Decizia nr. 1182/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Să constate ca abuzivă clauza privind rezilierea contractului nr. x/23.01.2013, prevăzuta în contract la art. 8 paragraful 2: "Locatorul își rezervă dreptul să rezilieze prezentul contract de plin drept, fără intervenția instanței de judecată sau îndeplinirea altor formalități decât o notificare prealabilă de 5 zile lucrătoare, în cazul în care: 1. Locatarul nu își îndeplinește oricare din obligațiile de plată a sumelor datorate … ";

Să constate ca abuzivă rezilierea contractului și prin urmare că efectele contractului se produc în continuare;

Să oblige pârâta la plata către subscrisa a valorii investițiilor făcute la imobil, cuantificate la suma de 140.000 euro;

Să oblige pârâta la plata sumei de 8.842 RON, reprezentând valoarea salariilor angajaților societății de la momentul rezilierii contractului de închiriere până la data desfacerii contractelor de muncă și a produselor perisabile;

Să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 465000 RON reprezentând beneficiu nerealizat;

Să oblige pârâta la returnarea sumei de 6.200 euro, achitați cu titlu de garanție pentru un al doilea spațiu nepredat niciodată reclamantei. În drept, a invocat dispozițiile art. 1530 și următoarele din C. civ. Prin sentința civilă nr. 964 din data de 22 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată promovată de S.C. A. S.R.L. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile atacate și admiterea acțiunii civile introductive. Prin decizia civilă nr. 146 din 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva sentinței civile nr. 964 din data de 22 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.R.L. A respins cererea formulată de intimata-pârâtă având ca obiect obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, ca nedovedită. La data de 1 mai 2019, apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. a formulat o cerere de îndreptare a încheierii din data de 9 ianuarie 2019, pronunțată în cauză, cerere ce a fost respinsă de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu, la data de 5 iunie 2019. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 146 din 23 ianuarie 2019 și a încheierii de amânare a pronunțării din 9 ianuarie 2019, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În motivare, recurenta a precizat că instanța de apel a încălcat, în mai multe moduri, formele de procedură edictate sub sancțiunea nulității, respectiv dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și obligația judecătorului de a soluționa pricina cu care este învestit (elemente ce pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.). A considerat că atât încheierea, cât și decizia recurată sunt lovite de nulitate datorită, pe de o parte, refuzului administrării de probe în calea devolutivă de atac și pe de altă parte, nepronunțării asupra probelor solicitate și consemnării în mod cu totul nereal a unor afirmații diametral opuse celor ale recurentei-reclamante de la termenul din 9 ianuarie 2019. Sub aspectul refuzului administrării de probe în calea devolutivă de atac, a precizat că, deși prin nota de probe de la dosar apel a formulat teze probatorii, proba solicitată nu a fost administrată, contrar dispozițiilor art. 478 C. proc. civ., precum și celor ale art. 249, art. 10 alin. (1) și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. A menționat că refuzul administrării de probe, deși neconsemnat ca atare în încheiere, poate fi stabilit în baza art. 231 C. proc. civ., pe baza copiei electronice a înregistrării ședinței de judecată, din care rezultă și că instanța a afirmat că nu se poate pronunța la acel moment procedural asupra cererii de probe, deoarece o decizie asupra probelor nu este posibilă decât în situația anulării sentinței primei instanțe de către completul de apel. În ceea ce privește nepronunțarea asupra probelor solicitate și consemnarea în mod nereal a dezbaterilor, a precizat că, deși a solicitat probe în apel, atât prin cererea de apel, cât și în Nota de probe, prin încheiere, instanța de apel a consemnat, în mod eronat, că recurenta-reclamantă ar fi declarat, înainte de închiderea dezbaterilor, că nu mai are nicio cerere de formulat, Subliniind că nici în fața primei instanțe nu a avut posibilitatea de a administra mijloace de probă, a considerat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 260 alin. (2) C. proc. civ. (instanța a pășit la dezbaterile asupra fondului fără a se pronunța pe probe), art. 477 și 482 C. proc. civ. A precizat că, în realitate, la termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2019 a susținut oral cererea de probe formulată, aflată la dosar, consemnarea diametral opusă și refuzul parcurgerii probelor în calea devolutivă de atac a apelului atrăgând nulitatea deciziei recurate. Sub un alt aspect (încadrabil în situația reglementată de textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), a considerat că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a textului art. 478 alin. .1 C. proc. civ., în mod greșit reținând, în cuprinsul deciziei recurate, că invocarea unui nou argument, al neprimirii notificării de reziliere a contractului, ar fi o "cerere nouă în apel". A mai susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 1266, 1269, 1270, 1272 și 1556 din C. civ., precizând că probele pe care cele două instanțe de fond nu au dorit să le administreze ar fi dovedit că perturbarea, până la sabotare, a activității recurentei-reclamante de către intimata pârâtă, este reală. A precizat, totodată, că în mod greșit a aplicat instanța de apel textul art. 1266 C. civ., conchizând că pentru ipoteza utilizării unui semn distinctiv, între părți ar deveni incident un pact comisoriu. Cu referire la dispozițiile art. 1566 C. civ., a menționat că în mod greșit s-a raportat instanța de apel la hotărârile anterioare, prin care a fost decisă evacuarea din spațiu a recurentei-reclamante și înscrierea creanței intimatei în tabelul de creanțe al recurentei-reclamante, deoarece litigiul de față este primul în care se discută legalitatea rezilierii contractului dintre părți- În susținerea recursului, a solicitat încuviințarea probei cu acte și, în condițiile art. 231 C. proc. civ., copia electronică a înregistrării ședinței de judecată și copia de pe notele grefierului, ambele de la termenul din 9 ianuarie 2019, în care s-a consemnat greșit că recurenta-reclamantă nu a mai formulat alte cereri. Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a transmis, prin email, cerere de recurs împotriva încheierii din 5 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și, respectiv, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei). A susținut că încheierea recurată este pronunțată cu depășirea limitelor învestirii instanței și ale cercetării judecătorești. Din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susținut că motivarea este parțial contradictorie și parțial străină de natura cererii cu care instanța fusese învestită, anume o cererea de îndreptare a erorii. Arătând că menirea procedurii de îndreptare a erorii materiale este aceea de a pune de acord ceea ce se consemnează cu ceea ce se întâmplă, a criticat încheierea recurată, deoarece a ocolit acest obiectiv unic și clar, recurgând, în schimb, la divagații ce țin de momentul formulării probelor și de modalitatea în care au fost cerute. A menținat că este străin de natura procedurii îndreptării erorii considerentul instanței de apel în sensul că, recurenta-reclamantă nu ar fi indicat cererile sau probele noi solicitate, considerând că instanța de apel trebuia doar să verifice dacă dezbaterile orale înregistrate și consemnările încheierii se suprapun sau nu. Același caracter (străin de natura procedurii îndreptării erorii) 1-a atribuit recurenta-reclamantă și considerentului instanței de apel că, la data la care au avut loc dezbaterile, 9 ianuarie 2019, nu puteau fi solicitate probe noi și, de asemenea, argumentului ca petenta nu a învederat posibilitatea propunerii unor probe care să fi reieșit din dezbateri. A mai arătat că antepenultimul paragraf din încheierea recurată conține o analiză a unor elemente nerelevante, privind solicitarea probelor și soluția ce s-ar fi putut da asupra cererii de probe, recurenta-reclamantă susținând că aceste argumente sunt complet străine de materia dedusă judecății, în această cerere de îndreptare eroare. Precizând că aceste elemente ar fi trebuit să se regăsească într-un dispozitiv ale unei încheieri premergătoare, nu în niște considerente ale unei cereri ulterioare, pronunțate într-o cerere de îndreptare a erorii materiale, a susținut că, astfel cum vor dovedi înregistrările de ședință și transcrierea acestora, la termenul din data de 9 ianuarie 2019, contrar celor consemnate în încheiere, recurenta-reclamantă a formulat cereri de probe. A solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, cerând, totodată, ca instanța de recurs să dispună trimiterea înregistrării ședinței instanței de apel de la termenul din data de 9 ianuarie 2019 și transcrierea acestei ședințe. Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare privind recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a invocat excepția nulității în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului. În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursurilor, în cuprinsul căruia s-a apreciat că susținerile formulate de recurenta-reclamantă pot fi analizate în cadrul motivelor de recurs indicate în cererile de recurs și s-a precizat că recursurile sunt admisibile în principiu. Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit. Prin încheierea din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-au admis în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2019 și a deciziei civile nr. 146 din 23 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și împotriva încheierii din 5 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 26 iunie 2020, cu citarea părților. Examinând decizia și încheierile recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Prin demersul judiciar înregistrat la 17.02.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. a învestit instanțele cu o acțiune complexă care vizează în primul rând valabilitatea art. 8 din contractul de închiriere încheiat de părți, dar și modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale de unde rezultă că, în opinia sa, în cauză nu a intervenit rezilierea contractului, solicitând obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata tuturor daunelor produse (contravaloarea investițiilor, prejudiciu produs și beneficiul nerealizat privind valoarea salariilor angajaților, garanție și imposibilitatea desfășurării evenimentelor pe care le organiza în intervalul sărbătorilor de iarnă). Tribunalul a respins acțiunea, argumentând că la data de 14 noiembrie 2014, raportul de locațiune a încetat prin rezilierea generată de invocarea pactului comisoriu, iar în privința valorii îmbunătățirilor și a celorlalte pretenții, probele administrate sunt insuficiente, reținând că probele cu martori și expertiză au fost propuse în mod formal, fără a fi indicate tezele probatorii, care n-au putut fi desprinse nici din considerentele de fapt expuse de reclamantă. Prin motivele de apel ce au avut ca obiect hotărârea primei instanțe de fond, reclamanta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori (D., E.), expertiza tehnică în construcții și evaluatorie (în vederea stabilirii îmbunătățirilor și a valorii acestora). Totodată, pentru termenul de judecată din 31 octombrie 2018, apelanta-reclamantă a depus la dosar, la aceeași dată, o notă de probe, solicitând administrarea probei cu martori (F. și D.), a probei cu expertiză contabilă, în vederea calculării sumelor investite de către reclamantă în renovarea și reamenajarea imobilului, astfel cum acestea reies din înregistrările contabile ale societății și a probei cu expertiza evaluatorie, în vederea stabilirii investițiilor efectuate în imobil, arătând și precizările pe care se impune să le facă expertul. În ședința publică de la termenul de judecată din 31 octombrie 2018, cu privire la nota de probe depusă la dosar, instanța a pus în vedere avocatului apelantei-reclamante să o comunice intimatei-pârâte pentru a fi pusă în discuție la termenul următor, respectiv 9 ianuarie 2019. Prin încheierea din 9 ianuarie 2019, care reprezintă de fapt practicaua deciziei recurate, făcând corp comun cu aceasta, Curtea de Apel București, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe apel avocatului apelantei-reclamante, care a fost prezent la termenul respectiv, lipsind intimata-pârâtă. În acest context, S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. a formulat o cerere de îndreptare a mențiunilor cuprinse în încheierea din 9 ianuarie 2019 referitoare la susținerile proprii efectuate prin apărător, în sensul că deși a susținut oral cererea de probe formulată cu care învestise instanța la termenul din 9 ianuarie 2019, în încheiere au fost consemnate afirmații diametral opuse. Prin încheierea din 5 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de apelanta-reclamantă, cu motivarea că din consemnările grefierului rezultă că susținerile apelantei, la acel moment procesual, au fost în sensul că alte solicitări sau cereri de probatorii nu mai sunt de efectuat, iar probatoriile solicitate în conținutul cererii de apel constituiau un motiv distinct de apel, în condițiile în care apelanta a arătat că probele în cauză au fost respinse de prima instanță. Întrucât ambele recursuri declarate în cauză urmăresc aceeași finalitate, respectiv constatarea că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al recurentei, prin nesocotirea regulilor de procedură cu privire la nepronunțarea asupra cererii de administrare a probelor solicitate, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea vor fi analizate unitar cu consecința prezentării unor considerente comune asupra acelorași aspecte criticate. Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care reglementează ipoteza când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.’’ Prin urmare, instanța constată că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante privind nesocotirea regulilor referitoare la încuviințarea probatoriului, învederând că prin încheierea din 9 ianuarie 2019 instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 C. proc. civ., art. 249 C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 10 și art. 22 alin. (2) din același cod, producând o vătămare a drepturilor procesuale ale recurentei. Instanța supremă reține că dreptul la apărare este un principiu de drept constituțional, consacrat de art. 24 din Constituție, potrivit căruia dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului. În vederea asigurării respectării dreptului la apărare, prin art. 13 alin. (3) C. proc. civ. este dezvoltat conținutul dreptului părții la apărare în cadrul procesului civil, una din componentele acestuia fiind reprezentată de posibilitatea părților de a propune probe. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 10 C. proc. civ., părțile au obligația să-și probeze pretențiile deduse judecății, iar conform art. 249 C. proc. civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, astfel că, având calitatea de apelantă, reclamanta avea obligația să probeze ceea ce a susținut prin cererea de apel. În conformitate cu art. 249 coroborat cu art. 254 alin. (5) și (6) și art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., administrarea probelor încuviințate este în sarcina părților, exercitarea rolului activ al judecătorului constând în dreptul de a ordona dovezile pe care acesta le consideră necesare pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părți. Dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. În completarea dispozițiilor evocate anterior vin prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de apel va dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ..’’ Din economia acestor texte rezultă că probele noi în apel sunt cele solicitate de părți prin motivele de apel, întâmpinare, dar și acele probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri, în ambele situații acestea nefiind probe administrate și la prima instanță. Cu privire la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 478 C. proc. civ., instanța supremă apreciază că prezintă relevanță Decizia nr. 9/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 548 din 25 iunie 2020 și prin care s-a stabilit că: "interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea". Astfel, în cazul unui apel motivat, motivelor, mijloacelor de apărare și dovezilor invocate la prima instanță apelantul le va putea adăuga, prin criticile formulate, alte motive, mijloace de apărare și dovezi, cu condiția ca acestea să nu contravină interdicției statuate prin art. 478 alin. (3) C. proc. civ., și anume să nu conducă la schimbarea calității părților, a cauzei sau a obiectului cererii deduse judecății și să nu constituie o pretenție nouă în apel. Totodată, aceste noi dovezi și mijloace de apărare, față de cele de care partea s-a prevalat în primă instanță, sunt legate, în principiu, de argumentele redate și raționamentul dezvoltat de prima instanță în considerentele hotărârii atacate, de care părțile iau cunoștință în mod necesar după închiderea dezbaterilor și pronunțarea soluției, prin comunicarea hotărârii. Plecând de la aceste considerații teoretice, instanța constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. a susținut, în fundamentarea motivelor de apel, menite să combată argumentele primei instanțe, care a reținut în privința valorii îmbunătățirilor și a celorlalte pretenții, faptul că probele administrate au fost insuficiente, atât proba cu martori, cât și proba cu expertiza contabilă și proba cu expertiză evaluatorie. Chiar dacă părțile au posibilitatea de a justifica probe noi prin cererea de apel, în condițiile art. 478 alin. (2) și 479 C. proc. civ., la momentul dezbaterii probatoriilor, instanța este ținută să aprecieze asupra cerinței pertinenței, concludenței și utilității probei, pentru soluționarea cauzei în limitele devoluțiunii ce operează în apel. Aceasta întrucât propunerea și administrarea probelor reprezintă etape distincte în desfășurarea procesului, cărora li se asociază anumite obligații ale părților, a căror neaducere la îndeplinire poate atrage anumite sancțiuni, specific asociate fiecăreia dintre acestea. Astfel, propunerea probelor, căreia i se asociază obligația de a proba și sarcina probei, este succedată de încuviințarea lor de către instanță, adică de evaluarea admisibilității și a caracterului lor necesar în proces, fază care, la rândul său, este urmată de administrarea probelor, adică de confruntarea lor directă în fața instanței, pentru ca, în cele din urmă, aceasta să le poată interpreta, adică să delibereze asupra greutății și semnificației lor în proces. În speță, din perspectiva rolului activ al instanței prevăzut de art. 22 C. proc. civ., instanței de apel i se poate imputa că nu a supus dezbaterii și nu a soluționat cererea de probe formulată de apelanta-reclamantă. Fără a pune în discuția părților și a se pronunța asupra probelor propuse de reclamantă prin cererea de apel și nota de probe, curtea de apel a nesocotit prevederile art. 478 alin. (2) și 479 C. proc. civ., producând recurentei o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii. Mai reține Înalta Curte că săvârșirea acestei neregularități procedurale (manifestată prin nepronunțarea asupra probelor solicitate) relevă o încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil al recurentei, având în vedere că apelul are un caracter devolutiv, iar probele au fost propuse tocmai în vederea clarificării situației de fapt. În soluționarea cererii de încuviințare a probelor instanța, în temeiul art. 255 C. proc. civ., este suverană în a evalua pertinența, concludența, deci forța probantă a acestora, având posibilitatea de a încuviința sau de a respinge cererea de administrare a probelor solicitate, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2019 și deciziei civile nr. 146 din 23 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și împotriva încheierii din 5 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia și încheierile atacate și va trimite cauza spre rejudecare curții de apel. Din perspectiva criticilor întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că față de considerentele ce au determinat casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleași instanțe, analiza acestor critici nu se mai impune. Cu ocazia rejudecării, în conformitate cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., pentru respectarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, instanța de apel va trebui să pună în discuția părților și să soluționeze cererea privind administrarea probelor solicitate în apel.