ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5551/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

La data de 3.10.2014, sub nr. x/2014, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Pitești, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, prin care se solicită: anularea în totalitate a actelor administrativ fiscale și a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestora, acte întocmite de reprezentanții pârâtei, respectiv Decizia de impunere nr. x/30.04.2014, Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.04.2014 și Procesul-verbal nr. x/30.04.2014; obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, la restituirea sumei de 1.046.230 RON și obligarea acesteia, în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003, la plata dobânzilor aferente sumelor încasate nelegal; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 68/F-Cont din 4 mai 2015, Curtea de Apel Pitești a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș; a anulat Decizia de impunere nr. x/30.04.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice și a obligat pârâta la restituirea sumei de 1.046.230 RON, cu acordarea dobânzii, în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003, precum și la plata cheltuielilor de judecată 8.450 RON, constând în onorariu avocat, onorariu expert și taxa timbru. Totodată, a respins capetele de cerere privind anularea Procesului-verbal nr. x/30.04.2014 încheiat de D.G.R.F.P. Ploiești – A.J.F.P. Argeș - Serviciul Inspecție Fiscală nr. 4 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 30.04.2014 .

Împotriva acestei hotărâri, la data de 16.06.2015, a declarat recurs pârâta DGRFP Ploiești – AJFP Argeș, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca prematur formulată, respectiv inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Prin decizia nr. 2363 din 6 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că, față de împrejurarea că a fost emisă de către ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații, sub nr. x/31.03.2015, decizia de soluționare a contestației intimatei- reclamante, decizie ce face obiectul acțiunii în contencios administrativ și fiscal înregistrate pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, anterior soluționării cauzei pendinte de către prima instanță, se impune casarea sentinței atacate, precum și a încheierii de ședință din 26.01.2015, pentru a se pune în discuția părților incidența definitivării recursului administrativ asupra obiectului cererii de chemare în judecată. A fost îndrumată instanța de trimitere ca, în virtutea rolului activ al judecătorului, să pună în discuția părților litigante, în cadrul prezentului dosar, necesitatea întregirii cadrului procesual obiectiv și, corespunzător acestuia, și al celui subiectiv, în vederea soluționării unitare a actelor de impunere fiscală ce reprezintă un tot inseparabil, indisolubil legat prin parcurgerea recursului administrativ vizând titlul de creanță contestat la organul fiscal competent.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 19 iulie 2018 sub nr. x/2014*.

II. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 26.08.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Pitești, reprezentată legal de administrator B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, solicită: anularea în totalitate a Deciziei nr. 135/31.03.2015 emisă de M.F.P.-A.N.A.F.-D.G.R.F.P. Ploiești – Biroul Soluționare contestații; anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, înregistrată sub nr. F-AG 690/30.04.2014, precum și a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia - Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.04.2014 și Procesul-verbal nr. x/30.04.2014; obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, la restituirea sumei de 1.046.230 RON și obligarea acesteia, în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003, la plata dobânzilor aferente sumelor încasate nelegal, începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal.

În motivarea cererii au fost reiterate motivele de fapt și de drept invocate prin cererea înregistrată sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția de litispendență pentru capetele II, III și IV din cererea de față cu cererile din dosarul nr. x/2014; s-a admis excepția de conexitate pentru capătul I din cererea de față, cu cererile din același dosar și s-a trimis cauza de față (dosar nr. x/2015) la dosarul nr. x/2014.

În rejudecare a fost depusă la dosar Decizia nr. x/R-Cont din 21 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, nesolicitându-se alte probe.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 28/F-Cont din 22 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererile conexate formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, rejudecare după casare.

Anulează în parte Decizia nr. 135/31.03.2015, emisă de DGRFP Ploiești, și Decizia de impunere nr. x/30.04.2014, emisă de AJFP Argeș, cu privire la suma de 1.026.813 RON, din care: impozit pe profit stabilit suplimentar de plată - 223.342 RON, accesorii de plată aferente impozitului pe profit - 118.438 RON, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată - 441.026 RON, accesorii de plată aferente TVA - 244.007 RON, menținându-le pentru suma de 19.417 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată.

Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.026.813 RON și la plata dobânzilor legale aferente, calculate începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actele administrative anulate și până la restituirea efectivă.

Respinge capetele de cerere privind anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.04.2014 și a Procesului-verbal nr. x/30.04.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8.450 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 28/F-CONT din data de 22 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești –Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrrtiv și Fiscal a exercitat calea de atac a recursului intimata – pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și, analizând cauza, să se respingă în tot acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susține că, în mod nefondat a rețiunut instanța de fond că inspectorii fiscali au aplicat arbitrar dipozițiile art. 11 alin 1 din Codul fiscal, au ignorat dispozițiile art. 3 din ordinul MFP nr. 2226/27.12.2006 și au reținut nelegal faptul ca tranzacțiile realizate nu au avut scop economic.

Consideră că soluția instanței a fost pronunțată cu analizarea sumară a fondului cauzei și cu încălcarea vădită a legii.

În continuare, recurenta reia situația de fapt ce a fost reținută în actele de control, arătând că,

- În ceea ce privește relațiile comerciale desfășurate între

D. S.R.L. si intimata – reclamantă, arată următoarele: S.C. D. S.R.L., este inactiva din data de 16.05.2013, ca urmare a neindeplinirii obligațiilor declarative. Din data de 01.02.2013 se anulează înregistrarea de plătitor de TVA a S.C. D.; S.C. D. S.R.L. se afla in situație de insolvabilitate fara bunuri urmăribile din data de 10.12.2012, nu a mai depus nici un decont de TVA (formular 300) pentru perioada de la 01.12.2011 până în prezent, iar din anul 2010 nu a mai depus nicio situație financiara anuală, u funcționează la sediul declarat si | administratorul acesteia, d-na E. nu este cunoscuta la adresa de domiciliu.

Din cele de mai sus recurenta constată că S.C. D. S.R.L. are un comportament atipic si incorect in relația cu organele fiscale deoarece un agent economic corect s-ar prezenta la invitația făcuta pentru efectuarea unei verificări fiscale si ar depune declarațiile privind obligațiile fiscale datorate, neavand nimic de ascuns.

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-au constatat următoarele: nu exista niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoțire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare, nefiind înscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativă anexata administratorii S.C. A. S.R.L., declara că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

D-na E. este administrator si la S.C. D. S.R.L. si la S.C. F.

Cu privire la relațiile comerciale desfășurate între S.C. F. S.R.L. si S.C. A. S.R.L., arată că S.C. F. este inactivă din data de 08.11.2012, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor declarative. Din data de 08.11.2012 se anulează înregistrarea de plătitor de TVA a S.C. F., aceasta se află in situație de insolvabilitate fără bunuri urmăribile din data de 27.09.2012, nu a depus nici un decont de TVA (formular 300) pentru perioada de la 01.01.2012 până în prezent, iar de la îinființare și până în prezent nu a depus nicio situație financiară anuală, nu funcționează la sediul declarat și administratorul acesteia, d-na E., care a preluat societatea începând cu data de 21.03.2012, nu este cunoscută la adresa de domiciliu

Consideră că, din cele de mai sus rezultă că S.C. F. S.R.L. - are un comportament atipic si incorect în relația cu organele fiscale, deoarece un agent economic corect s-ar prezenta la invitația făcută pentru efectuarea unei verificări fiscale si ar depune declarațiile privind obligațiile fiscale datorate, neavând nimic de ascuns.

Din verificarea făcută la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu exista niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoțire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare, nefiind înscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativa anexata administratorii S.C. A. S.R.L. declara că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

În ceea ce privește relațiile comerciale desfășurate între S.C. G. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., din baza de data ANAF reiese ca această societate are cazier fiscal, este neplătitor din data de 01.06.2011, este inactiv 18.05.2011, este în stare de faliment din data de 28.02.2013.

Din studierea RlF-ului FAG nr. 919/08.07.2011 încheiat la S.C. G. S.R.L. -CUI: x rezulta că aceasta are un comportament atipic, deoarece acesta nu funcționează la sediul declarat, nu a putut fi identificat administratorul sau altă persoană care sa poată pune la dispoziție actele si documentele de evidenta contabilă.

Ca urmare a verificărilor efectuate de organele de control ale Gărzii Financiare Dâmbovita, furnizorii S.C. G. S.R.L. au fost constatați ca inexistenți la sediul social sau s-a constat ca nu au desfășurat activități economice, au fost propuși si/sau declarați ca agenți economici inactivi, nu au fost identificați reprezentanți care sa pună la dispoziție actele si documentele de evidenta contabilă.

Cu privire la relațiile comerciale desfășurate între S.C. H. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., susține recurenta că, din baza de date ANAF reiese că societatea are cazier fiscal, este neplătitor din data de 21.05.2012, este inactiv 21.05.2012, este insolvabil din data de 20.02.2012, nu a depus bilanțuri și situații financiare, declarații și deconturi de TVA, declarația de impozit pe profit.

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de insotire a mărfii, alte documente de transport), în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L. declară ca transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relațiile comerciale desfășurate ntre S.C. I. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., recurenta susține că, din baza de data ANAF reiese ca societatea este neplătitoare de TVA din data de 01.08.2012, este inactivă din 07.06.2013, este insolvabilă din data de 28.05.2013, nu a depus bilanțuri si situații financiare, declarații si deconturi de TVA, declarația de impozit pe profit

De aici rezultă că aceasta are un comportament fiscal atipic si incorect in relația cu organele fiscale deoarece nu funcționează la sediul declarat, nu a putut fi identificat administratorul sau alta persoana care sa poată pune la dispoziție actele si documentele de evidență contabilă, fapt întărit si de constatările din RIF FAG nr. 421/28.03.2013 încheiat la S.C. I. S.R.L..

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-au constatat următoarele: nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoțire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare nefiind înscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L. declară ca transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care să demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relațiile comerciale desfășurate între S.C. J. S.R.L., si S.C. A. S.R.L., recurenta susține că, din baza de data ANAF reiese ca societatea este neplătitoare de TVA din data de 01.06.2011, este inactivă din 18.05.2011, este insolvabilă din data de 22.09.2010 nu a depus bilanțuri și situații financiare de la 31.12.2008, nu a depus declarații si deconturi de TVA si declarația de impozit pe profit de la 25.03.2010. Aceasta are un comportament fiscal atipic si incorect în relația cu organele fiscale deoarece nu funcționează sediul declarat, nu a putut fi identificat administratorul sau altă persoană care sa poată pune la dispoziție actele si documentele de evidentă contabilă, fapt întarit si de constatările din RIF FAG nr. x/25.01.2011 încheiat la S.C. J. S.R.L., precum si din RIF FAG nr. x/08.07.2011 încheiat la S.C. G. SRL

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului aviz de însoțire a mărfii, alte documente de transport, în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L., declară că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relațiile comerciale desfășurate între S.C. SC K. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., arată recurenta că, din baza de data ANAF reiese ca societatea este neplatitoare de TVA din data de 01.11.2010, este inactivă din 07.10.2010, nu a depus bilanțuri si situații financiare de la 31.12.2007, nu a depus declarații si deconturi de TVA si declarația de impozit pe profit de la 23.07.2008. De aici rezultă că S.C. K. are un comportament fiscal atipic si incorect in relația cu organele fiscale, deoarece acesta nu funcționează sediul declarat, fapt întărit si de constatările din RIF FAG nr. 919/08.07.2011 încheiat la S.C. G. S.R.L..

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoțire a mărfii, alte documente de transport), în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L. declară ca transportul a fost efectuat de firma furnizoare fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relațiile comerciale desfășurate între S.C. L. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., menționează recurenta că, din baza de data ANAF, reiese ca societatea este neplatitoare de TVA din data de 05.11.2012, este inactiva din 05.11.2012, este insolvabilă din data de 20.12.2012, nu a depus bilanțuri si situații financiare.nu a depus declarații si deconturi de TVA si declarația de impozit pe profit de la 25.07.2012. Aceasta are un comportament fiscal atipic si incorect în relația cu organele fiscale, deoarece acesta nu funcționează la sediul declarat, are un sediu fictiv, administratorul nu poate fi găsit, fapt consemnat in constatările din RIF FAG nr. 1362/30.08.2012 încheiat la S.C. L. SRL

Prin RIF FAG nr. 1362/30.08.2012 încheiat la S.C. L. S.R.L. organele de inspecție fiscală au înaintat sesizarea penală nr. 80249/30.08.2012 în care se menționează: "1 - peste 90% din achizițiile de bunuri sunt de la trei furnizori, respectiv: S.C. M. S.R.L., CUI x, firmă radiată în data de 20.11.2011, S.C. N. S.R.L., CUI x si S.C. O. S.R.L., CUI x, care nu au depus declarațiile privind impozitele si taxele datorate bugetului de stat si bilanțurile contabile", 2- ...echipa de inspecție fiscala este de părere că există suspiciuni cu privire la realitatea tranzacțiilor desfășurate de contribuabilul verificat, fiind efectuate cu un singur scop si anume, acela de a se realiza posibilitatea dea se sustrage de la plata TVA si a impozitului pe profit...."

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a mai constatat că nu exista niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoțire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare nefiind inscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L., declara că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care să demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la înregistrarea in evidenta contabila a S.C. A. S.R.L. a bunurilor aprovizionate de la furnizorii mai sus prezentați s-a constatat că, pentru bunurile aprovizionate au fost intocmite note de intrare-receptie in care nu sunt consemnate numele membrilor comisiei de recepție si nici semnătura acestor care sa certifice recepția cantitativă si calitativă a acestor bunuri; că nu exista bonuri de consum, procese-verbale de predare-primire sau alte documente care să detalieze cine a folosit aceste bunuri si in ce scop au fost folosite, că, desi parte din aceste bunuri au fost prinse in evidenta contabila în contul 303" obiecte de inventar iar la 31.12.2011 acestea erau in sold, fără a fi amortizate, casate, nu s-au prezentat documente ale inventarierii generale anuale a patrimoniului din care sa rezulte locația gestionară a acestora, cu privire la aceste aspecte, prin notele explicative, administratorii S.C. A. S.R.L. precizează că bunurile au fost transportate de furnizori la beneficiar pe baza denota de comanda și că deține bonuri de consum care însă nu au fost prezentate organelor de control, în timpul controlului, societatea nu a prezentat contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu furnizorii, la inspecția fiscală documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii.

Asa cum reiese din RIF nr. x/30.04.2014, echipa de inspecție fiscala a constatat că societatea a efectuat achiziții,pe baza de facturi fiscale care nu respectă toate elementele obligatorii prevăzute la art. 155, alin. (5) din Legea 571/2003 cu modificările si completările ulterioare {adresa completa la furnizor si beneficiar) in nici un caz semnarea si stampilarea facturii asa cum susține agentul economic.

Susține recurenta că nerealitatea acestor operațiuni a fost demonstrată de organele de inspecție fiscala prin controalele încrucisate în raportul de inspecție fiscala nr. x/30.04.2014, unde nu este menționată inexistenta bunurilor, ci sunt ridicate mari semne de întrebare referitor ca aceste bunuri ar avea ca sursă de aprovizionare acele societatis comerciale care au un comportament de tip fantoma.

Este foarte simplu pentru societatea comerciala sa probeze originea acestor bunuri prin prezentarea unui document (certificate de origine, nota de conformitate) care sa ateste cine a fost producătorul acestor bunuri, un astfel de document nu a parvenit organelor fiscale.

In concluzie, recurenta susține că, urmare constatărilor mai sus menționate, respectiv faptul ca furnizorii societății sunt inactivi sau radiați, nu funcționează la sediul social declarat, au sediul fictiv, au caziere fiscale, nu au depus declarații privind obligațiile de plata la bugetul general consolidat al statului, (toate acestea demonstrând comportamentul incorect si atipic in relația cu organele fiscale) nu au avut salariați, precum și faptul ca nu declară în declarația 394 sau nu au declarat parțial livrările către S.C. A. S.R.L., că documentele de evidenta gestionara fie sunt incomplete(note de intrare-receptie) fie nu exista (bonuri de consum, procese-verbale de predare-primire),pe baza de facturi fiscale care nu respecta toate elementele obligatorii prevăzute la art. 155, alin. (5) din Legea 571/2003 cu modificările si completările ulterioare (adresa completa la furnizor si benefici ar,),echipa de inspecție fiscala a procedat la aplicarea prevederilor Deciziei Nr. 5/2007 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție conf căreia: "...în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (41 lit. f) si ale art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, stabilesc următoarele:

"Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA....";

- art. 11, alin. (1) din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare " (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției."

Echipa de inspecție fiscala a procedat la calcularea unui TVA suplimentar în suma de 441.026 RON stabilind că aceste operațiuni sunt inregistrate in evidenta contabila pe baza unor documente care nu au forța de a proba dovada efectuării operațiunii sau intrării in gestiune și in acest fel să fie destinate in folosul unor operațiuni taxabile, prin urmare, conform 145 alin. (2), lit. a) din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare, care prevede că:"... Sfera de aplicare a dreptului de deducere... Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:... operațiuni taxabile...", echipa de inspecție fiscală considera TVA-ul in suma de 441.026 RON, în mod corect, nedeductibil fiscal.

Urmare a acestor constatări echipa de inspecție fiscala a procedat la calcularea unui impozit pe profit suplimentar in suma de 223.342 RON, stabilind ca aceste operațiuni sunt înregistrate în evidența contabila pe baza unor documente care nu au forța de a proba dovada efectuării operațiunii sau intrării in gestiune si potrivit prevederilor art. 21, alin. (4), lit. f) din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare, cât si art. 24, alin. (2) si art. 26 alin 1 din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare, pentru recuperarea prin declarația 101 aferenta anului 2011 a pierderii contabile in loc de pierdere fiscală.

Societatea nu a inclus pe cheltuieli sumele aferente facturilor emise de S.C. L. S.R.L., factura nr. x/03.04.2012 în valoare totală de 66.960 RON, din care TVA în sumă de 12.960 RON, factura nr. x/17.04.2012 în valoare totală de 74.400 RON, din care TVA in suma de 14.400 RON, factura nr. x/02.05.2012 în valoare totală de 41.850 RON, din care TVA în sumă de 8.100 RON si factura nr. x/16.05.2012 in valoare totala de 102.300 RON, din care TVA in suma de 19.800 RON, reprezentând obiecte de inventar care nu au fost inregistrate de societate pe cheltuieli pana la 30.06.2012, fiind cuprinse in soldul contului 303"Materiale de natura obiectelor de inventar"

Pentru nevirarea la termenele legale a obligației de plată stabilită suplimentar in suma de 223.342 RON, pentru perioada verificata organele de inspecție fiscala au procedat conform prevederilor O.G. nr. 92/2003 republicată, la calculul majorărilor de întârziere in suma totala de 84.937 RON si a penalităților de întârziere in suma de 33.501 RON.

Susține recurenta că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 11 alin. (1) Codul fiscal, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta, cu consecința menținerii actelor administrativ fiscale atacate, ca legale si temeinice

Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A. S.R.L., în termenul legal, a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurenta – pârâtă și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, astfel încâ nu se impune reformarea sa ulterior soluționării recursului.

Susține în esență intimata – reclamantă că susținerile recurentei au caracter unilateral, nu pot fi coroborate cu mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei și reprezintă numai o preluare a constatărilor organelor fiscale exprimate în cuprinsul celor două acte administrative contestate, fără a fi adaptate situației rezultate din probele adminstrate pe parcursul soluționării cauzei.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta– pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei – reclamante, în cadrul căruia, fără a combate apărările acesteia, a reluat o parte din argumentele menționate în cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 03.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei – reclamante și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta – pârâtă pe fondul recursului, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

În urma unor controale încrucișate efectuate de organele de inspecție fiscală, din cadrul MFP-ANAF-DGRFP Ploiești-AJFP Argeș-Activitatea de inspecție fiscală pentru perioada 1.01.2010-30.06.2012, s-a întocmit procesul-verbal nr. x din 30.04.2014; Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.04.2014 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/30.04.2014, stabilindu-se în sarcina reclamantei plata sumei de 1.046.230 RON, obligații fiscale suplimentare, acte a căror anulare se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Prin actele administrativ fiscale anterior menționate, organele de control au stabilit în sarcina societății intimate – reclamante obligații fiscale suplimentare în cuantum de 1.046.230 RON, din care impozit pe profit suma de 223.342 RON, accesorii de plată aferente impozitului pe profit în cuantum de 119.438 RON, taxă pe valoarea adăugată, în cuantum de 460.443 RON și accesorii de plată aferente TVA în cuantum de 244.007 RON.

În motivarea deciziei litigioase, pârâtă a reținut în esență că furnizorii societății S.C. A. S.R.L. sunt inactivi sau radiați, nu funcționează la sediul social declarat, au sediul fictiv, au caziere fiscale și sesizări penale pentru fapte de evaziune fiscală, nu au depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat al statului, nu au avut salariați, precum și faptul că nu declară în declarația 394 sau declară parțial livrările către această societate, că documentele de evidență gestionară fie sunt incomplete, fie nu există pe bază de facturi fiscale care nu respectă toate elementele obligatorii prevăzute la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 (adresă completă la furnizor și beneficiar)

Împotriva decizii de impunere și a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia, reclamanta a formulat contestație, în temeiul art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală și art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiva contestație, înregistrată la sediul intimatei sub nr. x/21.05.2014, fiind soluționată de DGRFP Ploiești – Biroul Soluționare Contestații prin Decizia nr. 135 din 31 martie 2015, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiate, pentru suma de 1.026.813 RON, din care: 223.342 RON – impozit pe profit, 118.438 RON – accesorii aferente impozitului pe profit, 441.026 RON – TVA și 244.007 RON – accesorii aferente TVA și, ca nemotivată, pentru suma de 19.417 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată.

Nemulțumită de această soluție, reclamanta S.C. A. S.R.L. Pitești s-a adresat instanței de judecată, solicitând, în cele două cauze reunite, anularea deciziei de soluționare a contestației administrative, precum și a deciziei de impunere și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia din urmă.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, în rejudecare după casare, a admis în parte cererile conexate formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 135/31.03.2015, emisă de DGRFP Ploiești și Deciziei de impunere nr. x/30.04.2014, emisă de AJFP Argeș, cu privire la suma de 1.026.813 RON, din care: impozit pe profit stabilit suplimentar de plată - 223.342 RON, accesorii de plată aferente impozitului pe profit - 118.438 RON, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată - 441.026 RON, accesorii de plată aferente TVA - 244.007 RON, menținându-le pentru suma de 19.417 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată.

Astfel, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.026.813 RON și la plata dobânzilor legale aferente, calculate începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actele administrative anulate și până la restituirea efectivă, respingând capetele de cerere privind anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.04.2014 și a Procesului-verbal nr. x/30.04.2014.

Deopotrivă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.450 RON, cheltuieli de judecată.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta– pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar.

Mai întâi, observă instanța de control judiciar că, prin cererea de recurs recurenta nu a adus argumente contrare susținerii primei instanțe, criticile sale reprezentând în esență o preluare a constatărilor organelor fiscale exprimate în cuprinsul actelor administrative contestate, autoritatea reluând apărările din fața primei instanțe.

Astfel, raportându-se în continuare la situația juridică a societăților furnizoare de la momentul efectuării controlului, recurenta-pârâtă a invocat interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 11 alin. (1) Codul fiscal față de situația de fapt consemnată în actele de control.

Această critică nu poate fi reținută. În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar constată că trebuie avută în vedere situația juridică a societăților furnizoare la momentul la care s-au încheiat tranzacțiile comerciale cu intimata – reclamantă și nu la momentul efectuării controlului, la care în mod greșit s-au raportat organele fiscale.

Ori, raportat la această perioadă și la înscrisurile existente la dosar, în mod corect instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză, necontestate, de altfel, de autoritatea recurentă, din care rezultă că furnizorii reclamantei, indicați în cuprinsul actelor de control contestate, erau activi la momentul desfășurării relațiilor comerciale cu societatea S.C. A. S.R.L., decontarea facturilor emise de furnizorii nominalizați în actele de control s-a realizat prin ordin de plată și prin chitanță, plăți finanțate din fonduri proprii generate de activitatea curentă și disponibilități rezultate din contracte de împrumut; operațiunile bancare s-au derulat prin conturile bancare ale societății implicate, așa cum sunt evidențiate prin extrasele de cont ale S.C. A. S.R.L., în baza legislației bancare aplicabile; în relația cu furnizorii reclamantei documentele de achiziție au fost înregistrate în contabilitatea acesteia, în temeiul reglementărilor legale aplicabile, s-au emis documente justificative pentru toate intrările, conform reglementărilor contabile aplicabile.

Înalta Curte reține că realitatea/nerealitatea tranzacțiilor încheiate de societatea intimată cu furnizorii evidențiați în actele de impunere este privită de recurenta –pârâtă numai din perspectiva comportamentului fiscal al acestora, neinteresând că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile legale prevăzute de lege.

Împrejurările intervenite ulterior datei la care a avut loc operațiunea impozabilă nu pot fi imputate intimatei – reclamante, iar comportamentul " incorect și atipic" în relația cu organele fiscale al furnizorilor nu poate fi extins și la intimata –reclamantă, răspunderea partenerilor de afaceri ai acesteia în relația cu organele fiscale fiind personală, neputând fi extinsă, pe bază de presupuneri, la celelalte persoane juridice care derulează relații comerciale cu cele care săvârșesc fapte de eludare a dispozițiilor fiscale.

Astfel, se constată că societățile în cauză au devenit inactive sau au fost radiate ulterior încheierii tranzacțiilor, de asemenea, faptul că nu mai funcționau la sediul declarat reprezintă tot o situație ulterioară, fără relevanță pentru a concluziona că reclamanta a participat la un mecanism fraudulos constituit în scopul eludării obligațiilor fiscale.

Nici susținerile recurentei referitoare la întocmirea facturilor cu încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu pot fi primite, concluziile expertului contabil fiind elocvente în acest sens, acesta arătând că facturile indicate în actele de control îndeplineau în general condițiile minimale ca documente justificative, în relația cu furnizorii reclamantei documentele de achiziție fiind înregistrate în contabilitatea acesteia, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

De altfel, se constată că, raportat la dispozițiile art. 155 alin. (5) Codul fiscal, printre mențiunile obligatorii cuprinse în factură nu figurează înscrierea mijlocului de transport, a delegatului și semnarea facturii de către beneficiar, din actele dosarului rezultând faptul că mărfurile au fost primite și înregistrate în contabilitate, iar potrivit art. 155 pct. 28 semnarea și ștampilarea facturii nu constituie elemente obligatorii pentru conținutul facturii.

Totodată, constată instanța de control judiciar, că nici în cuprinsul actelor de control și nici în cadrul cererii de recurs, nu a fost indicată, cu titlu de exemplu, nici o factură din care să rezulte lipsa elementelor obligatorii prevăzute la art. 155 din Codul fiscal, în forma aplicabilă litigiului.

Cât privește lipsa avizului de însoțire a mărfii, Înalta Curte constată ca fiind corectă reținerea instanței de fond, în sensul că organele de control au ignorat dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul MFP nr. 2226/27.12.2006, ce prevăd că, în situațiile în care bunurile circulă fără să fie însoțite de factură, documentul utilizat pe perioada transportului este avizul de însoțire a mărfii. Per a contrario, în situațiile în care este emisă factura, nu mai este obligatorie întocmirea avizului de însoțire a mărfii. Așadar, în condițiile în care legea nu –l obligă pe contribuabil să dețină avize de însoțire a mărfii, nici organele de control nu sunt în drept să rețină o astfel de ipoteză, mai ales că societatea intimată – reclamantă nu era subiect într-un raport juridic reprezentat de un contracte de transport pentru a încheia documente justificative în acest sens.

Concluzionând, pe situația de fapt probată cu acte și cu două rapoarte de expertiză judiciară efectuate în prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că intimata –reclamantă a făcut dovada că tranzacțiile încheiate de aceasta cu furnizorii săi au fost reale și au avut scop economic, mărfurile au fost achiziționate de la furnizori activi, plătitori de TVA și neaflați în insolvență la momentul efectuării tranzacțiilor, s-au întocmit facturi ce conțin toate elementele obligatorii prevăzute de Codul fiscal, mărfurile au fost înregistrate în gestiune și date în folosință, operațiunile bancare s-au derulat prin conturile valide ale persoanelor juridice implicate, neexistând nici un indiciu privind fictivitatea tranzacțiilor.

Recurenta-pârâtă are obligația să dovedească reaua-credință a reclamantei și înțelegerea acesteia cu societățile furnizoare pentru fraudarea legii prin obținerea unui avantaj fiscal.

Din punctul de vedere al comportamentului economic și fiscal al intimatei-reclamante, organele fiscale nu au demonstrat existența unei practici/situații artificiale, toate neregulile fiind extrase ca urmare a împrejurărilor sus-arătate (societăți inactive, radiate sau nu funcționează la sediul declarat).

Dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt respectate de către societatea reclamantă, toate cheltuielile au fost înregistrate în contabilitate, au la bază documente justificative și au fost realizate în scopul realizării de venituri impozabile.

Prin tranzacții artificiale se înțelege tranzacțiile sau seriile de tranzacții care nu au un conținut economic și care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obișnuite, scopul esențial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obține avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate".

In speță insă, organul fiscal nu a dovedit faptul ca reclamanta a "relaȚionat" cu furnizorii sĂi in vederea crearii unei situatii artificiale, ci a evidentiat doar comportamentul fiscal nefiresc al acestor furnizori (au devenit inactivi ulterior datei la care a avut loc operațiunea, au sediu expirat, nu funcționează la sediul declarat, sau sunt radiati din Registrul Comerțului), fara a releva vreo actiune ilicita a reclamantei.

In acest sens, trebuie avute in vedere si cele statuate de CJUE in cauza C-18/13 Maks Pen EOOD, paragrafele 23-24, 28-29 în sensul că:

"23. Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA-ul pe care îl datorează TVA-ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA-ului instituit prin legislația Uniunii (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, Bonik, C-285/11, punctul 25 și jurisprudența citată).

In acest sens este relevanta concluzia la care CJUE a ajuns, dand raspunsul la prima intrebare preliminară adresată in respectiva cauza, retinand ca "numai împrejurarea că, în cauza principală, serviciul prestat societății Maks Pen nu ar fi fost prestat efectiv de furnizorul menționat pe facturi sau de subcontractantul acestuia, în special pentru că aceștia din urmă nu ar dispune de personalul, de mijloacele fixe și de activele necesare, pentru că costurile pentru prestarea efectivă a serviciului nu ar fi fost înscrise în registrele lor contabile sau pentru că identitatea persoanelor care au semnat anumite documente în calitate de furnizori s-a dovedit inexactă, nu ar fi suficientă, prin ea însăși, să excludă dreptul de deducere de care s-a prevalat P."(par. 31)

In continuare, CJUE a retinut că daca serviciul a fost prestat, în conditiile suspecte de mai sus, este necesar ca "astfel de fapte să constituie un comportament fraudulos și să se dovedească, având în vedere elementele obiective furnizate de autoritățile fiscale, că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată ca temei pentru dreptul de deducere era implicată în această fraudă, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice"(par. 32).

Intimata-reclamantă beneficiază de prezumția de bună-credință, sarcina răsturnării acestei prezumții revenind organelor fiscale, astfel cum se arată în hotărârea pronunțată de CJUE în Cauza C-18/13MAKS PEN FOOD, anterior menționată.

În mod greșit, recurenta-pârâtă în loc să pornească de la prezumția de bună credință a reclamantei, a aplicat acesteia o așa-zisă prezumție de cunoaștere a comportamentului economic și fiscal inadecvat al societăților furnizoare, deși toate împrejurările relevate în acest scop au avut loc după încheierea operațiunilor comerciale.

Astfel, Înalta Curte constată că nu s-a demonstrat faptul că reclamanta cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască implicarea într-o procedură de fraudă fiscală.

Instanța de control judiciar are în vedere și Ordonanța de clasare din data de 24 februarie 2020 dată de Parchetul de pe lângă Cutea de Apel Pitești, menținută de Tribunalul Argeș, secția Penală, aceasta făcând dovada contrară celor reținute de organele de inspecție fiscală și instanța de judecată în speța dedusă judecății.

Astfel, se are în vedere că prin Ordonanța din data de 24 februarie 2020 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus clasarea cauzei față de recurenta - reclamantă cercetată sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală în formă continută, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 republicată, în condițiile art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., reținându-se că nu sunt probe suficiente din care să rezulte, dincolo de orice dubiu, faptul că societățile furnizoare nu au livrat mărfurile conform facturilor fiscale eliberate, prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea persoanelor cercetate penal, neputând fi răsturnată ca urmare a probatoriului administrat.

Raportat la starea de fapt reținută de organul de cercetare penală și însușită de procuror prin ordonanța de clasare, contrară celei care a determinat emiterea deciziei de impunere contestată în prezenta cauză, se are în vedere că potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.: "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o."

În speță, deși nu este în discuție o hotărâre a unei instanțe penale, situația de fapt reținută de organele de urmărire penală se impune a fi luată în considerare, aceasta demostrând neimplicarea societății recurente, dar și a reprezentanților legali ai acesteia și ai societăților furnizoare în infracțiunea de evaziune fiscală.

Reținând, așadar, pe baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, că tranzacțiile analizate au fost reale și au avut scop economic, reclamanta făcând dovada că mărfurile au fost achiziționate de la furnizori activi, plătitori de TVA și neaflați în insolvență, la momentul desfășurării tranzacțiilor comerciale, că s-au întocmit facturi care conțin toate elementele obligatorii prevăzute de Codul fiscal pentru a fi considerate documente justificative, că mărfurile au fost înregistrate în gestiune și date în folosință, iar operațiunile bancare s-au derulat prin conturile valide ale persoanelor juridice implicate, neexistând nici un indiciu privind fictivitatea tranzacțiilor, instanța de control judiciar constată ca fiind corectă reținerea instanței de fond, în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În cauză nu a fost probată o eventuală participare a intimatei-reclamante la o fraudă fiscală, la tranzacții fictive, organul fiscal nu a probat că intimata-reclamantă a fost implicată în eventualele nereguli săvârșite de către societățile furnizoare, răspunderea acestora în relația cu organele fiscale fiind personală, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi extinsă, pe bază de presupuneri, la celelalte persoane juridice care derulează relații comerciale cu cele care săvârșesc fapte de eludare a dispozițiilor fiscale.

Prin urmare, cât timp nu a fost dovedită participarea intimatei-reclamante la o fraudă, în lipsa unor dovezi concrete și certe în acest sens, Înalta Curte constată că motivele invocate de organele fiscale privind comportamentul fiscal inadecvat al furnizorilor sunt în contradicție cu reglementările Uniunii Europene și practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, dispozițiile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal fiind, așadar, corect interpretat