ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 04 august 2022 sub dosar nr. x/2022 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 97 din data de 20 octombrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantei de despăgubiri nr. 1289/04.01.2022 (dosar FGA nr. x) prin emiterea unei decizii. Totodată, a respins capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 1o zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului FGA si obligarea la plata de penalități.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 97 din data de 20 octombrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. Recurentul - pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. Potrivit acestui text legal, lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează a fi plătite din disponibilitățile Fondului se întocmește pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată, iar soluționarea acestora se face cu respectarea ordinii cronologice, a principiului nediscriminării și a egalității de tratament. În acest context, recurenta susține că instanța nu are temei legal pentru a obliga FGA să soluționeze cu prioritate cererea intimatei-reclamante, întrucât o asemenea dispoziție ar reprezenta o imixtiune în ordinea de prioritate stabilită de lege, afectând drepturile altor creditori ale căror cereri au fost înregistrate anterior. În continuare, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată conține contradicții între considerente și dispozitiv. Mai precis, instanța obligă recurenta la emiterea unei decizii de soluționare a cererii, ceea ce echivalează cu aplicarea art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, care reglementează emiterea unei decizii motivate de respingere. Or, reclamanta nu a solicitat emiterea unei decizii de respingere, ci obligarea FGA la soluționarea cererii de plată. Considerentele hotărârii nu susțin această soluție, ci analizează obligația recurentei de a soluționa cererea, fără a justifica emiterea unei decizii de respingere, ceea ce generează o contradicție între motivare și dispozitiv. De asemenea, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a depășit limitele atribuțiilor puterii judecătorești. Potrivit art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, aprobarea sau respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale constituite conform art. 23 din Legea nr. 503/2004. Emiterea unei decizii de respingere sau aprobare este atributul exclusiv al acestei comisii, iar instanța nu poate dispune emiterea unei decizii într-un sens determinat. În plus, potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, împotriva deciziei comisiei speciale se poate formula contestație la instanțele competente, ceea ce confirmă caracterul etapizat al procedurii - administrativă urmată, dacă este cazul, de etapa judiciară. Dreptul de despăgubire împotriva FGA este reglementat strict de Legea nr. 213/2015 și Legea nr. 503/2004, fără a permite formularea unei acțiuni directe în fața instanței de drept comun pentru plata despăgubirilor. În consecință, cererea reclamantei este inadmisibilă, iar soluția instanței de fond este nelegală. În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., precum și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cază Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 23 februarie 2024, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus note scrise prin care a arătat că cererea reclamantei a fost soluționată prin Decizia nr. 65395/25.07.2023, fiind achitată suma de 25.990,55 RON, compusă din daune morale în cuantum de 19.345 RON și daune materiale în sumă de 6.645,55 RON. În consecință, recurenta solicită constatarea rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât pretențiile au fost deja soluționate. Se mai susține că termenul de soluționare a fost rezonabil, raportat la volumul și complexitatea cererilor adresate FGA, iar recurenta nu a avut o atitudine procesuală culpabilă care să justifice acordarea cheltuielilor de judecată reclamantei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a întâmpinării formulate de intimată și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes pentru considerentele următoare: Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs împotriva hotărârii prin care instanța de fond l-a obligat să soluționeze cererea de plată formulată de intimata-reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015. Ulterior promovării recursului, recurentul - pârât a depus note scrise prin care a arătat că cererea reclamantei, înregistrată sub nr. x/04.01.2022, a fost soluționată prin Decizia nr. 65395 din 25.07.2023, fiind achitată suma de 25.990,55 RON, conform ordinului de plată nr. x din 08.06.2023, înscrisuri anexate la dosar. În raport cu cele prezentate, se apreciază că emiterea Deciziei nr. 65395/25.07.2023, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate în cauză. Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia. Înalta Curte reamintește că prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac recurentul pârât a fost obligat să emită o decizie asupra cererii de plată formulate de reclamanta intimată; prin urmare, orice critică la adresa legalității sentinței trebuie, din perspectiva interesului, să aibă ca finalitate, pentru recurentă, reformarea sentinței, în sensul respingerii cererii de obligare la soluționarea cererii de despăgubiri. Or, cât timp recurenta înseși a procedat la soluționarea cererii de despăgubiri, emițând decizia nr. 65395 din 25.07.2023, condiția actualității interesului de a reforma sentința prin care prima instanță a obligat recurenta la emiterea unei decizii de soluționare a cererii de despăgubire nu mai este îndeplinită. Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes, decizia urmând a fi comunicată părților.