ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.02.2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând obligarea ei la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei S.C. B. S.R.L., în cuantum de 91.551 RON, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (3) din Legea 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 957/24.02.2023, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis cererea și a obligat pârâta la suportarea sumei de 91.551 RON, reprezentând pasivul societății debitoare S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel A., înaintat Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, care - la termenul din 05.09.2023 - a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului.

La 27.02.2024, apelanta-pârâtă a formulat cerere de reluare a judecății apelului iar la termenul din 12.03.2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-reclamante, a menținut măsura suspendării judecății pentru lipsa nejustificată a părților și, totodată, a repus, din oficiu, cauza pe rol invocând excepția perimării pe care a reținut-o spre soluționare.

Prin decizia civilă nr. 441A/12.03.2024, curtea de apel a admis excepția perimării și a constat perimată cererea de apel.

A. a promovat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea ei și reluarea judecății cauzei.

În motivare, a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 415 alin. (1), art. 416 alin. (1), art. 417, precum și art. 421 alin. (2) C. proc. civ. a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dezvoltând motivul de casare invocat, recurenta a arătat că cererea pentru redeschiderea judecății a fost formulată la 27.02.2024, deci în interiorul termenului de 6 luni reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., calculat de la 05.09.2023.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel trebuia să ia act de solicitarea sa și, pe cale de consecință să dispună repunerea cauzei pe rol.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu a depus întâmpinare la cererea de recurs declarată de pârâta-recurentă.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, constatând că prin cererea de recurs au fost indicate doar dispozițiile legale pretins a fi încălcate cu ocazia soluționării excepției de perimare de către instanța de apel, fără indicarea motivului de recurs dintre cele prev. de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că critica de nelegalitate invocată de recurentă, privind pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor procedurale ce vizează curgerea și împlinirea termenului de perimare, se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Procedând în acord cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., la încadrarea criticilor în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța supremă observă că prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția perimării invocată din oficiu.

În motivarea soluției de admitere a perimării, instanța de apel a reținut în esență că judecata a fost suspendată pentru absența nejustificată a ambelor părți la termenul din 5 septembrie 2023, în contextul în care niciuna dintre ele nu a solicitat judecata în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Totodată, instanța de apel a constatat că apelanta nu a declarat recurs împotriva acestei încheieri de suspendare iar cererea acesteia de repunere pe rol a fost respinsă la termenul din 12 martie 2024, la același termen cauza fiind repusă pe rol din oficiu și invocată excepția de perimare a cererii de apel, excepție găsită întemeiată în raport de exigențele art. 416 C. proc. civ. și de faptul că de la data de 5 septembrie 2023, când a fost suspendată judecata, pricina a rămas în nelucrare fără a interveni motive de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ.

Divergența în cadrul completului de recurs s-a ivit în legătură cu efectul întreruptiv de perimare, pe care a fost de natură a-l genera cererea de reluare a judecății formulată de reclamantă în cursul termenului de perimare, adică înainte de împlinirea acestuia.

Examinând critica recurentei conform căreia cererea de reluare a judecății a fost formulată anterior împlinirii termenului de perimare de 6 luni cu consecința întreruperii termenului de perimare, în acord cu exigențele art. 417 C. proc. civ., cu majoritate, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Consecventă jurisprudenței sale anterioare (decizia nr. 2684/13 decembrie 2023; decizia nr. 1636/25 septembrie 2024 - ICCJ, secția a II-a civilă), Înalta Curte, cu majoritate, reamintește că perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate a actelor de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii sale în nelucrare, din vina părții, un anumit interval de timp prevăzut de lege. Astfel, perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală aplicabilă titularului cererii rămas în pasivitate culpabilă, cât și o prezumție de desistare, dedusă din lipsa de stăruință a părților în judecată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Totodată, art. 417 C. proc. civ. statuează în sensul că "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca scop repunerea pe rol a dosarului în vederea judecării cauzei și să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă astfel încât să producă efectul întreruptiv prevăzut de lege.

În vederea constatării perimării, instanța are obligația de a verifica dacă cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părții, dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, dacă nu există o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială care se aplică cu prioritate și, numai în situația în care aceste cerințe se verifică, va fi aplicată sancțiunea perimării judecății.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din 5.09.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, moment de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, termen ce avea să se împlinească la data de 5.03.2024, potrivit art. 416 alin. (1), raportat la art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. civ., la data de 27 februarie 2024, așadar anterior împlinirii termenului de perimare, reclamanta A. a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, act de procedură valabil întocmit făcut în vederea judecării procesului așa cum rezultă din mențiunile exprese din cerere, interesul acesteia în soluționarea cauzei fiind unul prezumat.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează, cu majoritate, că formularea unei cereri de repunere a cauzei pe rol și de continuare a judecării procesului denotă stăruința acesteia în judecată, aspect necesar și suficient pentru a genera întreruperea termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 417 C. proc. civ., independent de condiționarea ca, prin cererea de solicitare a continuării judecății, să precizeze, în mod expres, faptul că dorește ca procesul să fie soluționat și în lipsa sa.

Având în vedere faptul că, la data formulării cererii de repunere pe rol, respectiv 27 februarie 2024, nu era împlinit termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă, cu majoritate, observă că, în mod greșit, Curtea de Apel București a conchis asupra îndeplinirii cerințelor impuse de legiuitor pentru aplicarea acestei sancțiuni procedurale deoarece termenul de perimare inițial de 6 luni, care a început să curgă la data de 5 septembrie 2023, a fost întrerupt la data formulării cererii de repunere pe rol, anterior împlinirii acestui termen, consecința juridică fiind aceea că, începând cu data de 27 februarie 2024 a început să curgă un nou termen de perimare, de aceeași durată ca și cea inițială, în acord cu dispozițiile art. 2541 C. civ. ce reglementează, cu caracter de generalitate, efectele întreruperii unui termen.

Înalta Curte mai subliniază, tot cu majoritate, că împrejurarea că instanța de apel a găsit de cuviință să respingă cererea de repunere pe rol și de reluare a judecății formulată de apelanta-pârâtă, pentru a nesocoti în acest fel efectul întreruptiv generat de aceasta, reliefează de asemenea nelegalitatea soluției astfel pronunțate.

Astfel, deși din conținutul art. 414 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că o cerere de repunere pe rol poate fi respinsă de către instanță, acest text de lege trebuie interpretat și aplicat în considerarea caracterului său de generalitate, deoarece are în vedere toate cazurile în care judecata unei pricini poate fi suspendată, și în corelare cu art. 415 C. proc. civ. ce reglementează modalitățile în care procesul se poate relua după suspendarea judecății.

Cu referire strictă la ipoteza în care suspendarea judecății s-a dispus în temeiul art. 411 C. proc. civ., la cererea părților ori ca urmare a lipsei de stăruință a acestora, art. 415 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "judecata cauzei suspendate se reia (...) prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți (...)", cererea de redeschidere fiind actul de procedură necesar dar și suficient într-o astfel de ipoteză pentru a declanșa reluarea procesului.

În contrast, în acele cazuri în care suspendarea judecății s-a dispus pentru alte motive (cele de la art. 412 sau art. 413 C. proc. civ.), reluarea judecării cauzei se poate face numai în măsura în care, pe lângă eventuala cerere formulată de una dintre părțile litigante, cauza care a determinat suspendarea judecății a încetat să mai existe. În astfel de situații, instanța sesizată cu cererea de redeschidere este obligată să verifice aceste aspecte, fiind îndreptățită a respinge cererea cererea de reluare a judecății și a menține suspendarea judecății, în măsura în care constată că, deși partea stăruie în judecată, motivul care a generat această măsură subzistă iar legea nu prevede posibilitatea revenirii asupra măsurii suspendării (așa cum este, de exemplu, ipoteza de la art. 413 alin. (3) C. proc. civ.).

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, cu majoritate, subliniază că singura condiție ce rezultă din prevederile legale analizate, pe care trebuie să o verifice instanța sesizată cu cererea părții de redeschidere a judecății, atunci când suspendarea s-a dispus pentru lipsa părților ori la cererea acestora, este ca cererea de redeschidere să fie formulată în vederea continuării judecății, aspect ce se verifică în cazul de față prin raportare la mențiunile inserate de apelanta-pârâtă în cererea de redeschidere depusă la dosarul de apel.

Prezumția simplă trasă de către instanța de apel, conform căreia, prin nesolicitarea judecării în lipsă corelată cu absența părții de la termen, cererea de redeschidere a judecății nu ar fi fost formulată în scopul continuării judecății, a fost valorificată în contra mențiunilor exprese și explicite din cererea de redeschidere și cu nesocotirea exigențelor art. 329 C. proc. civ. conform cărora judecătorul se poate întemeia pe prezumții simple numai dacă acestea au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins.

Or, în cazul analizat, nesolicitarea judecării în lipsă putea fi consecința unei omisiuni involuntare a părții, de a insera o astfel mențiune în cerere, în timp ce absența părții de la termenul de judecată fixat nu constituie nici ea în sine o împrejurare lipsită de echivoc de vreme ce, din lectura cererii de redeschidere a judecății, rezultă că, în viziunea acesteia, instanța trebuia mai întâi să admită cererea de repunere pe rol la termenul fixat și abia apoi să fixeze un alt termen pentru judecata apelului pentru care să citeze părțile la judecată.

În tot cazul, chiar și în ipoteza în care ar fi considerat că partea a formulat cererea de întrerupere cu rea-credință, respectiv nu cu scopul de a continua judecata, ci exclusiv pentru a întrerupe termenul de perimare, a tergiversa procedura și a prelungi astfel durata procesului, instanța de apel era datoare să verifice acest aspect pe parcursul derulării procesului, nefiind îndreptățită a lipsi de consecințe juridice un act de procedură, întemeindu-se doar pe o prezumție simplă de rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale, întrucât prezumția legală de bună-credință, instituită de art. 14 alin. (2) C. civ., nu poate fi răsturnată exclusiv prin prezumții simple fundamentate pe împrejurări echivoce.

În acest context, instanța supremă notează, cu majoritate, că soluția instanței de apel de a prezuma, contrar mențiunilor exprese din cererea de redeschidere și în dezacord cu prevederile art. 415 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că partea nu a formulat-o cu intenția de reluare a judecării cauzei și de a respinge cererea de redeschidere, fără a indica cerința impusă de lege care nu ar fi fost îndeplinită, ignorând în acest fel efectul întreruptiv de perimare care s-a produs la data formulării cererii, reliefează neregularitatea procedurală a soluției astfel pronunțate, în sensul art. 174 corelat cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce configurează nulitatea hotărârii pronunțate și antrenează motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu majoritate, constată ca fiind fondate criticile invocate în recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținându-se încălcarea regulilor de procedură anterior citate, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, în condițiile art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) și art. 179 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, întrucât încălcarea normelor legale de procedură privind constatarea perimării a generat o vătămare recurentei, prin pronunțarea unei soluții nefavorabile, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea acesteia, Înalta Curte, cu majoritate, în temeiul art. 496, raportat la art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, cu respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 441A/12.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza instanței de apel, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2025.

OPINIE SEPARATĂ

Apreciez că recursul se impunea a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Ca sancțiune procesuală, perimarea lipsește actul de sesizare a instanței de efecte, din pricina conduitei procesuale neglijente, caracterizată prin lipsa de stăruință a părții care a învestit instanța; de aceea, ea poate interveni numai în situația identificării, în mod incontestabil, a unei culpe procesuale în sarcina părții.

Controlul legalității unei hotărâri de natura deciziei recurate presupune verificarea condițiilor cuprinse în art. 416 C. proc. civ., respectiv, rămânerea în nelucrare timp de 6 luni a procesului, care să se fi datorat culpei părții, ca și absența unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare.

Instanța de apel a reținut în mod corect că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.09.2023, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru absența nejustificată a părților, dintre care niciuna nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Acest aspect nu este contestat nici de recurentă.

A mai reținut curtea de apel și că solicitarea de redeschidere a judecății, formulată de apelanta - pârâtă a fost respinsă și, în consecință, s-a constatat că termenul de perimare de 6 luni care a început să curgă la data de 05.09.2023 s-a împlinit la data pronunțării deciziei.

Prin memoriul de recurs, recurenta a susținut că cererea sa de redeschidere a judecății, formulată la data de 27.02.2024, a întrerupt cursul perimării, de vreme ce a fost formulată înainte ca termenul de perimare să se fi împlinit.

Această critică este nefondată, întrucât producerea efectului întreruptiv prevăzut de art. 417 C. proc. civ. nu are loc automat, prin înregistrarea cererii de redeschidere a judecății în interiorul termenului reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., ci este subordonată cerinței de a fi făcută în vederea judecării procesului, așadar trebuie să îndeplinească condițiile intrinseci și extrinseci pe care legea le prevede pentru valabila sa îndeplinire.

Cererea de repunere pe rol formulată de recurentă la data de 27.02.2024 nu îndeplinea condițiile necesare pentru reluarea procesului, întrucât titularul său nu a solicitat judecata în lipsă și nici nu s-a prezentat la strigarea cauzei.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. judecata se suspendă atunci când niciuna dintre părțile legal citate nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecata cauzei în lipsă. Textul de lege citat reglementează suspendarea voluntară și are la bază voința părților de a suspenda pricina, manifestată tacit.

Suspendarea voluntară este o manifestare a principiului disponibilității care permite părților să dispună de soarta procesului. Astfel, în măsura în care partea dorește ca judecata să se desfășoare în lipsa sa este necesar să solicite acest lucru în scris, în caz contrar judecătorul neputând proceda la judecarea cauzei.

În litigiul de față recurentei îi erau cunoscute efectele art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se vreme ce, prin încheierea din data de 05.09.2023, tocmai în temeiul acestei dispoziții legale cauza a fost suspendată, pentru lipsa părților și față de împrejurarea că niciuna nu a solicitat judecata în lipsă.

Consecvent, odată ce nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de redeschiderea a judecății și nici nu s-a prezentat la termenul acordat în cauză nu se poate reține că recurenta și-a manifestat interesul în continuarea demersului judiciar, fapt de natură să conducă la concluzia că actul de procedură de care recurenta se prevalează nu îndeplinește cerințele legale pentru a avea efect întreruptiv al cursului perimării.

Subsecvent, trebuie conchis că termenul de perimare, care a început să curgă la data de 05.09.2023 nu a fost întrerupt și era, deci, împlinit în ziua de 12.03.2024, data pronunțării deciziei recurate, care apare legală, în raport cu criticile formulate.

Având în vedere considerentele prezentate, apreciez că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se impunea respingerea recursului ca nefondat.