ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2024

Ședința publică din data de 21 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate, în conformitate cu art. 13, alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2/2024 din 11 ianuarie 2024, a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubiri înregistrată la FGA sub nr. x/10.07.2023, prin emiterea unei decizii și, totodată, a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului FGA și obligarea la plata de penalități.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința a fost pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, coroborat cu art. 8, 10 din Legea 554/2004 și art. 96 pct. 1 noul C. proc. civ., și, totodată, a dispozițiilor art. 39 alin. (6) din Legea 213/2015, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Bacău, recurentul își menține susținerile formulate în primă instanță în ceea ce privește competența materială și mai ales cea teritorială exclusivă, susținând că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București.

Astfel, recurentul arată că până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:

"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Articolul 19 din Legea 503/2004 prevede că "împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii. (3) Contestația se judecă cu celeritate și cu precădere; contestația nu suspendă executarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară. Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii."

Așadar, anterior modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 102/2021 competența de soluționare a contestației revenea unei instanțe unice, specializate, și anume secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, instanță stabilită ca și competentă prin lege specială.

Recurentul precizează faptul că ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 din Legea nr. 213/2015 a suferit modificări, situația competenței de soluționare a contestației prezentându-se în următoarea formă:

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competența generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (5

1

.) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimații A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților în fața instanței de fond este întemeiată, motiv pentru care va admite recursul, va casa sentința atacată și, pe cale de consecință, va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții A. și B. au formulat, la data de 26.06.2023, o cerere de acordare despăgubiri în temeiul art. 14 din Legea 213/2015, prin care au solicitat plata daunelor morale și materiale ca urmare a producerii riscului asigurat, constând în vătămarea corporală, în accidentul de circulație petrecut în data de 29.08.2022, produs din culpa conducătorului auto x asigurat la C. S.A..

Cererile au fost înregistrate la FGA sub nr. x/10.07.2023 și nr. y/10.07.2023, având în vedere faptul că prin Decizia ASF 262/2023 din 17 martie 2023 s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a C. - S.A., s-a constatat starea de insolvență a societății și a fost promovată cererea privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății.

Prin hotărârea nr. 2920/09.06.2023 Tribunalul București a admis cererea și a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. - S.A.

Față de această situație, reclamanții au formulat acțiune împotriva refuzului pârâtului FGA de a soluționa cererea de despăgubire în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, iar Curtea de Apel Bacău a admis, în parte, acțiunea.

Procedând astfel, Curtea de Apel Bacău a pronunțat o hotărâre nelegală, pe care Înalta Curte o va casa.

Înalta Curte are în vedere faptul că până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:

"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Potrivit art. 19 din Legea 503/2004 "împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii. (3) Contestația se judecă cu celeritate și cu precădere; contestația nu suspendă executarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară. Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii."

Prin urmare, competența de soluționare a contestației revenea unei instanțe unice, specializate, și anume secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, instanță stabilită ca și competentă prin lege specială.

Ulterior, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 102/2021, modificând art. 13 din Legea nr. 213/2015, care la alin. (5) și alin. (5)

1

prevede că:

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competența generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5

1

) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Analizând acest articol se poate observa că legiuitorul a renunțat la competența specializată instituită anterior, acum instituindu-se competența de drept comun cuprinsă în C. proc. civ., singurul criteriu stabilit prin lege specială fiind cel pentru determinarea competenței teritoriale: sediul Fondului.

Având în vedere că în materia contestației împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plata îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraților, în desfășurarea activității sale de garantare a plății de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanțele civile de la sediul Fondului au competență materială și teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părți, aceleași reguli de competență aplicându-se, din rațiuni de simetrie, și în cazul refuzului de a soluționa o cerere sau nesoluționării ei în termen rezonabil.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că în cazul refuzului F.G.A. de a soluționa o cerere sau în cazul nesoluționării ei în termenul legal, din rațiuni de simetrie, vor fi incidente regulile de competentă aplicabile contestației împotriva unei decizii de respingere, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, și anume "instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările si completările ulterioare."

Înalta Curte constată că instanța competentă să judece cererea creditorilor de asigurări de obligare a Fondului la emiterea unei decizii de admitere sau respingere a pretențiilor rezultate din creanțele de asigurări este Judecătoria Sectorului 2, competența fiind determinată după criteriul valoric, iar valoarea cererii este sub 200 000 RON, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Constatând că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, Înalta Curte apreciază că excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților în fața instanței de fond este întemeiată, motiv pentru care va admite recursul, va casa sentința atacată și, pe cale de consecință, va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată, va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2/2024 din 11 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată, admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și, pe cale de consecință, trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.