ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1346/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

134 din 04 mai 2011 a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din

oficiu și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă cererea formulată

de reclamanta - SC O.T. SA, în contradictoriu cu pârâta - Autoritatea Națională

a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a uzat de calea de atac

împotriva deciziei A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, în conformitate cu prevederile art. 218 alin. (2) din O.G. nr.

92/2003, republicată, text de lege ce se coroborează cu prevederile Legii nr.

554/2004, însă a formulat acțiune la instanța de judecată direct împotriva

actului administrativ de impunere.

În acest context,

prima instanță a apreciat ca inadmisibilă acțiunea prin care se solicită în mod

direct anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere,

întrucât, potrivit prevederilor art. 218 C. proc. fisc., pot forma obiectul

acțiunii în contencios administrativ numai deciziile emise în procedura

administrativă de soluționare a contestațiilor împotriva acestor acte, conform

Titlului IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale” - C. proc. fisc.

Procedura de

soluționare a actelor administrativ-fiscale este o procedură administrativă

prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă, la care partea poate

să renunțe în condițiile art. 21 alin. (4) din Constituție și al art. 6 din

Legea nr. 554/2004, aceasta având caracter obligatoriu și nu facultativ.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC O.T. SA, criticând-o

ca netemeinică și nelegală.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă SC O.T. SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod greșit instanța de

fond a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată reținând aplicabilitatea

dispozițiilor art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, deși temeiul de drept al

promovării cererii îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, susține

recurenta că la data introducerii acțiunii, intimata Autoritatea Națională a

Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, nu a

formulat niciun răspuns la contestația depusă depășind termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 și în consecință,

s-a născut dreptul recurentei-reclamante de a sesiza instanța de contencios

administrativ competentă.

Intimata Autoritatea

Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Constanța a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, arătând în esență că deși recurenta-reclamantă a uzat de calea de

atac prevăzută de art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 înregistrând

contestația la data de 20 ianuarie 2011, ulterior s-a adresat direct instanței

de judecată, solicitând anularea actului administrativ de impunere.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă cât și în temeiul

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. ținând seama și de apărările

invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză

este nefondat.

Reclamanta s-a

adresat direct instanței de contencios administrativ pentru anularea

procesului-verbal de control din data de 4 ianuarie 2011 și a Deciziei nr. 1

din 4 ianuarie 2011 pentru Regularizarea situației privind obligațiile

suplimentare stabilite de controlul vamal, acte întocmite ca urmare a

verificării operațiunii vamale de antrepozitare pentru care s-a depus

declarația vamală din 20 octombrie 2010, în vederea plasării în regim vamal de

antrepozit a cantității de 9.990.080 kg motorină, în baza Autorizației de

antrepozit vamal din 15 octombrie 2010, fără a aștepta finalizarea procedurii

în fața Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, în condițiile în care conform art. 188 alin.

(2) din C. proc. fisc., poate forma obiectul acțiunii în contencios

administrativ, decizia emisă de organul fiscal competent în procedura

administrativă de contestare a actelor administrativ fiscale.

Într-adevăr, în

conformitate cu prevederile art. 175 C. proc. fisc., împotriva titlului de

creanță, precum și împotriva altor acte administrativ-fiscale, se poate formula

contestație, potrivit legii.

Contestația este o

cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se

consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, în condițiile legii.

Procedura de

soluționare a acestor contestații, reglementată de art. 175 - 188 C. proc.

fisc., este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție

specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituția României,

republicată și a art. 6 din Legea nr. 554/2004.

Curtea

Constituțională a statuat în mod constant că dispozițiile din C. proc. fisc. nu

instituie jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din

Constituție, ci reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se

lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau

organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le

redimensiona în limitele prevăzute de lege.

Pe de altă parte,

art. 7 din Legea nr. 554/2004 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii

prealabile de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său,

ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, anterior

sesizării instanței, chiar și pentru ipoteza în care legea specială prevede o

procedură administrativ jurisdicțională și nu s-a optat pentru aceasta.

Din perspectiva

acestor prevederi legale, rezultă că este obligatorie parcurgerea procedurii

prealabile care, având în vedere natura juridică a actului atacat, se impunea a

fi efectuată în condițiile stabilite prin dispozițiile art. 175 - 188 C. proc.

fisc.

Întrucât îndeplinirea

acestei proceduri administrative reglementate de Titlul IX - „Soluționarea

contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” din C. proc.

fisc. reprezintă una din condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios

administrativ, având ca obiect anularea actului administrativ fiscal, conform

art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ.,

iar reclamanta nu a înțeles să o urmeze în integralitate, prima instanță a

reținut în mod corect că se impune respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC O.T. SA

împotriva Sentinței civile nr. 134 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC O.T. SA Constanța împotriva Sentinței nr. 134 din 4 mai 2011 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - AS