ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2503/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 08.10.2020 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta S.C. SERVICII PUBLICE S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului având ca obiect achiziția a 390.000 de măști de protecție în trei pliuri și trei straturi și a 35.000 de măști de protecție FFP2, conform facturii fiscale nr. x/14.05.2020, în valoare de 1.279.071,50 RON și obligarea pârâtei să restituie reclamantei prețul de 810.613 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 491/11.03.2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului intervenit între părți, având ca obiect achiziția de măști de protecție, în valoare totală de 1.297.071,50 RON și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 810.613 RON, cu titlu de preț achitat în baza acestui contract și a sumei de 16.395,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

La termenul de la 28.10.2021, instanța de apel a respins cererea apelantei-pârâte de administrare a probei cu expertiză tehnică, având ca obiectiv stabilirea conformității măștilor furnizate, iar prin încheierea din 16.12.2021, a respins și cererea apelantei-pârâte de a se emite o adresă către B., pentru a se clarifica procedura de emitere a certificatelor de conformitate și a se comunica motivele pentru care certificatul emis de această entitate a fost retras.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 722/29.12.2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea și a obligat intimata să achite apelantei suma de 34.657,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și fond.

Împotriva acestei decizii și împotriva încheierilor din 28.10.2021 și din 16.12.2021, S.C. SERVICII PUBLICE S.A. a declarat recurs, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În argumentare, a arătat, sub un prim aspect, că decizia recurată nu este motivată și nu satisface cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dar și că aceasta cuprinde motive contradictorii.

Subliniind importanța motivării hotărârii judecătorești și obligația instanțelor de a respecta normele legale în scopul asigurării garanțiilor dreptului la un proces echitabil, recurenta a arătat că decizia atacată nu face nicio referire la argumentele sale de fapt și de drept invocate prin întâmpinare, în apel.

Astfel, a susținut că instanța de prim control judiciar nu a verificat dacă cele două părți au convenit ca echipamentele de protecție să fie comercializate cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/425, ci a preluat argumentele părții adverse sub acest aspect. Or, în opinia recurentei, era esențial să se verifice respectarea condițiilor legale pentru ca instanța să poată aprecia asupra aplicării remediului rezoluțiunii contractului.

De aceea, a considerat că sunt contradictorii considerentele instanței de apel care a reținut că nu a fost interesată dacă măștile respectau prevederile Regulamentului (UE) 2016/425, ci doar dacă ele purtau marcajele specifice standardelor Uniunii Europene, pentru a-și asigura promovarea rapidă pe piața internă sau externă, deoarece marcajul CE este semnul distinctiv care confirmă că produsul îndeplinește standardele prevăzute de Regulamentul menționat. Prin urmare, recurenta a precizat că așteptarea sa legitimă a fost ca echipamentele de protecție să respecte standardele europene, aspect ce impunea ca produsele să fie însoțite de toate documentele prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/425.

Autoarea căii de atac a mai apreciat că statuările instanței de apel, în sensul că scopul său nu era acela de a primi produsele însoțite de certificate de conformitate, este consecința unei analize incomplete a apărărilor sale și a probatorului administrat, centrată numai pe susținerile părții adverse. Or, motivarea hotărârii implica verificarea conjugată a susținerilor și apărărilor ambelor părți.

Sub acest aspect, a reiterat argumentele pe care le-a supus cenzurii în apel și care, potrivit recurentei, nu au fost examinate.

În argumentarea criticii privind existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate, autoarea căii de atac a arătat că, pe de o parte, instanța de apel a reținut că nu a făcut dovada existenței unor vicii intrinseci, insesizabile și contemporane încheierii contractului, ce au determinat retragerea certificatului de conformitate, iar pe de altă parte, a respins, ca neutile, cererile de administrare a probei cu expertiză judiciară și de emitere a unei adrese către B., în vederea comunicării tocmai a motivelor pentru care a fost retras certificatul de conformitate.

În continuare, a afirmat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, atât din legislația comunitară, cât și din cea națională.

Astfel, a precizat că instanța de apel a interpretat și a aplicat eronat art. 10 și 11 din Regulamentul (UE) 2016/425, întrucât intimata-pârâtă, în calitate de importator, avea obligația de a introduce pe piață numai produse care respectă cerințele de sănătate și securitate, de a pune la dispoziția autorităților publice declarațiile de conformitate, de a se asigura că producătorul a îndeplinit procedura de evaluare a conformității și a întocmit documentația tehnică necesară și că produsele purtau marcajul CE și erau însoțite de documentele legale.

Recurenta a mai susținut că îi revenea doar obligația de a se asigura că producătorul și importatorul și-au îndeplinit obligațiile legale, că produsele purtau marcajul CE și erau însoțite de documentele necesare și de instrucțiunile și informațiile traduse în limba consumatorului.

Analizând comparativ dispozițiile art. 10 alin. (2) și ale art. 11 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/425, autoarea căii de atac a afirmat că nu ea avea obligația să verifice dacă producătorul a întocmit documentația tehnică și a îndeplinit procedura de evaluare a conformității reglementată de art. 19 din același Regulament, ci partea adversă. Prin urmare, a apreciat că, atât timp cât măștile de protecție purtau marcajul CE, care atesta îndeplinirea cerințelor de punere pe piață, iar obligațiile sale erau de diligență, este greșită statuarea instanței de apel privind incidența principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Recurenta a mai susținut că de vreme ce-i incumbau numai obligațiile de diligență prevăzute de art. 11 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/425, sunt greșite considerentele deciziei recurate privind obligația sa, ca profesionist, de a cunoaște toate caracteristicile, dotările și performanțele bunurilor cumpărate și existența acreditărilor necesare pentru comercializarea bunurilor în spațiul comunitar, precum și aspectele vizând calificarea posibilelor neconformități rezultate din lipsa certificatelor de conformitate drept vicii aparente ce trebuiau invocate în termen de 2 zile pentru a fi incidentă rezoluțiunea contractului.

De asemenea, a criticat și statuările instanței de apel referitoare la Recomandarea (UE) 2020/403 a Comisiei Europene, care, în opinia sa, nu avea caracter obligatoriu și nu putea înlătura de la aplicare normele imperative.

Cu privire la interpretarea și aplicarea eronată a legislației naționale, recurenta-reclamantă, invocând dispozițiile art. 1.707 C. civ., a arătat că obligația vânzătorului de predare a bunului nu implica numai remiterea materială a acestuia, ci și transmiterea proprietății în acord cu cele convenite la încheierea contractului, chestiunea conformității calității și cantității produsului fiind atașată obligației de predare.

A mai susținut că remediul rezoluțiunii contractului este incident și în ipoteza în care neconformitatea bunului vândut apare la o dată ulterioară predării, cum este cazul în speță, după data retragerii certificatului măștile nemaiputând fi comercializate.

Recurenta-reclamantă a arătat că sunt nelegale și considerentele instanței de apel potrivit cărora intimata-pârâtă și-a îndeplinit obligația de predare prin prezentarea ofertei de remitere a bunurilor, întrucât bunurile în litigiu erau bunuri de gen, iar debitorul obligației de predare nu putea invoca imposibilitatea fortuită de executare.

Totodată, a relevat că în contextul în care intimata-pârâtă a recunoscut la interogatoriu, în fața primei instanțe, că a avut cunoștință că echipamentul de protecție nu respecta prevederile Regulamentului (UE) 2016/425, față de art. 1.709 alin. (4) C. civ., instanța de apel nu putea face aplicarea art. 1.709 alin. (2) C. civ.

În final, a susținut că instanța de prim control judiciar a apreciat greșit asupra conformității produselor vândute în considerarea faptului că societatea care a furnizat măștile era deținută de o societate-mamă care avea certificările legale, prezumând că și produsele în litigiu erau conforme, deși, în virtutea principiului disponibilității, era obligată să verifice dacă au fost livrate produsele convenite de părți și dacă distribuitorul deținea un certificat de conformitate pentru acestea.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 08.07.2022, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.

Astăzi, în ședință publică, excepția nulității a fost respinsă, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând hotărârile atacate în limita motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin prisma motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac susține, sub un prim aspect, existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei din perspectiva respingerii, pe de o parte, a cererii de administrare a unor probe utile dezlegării cauzei, iar, pe de altă parte, a acțiunii ca nedovedite. Analiza argumentelor expuse în motivarea criticii relevă însă că recurenta impută instanței de apel neîndeplinirea obligației de clarificare a situației de fapt, ipoteză circumscrisă încălcării principiului aflării adevărului în procesul civil, consacrat de art. 22 C. proc. civ. Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin intermediul lor se reclamă încălcarea unui principiu fundamental al procesului civil, context în care acestea urmează a fi examinate cu prioritate, întrucât, în măsura în care ar fi fondate, ar deveni inutilă cercetarea celorlalte motive.

Înalta Curte amintește părților că, în înfăptuirea justiției, instanțele trebuie să asigure, în interes public, respectarea ordinii de drept și protecția adecvată și concretă a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor și nu pot nega aplicarea legii, pentru că aceasta nu distinge ori pentru că nu procedează la clarificarea situațiilor juridice, de natură să ducă în mod tranșant la soluționarea unei dispute litigioase.

În acest scop, art. 22 C. proc. civ. instituie regula rolului activ, în temeiul căreia instanța are obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și administrării probelor pe care le consideră necesare, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; în egală măsură, legea obligă judecătorul cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să țină seama de toate circumstanțele cauzei și să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echității și bunei-credințe.

Deși procesul civil este unul care dispută interese particulare, ceea ce se repercutează în abilitatea și posibilitatea părților de a administra probele pe care le consideră necesare și utile pentru demonstrarea drepturilor lor, rolul instanței rămâne constant subordonat obligației de stabilire a adevărului judiciar, prin aplicarea legii la o stare de fapt deplin clarificată.

În planul probațiunii judiciare, judecătorul are libertatea de a aprecia asupra caracterului util, pertinent și concludent al probei, însă acest lucru nu poate afecta niciunul dintre principiile fundamentale ale procesului civil. În acest sens sunt și prevederile art. 394 C. proc. civ. care impun instanței ca închiderea dezbaterilor unui proces să fie făcută numai atunci când se consideră deplin lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept ale cauzei, după administrarea unui probatoriu corespunzător.

În speță, la termenul din 28.10.2021, apreciind că este neutilă soluționării cauzei, instanța de apel a respins cererea de administrare a probei cu expertiza judiciară de specialitate pentru dovedirea conformității produselor, iar prin încheierea din 16.12.2021, pentru aceleași considerente a respins solicitarea de emitere a unei adrese către organul emitent al certificatului de conformitate pentru a clarifica aspectele aduse în discuție de ambele părți, respectiv de a se comunica procedura de atestare a conformității produselor și motivul pentru care certificatul de conformitate emis pentru produsele care au făcut obiectul vânzării a fost retras.

Totodată, examenul hotărârilor recurate permite instanței supreme să observe că în justificarea soluției de reformare a sentinței tribunalului, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, curtea de apel a reținut argumentul decisiv că reclamanta nu a făcut dovada că retragerea certificatului a fost cauzată de neconformitatea echipamentelor cu normele comunitare, respectiv cu cerințele Regulamentului (UE) 2016/425.

Respingerea, de către instanța de apel, a cererii de administrare a unor probe care să clarifice chestiunea dedusă judecății, apreciindu-le ca neutile, și reținerea, totodată, că nu s-a probat neconformitatea produselor sunt aspecte care contravin principiului aflării adevărului în cauză, întrucât instanța de prim control judiciar nu a uzat de toate mijloacele legale pentru a lămuri situația de fapt. Astfel, deși prin încheierile atacate a considerat probele ca fiind suficiente pentru judecarea cauzei, a soluționat procesul menținând o stare de echivoc și imputând părții tocmai lipsa probei a cărei administrare a respins-o.

Această împrejurare echivalează cu încălcarea rolului său activ în funcția concretă de realizare a justiției întrucât, pe baza unei situații de fapt insuficient lămurite, a prezumat conformitatea echipamentelor de protecție și a stabilit că se justifică admiterea apelului și reformarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii demersului judiciar al reclamantei.

Clarificarea chestiunii conformității echipamentelor de protecție ce fac obiectul contractului încheiat de părți era un aspect esențial pentru dezlegarea cauzei, în contextul în care chiar obiectul acțiunii reclamantei - rezoluțiunea contractului și restituirea prestațiilor - s-a întemeiat pe acest motiv, astfel că era obligatoriu ca instanța de apel să stabilească, cu certitudine, dacă produsele care au format obiect al contractului de vânzare îndeplineau sau nu cerințele legale imperative de siguranță și protecție.

De aceea, stabilind că instanța de apel și-a nesocotit obligația legală de a lămuri pe deplin cauza în scopul unei corecte aplicări a legii, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat.

În aceste condiții, în lipsa stabilirii pe deplin a situației de fapt, un control real al respectării de către instanța de apel a exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și al aplicării normelor de drept material în cauză nu mai poate fi realizat, sens în care cercetarea celorlalte motive de recurs, circumscrise ipotezelor de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu va putea fi făcută.

Cum prin încălcarea normelor s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, recursul va fi admis și, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., decizia și încheierile atacate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă, spre o nouă judecată, instanței de apel, care va lămuri pe deplin situația de fapt a conformității echipamentelor, administrând probatoriul corespunzător, urmând ca, subsecvent, să răspundă criticilor și apărărilor invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. SERVICII PUBLICE S.A. împotriva încheierilor din 28.10.2021 și din 16.12.2021 și deciziei civile nr. 722/29.12.2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Casează încheierile și decizia civilă atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2022.