nu prin donație de la numitul C, despăgubirile încasate neconstituind venituri impozabile nici măcar pentru această cotă, interpretarea dată de Autoritatea Națională pentru Restituire Proprietăților prin adresa nr.RG/416171/28.12.2021 fiind greșită, Înalta Curte constată că partea recurentă nu mai poate aduce în dezbatere aspecte legate de fondul cauzei, întrucât nu a atacat soluția primei instanțe de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Finanțe, iar cererea sa nu poate fi soluționată pe fond în contradictoriu cu pârâta B Bank S.A. pentru motivele anterior arătate. Aceasta întrucât dispozițiile art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ. consacră în mod expres soluția potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio, adică în situațiile în care partea interesată avea la dispoziție și calea de atac a apelului și nu a exercitat-o. Pentru toate motivele anterior arătate, constatând caracterul nefondat al criticilor mai sus analizate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.