ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a Civilă la data de 02.11.2022, sub nr. x/2021/a1, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului A., în sensul obligării acestuia la suportarea întregului pasiv neacoperit al debitoarei B. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. c) și d) și art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, iar, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 1824 din 10.04.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât și a admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, astfel cum a fost precizată, pârâtul fiind obligat la suportarea pasivului societății debitoare B. S.R.L., în cuantum de 2.798.140,35 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul A. a declarat apel, solicitând modificarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la data de 18.05.2023.

Prin decizia civilă nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a V-a a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 1824/10.04.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.

Împotriva deciziei instanței de apel, la 10 ianuarie 2024, pârâtul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a administra probele solicitate și a analiza fondul.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile/motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, putând exercita exclusiv acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457. Astfel, potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii, astfel încât instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

În concret, se constată că acțiunea are ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată în materia legii care reglementează procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, Înalta Curte reține că, potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, una din principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, este și cea referitoare la "judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 169, …"; art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.; art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive.

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente și dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că, în speță, decizia instanței de apel nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Cum, în accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt inclusiv cele care nu mai pot fi atacate cu recurs, în speță, decizia atacată a devenit definitivă la data pronunțării acesteia, conform art. 634 alin. (2) C. proc. civ.. "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Reținând, așadar, că, în speță, decizia recurată a fost pronunțată în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Fiind, așadar, operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ., față de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2024.