ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2042/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe Curții de Apel Alba Iulia acțiunea în contencios administrativ sub dosar nr. x/57/2022, recurenții-reclamanți A, B, C, D, E (fostă X), F, G, H și I în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să admită sau să respingă pretențiile solicitate de reclamanți conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Prin sentința civilă nr. 235 din data de 23 noiembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H și I, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de plată formulată de reclamanți și transmisă Fondului de Garantare a Asiguraților la data de 05 noiembrie 2021, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, respingând celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

În esență, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a arătat că dispoziția instanței de judecată, de obligare a pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluționeze cererea intimatei-pârâte, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, în termen de 10 zile de rămânerea definitivă a hotărârii încalcă prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, întrucât nu ține cont de ordinea de prioritate stabilită de lege. Textul de lege stabilește că lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează să fie plătite se întocmește pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată.

Soluționarea cererilor de plată trebuie să se realizeze cu respectarea ordinii stabilite de lege, a principiului nediscriminării și a principiului egalității de tratament, iar instanța nu are temei legal de a obliga pârâtă să soluționeze cu prioritate cererea reclamanților. Această măsură reprezintă o imxitiune a instanței în ordinea de soluționare a cererilor stabilită de legea specială, care conduce la încălcarea dreptului altor titulari de cereri, înregistrate anterior celei formulate de reclamanți.

Deși legal citați, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

La data de 15 noiembrie 2023, recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei Decizia nr. 52856 din data de 31 octombrie 2022, prin care a fost respinsă cererea de plată formulată de către intimații-reclamanți, apreciind că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

II.Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând sentința recurată prin raportare la criticile formulate de recurentul-pârât și la dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H și I au învesti instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului FGA să emită în termen de 10 zile de la rămânerea definitiv a cauzei, o decizie prin care să admită sau să respingă pretențiile solicitate. Totodată, au solicitat aplicarea pârâtului unor penalități în sumă de 1.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, precum și amendarea conducătorului unității.

Soluționând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia- Secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul să soluționeze cererea de plată formulată de reclamanți, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Această soluție a fost criticată pentru nelegalitate de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

Instanța de recurs, în raport de obiectul cauzei pendinte, apreciază ca fiind relevante dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora „(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător”, precum și dispozițiile art. 11 din același act normativ, care statuează că „Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege”.

Așadar, procedura administrativă instituită în temeiul acestor două art. de lege trebuie să demareze în urma depunerii unei cereri de plată ce poartă un număr și are un obiect și persoane identificate corespunzător.

În speța de față, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, la data de 5 noiembrie 2021, reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H și I au formulat o cerere de despăgubiri, cauzate de decesul numitei J, intervenit în urma evenimentului rutier din data de 14.06.2019. Autovehicul condus de persoana vinovată de producerea accidentului (K) era legal înmatriculat în România și avea încheiată asigurare la societatea L SA.

Prin Decizia nr. 1148/17.09.2021, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a societății și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, în temeiul art. 249 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificările și completările ulterioare.

Prin hotărârea intermediară nr. 507/09.02.2022 Tribunalul București a decis intrarea societății L SA în faliment.

Astfel, cererea de plată formulată de reclamanți s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: „(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.”

Deși dispozițiile Legii nr.213/2015 nu stipulează un termen special în vederea soluționării cererii prevăzute de art. 14 Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut pasivitatea autorității recurente în ceea ce privește soluționarea cererii intimaților-reclamanți de acordare a despăgubirilor și, totodată, pentru a înlătura vătămarea produsă prin această conduită nelegală, a dispus obligarea recurentului-pârât la soluționarea cererii de plată în cel mult 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, având în vedere că de la momentul formulării cererii de plată (5 noiembrie 2021) și până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (4 august 2022) au trecut aproximativ 10 luni.

Înalta Curte amintește că principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

Totodată, dispozițiile Legii 213/2015 trebuie interpretate și aplicate în acord cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ce consacră dreptul la soluționarea într-un termen rezonabil a unei cauze, drept statuat ca garanție a unui proces echitabil. Acest principiu este aplicabil nu numai în procedura judiciară contencioasă, ci și în procedura administrativă, întrucât durata procedurii în ansamblul său cuprinde și această etapă prealabilă, obligatorie.

În acest context, Înalta Curte constată că este lipsită de relevanță apărarea recurentului-pârât referitoare la încălcarea principiului egalității de tratament, raportat la numărul mare de dosare de daună, atât timp cât acesta nu a făcut dovada acestei apărări, prin niciun mijloc de probă și nu a dovedit demersul făcut cu privire la soluționarea cererii reclamanților, ci a stat în pasivitate.

Cu alte cuvinte, nesoluționarea cererii de despăgubire de către autoritatea administrativă într-un termen rezonabil nu poate fi justificată în principiu de existența unui număr mare de cereri, cât timp nu s-a dovedit imposibilitatea analizării sau cel puțin a demarării analizării cererii reclamanților.

În completarea argumentelor reținute de prima instanță, Înalta Curte observă că obligația de a soluționa cererile pe măsura analizării acestora, însoțită de întocmirea listei creditorilor de asigurări ale căror creanțe urmează să fie plătite de disponibilitățile Fondului și înaintarea listei către Comisia Specială, constituie o operațiune reglementată de dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 distinct de cele care reglementează condițiile de efectuare a plății în limitele plafonului de garantare stabilit de lege.

Prin urmare, chiar dacă cererile adresate Fondului de Garantare a Asiguraților ar trebui soluționate în ordinea înregistrării și completării dosarelor cu respectarea procedurii reglementată de Legea nr. 213/2015 și Norma nr.16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor și fiecărui creditor de asigurare, atât timp cât de la data înregistrării cererii la această entitate și până la pronunțarea instanței de recurs, acesta nu a prezentat nicio dovadă care să-i susțină apărarea, rezultă că nesoluționarea cererii adresată recurentului-pârât într-un termen rezonabil nu își găsește nicio justificare.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus la dosarul de recurs Decizia nr. 52856 din data de 31 octombrie 2022, prin care a soluționat cererea de despăgubire formulată de intimații-reclamanți, însă, în raport cu cele prezentate, se apreciază că emiterea acestei decizii nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, având în vedere că această decizie nu a fost depusă în fața instanței de fond, deși fusese emisă anterior soluționării cauzei. Or, în litigiul pendinte, Înalta Curte a fost chemată să se pronunțe asupra legalității sentinței recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în urma controlului judiciar efectuat, constată că soluția primei instanțe de admitere a cererii și de obligare a recurentului-pârât la soluționarea cererii de plată în termen de cel mult 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situația de fapt reținută la momentul soluționării cauzei, sentința analizând punctual, cu argumente de fapt și de drept, atât refuzul autorității de a rezolva cererea de plată, cât și necesitatea de a răspunde intimaților într-un termen rezonabil, soluție însușită și de instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în termeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței civile nr. 235 din data de 23 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia de contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.