ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.04.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 938/2024

HOTĂRÂRE
23.04.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 938/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2014, Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 207/2015.

Prin sentința civilă nr. 2303/2022 din 15 septembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligat pârâtul la plata pasivului societății debitoare B. S.R.L. în cuantum 15.467.835 RON, din averea proprie, în conformitate cu prevederile art. 169 alin. (1) lit. c) și lit. e) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din data de 6 februarie 2023 instanța de apel a suspendat judecarea apelului în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa nejustificată a părților care, deși legal citate, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 1464A din 16 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția perimării, fiind constatată perimarea cererii de apel.

În cuprinsul cererii de recurs recurentul-pârât nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., menționând că își rezervă dreptul de a depune motivele de casare printr-un memoriu separat.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, potrivit dovezii aflate la dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare.

Intimata-reclamantă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluția din 12 ianuarie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 27 februarie 2024, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin rezoluția din 11 aprilie 2024 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, în complet de filtru, la 23 aprilie 2024.

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat numai cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat"; iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "mențiunile prevăzut la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, aplicabile și în recurs."

În continuare, se reține că, potrivit art. 470 alin. (5) C. proc. civ., "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Aceste dispoziții legale sunt incidente în cauză, având în vedere că recursul vizează soluția de constatare a perimării cererii de apel, ipoteză în care termenul de recurs de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. curge de la pronunțarea hotărârii.

Or, în raport cu normele legale anterior citate, se constată că recurentul avea obligația să formuleze motivele de recurs în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii atacate.

Din actele dosarului rezultă faptul că decizia civilă nr. 1464A din 16 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost comunicată prin publicarea acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvență la 26.10.2023, potrivit dovezii aflate la dosarul de apel, de la acest moment începând să curgă termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru motivarea căii extraordinare de atac.

Având în vedere și dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se impune observația că, în cauză, termenul pentru motivarea căii de atac s-a împlinit la data de 1 noiembrie 2023, dată limită până la care recurentul-pârât nu a depus la dosar motivele de recurs.

Se reține, totodată, că prin declarația de recurs pârâtul nu a formulat nicio critică împotriva hotărârii atacate prin care să combată soluția instanței de apel asupra excepției de perimare a cererii, în sensul dezvoltării unor aspecte de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Devin astfel incidente prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", precum și dispozițiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității".

Prin urmare, constatând că recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată și că nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) coroborat cu cele ale art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 1464A din 16 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 1464A din 16 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2024
Ședința publică din data de 14 mai 2024 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a Civilă la data de 02.11.2022,
ÎCCJ 2024-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2024
Ședința publică din data de 8 februarie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilf
ÎCCJ 2023-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2023
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/
ÎCCJ 2024-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 334/2024
u cu pârâții C. și D., ca neîntemeiată. Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul C.I.I. A. solicitând admiterea apelului și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâților, în solidar, la plata p
ÎCCJ 2023-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 20.07.2020 sub nr. x/2020, re
Sursă