Decizia nr. 563/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1806/2022 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 9 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 1.009,487,17 RON reprezentând suma achitată de instituția reclamantă către creditorii A., B., C., D., E. și F., prin B.E.J.A. "G.", conform extrasului de cont din data de 10 iunie 2019, precum și actualizarea acesteia cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data virării sumei în contul B.E.J. "H.", respectiv 10 iunie 2019, până la data plății efective a debitului. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București Prin sentința civilă nr. 181 din data de 12 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocate prin întâmpinare, și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub același număr de dosar. Prin sentința civilă nr. 1806 din data de 21 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă: a admis în parte cererea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; a respins ca rămasă fără obiect acțiunea cu privire la suma de 1.008.272,17 RON; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.215 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente creanței principale. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin încheierea de la termenul din data de 5 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție [în baza art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, "Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii@], aceasta însușindu-și cererea de apel formulată de Ministerul Justiției. Prin decizia civilă nr. 720A din data de 26 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile formulate de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică și de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1806 din data de 21 decembrie 2022, pronunțate de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondate. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva decizie civile nr. 720 A din data de 26 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs atât reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, cât și pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 septembrie 2024, sub nr. x/2021, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de judecată nr. 2. II.2. Motivele de recurs II.2.1 Recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică Susținând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de apel a respins în mod greșit solicitarea privind actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda legală, ambele calculate de la data virării sumei în contul B.E.J. "H.", respectiv 10 iunie 2019, până la data plății efective a debitului. Astfel, a arătat că instanța de apel a reținut că actualizarea sumei cu indicele de inflație și cu dobânda legală pentru recuperarea integrală a prejudiciului nu poate fi acordată, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, respectiv îmbogățire fără justă cauză. Recurenta-reclamantă a subliniat că, în speță, este incidentă situația prevăzută de art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., în sensul că recurenta-pârâtă este de drept în întârziere, având în vedere faptul că obligația de plată s-a născut din săvârșirea unei fapte extracontractuale, respectiv executarea sa în calitate de terț poprit. Ca atare, a apreciat că recurenta-pârâtă datorează penalități de întârziere chiar de la momentul săvârșirii faptei, respectiv de la data de 10 iunie 2019 (data virării sumei în contul B.E.J.). În raport cu prevederile art. 1535 C. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul acesteia, daunele-interese se datorează de la data la care creditorul a fost lipsit de folosința respectivei sume. Sub acest aspect, a precizat că data de la care a fost lipsită de folosința debitului în discuție este data la care a virat suma de bani din contul său în contul executorului judecătoresc, respectiv 10 iunie 2019. În opinia recurentei-reclamante, acordarea dobânzii legale, alături de actualizarea cu indicele de inflație, constituie un mijloc de reparare a unui prejudiciu suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale din momentul în care a fost efectuată plata în executarea titlului executoriu și momentul restituirii efective a sumelor încasate, în caz contrar, restabilirea situației anterioare fiind incompletă. Prin urmare, a apreciat că aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situația anterioară executării, asigurându-i-se primirea unei sume de bani care are aceeași valoare cu cea de la momentul la care a virat cheltuielile de executare în contul executorului. Susținând că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, a considerat că, pentru asigurarea unei reparații juste și integrale a prejudiciului, cele două trebuie calculate pentru aceeași perioadă. A subliniat că aceste măsuri pot fi dispuse împreună, întrucât au finalitate juridică diferită, respectiv acoperirea prejudiciului reprezentat de devalorizarea monedei, precum și a celui reprezentat de lipsa de folosință a sumei de bani achitate. Recurenta-reclamantă a apreciat că nu se poate pune semnul egalității între despăgubirea pentru fluctuațiile monetare și majorarea valorii reale a obligației evaluabile în bani proporțional cu perioada lipsei de folosință a sumei de bani corespunzătoare acestei obligații, putând fi acordate împreună pentru o justă acoperire a prejudiciului suferit. II.2.1 Recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție Recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, fiind incidente, în opinia sa, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Astfel, a apreciat că în mod greșit curtea de apel a reținut că prima instanță nu a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prezumției de lucru judecat a sentinței civile nr. 5338/2017, pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin decizia civilă nr. 29A din data de 9 ianuarie 2018 a Tribunalului București. În acest sens, recurenta-pârâtă a menționat că, prin hotărârile anterior menționate, a fost admisă cererea creditorilor și a fost validată poprirea înființată de către B.E.J.A. "G." în dosarul de executare nr. 1023/2016 asupra sumelor deținute de către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate a Municipiului București pentru debitorul Ministerul Justiției, până la concurența sumei de 1.009.487,17 RON, compusă din suma de 1.008.272,17 RON, reprezentând debit principal, și suma de 1.215 RON, reprezentând cheltuieli de executare din dosarul de executare susmenționat. Totodată, a susținut că, pentru a se pronunța o hotărâre de validare a popririi, este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 790 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care: "Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi." A precizat că, așa cum a arătat și prin cererea de apel, din prevederile legale anterior enunțate, se desprind două concluzii importante: în primul rând faptul că validarea popririi se dispune atunci când terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, iar, în al doilea rând, că poprirea este validată în limita sumelor datorate. Ca atare, a învederat că, în lipsa existenței unui raport juridic între terțul poprit și debitor, în sensul că terțul poprit datorează debitorului sau deține pentru acesta sume de bani, nu poate fi admisă cererea de înființare a popririi, iar, în condițiile în care instanța de judecată, învestită cu o cerere având ca obiect validarea popririi, constată că terțul poprit nu datorează debitorului sau nu deține pentru acesta sume de bani, cererea se respinge și instanța dispune desființarea popririi. În opinia, recurentei-pârâte, dispozițiile art. 790 C. proc. civ. îl obligă pe judecător să verifice nu doar dacă există raport juridic între debitor și terțul poprit, ci și dacă s-a depus vreo adresă de înființare a popririi și dacă la aceasta s-a anexat o copie a titlului executoriu. Recurenta-pârâtă a afirmat că hotărârea pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București se bucură de prezumția de legalitate, respectiv de prezumția că, prin aceasta, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a normelor juridice de ordin material și a celor de ordin procesual, această concluzie fiind susținută și de cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 972/2012 la care s-a făcut referire în cuprinsul deciziei nr. 12/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 20 septembrie 2022. Prin urmare, recurenta-pârâtă a subliniat că Judecătoria Sectorului 5 București, nu putea pronunța o hotărâre de validare poprire fără a reține existența în cauză a unor raporturi juridice între terțul poprit și debitor, în sensul că terțul poprit datorează debitorului sau deține pentru acesta sume de bani. De asemenea, a menționat că existența unui raport juridic între reclamantă și pârât a fost constatată și de către instanța de fond, aceasta reținând, astfel cum a arătat, de altfel, și pârâtul Ministerul Justiției prin cererea de apel, că: "a fost deja tranșată calitatea acesteia de terț poprit pentru debitorul Ministerul Justiției, fapt ce presupune prin ipoteză preexistența unor raporturi juridice între terțul poprit și debitor, în sensul că terțul poprit datorează debitorului sau deține pentru acesta sume de bani". Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a reținut în mod greșit că "prima instanță nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentințelor de validare a popririi, cât timp prin sentințele respective nu s-a reținut dacă reclamantul din prezenta cauză ar fi avut la dispoziție sume de bani în conturile pârâtului și ar fi refuzat eliberarea acestora către executor". Totodată, a susținut că instanța de apel a constatat în mod greșit și că "autoritatea de lucru judecat potrivit considerentelor sentinței civile nr. 5338/27.07.2017 fiind cu privire la faptul că, în cazul debitorilor instituții publice, aceștia, în temeiul Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, stabilesc și comunică terțului poprit sumele ce pot fi indisponibilizate la cererea creditorilor, aspect incompatibil cu însăși esența instituției popririi." Recurenta-pârâtă a menționat și că, în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul hotărârii, precum și considerentele pe care dispozitivul se sprijină (inclusiv considerentele prin care s-a soluționat o chestiune litigioasă). Pe cale de consecință, a apreciat că nu se poate susține, în mod legal și temeinic, că, prin sentința civilă nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, nu s-a reținut existența unui raport juridic între terțul poprit și debitor, în sensul că terțul poprit datorează debitorului sau deține pentru acesta sume de bani, în contextul în care, prin aceasta, s-a constatat că: "debitorul are conturi deschise la terțul poprit, acesta confirmând faptul că a luat act de înființarea popririi și că va consemna sumele de bani indicate la dispoziția executorului judecătoresc, de îndată ce acestea vor fi disponibile în conturile debitorului, prin adresa nr. x din data de 27 februarie 2017." Ca atare, a reiterat susținerea potrivit căreia curtea de apel în mod nelegal și netemeinic a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și că, prin această hotărâre, nu s-a încălcat puterea lucrului judecat a sentinței civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017. Recurenta-pârâtă, în ceea ce privește cele reținute de către Judecătoria Sectorului 5 București în sensul inaplicabilității în cauză a OMFP nr. 2336/2011, a solicitat să se constate că aceste considerente nu au fost reținute de către instanța de fond pentru a fundamenta existența sau inexistența în conturile Ministerului Justiției a unor sume de bani, ci în contextul verificării împrejurării dacă terțul poprit a refuzat, în mod justificat, îndeplinirea obligației prevăzute la art. 787 C. proc. civ. Prin urmare, față de cele reținute în cuprinsul sentinței nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu există o obligație valabilă a terțului poprit față de debitor. A arătat și că, în speță, creanța pe care debitorul o avea împotriva terțului poprit, despre care s-a reținut cu putere de lucru judecat că exista la momentul validării popririi, a fost cedată în mod forțat în favoarea creditorilor, iar obligația corelativă a terțului poprit, care exista în mod valabil în patrimoniul său, urma a se executa față de creditor. În opinia recurentei-pârâte, stingerea pe calea executării silite inițiate de creditorii cesionari a acestei obligații a terțului poprit nu poate avea valoarea unei micșorări nejustificate a patrimoniului său, iar, concluzionându-se că nu se poate reține că îmbogățirea ar rezulta din executarea unei obligații valabile pe care terțul poprit ar fi avut-o, anterior, față de debitorul Ministerul Justiției, prima instanță a procedat la reanalizarea raportului juridic dintre aceștia, încălcând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii anterioare. Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că, față de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii prin care s-a dispus validarea popririi, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, reglementate de art. 1345 C. proc. civ. II.3. Apărările formulate în cauză În cauză, nu au fost formulate întâmpinări. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 decembrie 2024, în temeiul art. 471 1 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 4 martie 2025, când a reținut cauza în pronunțare asupra recursurilor, în ceea ce privește recursul reclamantei urmând a se pronunța, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocate din oficiu. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă II.5.1. Recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Prioritar, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a atacat soluția pronunțată de prima instanță prin care a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea cu privire la suma de 1.008.272,17 RON, ci a criticat, atât sentința tribunalului (prin cererea de apel), cât și decizia curții de apel (prin cererea de recurs), cu referire la soluția dată asupra cererii de actualizare cu indicele de inflație a sumei solicitate și de acordare a dobânzii legale aferente. Prin recursul formulat recurenta-reclamantă a susținut că este greșită soluția de respingere a apelului pe care l-a formulat împotriva sentinței date de tribunal, afirmând că în mod eronat curtea de apel a respins criticile sale privind actualizare sumei cu indicele de inflație și cu dobânda legală, ambele calculate de la data virării sumei în contul B.E.J. "H.", respectiv 10 iunie 2019, până la data plății efective a debitului. În speță, în ceea ce privește motivul de apel referitor la actualizarea sumei de 1.009.487,17 RON cu indicele de inflație, curtea de apel, în raport cu prevederile art. 444 alin. (1) și ale art. 445 C. proc. civ., a constatat că prima instanță a omis a analiza acest capăt de cerere, astfel că partea avea posibilitatea de a solicita completarea hotărârii în vederea soluționării acestuia, și nu de a solicita, pe calea apelului, ca instanța de control să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere. Or, prin criticile formulate împotriva deciziei recurate, sub aspectul actualizării sumei solicitate, recurenta-reclamantă nu se referă la motivarea instanței de apel care a determinat concluzia că acest motiv de apel nu este fondat, ci aduce argumente în susținerea pe fond a cererii de acordare a actualizării cu indicele de inflație, pretinzând că este îndreptățită să o primească. Prin urmare, cum această susținere nu se grefează pe motivarea hotărârii recurate, partea nearătând care este nelegalitatea considerentelor instanței de apel cu privire la actualizarea cu indicele de inflație a sumei solicitate, ea nu poate reprezenta un veritabil motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la criticile recurentei-reclamante referitoare la acordarea dobânzii legale, instanța de apel a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a invocat ca temei al pretențiilor dispozițiile art. 1348 C. civ., privind răspunderea pentru fapt altuia, precum și dispozițiile art. 1345 C. civ., privind îmbogățirea fără justă cauză, prima instanță analizând aceste pretenții în raport de temeiul de drept invocat, iar, prin cererea de apel, partea a invocat ca temei al acordării dobânzii legale dispozițiile art. 1535 C. civ., care reglementează daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești, dispoziții ce nu au fost invocate în fața primei instanțe, modificând temeiul de drept al pretențiilor, respectiv cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce contravine dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. De asemenea, a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 478 alin. (5) C. proc. civ., întrucât acest text de lege se referă la alte ipoteze, diferite de cele aplicabile în speță, temeiul acordării dobânzii legale invocat de recurenta-reclamantă și analizat de prima instanță fiind îmbogățirea fără justă cauză (potrivit art. 1345 C. civ.), și nu dispozițiile art. 1535 C. civ. care se aplică în cazul în care dobânda ar fi fost datorată potrivit dispozițiilor legale invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, și ar fi devenit scadentă ulterior soluționării cauzei în primă instanță. Ca atare, în esență, instanța de apel a reținut caracterul nefondat al acestei critici, în raport cu invocarea direct în fața instanței de apel, drept temei al pretențiilor constând în dobânda legală, a dispozițiilor art. 1535 C. civ. care nu fuseseră puse în discuție în fața tribunalului. Pentru a putea determina o analiză, sub acest aspect, a legalității deciziei recurate, criticile recurentei-reclamante trebuiau să se refere la considerentul pentru care instanța de apel a respins ca nefondat și acest motiv de apel, însă, partea, prin cererea de recurs, nu s-a raportat la aspectele reținute de către curtea de apel, ci a reluat susținerile din declarația de apel, prin care a pretins dreptul său la plata dobânzii, în raport cu art. 1535 C. civ. Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, și nici celor ale art. 483 alin. (3) din același act normativ, în conformitate cu care recursul urmărește examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În ceea ce privește argumentul prin care recurenta-reclamanta a afirmat că ne aflăm în situația reglementată de art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., în sensul că partea adversă este de drept în întârziere, având în vedere faptul că obligația de plată s-a născut din săvârșirea unei fapte extracontractuale, Înalta Curte reține că această împrejurare a fost invocată de parte omisso medio, direct în fața instanței de recurs, fără să fi făcut obiectul analizei instanței de apel, astfel că nu poate fi primită, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele de nelegalitate la care se referă alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor, ipoteze care nu sunt incidente în speță. Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea de către recurenta-reclamantă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, neputându-se proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina, în lipsa incidenței unor motive de ordine publică, aplicarea sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Ca atare, față de toate cele anterior reținute, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică împotriva deciziei civile nr. 720 A din data de 26 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, împrejurare în raport cu care, față de dispozițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs. II.5.2. Recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate prin recursul declarat de pârâtă, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, deși recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, invocându-se încălcarea autorității de lucru judecat, analiza ce urmează a fi efectuată se va raporta la ipoteza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în care sunt încadrabile susținerile părții. Potrivit situație de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de către instanțele devolutive, creditorii A., B., C., D., E. și F. au formulat o cerere de executare silită, împotriva debitorului Ministerul Justiției, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 231 din data de 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2007 și sentința civilă nr. 1208/2013 pronunțată de către Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/110/201**, fiind deschis, pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "G.", dosarul de executare nr. 1023/2016. În cadrul executării silite s-a dispus, la data de 21 februarie 2017, înființarea popririi asupra conturilor debitorului deținute la terțul poprit Trezoreria Municipiului București, în limita debitului executat silit, reprezentat de creanța principală în cuantum de 1.008.272,17 RON și de cheltuieli de executare silită, în cuantum de 1.215 RON. Urmare a nerealizării executării silite prin poprire, creditorii au formulat, în contradictoriu cu terțul poprit, cerere de validare poprire, formându-se dosarul nr. x/2017, inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, cauza fiind declinată ulterior în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București Prin sentința civilă nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, Judecătoria Sector 5 București a admis cererea creditorilor și a validat poprirea înființata de către B.E.J.A. "G." în dosarul de executare nr. 1023/2016 asupra sumelor deținute de către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate a Municipiului București pentru debitorul Ministerul Justiției până la concurența sumei de 1.009.487,17 RON, compusă din suma de 1.008.272,17 RON, reprezentând debit principal, și suma de 1.215 RON, reprezentând cheltuieli de executare din dosarul de executare susmenționat. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelurilor declarate atât de debitor, cât și de terțul poprit, prin decizia civilă nr. 29A din data de 9 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. În temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, s-a format pe rolul B.E.J.A. "G.", dosarul de executare silită nr. x/2018, la cererea creditorilor A., B., C., D., E. și F., împotriva debitorului Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (fostul terț poprit din dosarul de executare nr. 1023/2016), creanța urmărită silit fiind reprezentată de suma de 1.008.272,17 RON și de suma de 1.215 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită din dosarul de executare nr. 1023/2016. În cadrul acestei executări silite s-a emis somația de plată a sumei urmărite silit, înregistrată la D.G.R.F.P. București la data de 30 martie 2018. În cadrul acestui dosar, au urmat instituirea măsurii popririi, cu privire la terțul poprit I. S.A., precum o procedură judiciară de validare poprire, în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București. Prin sentința civilă nr. 16043 din data de 13 decembrie 2018, definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus validarea popririi dispuse de executor în dosarul de executare nr. 86/2018, asupra veniturilor datorate debitoarei Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București deținute de terțul poprit I. S.A., până la concurența sumei de 1.009.487,17 RON. La data de 10 iunie 2019 întreaga sumă executată silit în dosarul de executare nr. 86/2018 al B.E.J.A. "G." a fost virată în contul executorului judecătoresc din conturile D.G.R.F.P. București, deschise la I. S.A. În prezentul litigiu, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 1.009,487,17 RON. În speță, prima instanță a constatat că aspectul vizând calitatea reclamantei de terț poprit pentru pârât (fapt ce presupune prin ipoteză existența unor raporturi juridice între terțul poprit și debitor, în sensul că terțul poprit datorează debitorului sau deține pentru acesta sume de bani) a fost deja tranșată, în mod definitiv în toate litigiile anterioare, privitoare la legalitatea și temeinicia popririi respective, astfel că, instanța nu poate să procedeze la reanalizarea raportului juridic dintre cele două, din această perspectivă, trebuind, cu respectarea autorității de lucru judecat, să pornească de la ipoteza, deja stabilită pe cale judiciară, că reclamanta îndeplinea toate condițiile legale pentru a fi calificată drept terț poprit al pârâtului din prezentul litigiu. A arătat și că, în cadrul dosarului în care a fost validată poprirea, nu s-a reținut faptul că reclamanta ar fi avut la dispoziție sume de bani în conturile pârâtului și că ar fi refuzat eliberarea acestora către executor, ci s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că, în cazul debitorilor instituții publice, aceștia, în temeiul Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, stabilesc și comunică terțului poprit sumele ce pot fi indisponibilizate la cererea creditorilor, aspect incompatibil cu însăși esența instituției popririi. La analiza caracterului justificat al îmbogățirii pârâtului, în detrimentul reclamantei, tribunalul a ajuns la concluzia că nu se justifică incidența unuia dintre cazurile în care îmbogățirea să poate fi considerată legitimă, potrivit art. 1346 C. civ., întrucât pârâtul Ministerul Justiției nu a dovedit existența în conturile deschise la terțul poprit a unor sume ce-i aparțineau și care puteau fi eliberate de acesta către executor. Prin urmare, în speță, tribunalul a considerat că nu se poate reține că îmbogățirea ar rezulta din executarea unei obligații valabile pe care reclamanta ar fi avut-o, anterior, față de pârât. În atare context, a constatat că motivul justificării îmbogățirii, prevăzut de art. 1346 lit. a) C. civ. nu este dovedit în cauză, iar situațiile reglementate de art. 1346 lit. b) și c) C. civ. nu sunt nici invocate și nici dovedite. Curtea de apel, soluționând apelul pârâtului, a apreciat că, în analiza condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, prima instanță a reținut în mod corect că pârâtul Ministerul Justiției nu justifică incidența niciunuia dintre cazurile în care îmbogățirea poate fi considerată legitimă, potrivit art. 1346 C. civ. Contrar celor invocate de pârât prin cererea de apel, a apreciat că prima instanță nu a contrazis în niciun mod aspectele tranșate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile de validare a popririi, hotărâri prin care nu s-ar fi reținut faptul că reclamanta din prezenta cauză ar fi avut la dispoziție sume de bani în conturile pârâtului și că ar fi refuzat eliberarea acestora către executor, autoritatea de lucru judecat, potrivit considerentelor sentinței civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, fiind cu privire la faptul că, în cazul debitorilor instituții publice, aceștia, în temeiul Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, stabilesc și comunică terțului poprit sumele ce pot fi indisponibilizate la cererea creditorilor, aspect incompatibil cu însăși esența instituției popririi. Prin urmare, a reținut că îmbogățirea pârâtului nu s-a realizat prin executarea unei obligații valabile pe care reclamanta ar fi avut-o anterior față de pârât, nefiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute la art. 1346 lit. a) C. civ. care ar fi justificat îmbogățirea. Totodată, în analiza condițiilor îmbogățirii fără justă cauză în persoana pârâtului, a apreciat că, prin plata efectuată de reclamantă nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport de acele sentințe, întrucât validarea popririi a fost dispusă în considerarea art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dat fiind faptul că se punea problema executării silite a unor sume pe care creditorii le aveau de recuperat de la autorități și instituții ale statului. Recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată, susținând, în esență, că în mod greșit curtea de apel a apreciat că prima instanță nu a încălcat prezumția de lucru judecat a sentinței civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 29A din data de 9 ianuarie 2018 a Tribunalului București. În acord cu cele susținute de către recurenta-pârâtă, instanța de recurs constată că, în considerentele sentinței civile anterior menționate, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă a reținut că debitorul (pârâtul Ministerul Justiției) are conturi deschise la terțul poprit (reclamanta din prezenta cauză), acesta confirmând că a luat act de înființarea popririi și că va consemna sumele de bani indicate la dispoziția executorului judecătoresc, de îndată ce acestea vor fi disponibile în conturile debitorului. Totodată, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă a avut în vedere și faptul că terțul poprit a arătat că, față de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, se află în imposibilitatea de a da curs executării popririi, situație prevăzută de art. 787 C. proc. civ., dar a apreciat că aceste apărări sunt neîntemeiate, întrucât respectivul ordin stabilește o procedură internă de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, care nu poate fi avută în vedere câtă vreme contravine esenței instituției popririi și validării de poprire, precum și dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituția României, precum și de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, a subliniat că nu poate fi admis, în procedura popririi, ca îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 787 C. proc. civ. de către terțul poprit, să fie condiționată de indicațiile sau acordul debitorului, iar terțul poprit nu poate justifica neindisponibilizarea sumelor de bani pe care le are la dispoziție, pentru debitor, de lipsa unui acord al acestuia. Prin urmare, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că terțul poprit, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 787 C. proc. civ., astfel că respectiva cerere de validare a popririi este întemeiată. Ca atare, Înalta Curte constată că, prin aceste considerente, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă a statuat cu putere de lucru judecat, atât existența raportului juridic dintre terțul poprit și debitor la care se referă art. 790 C. proc. civ., cât și a unei obligații valabile a terțului poprit, care, în final, a fost executată, prin virarea sumei de bani în contul executorului judecătoresc, din conturile reclamantei, deschise la I. S.A. Astfel, recurenta-reclamantă (terțul poprit) și-a executat propria obligație și, în felul acesta, s-au stins atât raportul juridic dintre debitor și creditori, cât și cel dintre debitor și terțul poprit, cu consecința executării valabile a propriei obligații. Potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă." Prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, este descrisă de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care arată că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Ca atare, dezlegarea dată asupra unui aspect litigios, prin considerentele unei hotărâri judecătorești, poate fi opusă cu valoare de adevăr într-un alt proces, părțile putându-se apăra prin chiar cele statuate în primul litigiu și care nu mai pot fi contrazise în cea de-a doua judecată. Or, pentru a valida raționamentul și concluzia primei instanțe, în sensul că, în speță, nu se poate aprecia incidența ipotezei prevăzute de art. 1346 lit. a) C. civ., curtea de apel a nesocotit cele dezlegate prin considerentele sentinței definitive nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, care au reținut îndeplinirea condițiilor pentru validarea popririi prevăzute de art. 787 C. civ. și, implicit, existența unei obligații valabile a terțului poprit față de debitor, respectiv, în prezenta cauză, a reclamantei față de pârâtă. Prin urmare, având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., constatând caracterul fondat al recursului pârâtei, în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., îl va admite, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza la aceeași curte de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând a fi avute în vedere dezlegările obligatorii ale sentinței civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă în dosarul nr. x/2017. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE,