ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1134/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC O.D. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 31940-1 din 06 august 2012 și procesului-verbal de control nr. 31940 din 06 august 2012 și obligarea la restituirea plăților efectuate pentru stingerea obligațiilor suplimentare, în cuantum de 813.847,59 lei iar, în subsidiar, anularea parțială a actelor atacate în sensul înlăturării obligației de plată a penalităților/majorărilor și pe cale de consecință restituirea sumei de 243.926,59 lei.

Prin Sentința civilă nr. 846 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O.D. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale din Cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 31940-1 din 6 august 2012 și a procesului-verbal nr. 31940 din 06 august 2012 arătând că autoritatea pârâtă, deși sesizată cu plângerea nr. 42943 din 24 august 2012, nu i-a soluționat cererea în termenul legal.

În conținutul Deciziei nr. 31940-1 din 06 august 2012 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal s-a menționat că decizia poate fi contestată conform art. 205 - 207 C. proc. fisc. Instanța de fond a apreciat că O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală instituie o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale, o procedură derogatorie de la prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la contestarea actelor administrative. Conform procedurii speciale, în privința actelor administrativ fiscale se poate contesta la instanța de contencios administrativ decizia emisă de autoritatea publică în urma soluționării contestației administrative cu solicitarea de anulare a acestei decizii și, cu această ocazie, instanța analizează și legalitatea actelor administrativ-fiscale (decizie de impunere, proces-verbal de control) odată cu verificarea legalității deciziei a cărei anulare se solicită.

În cauză, reclamanta a solicitat direct instanței de contencios administrativ anularea actelor administrativ fiscale, fără să solicite printr-un capăt subsidiar și obligarea pârâtei să-i soluționeze de urgență contestația administrativă, astfel că instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta de SC O.D. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că legea de procedură fiscală stabilește obiectul contestației administrative și condițiile de exercitare a acestei proceduri, însă în niciun caz nu se poate susține ca aceasta lege delimitează regimul juridic al obiectului acțiunii de contencios fiscal.

Ca atare, întrucât contenciosul fiscal este reglementat exclusiv de Legea contenciosului administrativ în ceea ce privește exercitarea dreptului la acțiune în fața instanței judecătorești competente, se poate argumenta în mod întemeiat și faptul că obiectul acțiunii de contencios fiscal este determinat cu ajutorul legii de contencios administrativ, și nu în baza C. proc. fisc. Prevederile constituționale menționate la art. 52 alin. (2) permit în mod expres contribuabilului să se adreseze instanței judecătorești în situația nesoluționării în termenul legal a contestației administrative solicitând anularea actului și repararea pagubei.

Mai mult, dacă s-ar admite că se poate formula o acțiune în anularea unui act administrativ fiscal doar după ce se emite o decizie de soluționare a plângerii prealabile (în contextul în care codul de procedura fiscală nu arată care este termenul de soluționare a contestației ci indică un termen de recomandare, fără să existe o sancțiune a autorității de soluționare, aceasta putând așadar în mod discreționar să refuze soluționarea contestației pe termen nedefinit) ar însemna să limitam accesul efectiv la justiție, consacrat atât la nivel constituțional cât și la nivelul ordinii juridice comunitare.

Recurenta a mai precizat că prevederile constituționale sunt dezvoltate de art. 1 alin. (1) din legea contenciosului administrativ care dispune în mod expres că persoana vătămată prin nesoluționarea în termen a contestației administrative se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 218 C. proc. fisc.: "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competente în condițiile legii". Așa cum bine a reținut instanța de fond, în conținutul deciziei contestate nr. 31940-1 din 6 august 2012 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal s-a menționat că decizia poate fi contestată conform art. 205 - 207 C. proc. fisc.. Acest lucru este instituit de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care prevede o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale printr-o procedură derogatorie de la prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la contestarea actelor administrative.

Conform procedurii speciale, în privința actelor administrativ fiscale se poate contesta la instanța de contencios administrativ decizia emisă de autoritatea publică în urma soluționării contestației administrative cu solicitarea de anulare a acestei decizii și cu această ocazie, instanța analizează și legalitatea actelor administrativ-fiscale odată cu verificarea legalității deciziei a cărei anulare se solicită. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat direct instanței de contencios administrativ anularea actelor administrativ fiscale, fără a solicita printr-un capăt subsidiar și obligarea paratei să-i soluționeze de urgență contestația administrativă, cu încălcarea dispozițiilor art. 218 C. proc.

fisc. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criteriile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.D. SRL împotriva Sentinței civile nr. 846 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2014. Procesat de GGC - GV