ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2024

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100/P din data de 21 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/36/2024, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 3.09.2019, de către Judecătoria Erding (Amtsgericht Erding) din Germania, privind pe persoana solicitată A, cetățean ucrainean.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21.08.2024 până la data de 19.09.2024 inclusiv, și predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale și judecății de către autoritățile din Germania cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în cauză (ca urmare a semnalării introduse în Sistemul de Informații Schengen) de la data de 7.08.2024 până în prezent.

În baza art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P.R.

În baza art. 106 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus informarea de îndată a Judecătoriei Erding (Amtsgericht Erding) din Germania că persoana solicitată A a cerut să beneficieze de asistență judiciară gratuită și dorește desemnarea unui avocat în cauză în Germania.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că, la data de 07.08.2024 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/36/2024, sesizarea nr. x/II/5/2024 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, privind arestarea provizorie pe baza semnalării în Sistemul de Informații Schengen și în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.09.2019 de autoritățile din Germania, precum și predarea persoanei solicitate A, cetățean ucrainean.

Persoana solicitată a fost prezentată procurorului la data de 07.08.2024, care a dispus măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 07.08.2024 până la data de 08.08.2024, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile din Germania, și a fost prezentată instanței de judecată la termenul din 08.08.2024.

Prin încheierea din 08.08.2024, în baza art. 102 alin. (5) lit. a din Legea nr. 302/2004, instanța a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A, pentru o perioadă de 15 zile, respectiv de la data de 08.08.2024 până la data de 22.08.2024, inclusiv, fixând termen la data de 20.08.2024, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română și rusă a acestuia.

La termenul din data de 20.08.2024, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul a verificat mai întâi identitatea persoanei solicitate, asigurându-se că acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege – rusă -, mandatul european de arestare.

De asemenea, potrivit alin. (3) din același art., judecătorul a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 din Legea nr. 302/2004 (și anume: dreptul de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, de a fi asistată de un apărător – ales sau numit din oficiu, dreptul de a-și desemna un avocat în statul membru emitent al mandatului european de arestare și de a comunica cu acesta, în mod direct, sau prin intermediul avocatului ales sau desemnat din oficiu în România, în condițiile prevăzute de legea română și cu asigurarea confidențialității, dreptul de a solicita să beneficieze de asistență judiciară gratuită, dreptul la interpret, asigurat gratuit de către instanță), efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

La același termen de judecată, din data de 20.08.2024, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă și că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, fiind audiată, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare la data de 3.09.2019, de către Amtsgericht Erding (Germania), reținându-se săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 263 paragraful 1 StGB (C. pen. german), situația de fapt constând în aceea că:

La data de 18.04.2019, în jurul orelor 13.52 învinuitul, în prezența unei alte persoane de sex feminin, neidentificată, a încheiat un contract de închiriere privitor la un autoturism pentru perioada 18.-25.04.2019, la martorul B, la ghișeul firmei de închirieri auto D, la aeroportul C, Terminalstrasse (...) Oberding. Astfel, învinuitul a indus în eroare cu privire la disponibilitatea sa de a returna autoturismul, la expirarea contractului de închiriere și, mințind în mod conștient, a declarat față de martorul B că ar avea nevoie de autoturism pentru un concediu pe care îl planificase cu partenera lui în Austria. Mizând pe corectitudinea datelor sale, precum și pe disponibilitatea învinuitului de a restitui autovehiculul, firma de închirieri D i-a pus la dispoziție învinuitului un X, număr de înmatriculare (...) în valoare de 55.000,00 Euro, așa cum învinuitul planificase de la bun început. În pofida propriei declarații, învinuitul a părăsit parcarea aeroportului cu o persoană de sex masculin, neidentificată, și a călătorit la 19.04.2019 cu avionul înapoi la Kiev. Autovehiculul nu a fost returnat așa cum fusese convenit la 25.04.2019 la aeroportul C, astfel încât firmei de închirieri auto D i s-a produs un prejudiciu material.

Mandatul european de arestare conține toate informațiile necesare, fiind emis în lipsa persoanei solicitate în vederea efectuării urmăririi penale și judecății.

Curtea a apreciat că nu este incident în cauză niciun impediment la predare.

Faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în art. 263 paragraful 1 C. pen. german (StGB), se încadrează într-una din categoriile de infracțiuni enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată (pct. 8) și constituie infracțiune și potrivit legii române, circumscriindu-se infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. român, fiind astfel îndeplinită și condiția de la art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că persoana solicitată, cetățean ucrainean, nu a formulat obiecțiuni la identitate și în raport de această infracțiune, de care persoana solicitată este acuzată, nu este incidentă vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu de refuz al executării.

Curtea a reamintit că în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european, instanța de executare nu analizează în niciun mod fondul cauzei.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Singurul motiv de refuz al executării mandatului european de arestare care ar putea fi incident în cauză și care a și fost invocat de avocatul persoanei solicitate este cel opțional, prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. g din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv: când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Având în vedere însă circumstanțele concrete ale cauzei, gravitatea infracțiunii comise, cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat, împrejurarea că persoana solicitată nu are nicio legătură cu statul român, tranzitând doar teritoriul acestuia, că regula în materia mandatului european de arestare este predarea, iar refuzul executării – excepția, refuzul executării mandatului european de arestare emis cu privire la persoana solicitată A ar fi însă nejustificat și ar contraveni scopului Deciziei-Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, acela de a oferi un mecanism mai eficient pentru a se asigura că persoanele care încearcă să se sustragă justiției nu profită de frontierele deschise ale Uniunii și de a contribui la dezvoltarea și menținerea unui spațiu de libertate, securitate și justiție.

Prin urmare, Curtea nu a reținut incidența niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, iar mandatul cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și nu se impun alte informații suplimentare.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată A.

În susținerea contestației, apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, invocând incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g din Legea nr. 302/2004 republicată, a solicitat respingerea cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare formulate de autoritățile din Germania.

Examinând contestația formulată, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Din economia dispozițiilor art. 84 și următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Ca atare, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis la data de la data de 3.09.2019 de autoritățile din Germania pe numele persoanei solicitate A, cetățean ucrainean, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 263 paragraful 1 StGB (C. pen. german).

În fapt, s-a reținut că, la data de 18.04.2019, în jurul orelor 13.52 învinuitul, în prezența unei alte persoane de sex feminin, neidentificată, A a încheiat un contract de închiriere privitor la un autoturism pentru perioada 18.-25.04.2019, la martorul B, la ghișeul firmei de închirieri auto D, la aeroportul C, Terminalstrasse (...) Oberding. Astfel, învinuitul a indus în eroare cu privire la disponibilitatea sa de a returna autoturismul, la expirarea contractului de închiriere și, mințind în mod conștient, a declarat față de martorul B că ar avea nevoie de autoturism pentru un concediu pe care îl planificase cu partenera lui în Austria. Mizând pe corectitudinea datelor sale, precum și pe disponibilitatea învinuitului de a restitui autovehiculul, firma de închirieri D i-a pus la dispoziție învinuitului un X, număr de înmatriculare (...) în valoare de 55.000,00 Euro, așa cum învinuitul planificase de la bun început. În pofida propriei declarații, învinuitul a părăsit parcarea aeroportului cu o persoană de sex masculin, neidentificată, și a călătorit la 19.04.2019 cu avionul înapoi la Kiev. Autovehiculul nu a fost returnat așa cum fusese convenit la 25.04.2019 la aeroportul C, astfel încât firmei de închirieri auto D i s-a produs un prejudiciu material.

Se constată, astfel, că fapta ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară din Germania corespunde unei fapte incriminate și de legea română, respectiv art. 244 alin. (1) C. pen. (înșelăciune), astfel că, este îndeplinită, în speță, condiția dublei incriminări.

Pe de altă parte, avându-se în vedere dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora, indiferent de denumirea pe care o au în legislația statului emitent, infracțiunile enumerate la pct.1-32, dacă sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este cel puțin 3 ani dau dreptul la predare între statele membre fără a mai fi supuse verificării condiției dublei incriminări, Înalta Curte constată că, fapta prevăzută la art. 263 paragraful 1 StGB (C. pen. german), regăsindu-se la pct. 8 al normei menționate, dă dreptul la predare între statele membre fără a se impune verificarea condiției dublei incriminări.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare emis la data de 3.09.2019, de către Amtsgericht Erding (Germania) cuprinde toate informațiile conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, inclusiv descrierea circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate, informații suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condițiilor imperative impuse de lege.

Totodată, se constată că nu este incident în cauză niciunul dintre cazurile obligatorii de refuz al predării persoanei solicitate, astfel cum sunt reglementate de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește situațiile de refuz facultativ al predării, se constată că se regăsește, în cauză, motivul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g din Legea nr. 302/2004 republicată; potrivit normei menționate, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, având în vedere că, dacă fapta ar fi fost de competența autorităților române, potrivit legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris.

În acest caz, refuzul de predare fiind, însă, opțional, înseamnă că instanța română poate da curs unui mandat european de arestare fără să țină cont că răspunderea penală este prescrisă în România, fiind împuternicită, astfel, să aprecieze asupra oportunității predării persoanei solicitate raportat la circumstanțele concrete ale cauzei.

Ca atare, în acord cu instanța de fond, având în vedere scopul pentru care a fost emis mandatul, circumstanțele săvârșirii faptei, precum și lipsa unei legături a persoanei solicitate A cu statul român, Înalta Curte apreciază că nu este oportun, în cauză, refuzul executării mandatului european de arestare pe motiv că în România, pentru aceeași infracțiune, răspunderea penală este prescrisă.

În consecință, concluzionând că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă exigențele de legalitate și temeinicie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A împotriva sentinței penale nr. 100/P din data de 21 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/36/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă rusă se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A împotriva sentinței penale nr. 100/P din data de 21 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/36/2024.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1163 lei, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă rusă se suportă din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 septembrie 2024.