ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2020

HOTĂRÂRE
14.01.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună excluderea asociatului pârât C. din S.C. B. S.R.L., motivat de neînțelegerile grave care, în opinia reclamantei, constituie motiv întemeiat de excludere a unui asociat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 222 și cele ale art. 223 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată.

La data de 2 iunie 2015 pârâtul C. a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat excluderea asociatei A. din societatea B. S.R.L., având în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 39 din capitolul X al actului constitutiv nr. 1760/20.09.2004, semnat de ambii asociați.

În temeiul art. 80 din Legea nr. 31/1990, republicată, s-a solicitat obligarea reclamantei la restituirea către societatea B. S.R.L. a beneficiilor ce au rezultat din contractele de închiriere din 2007, la zi și la plata daunelor cauzate.

Prejudiciul a fost cuantificat la valoarea de 25.000 RON, potrivit precizărilor aflate la dosarul tribunalului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și cele ale art. 209 C. proc. civ. și prevederile Legii nr. 31/1990.

Prin încheierea din 20 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant C., raportat la faptul că instanța a pus în vedere acestuia să timbreze capătul 1 al cererii reconvenționale cu 20 RON taxă judiciară de timbru iar, în ceea ce privește capătul 2 al cererii, să depună o notă de timbraj. Întrucât pârâtul - reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța, în temeiul art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a dispus anularea cererii reconvenționale.

Pârâtul a formulat cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, care a fost admisă prin încheierea din 6 noiembrie 2015 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dispunându-se revenirea asupra măsurii anulării cererii reconvenționale luată prin încheierea din 20 octombrie 2015. Totodată, s-a dispus restituirea cauzei completului legal învestit.

Prin sentința civilă nr. 2449 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea principală formulată de reclamanta A., precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C..

Împotriva acestei sentințe, pârâtul C. a declarat recurs, calea de atac fiind calificată de către Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din recurs în apel, prin încheierea din 6 iunie 2018.

Prin decizia civilă nr. 409 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 2449 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La data de 19 noiembrie 2018, pârâtul C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 409 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 și 8 C. proc. civ., recurentul solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. au vizat faptul că decizia recurată a fost pronunțată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, iar compunerea completului a fost schimbată cu încălcarea legii.

În acest sens, s-a învederat că, la primul termen de judecată, Curtea de Apel Ploiești a calificat calea de atac din recurs în apel, stabilind că apelul urmează a fi soluționat de primii doi judecători din completul de recurs.

Ulterior, s-a arătat, la dosar nu exista nicio motivare a înlocuirii președintei completului legal învestit -D. cu judecătorul E., cel care a pronunțat, în calitate de președinte al completului de apel hotărârea a cărei casare a solicitat-o.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a prevederilor art. 1881 din C. civ.

Din această perspectivă, recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat existența affectio societatis, limitându-se la motivele de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 și acestea, însă, superficial analizate în opinia recurentului.

La data de 28 decembrie 2018, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata a învederat că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este nefondat, întrucât modificarea componenței completului nu a fost făcută cu încălcarea legii, ci dimpotrivă, în aplicarea Legii nr. 207/2018.

Referindu-se la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a apreciat că aceasta nu îndeplinește condiția nelegalității hotărârii sub aspectul superficialei analize a dispozițiilor art. 1881 C. civ., față de faptul că această normă nici nu a fost invocată în fundamentarea cererii de excludere a reclamantei din societate.

În privința acestei din urmă critici intimata a invocat excepția inadmisibilității, cu motivarea că aceasta este susținută de argumente ce vizează netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, cărora li s-a pus în vedere că au dreptul să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte, cu privire la excepția inadmisibilității recursului, reține următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat excluderea asociatului pârât C. din societatea B. S.R.L., iar prin cererea reconvențională, pârâtul C. a solicitat, la rândul său, excluderea reclamantei din S.C. B. S.R.L., precum și obligarea reclamantei la restituirea către societatea B. S.R.L. a beneficiilor ce au rezultat din contractele de închiriere din 2007 la zi și la plata daunelor cauzate, cuantificate la valoarea de 25.000 RON.

Conform art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal al cererii".

Potrivit art. 223 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 31/1990 "hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat excluderea pârâtului din societate, iar prin cererea reconvențională, în cadrul primului petit al cererii, pârâtul-reclamant a solicitat excluderea reclamantei din aceeași societate, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce privește capătul al doilea din cererea reconvențională, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la restituirea beneficiilor ce au rezultat din contractele de închiriere din 2007 la zi și plata daunelor, prejudiciu cuantificat la valoarea de 25.000 RON, Înalta Curte apreciază că este incident art. 460 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Așadar, se constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În raport cu soluția de inadmisibilitate a recursului în raport cu art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte constată, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., că nu se mai impune examinarea excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, sub aspectul neîncadrării uneia dintre critici în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca inadmisibil.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C., împotriva deciziei nr. 409 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

Sursă