ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2319/2020

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26.08.2016 sub nr. x/2016, reclamanta, A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta, S.C. B. S.R.L., a formulat acțiune în constatarea nulității acordului intitulat "protocol de colaborare" încheiat la data de 17.02.2014 precum și a contractului de închiriere încheiat între aceleași părți la data de 01.03.2014 în baza acordului anterior menționat și a tuturor actelor subsecvente, având în vedere caracterul simulat al raporturilor contractuale privind proprietatea imobilului situat în București, str. x, sector 1 (par. 2, 3 și 4), angajamentul societății pârâte de a vinde un imobil aparținând altei societăți (par. 1 și 2), prețul neserios al locațiunii (paragrafele 5 și 6) și caracterul ilicit al locațiunii (par. 1).

În drept a invocat prevederile art. 35 și ale art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 774.890 RON, înscrisă în mai multe facturi emise în baza convenției denumită minută tripartită, încheiată la data de 06.05.2016, între cele două părți și societatea C. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 890/26.03.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., a admis cererea reconvențională, formulată de pârâtă și a obligat reclamanta la plata sumei de 774.890 RON reprezentând debit datorat conform convenției tripartite din data de 06.05.2016.

Față de circumstanțele concrete examinate și de conduita părților cu privire la executarea obligațiilor contractuale asumate, tribunalul a reținut că acțiunea principală cu privire la cele două acte juridice premergătoare încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 30.09.2011, care și-au încetat efectele la această dată, este nefondată, sub ambele capete de cerere, respectiv nulitatea absolută și restituirea sumelor achitate cu titlu de chirie, penalități de întârziere și alte costuri.

Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că pârâta își întemeiază solicitarea de obligare a reclamantei la plata sumei de 774.890 RON pe minuta din data de 06.05.2016, încheiată cu reclamanta și cu C. S.R.L., act prin care reclamanta recunoaște că datorează pârâtei suma solicitată și se obligă să o achite cel mai târziu la data de 20.05.2016, stingând astfel întreaga datorie atestată de facturile fiscale, emise și neachitate. Temeiul juridic al creanței invocate îl constituie contractul de închiriere încheiat între cele două părți în baza căruia S.C. B. S.R.L a emis facturi privind chiria și utilitățile, aceste costuri nefiind contestate de reclamantă, după cum nici obligația sa contractuală de plată a acestora.

Cu privire la dreptul pârâtei reconvenționale de a fi titulară a creanței invocate în calitatea sa de mandatar al societății C. S.R.L., aceasta rezultă din contractul de mandat încheiat la data de 16.10.2013, al cărui obiect constă în identificarea potențialilor clienți, cumpărători, chiriași, negocierea în numele mandantului proprietar al condițiilor de vânzare și închiriere, precum și urmărirea executării obligațiilor stabilite prin contractul de închiriere încheiat la data de 01.03.2014. În acest sens, semnificativă este minuta tripartită din data de 06.05.2016, în care reclamanta și proprietara vânzătoare C. S.R.L. îi recunoaște pârâtei reconveniente B. S.R.L. calitatea contractuală din protocol și din contractul de închiriere, precum și limitele mandatului executat în numele și pe seama proprietarului, respectiv C. S.R.L.

Împotriva sentinței civile nr. 890/26.03.2018, pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a formulat apel reclamanta, prin administrator judiciar S.C. D.., înregistrat la data de 13.11.2018 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 850A din 16 mai 2019, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Raportat la situația de fapt, instanța de apel a constatat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, impunându-se a fi menținută.

În motivarea respingerii apelului exercitat împotriva soluției de respingere a cererii principale s-a reținut că partea nu a înțeles să formuleze o acțiune în constatarea caracterului simulat al vreunui act juridic, ci doar a solicitat constatarea nulității absolute a unor raporturi de închiriere, pe motiv că ar exista o simulație în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul închirierii. Din argumentarea reclamantei nu a rezultat însă existența actului secret, astfel cum impun prevederile art. 1289-art. 1294 C. civ. În plus, chiar în ipoteza existenței unei simulații, sancțiunea care intervine nu este în mod automat nulitatea actului public sau a actului secret, ci inopozabilitatea față de terț a actului secret, dacă acesta s-a întemeiat cu bună-credință pe actul public, terțul având, totodată, posibilitatea de a opune părților existența contractului secret, în temeiul art. 1290 C. civ.

Instanța de apel a constatat că societatea pârâtă nu trebuia să aibă în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra bunului pentru a putea dispune de el sub forma transmiterii folosinței. În concluzie, lipsa calității pârâtei de proprietar al imobilului închiriat nu atrage nulitatea actelor contestate, atâta timp cât acesta a fost în măsură să predea locatarului imobilul închiriat și să asigure acestuia folosința linișită și utilă pe întreaga perioadă de închiriere.

Întrucât nu au fost administrate probe care să ateste o supraevaluare a folosinței bunului, și motivul de apel privind prețul neserios al locațiunii a fost respins.

În legatură cu ultimul motiv de nulitate invocat de către apelanta- reclamantă respectiv caracterul ilicit al locațiunii, instanța de apel a reținut că nu s-au administrat probe pentru a se reține temeinicia acestor susțineri.

În ceea ce privește soluția de admitere a cererii reconvenționale și a obligării la plata sumei de 774.890 RON în temeiul minutei din data de 06.05.2016, instanța de apel a constatat că sentința primei instanțe este una legală și temeinică, atât timp cât obligația de plată a fost asumată de către apelanta reclamantă prin semnarea convenției tripartite din data de 06.05.2016, raportat la art. 1270 alin. (1) C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanța de apel, respingând cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de administratorul său judiciar a încălcat dispozițiile art. 13 și pe cele ale art. 14 C. proc. civ.

Printr-o argumentare succintă recurenta a arătat că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată încălcându-i dreptul la apărare și principiul contradictorialității, cu ignorarea stării de insolvență în care se află.

Prin întâmpinarea depusă la 18 noiembrie 2019 intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat, în principal, excepția netimbrării recursului și, în subsidiar, excepția lipsei calității de reprezentant în raport de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 martie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 21 iulie 2020 a fost prorogată discutarea excepțiilor netimbrării și lipsei calității de reprezentant, invocate de intimată, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 850 din 16 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În considerarea dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 85/2014 care conferă administratorului judiciar drept de reprezentare a debitorului în insolvență, acesta a fost înștiințat prin adresa aflată la dosar cu privire la obligația de a preciza dacă și însușește recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., însă administratorul judiciar nu a înțeles să își însușească recursul.

Înalta Curte, la termenul din 17 noiembrie 2020 a luat în examinare cu prioritate excepția netimbrării recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Excepția netimbrării recursului a fost invocată de către intimata-pârâtă în raport cu faptul că cererea de recurs a fost formulată prin administratorul special al societății aflate în insolvență.

Potrivit art. 115 din Legea nr. 85/2014, toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar inclusiv pentru recuperarea creanțelor sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

Așadar, dispoziția legală prevede scutirea de la plata taxei judiciare de timbru doar a acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, nu și a acțiunilor introduse de administratorul special, cum este cea în cauză.

Întrucât excepția reglementată de prevederile art. 115 din Legea nr. 85/2014, este de strictă interpretare și aplicare, aceasta nu trebuie și nu poate fi extinsă la alte situații, pe care norma juridică respectivă nu le prevede, regula generală cu privire la obligativitatea timbrării acțiunilor fiind stabilită conform O.U.G. nr. 80/2013.

Întrucât în cauză nu a avut loc însușirea recursului de către administratorul judiciar astfel cum în temeiul art. art. 58 din Legea nr. 85/2014 i s-a pus în vedere, rezultă că cererea de recurs, deși este formulată de o societate aflată în insolvență, nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației de timbrare, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 850 din 16 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Înalta Curte, în temeiul art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 850 din 16 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2020.