ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4228/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată la data de 29.05.2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat anularea Deciziei nr. SLC35228/23.12.2016 și a Deciziei nr. FAG 469/30.06.2016.

Prin sentința nr. 8/F-C din data de 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis ca întemeiată, contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

A anulat Decizia nr. SLC35228/23.12.2016 și Decizia nr. FAG 469/30.06.2016.

A obligat pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 50 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței nr. 8/F-C din data de 21 ianuarie 2019, a Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs principal pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare să se respingă cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat în integralitate apărările pe care le-a prezentat în fața instanței de fond, a expus care au fost considerentele instanței de fond pentru care a admis acțiunea reclamantei și a prezentat evoluția relației cu reclamanta în soluționarea pe cale administrativă a stării litigioase și care a condus la emiterea Deciziei nr. 2296/21.12.2016.

În drept recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva considerentelor sentinței recurate, prin care a solicitat să se constate că la pag. 10 a hotărârii, paragrafele 3 - 8, instanța de fond a respins argumentele societății în mod greșit și solicită admiterea recursului și înlăturarea argumentelor instanței cu cele ale sale prin care susține nulitatea actelor administrative fiscale din punct de vedere formal.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicit să se respingă ca nefondat recursul.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererilor de recurs, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea unui recurs poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

În aceeași situație se află și recurenta-pârâtă, care deși formulează un recurs împotriva considerentelor hotărârii, reiterează argumentele sale privitoare la nulitatea formală a actelor administrate față de care a formulat contestație, însă nu precizează în ce constă nelegalitatea considerentelor sentinței recurate.

Practic recurenta-reclamantă, reiterând ideea că organul de control nu a deținut întreaga evidență contabilă în emiterea raportului de inspecție fiscală și ulterior a deciziei de impunere, apreciază că actele contestate sunt nule din punct de vedere formal, însă nu indică efectiv de ce considerentele sentinței recurate sunt nelegale, această conduită procedurală echivalând cu o nemotivare a hotărârii.

Atât recurenta-pârâtă, cât și recurenta-reclamantă și-au întemeiat cererile de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așadar, fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de fond și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă s-a limitat, în susținerea cererii de recurs la prezentarea situației de fapt și la reluarea apărărilor exprimate în fața instanței de fond.

În ceea ce privește afirmația poziția procesuală a recurentei-reclamante aprecierile sale conform cărora instanța de fond ar fi trebuit să preia în considerentele sentinței raționamentul său priovitor la nelegalitatea formală a actelor contestate este deasemenea forțat și lipsit de substanță în condițiile în care nu arată ce aplicare greșită a normelor de drept material a făcut instanța de fond.

Or, această conduită procesuală confirmă că atât recurenta-pârâtă, cât și recurenta-reclamantă urmăresc o rejudecare a cauzei din partea instanței de recurs în temeiul argumentelor deja analizate de către instanța de fond și impunerea propriului raționament de către reclamantă, fără a răsturna cu argumente temeinice și legale raționamentul instanței de fond.

Reiterarea apărărilor exprimate deja în fața instanței de fond, nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, în măsura în care această instanță are competența de analiză doar cu privire la elemente de nelegalitate ale sentinței instanței de fond, iar lipsa unor critici substanțiale întemeiate pe unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. deasemenea echivalează cu o nemotivare a cererii de recurs.

În cauză, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., or în prezenta cauză niciuna din părți nu face acest demers.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că cererea de recurs a pârâtei reprezintă în concret intenția acesteia de a impune rejudecarea cauzei într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluția instanței de fond o nemulțumește, însă fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare. Iar în ceea ce privește recursul reclamantei, argumentele sale nu reprezintă motive pertinente de recurs care să se subscrie vreunuia din motivele de casare indicate mai sus.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a conținutului cererilor de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 8/F-C din data de 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru nemotivare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.