ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 09 iunie 2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin avocat J., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015;

- stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere;

- aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Prin sentința civilă nr. 121/F-CONT din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin avocat J., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul la emiterea unei decizii conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății de penalități de 100 RON/zi de întârziere.

Împotriva sentinței civile nr. 121/F-CONT din 22 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea contestației formulată de intimații-reclamanți, ca neîntemeiată.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând, cu prioritate, motivul de recurs de ordine publică referitor la inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, prin care este modificată competența de soluționare a acțiunilor având ca obiect anularea deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților în baza Legii nr. 215/2015, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/24.09.2021, s-a prevăzut modificarea și completarea art. 13 din Legea nr. 213/2015 în sensul că "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (51) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Așadar, în cauza de față este relevantă Legea nr. 213/2015 în forma acesteia în vigoare la 09 iunie 2022, data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel Pitești, dată la care dispozițiile art. 13 alin. (5) din acest act normativ stabileau că revine instanțelor civile competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor FGA.

Cu toate acestea, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune de contencios administrativ, formulând pretenții în considerarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, inclusiv de aplicare amendă și acordare penalități potrivit art. 18 alin. (5) și alin. (6) din legea amintită.

Înalta Curte amintește faptul că noțiunea de contencios administrativ este definită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii respective.

Or, din perspectivă teleologică, dar și logică scopul O.U.G. nr. 102/2021 a fost acela de a modifica efectiv competența materială de judecată a proceselor vizând activitatea Fondului de Garantare a Asiguraților, prin atribuirea sa în favoarea altei categorii de instanțe judecătorești, anume cele civile de drept comun, în raport de esența chestiunilor litigioase vizând drepturi subiective civile, iar nu exercitarea vreunui regim de putere publică de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin actele juridice emise.

În acest sens, instanța de control judiciar mai reține prin analogie soluțiile și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite din Deciziile nr. 9/2006 și nr. 20/2007, pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii.

Astfel, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 213/2015 urmărește dobândirea unui drept subiectiv civil patrimonial, anume despăgubirile litigioase, iar actele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile din moment ce se atacă la instanța de drept comun, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.

Tot astfel, din moment ce actul emis de FGA este susceptibil de a fi supus controlului judiciar în fața unei instanțe civile, pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din temporizarea ori refuzul de finalizare a procedurii ce revine în competența FGA, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în art. 13 din Legea nr. 10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică a instanței civile.

În mod corespunzător, nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al pârâtului în legătură cu soluționarea cererii de plată sau despre o nesoluționare în termen legal a cererii de plată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, conduita imputată pârâtului FGA neconstituind deci un act administrativ asimilat care să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

În plus, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede explicit faptul că "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".

Așadar, chiar dacă s-ar aprecia că în discuție sunt acte administrative ale Fondului de Garantare a Asiguraților, față de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, acestea nu sunt susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, câtă vreme legea prevede o procedură judiciară în fața instanței civile pentru efectuarea controlului asupra deciziilor FGA. În egală măsură, orice alt aspect în legătură cu emiterea unei astfel de decizii, inclusiv temporizarea ori refuzul de emitere a sa, nu vor intra sub incidența contenciosului administrativ, ci rămân supuse procedurii specifice.

Reclamanții și-au fundamentat în mod esențial cauza juridică a acțiunii exercitate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel că în soluționarea cererii de chemare în judecată nu se putea face abstracție de acest aspect pentru a dispune o declinare a competenței de judecată către instanța civilă, întrucât ar fi avut efectul încălcării principiului disponibilității specific procesului civil prin interferarea instanței judecătorești în acțiunea formulată și înlăturarea temeiului său esențial de drept.

Pentru aceste considerente, găsind ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 248 și ale art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 121/F-CONT din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.