ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3995/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 12 iulie 2022 sub nr. x/2022 reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate de către reclamanți conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 95 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamanților de despăgubiri nr. 5755/05.11.2021 înregistrată la FGA la data de 23.11.2021 prin emiterea unei decizii. A respins capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului FGA și obligarea la plata de penalități.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 95 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău în raport de dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 care reglementează competenta exclusivă a instanței de la sediul FGA. Astfel, "(5) în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010. republicată, cu modificările și completările ulterioare." În noua reglementare, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. care reglementează competența materială a instanțelor judecătorești, respectiv, art. 94 și urm. C. proc. civ.. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., "Curțile de apel judecă: în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale". Or, legea specială (Legea nr. 213/2015) prevede competența exclusivă a instanțelor de la sediul FGA. Sentința civilă nr. 95/2022 din 14.10.2022 este dată cu greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 11 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma 24/2015, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, motive de nelegalitate care se circumscriu cazului de casare prevăzut de C. proc. civ. la art. 488 alin. (1) pct. 8 "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea Greșită a normelor de drept material." Deși se are în vedere dispozițiile legii speciale din care rezultă complexitatea activității desfășurată de FGA, instanța de fond apreciază că FGA este ținută să respecte termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Pe de alta parte, chiar si în ipoteza în care Fondul este ținut de soluționarea cererilor de plată într-un termen rezonabil, instanța apreciază că termenul rezonabil este depășit (8 luni de la formularea cererii de plată și până la formularea cererii de chemare în judecată). Menționează că cererile de plată formulate de C. (cerere de plata nr. x, dosar de dauna x), A. (cerere de plata nr. x, dosar de dauna nr. y) B. (cerere de plata x, dosar de dauna w) sunt în evaluare, potrivit procedurii reglementată de Legea 213/2015 și Norma ASF de aplicare. Așa cum s-a menționat în apărări, până la data de 30.06.2022, pentru D. S.A. au fost primite la Fond peste 267.000 cereri de plată, în condițiile în care se află în lucru în continuare dosare de daună preluate de la E. S.A., F. și G., acestea fiind instrumentate și soluționate de către Fond în ordinea înregistrării și completării dosarelor, Fondul efectuând toate activitățile și respectând în totalitate procedura impusă de lege în vederea protejării dreptului garantat tuturor creditorilor de asigurare. Informații referitoare la situația cererilor de plată înregistrate la Fond pot fi obținute accesând pagina de internet a Fondului. Astfel, conform prevederilor art. 20 alin. (7) din Norma 24/2015, Fondul, pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale petenților și a documentației justificative aferente și ulterior avizării dosarelor de daună de către direcțiile sale de specialitate, întocmește listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează a se plăti din disponibilitățile sale. Listele creditorilor de asigurări sunt supuse aprobării comisiei speciale, plata indemnizațiilor/despăgubirilor urmând a se face ulterior acestei aprobări. Prin urmare, având în vedere specificul activității FGA, de schemă de garantare a asiguraților, precum și volumul fluctuant al cererilor de plată ce pot fi înregistrate în segmente diferite de timp, în funcție și de portofoliul societăților de asigurare insolvente, legiuitorul nu a înțeles să prevadă un termen imperativ pentru soluționarea cererii (efectuarea plății/emiterea deciziei). Este și motivul pentru care o serie de instanțe judecătorești au reținut în hotărârile pronunțate că atunci când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, dar complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității publice urmează a se analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil. Prin urmare, având în vedere că (i) Legea 213/2015, ca lege specială în materie, reglementează în mod expres procedura de urmat pentru creditorii de asigurări în vederea obținerii despăgubirilor de la Fond, (ii) legea specială nu prevede un termen imperativ de soluționare a cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări, (iii) intrarea în procedura de faliment a societății D. S.A. a determinat formularea unui număr foarte mare de cereri de plată, iar la momentul constatării insolventei față de această societate subscrisa mai aveam de soluționat și alte cereri de plată formulate în urma deschiderii procedurii falimentului față de F. S.A., E. S.A., H., G. S.A. și având în vedere (iv) respectarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată, recurentul-pârât apreciază că acțiunea promovată de reclamanți este inadmisibilă, neexistând un temei legal în baza căruia petitul promovat de aceștia trebuie soluționat înaintea altor creditori de asigurare, dispozițiile art. 906 C. proc. civ. nefiind aplicabile.

Apărările formulate în cauză. În cauza de față nu s-au formulat întâmpinări.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului la soluționarea cererilor de plată și stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA. Prima instanță a admis cererea reclamanților, a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubiri nr. x/05.11.2021 înregistrată la FGA la data de 23.11.2021 prin emiterea unei decizii și a respins capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului FGA și obligarea la plata de penalități. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin prima critică, recurentul-pârât susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea competenței teritoriale a Curții de Apel Bacău în raport de dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 care reglementează competenta exclusivă a instanței de la sediul FGA. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, într-adevăr dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 menționează că "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare", însă, în cazul de față o astfel de decizie lipsește atât timp cât recurentul-pârât nu a procedat la soluționarea cererilor de plată și nu a întocmit decizie de admitere/respingere a pretențiilor cu care a fost sesizat. În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că a fost învestită cu un act administrativ asimilat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu o contestație împotriva tăcerii instituției publice pârâte fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în ce privește pretenția reclamanților de a le fi soluționată cererea de despăgubiri, impunându-se mențiunea că în speță pârâtul nu a contestat această împrejurare, învederând în mod implicit prin întâmpinare că cererea depusă de reclamanți este în curs de analiză și soluționare. Totodată, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 menționează că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său." Față de aceste considerente, Înalta Curte având în vedere că cererea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, va respinge excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău, ca nefondată. Cu privire la critica recurentului-pârât conform căreia, hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a dispozițiilor art. 11 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma nr. 24/2015 și art. 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015: "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege." Potrivit art. 15 alin. (1) din același act normativ: "(1) Pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale petenților, împreună cu documentele anexate, se întocmește lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează să fie plătite din disponibilitățile Fondului, precum și lista cererilor de plată care urmează să fie respinse parțial sau total; listele se înaintează comisiei speciale, cu propunerea de aprobare sau respingere la plată a sumelor solicitate, iar după aprobarea acestor liste de către comisia specială se efectuează plățile creanțelor de asigurări către creditorii de asigurări." Aceste dispoziții reglementează "procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului", din care rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraților este ținut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăți ale indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, însă prima instanță nu a dispus obligarea recurentului-pârât la plata creanțelor solicitate prin cererea de plată, ci obligarea la soluționarea pe fond a acestei cereri, context în care criticile formulate sunt nefondate. În ceea ce privește critica recurentului-pârât conform căreia hotărârea ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea dispozițiilor art. 20 din Norma nr. 24/2015, conform cărora: "(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări. În cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr.

În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative." Or, în cazul de față hotărârea primei instanțe nu poate fi cenzurată din perspectiva dispozițiilor legale sus-citate având în vedere că, aceste dispoziții se referă la procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului, precum și modalități de recuperare a sumelor plătite de la Fond, iar recurentul-pârât nu a fost obligat la plată. Cu privire la fondul cererii deduse judecății, respectiv la obligarea recurentului-pârât de a proceda la soluționarea cererii de despăgubiri nr. x/05.11.2021 și înregistrată la FGA la data de 23.11.2021, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că termenul rezonabil de soluționare a cererii a fost depășit, având în vedere că de la data formulării cererii (23.11.2021) și până la data sesizării instanței de judecată (11.07.2022) au trecut aproximativ 8 luni, iar până la pronunțarea instanței de recurs (20.09.2023) au trecut aproximativ 21 luni, context în care nu pot fi primite susținerile sale conform cărora complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, analizarea cererii de plată. Așa fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. 7. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.