Decizia nr. 493/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregsitrată pe rolul Tribunalului Specialzat Cluj, sub nr. x/1285/2020, reclamata A S.A. Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâta B S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: a) rezoluțiunea contactului încheiat între părți, având ca obiect achiziția a 390.000 de măști de protecție în 3 pliuri și 3 straturi, respectiv a 35.000 măști de protecție FFP2, conform facturi fiscale seria 1435 din 14 mai 2020, în valoare totală de 1.279.071,50 lei; b) obligarea pârâtei la restituirea prețului achitat până la momentul introducerii acțiunii, în sumă de 810.613 lei. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 491/11.03.2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/1285/2020 a fost admisă cererea de chemare în judecată în judecată formulată de reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., s-a dispus rezoluțiunea contractului intervenit între părți având ca obiect achiziția a 390000 măști de protecție în trei pliuri și 3 straturi, respectiv a 35000 măști de protecție FFP2, conform facturii fiscale seria 1435/14.05.2020 în valoare total de 1279071,50 lei. Pârâta a fost obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 810613 lei cu titlu de preț achitat în baza contractului anterior menționat, precum și la plata către reclamantă a sumei de 16395,72 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe a declarat apel B S.R.L., solicitând admiterea apelului, cu consecința desființării în integralitate a sentinței civile nr. 491/11.03.2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de intimata A S.A. și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel. D. Hotărârea instanței de apel în primul ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr. 722 din 29.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/1285/2020 al Curții de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de apelanta B S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 491 din 11.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/1285/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că s-a respins acțiunea și a fost obligată intimata S.C. A S.A. să plătească apelantei B S.R.L. suma de 34657,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și fond. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel din primul ciclu procesual.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și a încheierilor din data de 28.10.2021 și 16.12.2021 pronunțate în dosarul nr. x/1285/2020 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în faza de recurs. F. Hotărârea instanței de recurs din primul ciclu procesual.

Prin Decizia nr. 2503 din 23.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A S.A. împotriva încheierilor din 28.10.2021 și din 16.12.2021 și deciziei civile nr. 722/29.12.2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1285/2020 și a casat încheierile și decizia civilă atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată instanței de apel.

Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că instanța de apel și-a nesocotit obligația legală de a lămuri pe deplin starea de fapt în scopul unei aplicări corete a legii, prin aceea ca a respins cererea de administrare a unor probe care să clarifice chestiunea conformității echipamentelor de protecție ce fac obiectul contractului. G. Hotărârea instanței de apel în al doilea ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr. 278 din 17 iunie 2024 a Curții de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta B S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 491 din 11.03.2021 pronunțate în dosarul nr. x/1285/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., a fost obligată intimata să plătească apelantei B S.R.L. suma de 51.304,95 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, fond și recurs.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În speță, sunt relevante dispozițiile art. 501 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul”, respectiv „După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată”;

Sub aspectul stării de fapt relevante, instanța de apel a reținut, în acord cu prima instanță, că între părți s-au desfășurat relații contractuale în formă simplificată, având ca obiect furnizarea de către pârâtă, în urma comenzii lansate de reclamantă, a unor echipamente de protecție constând în măști de protecție cu 3 pliuri, 3 straturi -390.000 buc, respectiv măști de protecție KN95, FFP2 – 35.000 buc, toate acestea reprezentând echipamente individuale de protecție în accepțiunea Regulamentului 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016;

În cauză prezintă o relevanță deosebită, raportat la natura produselor care au făcut obiectul contractului în formă simplificată, contextul în care au luat naștere raporturile juridice dintre părți. Astfel, nu pot fi ignorate criza sanitară la nivel mondial, de la acel moment, criză generată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, nici măsurile de protecție subsecvente luate de autoritățile statelor afectate de această împrejurare, care constituie repere importante pentru identificarea și determinarea întinderii drepturilor și a obligațiilor pe care părțile și le-au asumat;

După încheierea contractului în formă simplificată, în perioada 31.03.2020-14.05.2020 apelanta pârâtă a emis o serie de facturi, dintre care unele au fost achitate integral de către intimata reclamantă, altele au fost achitate parțial, altele au fost stornate sau compensate. Astfel, din prețul convenit, în urma plăților parțiale efectuate, a stornărilor efectuate de pârâtă, respectiv a altor operațiuni și restituiri, a rămas un rest de plată în cuantum total de 468.458 lei, sumă care nu a fost contestată de părți și, mai mult, a fost recunoscută de pârâta apelantă în cadrul răspunsurilor la interogatoriu (f.87 dosar tribunal) și pretinsă de altfel la plată prin cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului de față;

S-a mai reținut că acțiunea în rezoluțiune care face obiectul prezentului dosar a fost promovată ulterior înregistrării de către vânzătoarea-apelantă a acțiunii în dosarul nr. x/1285/2020, cerere prin care aceasta a solicitat obligarea cumpărătoarei la achitarea diferenței de preț și la ridicarea mărfurilor;

Cu privire la proba cu expertiza în specialitatea produse și dispozitive medicale, pentru care instanța de recurs a dispus casarea, aceasta a fost adusă în dezbaterea părților la termenul de judecată din 04.03.2024. Cu această ocazie, apelanta, prin reprezentant, a arătat că nu mai susține această cerere în probațiune, întrucât la momentul rejudecării apelului, respectiv la momentul la care o astfel de lucrare de specialitate ar fi efectuată, termenul de garanție al produselor (echipamente individuale de protecție – măști de protecție) este expirat încă din anul 2022, produsele sunt la acest moment prezumate a nu mai fi conforme tocmai din aceste considerente, astfel că proba nu mai este utilă. La rândul său, intimata, prin reprezentant, a apreciat că această probă nu este utilă și nu și-a însușit cererea în probațiune inițial formulată de apelantă. În acest context, față de aspectele învederate de ambele părți, instanța de apel, la rândul său, a luat act de faptul că nu se mai susține cererea în probațiune, raportat la faptul că la momentul administrării sale, termenul de garanție al produselor este expirat, fiind depășit cu 2 ani;

În aprecierea instanței de apel, conformitatea produselor contractate este demonstrată de Raportul de testare nr. MT20200310-011-A, care a stat la baza emiterii certificatului de conformitate ICR Polska/CE/V/00RA210, înscris necontestat de către intimată pe parcursul judecății în cauză;

Relativ la constatările organului de certificare, cât și la starea de fapt reținută, mai precis contextul specific al derulării raporturilor contractuale dintre părți, instanța de apel a reținut că, la momentul esențial al executării obligației de predare a bunurilor contractate, acestea erau conforme sau cel puțin beneficiau de prezumția conformității, din perspectiva Regulamentului (UE) 2016/425, interpretat în lumina Recomandării (UE) 2020/403 a Comisiei Europene din data de 13.03.2020;

Instanța de control judiciar a dat eficiență inclusiv principiului fundamental de drept civil și a constatat că intimata este în imposibilitate obiectivă de a solicita protecția judiciară a dreptului său la rezoluțiunea contractului, prevalându-se de propria culpă, caracterizată prin eșecul de a observa natura defectuoasă a certificatelor de conformitate obținute de apelantă. În acest context s-a reținut că intimata a rămas în pasivitate raportat la pretinsa neconformitate a certificatelor lato sensu până la sesizarea acesteia de către un terț străin de raportul contractual la data de 03.09.2020, ceea ce demonstrează caracterul neînsemnat al acestui aspect pentru intimată;

Altfel spus, criteriul așteptării legitime, dublat de cel al previziunii rezonabile, se raportează la momentul încheierii contractului. Dat fiind faptul că pretinsele deficiențe ce derivă din neconformitatea certificatelor erau sesizabile și puteau fi descoperite de un cumpărător diligent, care trebuia să cunoască toate caracteristicile bunurilor achiziționate, cât și existența acreditărilor necesare în vederea comercializării lor, criticile trebuiau semnalate apelantei-pârâte în termen de două zile pentru a fi admisibilă acțiunea în rezoluțiune;

La momentul punerii în întârziere a intimatei, nu se poate reține vreo culpă în sarcina vânzătorului raportat la Certificatul ICR Polska/CE/V/00RA210, susținerile intimatei privind conformitatea legală a bunurilor contractate nefiind fondate, întrucât, din scopul convenției de înstrăinare încheiată de părți și comportamentul cocontractanților ulterior perfectării acordului de voință, reiese că intimata nu a considerat ca fiind semnificativă respectarea de către produse a condițiilor de siguranță impuse la nivel unional;

În concluzie, instanța de apel a reținut ca nefiind îndeplinită condiția esențială prevăzută de art. 1551 alin. (1) teza I C. civ., aceea a caracterului grav și serios al neexecutării, pentru a fi dispusă rezoluțiunea judiciară a contractului în formă simplificată încheiat de părți, motiv pentru care sentința primei instanțe a fost schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. H. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel din al doilea ciclu procesual.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta-recurentă A S.A., aducându-i următoarele critici:

Hotărârea recurată încalcă dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia nr. 2503 din 23 noiembrie 2022, pronunțată în recurs de Secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost casată hotărârea instanței de apel din primul ciclu procesual, fiind trimisă cauza spre rejudecare, cu îndrumări obligatorii în sensul clarificării chestiunii conformității echipamentelor de protecție ce fac obiectul contractului încheiat de părți, care era un aspect esențial pentru dezlegarea cauzei.

Prin decizia recurată instanța de apel a încălcat aceste considerente, concluzionând că neconformitatea sau conformitatea produselor nu este relevantă, întrucât reclamanta nu avea așteptarea ca măștile să fie conforme cu dreptul unional, încălcând astfel dispozițiile date de instanța de recurs, motiv pentru care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Motivarea instanței de apel este și contradictorie, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., chiar în raport de acestă problemă a convenției părților, referitoare la conformitatea cu dreptul unional a produselor livrate.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că obligația de a furniza produse conforme cu dreptul unional exista în sarcina intimatei-pârâte, însă aceasta nu a fost decisivă la încheierea contractului, nefiind însemnată pentru recurenta-reclamantă, aceasta din urmă considerând că aceste considerente sunt contradictorii, în realitate, instanța de apel ar fi trebuit să nu facă trimitere la însemnătatea obligației, ci ar fi trebuit să rețină că o astfel de obligație nu exista.

Mai mult, instanța de apel deși a reținut că pentru reclamantă, nu prezintă relevanță ca măștile să fie conforme cu dreptul unional, cu toate acestea a constatat că produsele denumite „mască de unică folosință” sunt conforme cu dreptul unional, întrucât la data predării acestora beneficiau de prezumția conformității din perspectiva Regulamentului (U.E.), fiind valabil certificatul de conformitate emis de ICR Polska, considerând că și aceste considerente sunt contradictorii.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 1272 C. civ., precum și al dispozițiilor art. 4, art. 8 pct. 1 și art. 10 din Regulamentul nr. 2016/425 (U.E).

S-a subliniat de recurenta-reclamantă că obligația de a furniza produse conforme cu legislația unională este una contractuală, însă instanța de apel a reținut că această obligație nu este una însemnată din perspectiva recurentei-reclamante, însă, această constatare face abstracție de cadrul legal aplicabil, care interzice comercializarea unor astfel de produse fără respectarea reglementărilor unionale în vigoare.

Analiza instanței de apel tebuia axată pe elemente obiective, dispozițiile art. 1272 C. civ., neinstituind o prerogativă în favoarea instanței de a stabili cadrul contractual în mod arbitrar, concluzia instanței de apel având la bază o argumentație preluată de la intimata-pârâtă, fără o analiză critică a materialului probator administrat în fața instanței de judecată.

Este criticat și faptul că instanța de apel nu a avut în vedere și susținerile recurentei-reclamante, mai ales în ce privește caracterul neesențial al obligației vânzătoarei de a livra produse conforme cu Regulamentul nr. 2016/425 (U.E.), precum și faptul că a avut în vedere doar aspecte invocate de intimata-pârâtă, inclusiv la existența unei conversații legate de un posibil raport contractual cu un comerciant din Serbia.

A mai susținut recurenta-reclamantă că au fost încălcate dispozițiile art. 10 din Regulamentul nr. 2016/425 (U.E.), deoarece reclamanta-recurentă are calitatea de distribuitor, dar intimata-pârâtă are calitatea de importator, or, potrivit dispozițiilor articolul mai sus arătat, importatorii au obligația de a introduce pe piață doar produse conforme și de a se asigura că producătorul a îndeplinit procedura corespunzătoare de evaluare a conformității menționate la art. 19 din Regulament, or, din materialul probator existent la dosarul cauzei nu rezultă că intimata-pârâtă și-a îndeplinit această obligație.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din același Regulament, distribuitorii, în speță recurenta-reclamantă, au obligația de a pune aceste produse la dispoziție pe piață, după ce acestea au fost introduse, în mod conform, de către importator, distribuitorul având obligația să acționeze cu diligența necesară pentru a se asigura că modul în care se manipulează produsele nu prejudiciază conformitatea acestora.

Recurenta-reclamantă apreciază că obligația pusă în sarcina recurentei-reclamante, aceea de a livra pe piață produse conforme, este una de rezultat, iar obligația sa, aceea de a nu prejudicia conformitatea acestora, este una de diligență, iar instanța de apel nu a ținut cont de natura acestor obligații.

Ca atare, reclamanta-recurentă consideră că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că în cauză se aplică principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” (nimeni nu își poate invoca propria culpă), în ce o privește pe aceasta, întrucât nu era obligația sa să se asigure dacă producătorul a întocmit documentația tehnică și a îndeplinit procedura corespunzătoare de evaluare a conformității.

A mai susținut recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este contradictorie și sub aspectul că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că certificatul ICR Polska/CE/V/00RA210 face dovada conformității produselor cu dreptul unional, iar pe de altă parte, că recurenta-reclamantă își invocă propria culpă pentru că nu a sesizat neconformitatea.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut că sunt străine de natura cauzei considerentele privind incidența art. 1690 alin. (3) C. civ., sub aspectul că verificarea conformității are loc după predarea bunului, or, în speța de față este de necontestat că bunurile nu au fost predate.

Tot străine de natura cauzei sunt considerate și considerentele instanței de apel cu privire la măștile în 3 pliuri, cu privire la certificatul amintit mai sus, la paragraful 37, în sensul că sesizarea neconformității nu se poate face decât la predarea produselor, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de apel reținând că nu există o neconformitate aparentă, certificatul făcând dovada conformității cu dreptul unional.

Considerentele instanței de apel sunt date cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ce privește considerarea ca fiind executată a obligației de predare a bunului.

Astfel, în mod greșit a considerat instanța de apel că, la data punerii în întârziere, obligația de predare se consideră a fi executată, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 1511 C. civ., creditorul pus în întârziere preia riscul imposibilității de executare a obligației, iar debitorul nu este ținut să restituie fructele culese după punerea în întârziere, însă aceste dispoziții trebuie puse în coroborare cu dispozițiile art. 1274 C. civ., însă, în speță, nu se poate vorbi despre pierirea fortuită a bunurilor, mai ales că, potrivit dispozițiilor art. 1634 alin. (6) C. civ., bunurile de gen nu pier, aceasta însemnând că obligația de predare a unor măști însoțite de certificate de conformitate subzistă în sarcina intimatei-pârâte, aceasta din urmă neuzând de procedura de remitere prevăzută de art. 1512 C. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în măsura în care instanța de recurs va ajunge la concluzia că nu se impune casarea hotărârii, în sensul schimbării soluției din dispozitiv, înlăturarea considerentelor amintite mai sus, prin care se echivalează efectele punerii în întârziere cu efectele ofertei de plată.

S-a mai arătat că recurenta-reclamantă are interes sub acest aspect, întrucât pe rolul Tribunalului Specializat Cluj se află dosarul nr. x/1285/2020, prin care i se solicită diferența de preț și preluarea bunurilor, or, cât timp bunurile nu au fost predate iar obligația de predare nu a fost executată sau considerată executată, recurenta-reclamantă este îndreptățită să invoce excepția de neexecutare, în speță fiind vorba de bunuri de gen, ieșite din termenul de valabilitate.

A mai susținut recurenta-reclamantă că referitor la Certificatul de conformitate nr. XWZC(...), aferent produsului C Mask, model (…) (FFP2), argumentele instanței de apel nu pot fi reținute, deoarece, intenția părților a fost aceea de a livra măști conforme cu legislația unională, or, pentru acestea, nu i-a fost livrat niciodată un certificat de conformitate emis de un organism acreditat, prezumția instanței de apel intrând, în opinia recurentei-reclamante, în contradicție cu dezlegările instanței de recurs.

De asemenea se mai arată că, în mod greșit, instanța de apel a valorificat Recomandarea 2020/403 a Comisiei Uniunii Europene acreditând ideea că aceasta ar avea puterea de lege și ar putea modifica în vreun sens realitatea juridică de la momentul realizării tranzacțiilor, când, de fapt, potrivit art. 288 din TFUE, recomandările nu sunt obligatorii și nu ar putea deroga de la o prevedere imperativă a dreptului pozitiv. I. Apărările formulate de intimata-pârâtă.

Intimata-pârâtă B S.R.L. - societate în insolvență, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, pentru următoarele considerente:

Din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă preocuparea instanței de apel pentru lămurirea aspectelor învederate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia de casare, precum și pentru examinarea apărărilor părților în lumina probatoriului administrat în ambele cicluri procesuale, legat de chestiunea conformității echipamentelor de protecție ce au făcut obiectul contractului încheiat între părți.

În acest sens, instanța de apel a procedat la emiterea unei adrese către organismul de certificare tocmai în scopul obținerii de relații referitoare la certificatul ICR Polska/CEE/V/00RA210 și a repus în discuția părților proba cu expertiza în specialitatea produse și dispozitive medicale.

De asemenea, cu privire la conformitatea produselor, instanța de apel a reținut că această conformitate este demonstrată de Raportul de testare nr. MT20200310 – 011- A, care a stat la baza emiterii certificatului de conformitate arătat mai sus, înscris necontestat în cauză.

În realitate, instanța de apel a răspuns tuturor solicitărilor Înaltei Curți din decizia de casare, constatând conformitatea măștilor de protecție la momentul executării obligațiilor, recurenta fiind nemulțumită de concluzia la care a ajuns instanța de apel, astfel încât nu poate fi reținut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că niciuna dintre tezele susținute de recurentă nu pot fi acceptate.

În opinia intimatei-pârâte, motivarea instanței de apel nu este contradictorie întrucât a fost analizată atât conformitatea produselor cu dreptul unional, cât și caracterul neînsemnat al acestei conformități pentru recurentă.

Astfel, a fost reținută atât o conformitate a produselor dedusă din Raportul de testare nr. MT20200310 – 011- A, care a stat la baza emiterii certificatului de conformitate ICR Polska/CEE/V/00RA210, cât și caracterul neînsemnat pentru recurentă al obligației de conformitate, cerut de textul de lege pentru a se putea dispune rezoluțiunea contractului.

Este neîntemeiată și critica privind lipsa de motivare a hotărârii, deoarece instanța de apel a realizat o motivare vastă a deciziei, lecturarea hotărârii relevând un raționament propriu al instanței și o analiză amplă a pozițiilor ambelor părți în raport de probatoriul administrat.

Intimata-pârâtă a solicitat și respingerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la Regulamentul (U.E.) 2016/425.

Astfel, dacă art. 10 alin. (2) din acest act normativ prevede anumite obligații pentru importatori, art. 11 alin. (2) și (4) prevăd obligații și pentru distribuitori, astfel încât chiar dacă importatorul nu ar fi prezentat certificate de conformitate, distribuitorul avea obligația de a se asigura că sunt luate toate măsurile pentru a pune toate produsele în comformitate, a le retrage sau a le rechema, după caz, or, recurenta-reclamantă nu a avut nici un fel de reacție, deși între părți au existat raporturi contractuale anterioare, în baza acelorași certificate de conformitate.

Ca atare, nu se poate susține că importatorul avea o obligație de rezultat, iar distribuitorul o obligație de diligență, astfel că, în mod corect a reținut instanța de apel că recurenta-reclamantă își invocă propria culpă în justificarea pretențiilor, întrucât nu a realizat propriile verificări cu privire la presupusa neconformitate a documentației.

Critica privind greșita aplicare a dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 1272 C. civ., nu poate fi reținută, deoarece, în mod corect, a reținut instanța de apel că pentru comenzi anterioare, cu privire la aceleași produse, au fost furnizate aceleași documente de conformitate, în realitate, recurenta-reclamantă fiind nemulțumită de concluziile instanței de apel cu privire la caracterul însemnat sau neînsemnat al obligației de conformitate.

Sub acest aspect, s-a considerat că este justă aprecierea instanței de apel referitoare la faptul că recurenta-reclamantă a început să fie preocupată de conformitatea produselor, abia după ce profitul generat de vânzarea măștilor a început să scadă, înainte de producerea acestei scăderi aceasta neacordând o semnificație decisivă conformității produselor comercializate în raport de reglementările unionale.

În ce privește critica privind modul de aplicare a dispozițiilor art. 1690 alin. (3) C. civ., s-a apreciat de intimata-pârâtă că, în mod corect, a fost reținută de instanța de apel, ca fiind nefondată, cât timp toate certificatele de conformitate au fost transmise către recurenta-reclamantă anterior predări produselor, astfel că toate viciile invocate vizau certificate de conformitate, predate anterior, iar nu produsele efective.

Referitor la critica privind neîndeplinirea obligației de predare a măștilor, aceasta ce circumscriu ideii de predare a unor bunuri de gen, însă, în speță, nu este vorba de bunuri de gen, ci de echipamente de protecție cu anumite caracteristici convenite, care au un anumit termen de valabilitate, fiind comandate și importate special pentru recurenta-reclamantă, care nu a achitat prețul și nu le-a ridicat, astfel că nu sunt aplicabile reglementările referitoare la bunurile de gen. 61. Sub acest aspect s-a arătat că, în acest context, data analizării executării sau neexecutării unei obligații nu poate fi alta decât data la care obligația contractuală era exigibilă, astfel încât considerentele instanței de apel sunt întemeiate și legale, mai ales că vânzătorul i-a făcut cumpărătorului oferta de remitere încă de la prima punere în întârziere, din data de 3 iunie 2022.

Prin urmare, la momentul stingerii obligației de predare, odată cu prezentarea ofertei de remitere, concomitent nașterii obligației de preluare a bunurilor de cumpărător, măștile de protecție în 3 pliuri erau certificate pentru conformitate, astfel încât retragerea ulterioară a certificatului de conformitate nu poate conduce la reținerea unei prezumții de produs neconform, pentru că retragerea nu operează retroactiv, astfel încât obligația de predare a fost executată de intimata-pârâtă.

Sub acest aspect, al executării obligației de predare, legat de starea de fapt, intimata-pârâtă a apreciat că, în mod corect, instanța de apel a făcut referire la incidența dispozițiilor art. 1690 alin. (3) și art. 1709 alin. (1) și (2) C. civ.

Sunt nefondate și criticile referitoare la hotărârea instanței de apel în ce privește reținerile acesteia relativ la Certificatul de conformitate XWZC(...), aferent produsului C Mask, model (…) (FFP2), eliberat în data de 25 martie 2020 de B Co.LTD, deoarece acest certificat se bucură de prezumția de validitate și conformitate, având în vedere raportul dintre cele două entități, societatea mamă B Co.LTD, care a obținut certifcările produselor de la C GmbH și societatea D LTD, deținută de aceasta, care a furnizat măștile ce fac obiectul facturii seria AST nr. 1435 din 15 mai 2020, manufacturate în aceeași fabrică și în condiții identice cu bunurile furnizate de societatea mamă.

În ce privește critica privind Recomandarea (U.E.) 2020/403 a Comisiei, relativ la raportul juridic dintre ea și Regulament, în mod corect, a reținut instanța de apel că în contextul amenințării COVID – 19, aceasta a permis introducerea pe piață a unor produse anterior certificării acestora, tocmai pentru faptul că la acea dată era o criză acută de măști faciale la nivel mondial.

În realitate, recurenta-reclamantă a încercat o denunțare unilaterală a contractului, generată de scăderea prețului de revânzare a măștilor, însă acest remediu nu este permis de lege.

În ce privește solicitarea recurentei-reclamante de înlăturare a considerentelor hotărârii recurate, referitor la momentul îndeplinirii obligației de predare, această susținere este promovată doar de interesul recurentei-reclamante de a putea relua judecarea acestui aspect în dosarul nr. x/1285/2020, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosar care are ca obiect obligarea A S.A la plata diferenței de preț pentru produsele comandate și importate la solicitarea acesteia, dosar suspendat până la soluționarea prezentului litigiu, însă, în mod corect, a reținut instanța de apel că teoria riscului în actul translativ de proprietate nu prezintă relevanță în cauza de față, ea putând fi analizată doar în dosarul respectiv.

Intimata-pârâtă a solicitat ca în situația în care instanța de recurs va aprecia că se impune rejudecarea cauzei, a invocat decăderea reclamantei-recurente din dreptul de a uza de remediile neexecutării contractuale, ca urmare a lipsei informării cu privire la existența viciilor aparente în termenul legal, viciile fiind invocate abia în prezentul litigiu.

În ce privește solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare, intimata-pârâtă a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 497 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, poate trimite o singură dată, în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel, în acest sens fiind și dispozițiile Deciziei nr. 79/2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. J. Considerentele instanței de recurs.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica privind incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 501 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la nerespectarea considerentelor deciziei nr. 2503 din 23 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, nu poate fi reținută.

Este adevărat că, prin decizia de casare mai sus arătată, instanța de recurs a dat îndrumări obligatorii în sensul clarificării chestiunii conformității echipamentelor de protecție ce fac obiectul contractului încheiat de părți, acesta fiind un aspect esențial pentru rezolvarea cauzei, dar nu se poate reține susținerea recurentei-reclamante că instanța de apel a încălcat pur și simplu aceste îndrumări, concluzionând că neconformitatea sau conformitatea produselor nu era relevantă.

Astfel, după cum rezultă din considerentele instanței de apel, pag. 16 par. 4, pentru lămurirea aspectului referitor la conformitatea produselor ce au format obiectul acordului de voință dedus judecății, cu cerințele legale de siguranță și protecție stabilite prin legislația existentă la nivelul Uniunii Europene, prin încheierea de ședință din 4 martie 2024 s-a dispus emiterea unei adrese către organismul de certificare, cu solicitarea de a se comunica instanței relații cu privire la Certificatul de atestare a conformității ICR Polska/6301130, aferent produsului mască de unică folosință, model XLKJ eliberat de data de 19 martie 2020, respectiv cu privire la Certificatul ICR Polska/CEE/V/00RA210, aferent produsului mască de unică folosință, model XLKJ, eliberat la data de 1 aprilie 2020, cu valabilitate până la data de 31 martie 2025.

În ce privește proba cu expertiza în specialitatea produse și dispozitive medicale, aceasta a fost pusă în dezbaterea părților la termenul de judecată din 4 martie 2024, însă cu această ocazie apelanta a arătat că nu mai susține această cerere, deoarce, la momentul rejudecării apelului, termenul de garanție al produselor era expirat încă din anul 2022, astfel încât produsele erau prezumate la acel moment a nu mai fi conforme cu dreptul U.E., tocmai datorită expirării termenului de garanție, astfel încât proba nu mai era utilă.

La rândul ei, intimata din apel (recurenta-reclamntă) a apreciat că această probă nu este utilă, astfel încât instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al părților, constatând că cererea în probațiune cu raport de expertiză nu se mai susține, având în vedere că termenul de garanție al produselor era expirat deja de doi ani.

Cu toate acestea, instanța de apel a respectat indicațiile instanței de recurs cu privire la verificarea conformității produselor, analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, inclusiv răspunsul comunicat la solicitarea sa, la data de 13 mai 2024, reținând, ca stare de fapt, că, la momentul esențial al executării obligației de predare a bunurilor contractate, acestea erau conforme sau cel puțin beneficiau de prezumția de conformitate, din perspectiva Regulamentului (U.E.) 2016/425, interpretat în lumina Recomandării (U.E.) 2020/403 a Comisiei Europene din 13 martie 2020.

Nu pot fi reținute nici criticile privind incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la motive contradictorii ale hotărârii instanței de apel.

Instanța de apel a analizat atât conformitatea produselor cu dreptul U.E. cât și caracterul neînsemnat al acestei conformități, pentru recurentă. Din considerentele instanței de apel rezultă că a fost reținută atât o conformitate a produselor, rezultată din Raportul de testare nr. MT20200310-011-A, care a stat la baza emiterii certificatului de conformitate ICR Polska/CE/V/00RA210, cât și caracterul neînsemnat, pentru recurentă, al obligației de conformitate, cerut de textul de lege pentru a se putea dispune rezoluțiunea contractului, așa după cum a solicitat recurenta-reclamantă prin cererea introductivă.

Recurenta-reclamantă a invocat și o lipsă reală de motivare a hotărârii recurate, însă nici această critică nu poate fi reținută, deoarece din simpla lecturare a deciziei recurate rezultă că instanța de apel a făcut o motivare amplă a deciziei, analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, stabilind o stare de fapt, prin raportare la legislația aplicabilă în cauză, atât în ce privește conformitatea produselor ce fac obiectul pricinii în legislația U.E., cât și cu cea referitoare la motivele de rezoluțiune a contractului, recurenta-reclamantă nefiind, în realitate, de acord cu concluzia la care a ajuns instanța de apel.

În recursul său, recurenta a mai criticat decizia recurată și sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 1272 C. civ. și al dispozițiilor incidente din Regulamentul 2016/425 (U.E.). Însă nici aceste critici nu pot fi reținute.

Este adevărat că dispozițiile art. 10 alin. (2) din Regulamentul (U.E.) 2016/425, prevăd anumite obligații pentru importatori în ce privește comercializarea unor produse de tipul ce fac obiectul pricinii, cu respectarea reglementărilor U.E. în vigoare, aspect care a fost lămurit de instanța de apel în sensul că intimata-pârâtă, în calitate de importator, a respectat această obligație, dar tot atât de adevărat este și faptul că dispozițiile art. 11 alin. (2) și (4) din Regulament, prevăd obligații și pentru distribuitori, adică pentru recurenta-reclamantă, astfel încât chiar dacă importatorul nu ar fi prezentat certificate de conformitate, ceea ce nu este cazul în speța de față, distribuitorul avea obligația de a se asigura că sunt luate toate măsurile pentru a pune toate produsele în conformitate, a le retrage sau a le rechema, după caz, însă, recurenta-reclamantă nu a avut o astfel de reacție, deși între părți au existat raporturi contractuale anterioare în baza acelorași certificate de conformitate.

Ca atare, nu se poate reține critica recurentei-reclamante în sensul că obligația sa era doar de diligență, respectiv aceea de a nu prejudicia conformitatea produselor, pe când obligația intimatei-pârâte era una de rezultat, aceea de a livra produse conforme pe piață și că, prin urmare, instanța de apel a considerat, în mod greșit, că este aplicabil principiul de drept potrivit căruia aceasta nu poate invoca propria culpă cu privire la respectarea obligației, cât timp, așa după cum s-a arătat în paragraful precedent, distribuitorul, adică recurenta-reclamantă, avea propriile obligații de rezultat, prevăzute de art. 11 din Regulament.

Nu se poate reține un aspect de contrarietate între considerentele instanței de apel despre conformitatea produselor și propria culpă a recurentei-reclamante pentru că nu a sesizat neconformitatea, acestea fiind două aspecte separate reținute de instanța de apel, având semnificația că și în situația în care produsele ar fi fost neconforme, deși nu s-a reținut o astfel de situație, recurenta-reclamantă are propria culpă legată de nesesizarea unei prezumtive neconformități.

Nici critica cu privire la natura străină cauzei a considerentelor privind incidența dispozițiilor art. 1690 alin. (3) C. civ. nu poate fi reținută, pe motiv că bunurile nu ar fi fost predate, cât timp, în mod corect, instanța de apel a reținut că data executării obligației era data la care obligația contractuală era exigibilă, iar obligația de predare a fost stinsă la momentul prezentării ofertei de emitere.

Nu poate fi reținută critica privind existența unor considerente străine de natura cauzei cu privire la măștile în 3 pliuri, pe motiv că motivarea instanței de apel că sesizarea conformității nu se poate face decât la predarea produselor, pe de o parte, iar pe de altă parte, că nu există o neconformitate aparentă, certificatul făcând dovada conformității cu dreptul unional, aceste aspecte având legătură cu soluționarea cauzei, dar reprezentând chestiuni diferite, în sensul că deși produsele sunt conforme, potrivit certificatului de atestare a conformității, o eventuală neconformitate trebuia sesizată de recurenta-reclamantă în timp util, adică la predarea documentației privind produsele respective.

Nu pot fi primite criticile formulate de recurenta-reclamantă în ce privește greșita aplicare a normelor de drept material, cu referire la executarea obligației de predare a produselor contractate.

Astfel, aceste critici se circumscriu ideii de predare a unor bunui de gen, însă, în cauza de față, nu este vorba despre bunuri de gen, ci de echipamente de protcție împotriva COVID – 19, cu anumite caracteristici convenite prin contract, care au un anumit termen de valabilitate și care au fost comandate și importate în mod special pentru recurenta-reclamantă, astfel încât data executări sau neexecutării acestei obligații de predare nu poate fi alta decât data la care obligația contractuală era exigibilă, mai ales că, în speță, vânzătorul i-a făcut cumpărătorului o ofertă de remitere a mărfii încă de la prima punere în întârziere, din data de 3 iunie 2022.

La momentul stingerii obligației de predare, odată cu prezentarea ofertei de remitere, măștile de protecție erau certificate pentru conformitate, astfel încât retragerea ulterioară a certificatului nu poate conduce la reținerea unei prezumții de produs neconform.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că are interes în schimbarea considerentelor cu privire la executarea obligației de predare a produselor, legat de existența pe rolul Tribunalului Specializat Cluj a dosarului nr. x/1285/2020 prin care i se solicită diferența de preț și preluarea bunurilor, nu poate fi reținută, această problemă urmând a fi dezbătută în respectiva pricină.

Nu este întemeiată critica recurentei-reclamante în ce privește Certificatul de conformitate nr. XWZC(...), aferent produsului C Mask, model (…) (FFP2), deoarece, acest certificat se bucură de prezumția de validitate și conformitate, având în vedere raportul dintre cele două entități, societatea mamă, B Co.LTD, care a obținut certifcările produselor de la C GmbH și societatea D LTD, deținută de aceasta, care a furnizat măștile ce fac obiectul facturii seria AST nr. 1435 din 15 mai 2020, manufacturate în aceeași fabrică și în condiții identice cu bunurile furnizate de societatea mamă.

În ce privește critica privind valorificarea Recomandării (U.E.) 2020/403, prin raportare la Regulamentul 2016/425 (U.E.), în mod temeinic și legal a reținut instanța de apel că în circumstanțele amenințării COVID – 19, aceasta era calea prin care s-a putut perimite introducerea pe piață a unor produse pentru protecția împotriva acestor amenințări, anterior certificării acestora, tocmai pentru faptul că la acea dată pe piață era o criză de măști faciale.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la cheltuilei de judecată în sumă de 10.477,26 lei.