ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 557/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare înregistrată la data de 03.07.2023 pe rolul Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A Ltd.&Co.Kg. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor: 1. Anularea în tot a Deciziei nr.1065/24.03.2023, emise de către DGSC și comunicată societății la data de 30.03.2023, prin care a fost respinsă contestația fiscală formulată de societate și înregistrată la DGSC sub nr.M-SLP 833518/3.01.2023;

Anularea în parte a Procesului verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului nr.159404/15.09.2022, emis de AJFP Argeș cu privire la respingerea parțială a cererii de dobânzi, înregistrate la AJFP Argeș sub nr.139170/4.08.2022, în ceea ce privește suma de 14.525.760 lei reprezentând dobânzi fiscale aferente rambursării cu întârziere a sumelor de TVA;

Recunoașterea dreptului societății de a beneficia de dobânzi fiscale în valoare de 14.546.280 de lei ca urmare a rambursării cu întârziere a sumelor de TVA, prevăzute la pct.II, suplimentar față de dobânzile fiscale acordate prin Procesul-verbal;

Plata efectivă către societate a sumei de 14.546.280 de lei reprezentând dobânzi fiscale datorate ca urmare a rambursării cu întârziere sumelor de TVA prevăzute la pct.II;

Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 89/F-CONT din 11 aprilie 2024, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, și Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a anulat în parte decizia nr.1065/24.03.2023 emisă de către DGSC-MFP și procesul verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, nr.159404/15.09.2022, emis de AJFP Argeș, în sensul că a recunoscut dreptul reclamantei la dobânzi fiscale în sumă de 413.223,24 lei, ca urmare a rambursării cu întârziere a TVA și a obligat pârâta DGRFP Ploiești-AJFP Argeș să plătească reclamantei suma de 413.223,24 lei, reprezentând diferență de dobânzi fiscale. În fine, a obligat pârâta DGRFP Ploiești-AJFP Argeș să plătească reclamantei 3.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert. 3. Căile de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva Sentinței nr. 89/F- CONT din 11 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A LTD.&CO.KG., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii în tot a acțiunii introductive, respectiv: anularea în tot a Deciziei nr. 1065/24.03.2023 emise de către DGSC, prin care a fost respinsă contestația formulată de către societate și înregistrată la DGSC sub nr. M-SLP 833518/03.01.2023; anularea în parte a Procesului verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului nr. 159404/15.09.2022, cu privire la respingerea parțială a cererii de dobânzi nr. 139170/04.08.2022, în ceea ce privește suma de 14.525.760 de lei reprezentând dobânzi fiscale aferente rambursării cu întârziere a TVA; recunoașterea dreptului societății de a beneficia de dobânzi fiscale în valoare totală de 14.618.725 lei, ca urmare a rambursării cu întârziere a TVA; plata către societate a sumei de 14.618.725 de lei reprezentând dobânzi fiscale datorate ca urmare a rambursării cu întârziere a TVA; obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, a susținut că data de la care se calculează dobânzi fiscale este raportată la momentul expirării termenului de soluționare a Deconturilor de TVA prevăzut de art. 77 alin. (1) C. proc. fisc., și anume termenul de 45 de zile, iar nu de cel de 90 de zile prevăzut la alin. (5) al aceluiași art.; data până la care se calculează dobânzi fiscale este data la care sumele reprezentând rambursări de TVA au intrat efectiv în posesia societății, iar nu data înregistrării notei de restituire în trezorerie; perioada pentru care se datorează dobânzi nu trebuie diminuată cu perioadele de amânare/suspendare a controalelor. A pretins că referitor la aceste aspecte, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, încălcând art. 77 art. 127 art. 182 din Codul de procedură fiscală și jurisprudenta europeană și națională cu privire la regimul comunitar al TVA garantat prin Directiva 2006/112/CE la art. 183 precum și prevederile Codului civil. În esență, a învederat că prima instanță a aplicat o durată greșită de 90 de zile a termenului legal de soluționare a deconturilor de TVA, cu încălcarea art. 77 din C. proc. fisc., fără a observa că, pentru a fi aplicabil termenul derogatoriu de 90 de zile prevăzut de art. 77 alin. (5) din C. proc. fisc., legea prevede condiția notificării prealabile a contribuabilului; or, notificările în discuție fie nu au fost comunicate persoanei responsabile cu primirea legală a actelor de procedură, fie au fost emise ulterior expirării termenului legal de 45 de zile, fie nu au fost emise niciodată; referitor la momentul până la care se calculează dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA, s-a raportat greșit la data stingerii obligației de rambursare ca fiind stingerea concretă a obligației de plată de către organul fiscal, determinată potrivit Ordinului nr. 1899/2004, încălcând prevederile art. 182 C. proc. fisc. și ale art. 1497 C. civ.; astfel, pe de o parte, s-a considerat nelegal prin sentința recurată că data stingerii obligației de plată este reprezentată de data la care a fost operată în trezorerie plata de către organul fiscal, iar pe de altă parte, instanța de fond a considerat eronat că forța juridică a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004 este superioară Codului de procedură fiscală, și prin urmare, se aplică cu prioritate, ca lege specială; a reținut în mod eronat că din perioada pentru care se datorează dobânzi fiscale în prezentul litigiu sunt excluse perioadele de suspendare a inspecțiilor fiscale ce au depășit termenul maximal prevăzut de lege la art. 127 C. proc. fisc., încălcând rezonabilitatea termenului de rambursare prevăzut de Directiva de TVA; cu privire la acest aspect, a criticat cele reținute de către instanța de fond în sensul că din coroborarea art. 77 alin. (6) și art. 127 C. proc. fisc., ar reieși că doar suspendările inspecției fiscale pentru care organul fiscal e culpabil se includ în durata termenului de soluționare al deconturilor de TVA, câtă vreme, în materia TVA, CJUE a statuat că orice contribuabil are dreptul la dobânzi fiscale de îndată ce procedura rambursării TVA depășește limitele unui termen rezonabil, sens în care a invocat hotărârile pronunțate în Cauza C-78/00 Comisia Europeană c. Italiei, în Cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok și în Cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română; mai mult, conform hotărârii pronunțate în Cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română, CJUE a stabilit cu titlu de principiu că motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță, statele membre având obligația de a degreva contribuabilii de orice risc financiar comportat de rambursarea sumelor de la buget cu depășirea termenelor instituite de lege. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și cu privire la suma de 413.223,24 lei. A considerat că în mod eronat s-a concluzionat de către expert și de către instanță că în două situații s-a depășit termenul maxim de suspendare a inspecției fiscale pentru decontul de TVA din 2017, întrucât inspecția a fost suspendată în perioada 09.04.2020-19.03.2021 pentru 345 de zile și în perioada 13.08.2019-19.02.2020 pentru 191 de zile, fiind depășită perioada de 6 luni prevăzută de lege. A mai arătat că prima suspendare a operat la cererea contribuabilului și în contextul pendemiei, timp în care contribuabilul a dus la îndeplinire măsurile dispuse de organele de inspecție fiscală și a prezentat documentele și explicațiile solicitate. În cauză s-a refăcut inspecția fiscală ca urmare a deciziei de soluționare a contestației. A susținut că în raportul de inspecție fiscală F-CN 12/20.04.2021, la pag. 2, sunt menționate perioadele de suspendare, care nu depășesc 6 luni fiecare. Precizează că în speță, contribuabilul a solicitat prin adresa înregistrată la DGRFPB sub nr. MBN_REG-12161/19.12.2018, suspendarea inspecției fiscale parțiale, în vederea punerii la dispoziția organelor fiscale a tuturor documentelor, dat fiind volumul acestora, sens în care inspecția fiscală a fost suspendată din data de 19.12.2018 până în data de 06.06.2019. Ulterior, inspecția fiscală a fost suspendată din data de 24.06.2019, când s-au solicitat informații suplimentare de la furnizori; inspecția fiscală a fost suspendată din 13.08.2019 și reluată în data de 19.02.2020, când s-a solicitat contribuabilului refacerea jurnalelor de cumpărări și de vânzări, sens în care inspecția a fost suspendată la data de 20.02.2020 și reluată la data de 08.04.2020. De asemenea, în contextul pendemiei și la cererea contribuabilului s-a suspendat din nou inspecția fiscală la data de 09.04.2020 și s-a reluat la 19.03.2021. Referitor la dobânzi, a arătat că a fost aprobată spre restituire suma de 7.690.607 lei reprezentând dobânzi datorate pentru rambursare TVA, sumă ce a fost restituită conform Notei nr. 159563/15.09.2022. A mai susținut că dobânzile trebuiau calculate începând cu termenul legal pentru depunerea decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare, conform art. 167 alin. (4) din Legea nr. 207/2015; că în cauză, concluziile expertului contabil coincid cu modul de calcul al recurentei. 3.3. De asemenea, în cauză a formulat recurs și recurenta-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, în numele Ministerului Finanțelor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate ca fiind nelegală, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și cu privire la suma de 413.223,24 lei reprezentând diferență dobânzi fiscale ca urmare a rambursării cu întârziere a TVA. În esență, a invocat aceleași critici cu cele ale recurentei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș. Astfel, a criticat faptul că expertul și instanța de fond au reținut că în două situații s-a depășit termenul maxim de suspendare a inspecției fiscale pentru decontul de TVA din 2017, întrucât inspecția a fost suspendată în perioada 09.04.2020-19.03.2021 pentru 345 de zile și în perioada 13.08.2019-19.02.2020 pentru 191 de zile, fiind depășită perioada de 6 luni prevăzută de lege. A menționat că a solicitat prelungirea termenului de furnizare a documentelor solicitate prin Nota explicativă nr.MBN_AIF-39/19.02.2020,sens în care inspecția fiscală a fost suspendată la data de 09.04.2020, conform art. 127 alin. (1) lit. j din Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală fiind reluată în data de 19.03.2021. A precizat că printr-o adresă depusă la data de 19.12.2018 a solicitat suspendarea inspecției fiscale parțiale pentru a pune la dispoziția organelor fiscale toate documentele necesare controlului, acestea având un volum foarte mare. A mai arătat că deoarece în urma verificării documentelor prezentate s-a constatat că există diferențe între sumele declarate de societate și sumele declarate de furnizorii contribuabilului, organele de inspecție fiscală au solicitat informații suplimentare de la respectivii furnizori, inspecția fiind suspendată începând cu data de 13.08.2019 și ulterior reluată începând cu data de 19.02.2020. De asemenea, s-a dispus refacerea de către contribuabilul nerezident a jurnalelor de cumpărări și de vânzări, sens în care inspecția a fost suspendată începând cu data de 20.02.2020, fiind reluată la data de 08.04.2020. Având în vedere pandemia de Covid 19 și la cererea contribuabilului, a fost suspendată activitatea de inspecție fiscală începând cu data de 09.04.2020, aceasta fiind reluată la 19.03.2021. Referitor la modalitatea de calcul a dobânzilor, a pretins că procesul verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului nr.159404/15.09.2022 a fost comunicat societății în data de 17.11.2022 prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, datată 22.11.2022. În vederea soluționării cererii de recunoaștere și restituire de dobânzi fiscale, a avut în vedere prevederile art. 182 din Legea nr. 207/2015, coroborat cu prevederile art. 77 din același act normativ. A considerat că trebuie avut în vedere faptul că dobânzile fiscale trebuiau să fie calculate începând cu termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare, astfel cum prevede art. 167 alin. (4) din Legea nr. 207/2015. 4. Apărările formulate în recurs Recurenta-reclamantă A LTD.&CO.KG. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursurilor pentru nemotivare, având în vedere că cererile de recurs nu conțin motive de nelegalitate, nu arată argumentele pentru care consideră că instanța de fond a avut un raționament greșit, ci doar au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a-l dezvolta, acesta fiind invocat formal. Mai arată că prin cererile de recurs au fost formulate critici de netemeinicie, recursul nefiind o cale de atac devolutivă. Pe fond, a considerat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a normelor de drept material incidente. 5. Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 9 iulie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 5 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Cu titlu preliminar, prin raportare la prevederile art. 248 C. proc. Civ., va fi analizată excepția de nemotivare a recursurilor pârâților, excepție invocată de recurenta-reclamantă. Astfel după cum rezultă din dispozițiile coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. d – 489 C. proc. civ., Curtea reamintește că simpla nemulțumire a părții față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru a lua în discuție casarea acesteia, ci recurenta are obligația să-și fundamenteze recursul pe unul sau mai multe dintre motivele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, recurentul trebuie să își exprime criticile de nelegalitate față de hotărârea atacată în raport de motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) Cod proc. Civ., nefiind suficientă și nici necesară o relatare a faptelor procesului, în condițiile în care recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează situația de fapt. Or, în cauză, prin criticile formulate, recurenții-pârâți nu au arătat, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de către instanța de fond, pentru a putea fi încadrate în motivele limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Din contră, s-a limitat la a reda în cuprinsul cererii de recurs susținerile sale din cadrul apărărilor exprimate la fond vizând împrejurări de fapt. De asemenea, enumerarea textelor legale din cuprinsul cererii de recurs este lipsită de relevanță, în contextul în care recurentele nu au indicat în concret care dintre acestea au fost nesocotite, aplicate/interpretate greșit de către prima instanță. Din aceeași perspectivă, Curtea reține că simpla indicare a temeiului de drept care deschide calea recursului nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. A motiva recursul înseamnă nu doar a reda temeiul de drept, ci de a formula critici concrete privind modul de judecată a instanței care a pronunțat hotărârea atacată. În aceste condiții, Curtea constată că devin incidente prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., care impun aplicarea sancțiunii nulității cererii de recurs, pentru nemotivarea acesteia. Prin urmare, va admite excepția de nemotivare, invocată de recurenta-reclamantă și va anula recursurile pârâților pe cale de consecință. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține cele ce succed: Cererea de recurs a fost fundamentată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) 8 C. proc. Civ., text legal potrivit căruia casarea intervine ,,când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material,,. Motivul nu este fondat. O primă critică invocată de recurenta-reclamantă s-a grefat pe greșita aplicare a art. 77 din Cod procedură fiscală, susținându-se că, pentru a fi aplicabil termenul derogatoriu de 90 de zile prevăzut de art. 77 alin. (5) din C. proc. fisc., legea prevede condiția notificării prealabile a contribuabilului, cerință ce nu a fost respectată în cauză. Înalta Curte reamintește că potrivit art. 77 alin. (1) C. proc. fisc.,, Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare,,. Cu titlu de excepție, alin. (5) al aceluiași text de lege stipulează că ,, în situația în care, pe baza analizei de risc, soluționarea cererii necesită efectuarea inspecției fiscale, termenul de soluționare a cererii este de cel mult 90 de zile de la înregistrarea cererii, prevederile alin. (2) - (4) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz contribuabilul/plătitorul este notificat cu privire la termenul de soluționare aplicabil în termen de 5 zile de la finalizarea analizei de risc. Inspecția fiscală pentru soluționarea cererii este o inspecție fiscală parțială în sensul art. 115 Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că, din interpretarea textului legal mai sus redat, nu reiese că notificarea ar reprezenta o cerință de validitate pentru ca termenul de soluționare a cererii să fie cel special, de 90 de zile de la înregistrarea acesteia. Din contră, singura condiție impusă de legiuitor a fost aceea ca analiza de risc să evidențieze faptul că, pentru soluționarea cererii, este necesar a fi realizată inspecția fiscală. Notificarea reprezintă doar o formalitate ulterioară actului administrativ, prin care a fost dispusă prelungirea termenului de soluționare a cererii de rambursare, astfel încât nu poate produce efecte asupra validității sale. În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a determinat eronat momentul până la care se calculează dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA, ca fiind acela al operării plății în trezorerie de către organul fiscal și nu al alimentării efective a contului contribuabilului, pretinzând că, astfel, au fost încălcate prevederile art. 182 Cod procedură fiscală și ale art. 1497 C. civ. În primul rând, Înalta Curte reține că prevederile art. 1497 C. civ. sunt inaplicabile, în contextul normelor speciale conținute de art. 182 C. proc. fisc. și de Cap II pct. 2 din OMFP nr. 1899/2004. Or, în cazul conflictului dintre norma generală și cea specială, cea din urmă se aplică prioritar, fiind adaptată unei situații particulare, în cazul de față aceea a stingerii unei obligații de restituire de la buget, iar nu a oricărei obligații între particulari. În continuare, Înalta Curte constată că, potrivit art. 182 alin. (1) C. proc. fisc. teza I ,, Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77 după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.,,. Așadar, dreptul la dobândă subzistă până la data stingerii obligației de restituire sau de rambursare de la buget. În condițiile însă în care textul legal nu determină în concret acest moment prin raportare la o anume împrejurare, se constată că, în mod just, prima instanță a considerat că sunt incidente normele de punere în aplicare cuprinse în Cap II pct. 2 din OMFP nr. 1899/2004 potrivit cărora dobânda se calculează ,,până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare (...),,. Prin urmare, această din urmă normă nu contravine celei din art. 182 alin. (1) teza I C. proc. fisc. Pe cale de consecință, contrar alegațiilor recurentei-reclamante, se constată că, în mod just, prima instanță a reținut că dobânzile trebuiau calculate strict până la data ordonării plăților în trezorerie. În fine, recurenta-reclamantă a pretins că sentința este nelegală din perspectiva soluției de calculare a dobânzilor fiscale cu excluderea majoritară a perioadelor de suspendare a inspecțiilor fiscale. Critica este nefondată. În acest sens, Înalta Curte reamintește că potrivit art. 77 alin. (6) C. proc. fisc. ,, Inspecția fiscală pentru soluționarea cererii potrivit alin. (5) poate fi suspendată în condițiile art. 127. În acest caz, nu sunt aplicabile prevederile alin. (2) Perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul termenului prevăzut la alin. (5),,. În consecință, în dezacord cu recurenta în cauză perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul termenului de 90 de zile, prevăzut la alin. (5), după cum judicios a remarcat și judecătorul fondului. Susținerile recurentei potrivit cărora prevederile art. 77 alin. (6) din C. proc. fisc. sunt inaplicabile în lipsa notificărilor adresate contribuabilului nu pot fi primite. După cum s-a arătat în cele ce preced, notificarea nu reprezintă o condiție de validitate a actului de prelungire a termenului de soluționare a cererii de rambursare, astfel încât întreaga argumentație a recurentei își pierde fundamentul. Lipsite de temei sunt și alegațiile recurentei potrivit cărora, prin această abordare, prima instanță ar fi încălcat jurisprudența CJUE care reclamă respectarea unui termen rezonabil în rambursarea sumelor de TVA. Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a analizat caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cererii din perspectiva jurisprudenței unionale invocate. Chiar dacă testul de rezonabilitate a fost realizat doar din perspectiva culpei autorității fiscale pentru suspendarea inspecțiilor fiscale, acest element este unul esențial, în lipsa imputabilității neputând fi reținută obligația de răspundere. Contrar celor susținute de recurentă, prin niciuna dintre hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate de recurenta-reclamantă (cauza C-78/00 Comisia Europeană c. Italiei, cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok, Cauza C-431/12 Rafinăria Steaua României) nu s-a reținut că este lipsită de relevanță culpa autorității sau, din contră, a contribuabilului însuși, pentru stabilirea caracterului rezonabil de soluționare a cererii de rambursare. Trimiterea concretă la paragraful nr. 25 din Hotărârea pronunțată în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua României este lipsită de pertinență, cu acea ocazie instanța europeană reținând irelevanța tipului de culpă aparținând autorității fiscale (între cel generat de soluționarea administrativă cu depășirea termenului prevăzut de lege și cel intervenit din cauza unor acte administrative care au exclus nelegal rambursarea), nicidecum irelevanța culpei înseși. Pe cale de consecință, se constată că prima instanță a făcut o justă aplicare a normelor de drept material invocate de recurentă, dar și a jurisprudenței unionale în legătură cu acestea, sens în care motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) 8 C. proc. civ.nu poate fi primit.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nemotivării recursurilor declarate de recurenții-pârâți și va anula recursurile declarate de recurenții-pârâți Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței nr. 89/F-CONT din 11 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nemotivate. De asemenea, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A LTD.&CO.KG. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.