ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1134/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamanta SC O.D. SRL, în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni

Vamale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat, în

principal, anularea Deciziei nr. 31940-1 din 06 august 2012 și

procesului-verbal de control nr. 31940 din 06 august 2012 și obligarea la

restituirea plăților efectuate pentru stingerea obligațiilor suplimentare, în

cuantum de 813.847,59 lei iar, în subsidiar, anularea parțială a actelor

atacate în sensul înlăturării obligației de plată a penalităților/majorărilor

și pe cale de consecință restituirea sumei de 243.926,59 lei.

Prin

Sentința civilă nr. 846 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

inadmisibilității și, pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC O.D. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale din Cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței anularea Deciziei nr.

31940-1 din 6 august 2012 și a procesului-verbal nr. 31940 din 06 august 2012

arătând că autoritatea pârâtă, deși sesizată cu plângerea nr. 42943 din 24

august 2012, nu i-a soluționat cererea în termenul legal.

În

conținutul Deciziei nr. 31940-1 din 06 august 2012 privind obligațiile

suplimentare stabilite de controlul vamal s-a menționat că decizia poate fi

contestată conform art. 205 - 207 C. proc. fisc.

Instanța

de fond a apreciat că O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

instituie o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale, o

procedură derogatorie de la prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la

contestarea actelor administrative.

Conform

procedurii speciale, în privința actelor administrativ fiscale se poate

contesta la instanța de contencios administrativ decizia emisă de autoritatea

publică în urma soluționării contestației administrative cu solicitarea de

anulare a acestei decizii și, cu această ocazie, instanța analizează și

legalitatea actelor administrativ-fiscale (decizie de impunere, proces-verbal

de control) odată cu verificarea legalității deciziei a cărei anulare se

solicită.

În

cauză, reclamanta a solicitat direct instanței de contencios administrativ

anularea actelor administrativ fiscale, fără să solicite printr-un capăt

subsidiar și obligarea pârâtei să-i soluționeze de urgență contestația

administrativă, astfel că instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamanta de SC O.D. SRL a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că legea de procedură fiscală stabilește obiectul

contestației administrative și condițiile de exercitare a acestei proceduri,

însă în niciun caz nu se poate susține ca aceasta lege delimitează regimul

juridic al obiectului acțiunii de contencios fiscal.

Ca

atare, întrucât contenciosul fiscal este reglementat exclusiv de Legea

contenciosului administrativ în ceea ce privește exercitarea dreptului la

acțiune în fața instanței judecătorești competente, se poate argumenta în mod

întemeiat și faptul că obiectul acțiunii de contencios fiscal este determinat

cu ajutorul legii de contencios administrativ, și nu în baza C. proc. fisc.

Prevederile

constituționale menționate la art. 52 alin. (2) permit în mod expres

contribuabilului să se adreseze instanței judecătorești în situația

nesoluționării în termenul legal a contestației administrative solicitând

anularea actului și repararea pagubei.

Mai

mult, dacă s-ar admite că se poate formula o acțiune în anularea unui act

administrativ fiscal doar după ce se emite o decizie de soluționare a plângerii

prealabile (în contextul în care codul de procedura fiscală nu arată care este

termenul de soluționare a contestației ci indică un termen de recomandare, fără

să existe o sancțiune a autorității de soluționare, aceasta putând așadar în

mod discreționar să refuze soluționarea contestației pe termen nedefinit) ar

însemna să limitam accesul efectiv la justiție, consacrat atât la nivel

constituțional cât și la nivelul ordinii juridice comunitare.

Recurenta

a mai precizat că prevederile constituționale sunt dezvoltate de art. 1 alin.

(1) din legea contenciosului administrativ care dispune în mod expres că

persoana vătămată prin nesoluționarea în termen a contestației administrative

se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

art. 218 C. proc. fisc.: "deciziile emise în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în

procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța

judecătorească de contencios administrativ competente în condițiile

legii".

Așa

cum bine a reținut instanța de fond, în conținutul deciziei contestate nr.

31940-1 din 6 august 2012 privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal s-a menționat că decizia poate fi contestată conform art. 205 -

207 C. proc. fisc.. Acest lucru este instituit de O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală care prevede o procedură specială de contestare a

actelor administrativ fiscale printr-o procedură derogatorie de la prevederile

Legii nr. 554/2004 cu privire la contestarea actelor administrative.

Conform

procedurii speciale, în privința actelor administrativ fiscale se poate

contesta la instanța de contencios administrativ decizia emisă de autoritatea

publică în urma soluționării contestației administrative cu solicitarea de

anulare a acestei decizii și cu această ocazie, instanța analizează și

legalitatea actelor administrativ-fiscale odată cu verificarea legalității

deciziei a cărei anulare se solicită.

Înalta

Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat direct instanței de

contencios administrativ anularea actelor administrativ fiscale, fără a

solicita printr-un capăt subsidiar și obligarea paratei să-i soluționeze de

urgență contestația administrativă, cu încălcarea dispozițiilor art. 218 C.

proc. fisc.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criteriile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC O.D. SRL împotriva Sentinței civile nr. 846 din 27

februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 martie 2014.

Procesat

de GGC - GV