ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 08.12.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea parțială a contractului-cadru de achiziții materiale consumabile sanitare nr. x/26.03.2020, pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale de către pârâtă, obligarea acesteia la restituirea prețului de 614.480 RON și la plata sumei de 24.915 RON, reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada 16.06.2021-02.12.2021, precum și în continuare, până la data restituirii efective a prețului măștilor neconforme, obligarea pârâtei la ridicarea, de la locul livrării stabilit în anexa 2 la contract, a unui număr de 149.800 măști aferente loturilor 2 și 3 livrate de către pârâtă în baza contractului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția decăderii cumpărătorului din dreptul de a solicita rezoluțiunea parțială a vânzării și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 16.09.2022, prima instanță a calificat excepția invocată de pârâtă ca fiind o apărare de fond.

Prin sentința civilă nr. 356/17.02.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea parțială a contractului-cadru de achiziții materiale consumabile sanitare nr. x/26.03.2020, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 614.480 RON, achitată de reclamantă pentru livrarea cantității de 150.000 de măști neconforme calitativ, precum și la plata către reclamantă a sumei de 24.915 RON, reprezentând dobânda legală calculată la suma de 614.480 RON, pentru perioada 16.06.2021-02.12.2021 și a dobânzii legale calculată în continuare până la data restituirii efective a sumei; a obligat pârâta la ridicarea, de la locul livrării stabilit în anexa 2 la contract, a unui număr de 149.800 măști aferente loturilor 2 și 3 livrate de către pârâtă în baza contractului și la plata către reclamantă a sumei de 36.090,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe civile, S.C B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 126/A/30.01.2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul și a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 17.850 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, S.C B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei, apreciind incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivare, a susținut că instanța de apel, la fel ca prima instanță, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se legiuitorului și a decis să nu aplice Recomandarea (UE) 2020/403 a Comisiei din 13.03.2020 privind evaluarea conformității și procedurile de supraveghere a pieței în contextul amenințării COVID-19. Totodată, a arătat că cele două instanțe s-au substituit autorităților de supraveghere a pieței, instituind un mecanism propriu de comunicare, bazat pe metode subiective de determinare a calității care derogă de la C. civ.

A mai criticat hotărârea atacată pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiului rolului activ al judecătorului, întrucât instanțele devolutive au omis să verifice calitatea de "organism notificat" a institutului care a emis certificatul de conformitate, respectiv C. S.R.L., deși puteau realiza această verificare prin accesarea portalului Comisiei Europene, însă s-au limitat să preia afirmațiile părții adverse, ajungând la o concluzie greșită.

Recurenta-pârâtă a invocat și motivul de nelegalitate referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, un prim set de critici vizând obligațiile asumate de părți prin contract, titulara recursului susținând că răspunderea contractuală a fost angajată pe temeiul unei modificări olografe de către intimata-reclamantă pe contract, pe care instanța de apel a apreciat-o valabilă. În acest context, a afirmat că nu este îndeplinită cerința legală a consimțământului, impusă de art. 1.179 alin. (1) pct. 2 C. civ., întrucât aceste modificări nu sunt rezultatul voinței ambelor părți.

A susținut că au fost nesocotite și prevederile art. 1.707 C. civ., privind viciile ascunse, instanțele de fond calificând astfel lipsurile reclamate de titulara acțiunii, deși, la momentul livrării mărfurilor, a predat reclamantei toate documentele necesare, inclusiv certificat de conformitate, iar aceasta a efectuat recepția calitativă și cantitativă a produselor, prin departamentul său de achiziții fără obiecțiuni. În opinia sa, pe baza recomandărilor Comisiei Europene, care validează certificatul de conformitate prezentat părții adverse, acesta nu poate fi calificat nici măcar viciu aparent, în contextul în care producătorilor li s-a permis, pe perioada pandemiei, să aplice propriile metode de evaluare a conformității.

A invocat și deficiențe de motivare ale hotărârii recurate, întrucât instanța de apel, deși a reținut aspectele privind recepția cantitativă și calitativă a produselor, a apreciat că nu este incident art. 1.690 C. civ., ce reglementează starea bunului vândut, fără a motiva această concluzie.

De asemenea, titulara recursului a susținut nelegalitatea deciziei instanței de apel față de încălcarea art. 1.691 C. civ., privind dezacordul asupra calității bunului vândut, deoarece reclamanta a numit, din proprie inițiativă un expert care să determine calitatea produselor, fără a fi prezent și un reprezentant al său, iar instanța de apel a considerat că norma de drept menționată nu este aplicabilă, partea adversă putând să își creeze propria procedură de control. Potrivit recurentei-pârâte, această verificare fără autorizarea instanței este contrară dispozițiilor art. 1.691 C. civ., iar validarea ei de către judecător confirmă aplicarea greșită a normelor de drept material și procedural referitoare la soluționarea dezacordului asupra calității.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce reglementează casarea unei hotărâri în ipoteza în care instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu este fondat.

Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea instanței de judecată în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind în această manieră acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități a statului.

Argumentele titularei recursului în susținerea acestei teze se raportează exclusiv la împrejurarea că instanța de apel nu a ținut seama de Recomandarea (UE) 2020/403 a Comisiei Europene din 13.03.2020, ceea ce ar echivala, în opinia acesteia, cu refuzul de a o implementa, de unde ar rezulta ingerința în competențele altei puteri a statului. Însă, aceste critici nu vizează aspecte care să poată fi circumscrise ipotezei de casare indicate, motiv pentru care rezultă că prevederile art. 488 pct. 4 C. proc. civ. au fost invocate pur formal.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului, imputând instanțelor devolutive omisiunea de a cerceta, din oficiu, calitatea de organism notificat a institutului care a emis certificatul de conformitate pentru măștile vândute reclamantei.

Înalta Curte constată că acest argument a fost invocat pentru prima dată în recurs, așa încât nu poate fi primit, căci se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speță, erau create premisele invocării criticii respective în apel, dat fiind că asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală, iar prin decizia recurată, instanța de prim control judiciar a confirmat sentința apelată. Astfel, în măsura în care a apreciat că dezlegările primei instanțe contravin legii, recurenta-pârâtă, în calitate de titulară și a căii de atac devolutive, avea obligația să le invoce prin memoriul de apel, pentru a obține reevaluarea lor în recurs.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., titulara căii de atac a susținut că instanța de apel, deși a reținut efectuarea recepției cantitative și calitative a produselor, a considerat că nu se impune aplicarea art. 1.690 C. civ. și nu a motivat această concluzie.

Examinând decizia instanței de apel prin prisma acestei critici vizând nemotivarea hotărârii judecătorești, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acesteia, nu se regăsește niciun considerent în sensul aspectelor relevate de către recurenta-pârâtă privind excluderea aplicării art. 1.690 C. civ., așadar susținerile sale nu vizează o statuare lipsită de argumente a instanței anterioare, motiv pentru care nu pot fi evaluate în prezenta cale de atac.

Ultimul motiv de recurs deduce spre analiză instanței de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chestiunea încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1.179 alin. (1) pct. 2, art. 1.707 și ale art. 1.691 C. civ.

Primul set de critici subsumate cazului de casare în analiză se referă la neîndeplinirea cerințelor de validitate a contractului, recurenta-pârâtă afirmând că lipsește consimțământul său pentru modificarea contractului realizată de societatea intimată printr-o mențiune olografă pe actul negociat și semnat de ambele părți.

Sub acest aspect, instanța supremă notează că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că instanța de apel a examinat o critică similară în calea ordinară de atac și a reținut că obligația asumată de pârâtă, conform art. 7.6 și art. 8.2 din contract, ofertei înaintate de pârâtă și corespondenței părților, a fost să livreze măști chirurgicale de unică folosință care să respecte standardele europene impuse de Regulamentul (UE) 2016/425, astfel că soluția primei instanței, pe care a confirmat-o, nu s-a fundamentat pe mențiunea olografă neasumată de cocontractant.

În acest context, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel în decizia atacată, mențiunea olografă efectuată de intimata-reclamantă pe contract, neînsușită de recurenta-pârâtă, nu prezintă relevanță asupra soluției pronunțate în cauză, cât timp nu a fost avută în vedere de către instanțele devolutive cu prilejul examinării obligațiilor asumate de părți și nici nu a stat la baza dezlegării chestiunilor litigioase și soluției pronunțate.

Nici argumentele prezentate în susținerea greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1.707 C. civ. nu pot fi reținute, întrucât acestea vizează modul în care instanțele devolutive, interpretând probatoriul administrat, au calificat lipsurile reclamate de către intimată, stabilind că întrunesc cerințele viciului ascuns, iar scopul invocării acelorași aspecte în prezenta etapă procesuală este reevaluarea de către instanța supremă conform viziunii recurentei-pârâte.

În acest context, Înalta Curte amintește că excedează limitele controlului de legalitate realizat în recurs o nemulțumire a părții legată de interpretarea probelor, domeniu în care instanțele devolutive au deplină libertate de apreciere, astfel că stabilirea faptelor pe baza sensului și înțelesului pe care îl dau lucrărilor dosarului efectuate în cadrul cercetărilor judecătorești nu se integrează controlului pe care instanța de recurs îl realizează în limitele și scopul prefigurat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., acela de verificare a conformității hotărârilor recurate cu regulile de drept.

De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile autoarei recursului referitoare la încălcarea prevederilor art. 1.691 C. civ., ce reglementează dezacordul părților asupra calității bunurilor predate de către vânzător cumpărătorului și procedura privind constatarea stării bunului, Înalta Curte reținând că acestea sunt invocate pentru prima oară în recurs, așa încât nu pot fi primite, căci se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

Reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte a cărei cale de atac a fost respinsă, Înalta Curte, cu observarea prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., urmează să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.710 RON, reprezentând onorariu de avocat achitat de intimata-reclamantă, dovedite prin prezentarea facturii, în care se menționează prezentul dosar și faza procesuală a recursului, precum și a ordinului de plată electronic, care atestă achitarea sumei indicate în factură, înscrisuri regăsite la dosarul de recurs.

Totodată, în raport de complexitatea cauzei și munca efectiv prestată de avocat, care nu se limitează numai la prezența acestuia în fața instanței, Înalta Curte constată că nu se impune reaprecierea onorariului solicitat pe calea cheltuielilor de judecată de către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 126/A/30.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 10.710 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2025.