ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2121/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17.02.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat instanței să constate ca abuzivă clauza privind rezilierea contractului nr. x/23.01.2013, prevăzuta în contract la art. 8 paragraful 2:

"Locatorul își rezervă dreptul să rezilieze prezentul contract de plin drept, fără intervenția instanței de judecată sau îndeplinirea altor formalități decât o notificare prealabilă de 5 zile lucrătoare, în cazul în care: 1. Locatarul nu își îndeplinește oricare din obligațiile de plată a sumelor datorate . . . . . . . . . ."; să constate ca abuzivă rezilierea contractului și prin urmare că efectele contractului se produc în continuare; să oblige pârâta la plata către reclamantă a valorii investițiilor făcute la imobil, cuantificate la suma de 140.000 euro; să oblige pârâta la plata sumei de 8.842 RON, reprezentând valoarea salariilor angajaților societății de la momentul rezilierii contractului de închiriere până la data desfacerii contractelor de muncă și a produselor perisabile; să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 465000 RON reprezentând beneficiu nerealizat; să oblige pârâta la returnarea sumei de 6.200 euro, achitați cu titlu de garanție pentru un al doilea spațiu nepredat niciodată reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 964/22.03.2017 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată promovată de S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile atacate și admiterea acțiunii civile introductive.

Prin decizia civilă nr. 146/23.01.2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva sentinței civile nr. 964/22.03.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.R.L, fiind respinsă cererea formulată de intimata-pârâtă având ca obiect obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, ca nedovedită.

La data de 1 mai 2019, apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a formulat o cerere de îndreptare a încheierii din data de 9 ianuarie 2019 pronunțată în cauză, cerere ce a fost respinsă de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 5 iunie 2019.

Apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 146/23.01.2019 și a încheierii de amânare a pronunțării din 9 ianuarie 2019, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a transmis prin email cerere de recurs împotriva încheierii din 5 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1182/26.06.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin B., împotriva încheierii din 9 ianuarie 2019 și deciziei civile nr. 146 din 23 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și împotriva încheierii din 5 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au fost casate decizia și încheierile recurate și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la data de sub nr. x/2016*.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1265 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin B., împotriva sentinței civile nr. 964/22.03.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1265 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin B., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că, în speță, casarea hotărâtă de instanța de recurs s-a dispus din cauza unor motive de nulitate, constând în nepronunțarea instanței de apel din primul ciclu procesual asupra probelor solicitate, instanța supremă explicitând temeiurile legale pentru care curtea de apel trebuia să se pronunțe asupra acestora.

În rejudecare, însă, instanța de apel a procedat la fel ca în primul ciclu procesual, refuzând să se pronunțe asupra probelor solicitate, astfel că motivele de nulitate invocate în primul recurs vor fi invocate și în prezentul recurs.

Astfel, instanța de apel a încălcat, în mai multe moduri, formele de procedură edictate sub sancțiunea nulității, respectiv dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și obligația judecătorului de a soluționa pricina cu care este investit.

Totodată, curtea de apel a încălcat norma care instituie forța obligatorie a hotărârii instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate (art. 501 alin. (1) C. proc. civ.), precum și norma care vizează măsura dispusă în recurs cu privire la punerea în discuție și soluționarea cererii privind administrarea probelor solicitate în apel (art. 501 alin. (3) C. proc. civ.).

Din considerentele deciziei de casare se remarcă faptul că Înalta Curte a dispus ca fiind obligatorie interpretarea în sensul că analiza și pronunțarea asupra probelor trebuie să aibă loc, inclusiv sub aspectul pertinenței și concludenței, concluzia fiind că legea nu impune instanței de apel să admită probe și nu cenzurează abilitarea instanței de apel de a considera probele cerute ca nepertinente sau neconcludente.

Recurenta a criticat decizia recurată cu referire la refuzul administrării de probe în calea devolutivă de atac, arătând că acest motiv de recurs vizează strict opțiunea instanței de apel de a soluționa calea devolutivă de atac fără administrarea niciunei probe, deși acestea au fost solicitate.

S-a susținut că a formulat teze probatorii, atât în fața tribunalului, cât și în fața instanței de apel, prin nota de probe de la dosar apel primul ciclu procesual și prin nota de probe de la dosar apel în rejudecare, dar probele nu au fost administrate, în circumstanțele expuse în cererea de recurs.

S-a mai susținut că art. 478 C. proc. civ. stabilește în mod expres dreptul apelantului la reanalizarea pricinii sale nu doar prin prisma probelor de la prima instanță, ci și prin prisma probelor pe care le cere prin apelul formulat, precum și că importanța probațiunii rezultă pe de o parte din faptul că aceasta constituie o exigență ce trebuie respectată de părți (art. 249 și art. 10 alin. (1) C. proc. civ.), dar și o exigență care trebuie respectată de instanță, conform art. 22 alin. .2 C. proc. civ.

În ceea ce privește nepronunțarea asupra probelor solicitate, recurenta a susținut că a solicitat probe în apel, atât în cererea de apel, cât și în Nota de probe de la dosar apel primul ciclu procesual, cât și prin Nota de probe de la dosar apel în rejudecare.

Instanța de apel aparent a soluționat cererea de probe, respingând-o, dar în realitate este vorba de un refuz al soluționării cererii de probe.

Astfel, contrar statuării instanței de recurs de la fila x verso paragraf ultim, care definește parcursul normal al probatoriilor (propunere, încuviințare administrare, interpretare), instanța de apel nu a considerat probele ca utile/neutile în raport de natura pretențiilor, ci a relativizat utilitatea probelor la ceea ce a numit "acest moment procesual", trecând nelegal la acordarea cuvântului pe fondul apelului și nu pe cererea de anulare a lui și refuzând în realitate să se pronunțe asupra probelor. Arătând că nu se poate pronunța la acel moment procedural, dat fiind faptul că o decizie asupra probelor nu este posibilă decât dacă, și după ce, sentința primei instanțe este anulată de către completul de apel.

Or, întreg acest raționament este greșit, pentru următoarele motive: art. 260 alin. (2) C. proc. civ. stabilește imperativ că probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Dacă probele se administrează înaintea fondului, înseamnă de asemenea că ele se admit sau se resping tot înaintea fondului.

Or, instanța de apel a pășit la închiderea și deschiderea dezbaterilor asupra fondului fără a se pronunța pe probe.

Motivarea nelegală a fost aceea că dacă s-ar pronunța pe probe (expertize), aceasta ar însemna o antepronunțare pe apel.

Acest lucru contravine, însă art. 482 C. proc. civ., art. 477 C. proc. civ., neîntrunirii în speță a art. 480 C. proc. civ., cu privire la anularea sentinței, respectiv faptului că, dacă se considera că sunt întrunite condițiile art. 480, trebuia să ni se dea cuvântul doar pe anularea sentinței, nu și pe un fond în legătură cu care nu aveam ce să spunem în condițiile în care probele pentru judecarea fondului nu fuseseră analizate, nici încuviințate, nici respinse. În loc de aceasta, instanța de apel a inserat explicații cu privire la justificarea înlăturării primului raport de expertiză, substituind în plus abstențiunea primei instanțe în acest sens.

Recurenta a mai invocat și greșita aplicare a art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că, în mod greșit, s-a reținut că invocarea unui nou argument, și anume faptul simplu al neprimirii notificării de reziliere a contractului, ar fi o "cerere nouă în apel".

În realitate, a susținut recurenta, a păstrat învestirea inițială a instanței, constând în ilegalitatea procedurii de reziliere și ca urmare inexistența rezilierii contractului de închiriere.

Conceptul de "cerere" la care se referă art. 478, citat la dosar apel de decizia recurată, este de fapt acela reglementat de art. 194 C. proc. civ., fiind aceea deci care învestește instanța cu cercetarea unei situații de fapt, caracterizată juridic.

În niciun caz, în condițiile păstrării de către parte a cauzei inițiale a cererii de chemare în judecată, nu se poate spune că aceasta nu poate veni în calea de atac cu noi argumente.

A afirma acest lucru este echivalent cu a goli de conținut art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care, dimpotrivă, extinde sfera dezbaterii contradictorii pe baza a noi argumente, motivul acestei extinderi fiind devoluțiunea, reluarea judecății în fond în faza apelului.

A mai susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 1266, 1269, 1270, 1272 și 1556 din C. civ., precizând că probele pe care cele două instanțe de fond nu au dorit să le administreze ar fi dovedit că perturbarea, până la sabotare, a activității recurentei-reclamante de către intimata pârâtă, este reală.

A precizat, totodată, că în mod greșit a aplicat instanța de apel textul art. 1266 C. civ., conchizând că pentru ipoteza utilizării unui semn distinctiv, între părți ar deveni incident un pact comisoriu.

Cu referire la dispozițiile art. 1566 C. civ., a menționat că în mod greșit s-a raportat instanța de apel la hotărârile anterioare, prin care a fost decisă evacuarea din spațiu a recurentei-reclamante și înscrierea creanței intimatei în tabelul de creanțe al recurentei-reclamante, deoarece litigiul de față este primul în care se discută legalitatea rezilierii contractului dintre părți.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 22 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, intimata înțelegând să își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 19 octombrie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, este de subliniat că, în raport cu data declanșării procesului, 17.02.2016, în cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ., în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, conform art. 24 C. proc. civ.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile, fără a intra în calcul ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când aceasta se împlinește, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Termenul de recurs instituit de art. 485 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

De asemenea, conform art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ., termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură, cu excepția situației în care este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, când termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile.

Totodată, se reține că, prin dezlegarea dată prin Decizia nr. 34/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 803/11.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen".

În speță, decizia atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la 26 octombrie 2021, potrivit dovezii aflate la dosarul de apel, dată de la care a început să curgă termenul de 30 zile de la comunicare, care, calculat pe zile libere în condițiile art. 181 alin. (1) alin. (1) pct. 2 și art. 182 C. proc. civ., s-a împlinit la 26 noiembrie 2021.

Cererea de recurs a fost transmisă, prin poșta electronică, către registratura Curții de Apel București la 26 noiembrie 2021, ora 18:26, după ora la care programul serviciului registratură al instanței la care actul de procedură trebuia înaintat s-a încheiat.

Dând eficiență prevederilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017, sus-evocată, Înalta Curte constată că cererea autoarei căii de atac a fost depusă după expirarea termenului de 30 zile.

Recurenta-reclamantă nu a solicitat repunerea în termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului, în condițiile art. 186 C. proc. civ.

Așa fiind, recursul a fost declarat după împlinirea termenului, împrejurare care atrage incidența art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual respectiv, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei juste și previzibile administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN B. împotriva deciziei civile nr. 1265 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.