ÎCCJ, Decizia nr. 30/2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 202 din 21 februarie 2023, Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A împotriva Deciziei nr. 1377 din 7 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/114/2021.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 7 aprilie 2023 sub nr. x/42/2023, revizuenta A a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 202 din 21 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. y/42/2023.

Prin Decizia nr. 491 din 16 mai 2023, Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea A împotriva Deciziei nr. 202 din 21.02.2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. y/42/2023.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei ultime decizii, contestatoarea A a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că decizia ar încălca autoritatea de lucru judecat pozitivă a următoarelor hotărâri CJUE: Hotărârea Curții (Marea Cameră) 5 noiembrie 2019, cauza C-192/18, pct. 98-105; Hotărârea din 22 decembrie 2010 din cauza Deb Deutsche C-279/09, pct. 29 și Hotărârea din 27 februarie 2018 în cauza C-64/16, pct. 35-38, 44.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1595 din 20 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată din oficiu și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A împotriva Deciziei nr. 491 din 16 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2/2023, ca tardivă.

În motivare, a arătat că hotărârea supusă revizuirii a rămas definitivă la data pronunțării acesteia, respectiv la 16 mai 2023; termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 16 iunie 2023, iar revizuenta A a formulat cererea de revizuire abia la data de 7 iulie 2023.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenta A a formulat recurs.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că a fost încălcat art. 34 alin. (5) din Legea nr. 304/2022, hotărârea fiind lovită de nulitate pentru a fost redactată de o persoană (magistratul-asistent) care nu face parte din compunerea completului.

A susținut că hotărârea încalcă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la dreptul la un proces echitabil, fiind necesar ca părțile să cunoască motivarea la momentul pronunțării soluției. Or, în cauză, nu este menționată data redactării deciziei recurate.

În opinia recurentei, în aplicarea art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. coroborat cu 185 alin. (1) din același act normativ, sancțiunea care trebuia aplicată pentru o cerere făcută peste termen este nulitatea, iar nu tardivitatea.

Susține că excepția tardivității a fost invocată de instanță din oficiu, la primul termen și nu a fost adusă la cunoștința revizuentei, care a lipsit de la proces.

Astfel, respingerea ca tardivă a cererii de revizuire este nelegală, în interpretarea art. 184 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că termenul căii extraordinare de atac curge de la comunicare, iar nu de la pronunțare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație si Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile formulate de recurentă vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc., întrucât sunt criticate mai multe aspecte legate de aplicarea normelor de procedură civilă: împrejurarea că hotărârea a fost motivată de magistratul-asistent, nepunerea în discuție a excepției tardivității, precum și calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă.

Cu privire la critica nelegalității hotărârii, care este redactată de magistratul-asistent, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 22 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară prevede:

„(1) În cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție funcționează magistrați-asistenți, stabiliți prin statul de funcții.

(2) Magistrații-asistenți participă la ședințele de judecată ale Secțiilor Unite, ale Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale completurilor de 5 judecători și ale completurilor de judecată din cadrul secțiilor.

(3) Magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție participă cu vot consultativ la deliberări, semnează minutele și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată.

(4) Prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți-șefi și magistrații-asistenți îndeplinesc și alte atribuții stabilite prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Potrivit art. 84 alin. (3) pct. j) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată au și următoarele atribuții: (...) „redactează hotărâri, conform repartizării președintelui completului de judecată, cu respectarea termenelor legale;”.

În raport cu prevederile legale anterior citate, Înalta Curte constată că redactarea hotărârii judecătorești de către magistratul-asistent este legală.

Mai mult, verificând decizia criticată, Înalta Curte reține că aceasta corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ.; se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluția adoptată de instanță. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Cu aceste argumente, Înalta Curte va respinge critica privind nelegalitatea hotărârii din perspectiva redactării de către magistratul-asistent.

Nici critica privind nepunerea în discuție a excepției tardivității nu este întemeiată.

Astfel, verificând dosarul cauzei, Înalta Curte reține că prin cererea de revizuire s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, fila 9 verso.

La termenul de judecată acordat la 20 martie 2024, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității cererii de revizuire asupra căreia a rămas în pronunțare.

Art. 223 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că „Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel”.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, măsura de a rămâne în pronunțare este legală, cu respectarea art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ..

Potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Din acest text de lege, reiese că obligația instanței de judecată este să soluționeze cu prioritate excepțiile de procedură și cele de fond, pentru care nu este necesara administrarea probatoriului, așa cum este, de exemplu, excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii.

În raport cu textele de lege anterior citate, Înalta Curte constată că măsurile procesuale luate de instanța de judecată la termenul din 20 martie 2024 sunt legale, iar criticile formulate de recurentă sunt nefondate.

Asupra criticilor recurentei, referitoare la respingerea cererii de revizuire ca tardivă, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a susținut că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac este cel o lună, care curge de la comunicarea hotărârii, fiind necesar să se cunoască considerentele deciziei, cu referire la art. 430 alin. (2) din C. proc. civ..

Aceste susțineri sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susținut că Decizia nr. 491 din 16 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal ar încălca autoritatea de lucru judecat pozitivă a următoarelor hotărâri CJUE: Hotărârea Curții (Marea Cameră) 5 noiembrie 2019, cauza C-192/18, pct. 98-105; Hotărârea din 22 decembrie 2010 din cauza Deb Deutsche C-279/09, pct. 29 și Hotărârea din 27 februarie 2018 în cauza C-64/16, pct. 35-38, 44.

Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este Decizia nr. 491 din 16 mai 2023 a Curții de Apel Ploiești.

Termenul în care putea fi formulată cererea de revizuire întemeiată în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este cel prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și anume în 30 de zile de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Hotărârea supusă revizuirii a rămas definitivă la data pronunțării acesteia, fiind pronunțată în soluționarea unei contestații în anulare formulată împotriva unei decizii date într-o revizuire declarată împotriva unei hotărâri ce a soluționat un recurs; așadar, a rămas definitivă la 16 mai 2023, în raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 16 iunie 2023.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă la 7 iulie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii părții din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Se reține că recurenta revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală și anume formularea în termenul legal a cererii de revizuire, pentru că a înțeles să dea o interpretare proprie termenului de declarare al căii extraordinare de atac, în raport de temeiul de drept indicat în cererea sa, susținând că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, câtă vreme textul de procedură civilă nu face aceste distincții.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Împrejurarea că instanța nu a făcut aplicarea art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul de a reține nulitatea cererii formulate cu nerespectarea termenului legal, astfel cum se susține în recurs, nu atrage nelegalitatea soluției din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., esențial fiind că în speță a intervenit efectul dirimant al excepției de tardivitate invocate.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A împotriva Deciziei nr. 1595 din 20 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/1/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2025.