ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1921/2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

În subsidiar, în temeiul art. 1.549 alin. (2) teza I coroborat cu art. 1.714 și art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., a solicitat rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare cumpărare nr. 2604/15.04.2020, cu consecința repunerii părților în situația anterioară constând în returnarea, pe cheltuiala pârâtei, a 3982 cutii măști de unică folosință, categoria echipamente individuale de protecție și obligarea pârâtei la restituirea contravalorii acestora, de 398.200 lei, plus TVA de 75.658 lei.

La 28 ianuarie 2022 pârâta B S.A. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei A S.A. la plata debitului de 57.405,60 lei conform facturilor nr. 112323/14.08.2020 și nr. A1032568/18.08.2020, precum și a penalităților de întârziere de 7.772.08 lei, acumulate până la data cererii și, în continuare, până la data achitării integrale a debitului principal.

Prin sentința civilă nr. 527/2022 din 21 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Prin sentința nr. 59 din 27 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș – Litigii cu Profesioniști a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea principală.

A fost admisă, în parte, cererea reconvențională, fiind obligată reclamanta A S.A. la plata către pârâta B S.A. a sumei de 57.405,60 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 112323/14.08.2020 și nr. A1032568/18.08.2020, precum și la plata penalităților de întârziere, calculate în conformitate cu dispozițiile art. 3.6 din contract, începând cu data de 24 februarie 2022 și până la plata integrală a debitului.

A fost respinsă în rest cererea reconvențională.

A fost obligată reclamanta A S.A. la plata către pârâta B S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.944,54 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Prin decizia nr. 275/A din 28 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admis apelul formulat de reclamantă, fiind schimbată în parte sentința atacată.

A fost admisă acțiunea principală, fiind obligată pârâta B S.A. la acceptarea returului produselor reprezentând 3982 cutii măști de unică folosință, categoria echipamente individuale de protecție, achiziționate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2604/15.04.2020.

De asemenea, a fost obligată pârâta B S.A. la restituirea contravalorii produselor a căror returnare s-a dispus, în cuantum de 398.200 lei, plus TVA de 75.658 lei, către reclamantă.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.572 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 4.337, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Recurenta a solicitat și repunerea în termenul de recurs, arătând că decizia instanței de apel nu a fost legal comunicată, luându-se cunoștință despre redactarea hotărârii la data primirii documentelor emise în dosarul de executare x/2024, moment de la care trebuie calculat termenul de 30 de zile pentru introducerea căii de atac și a cererii de repunere în termen.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat, în esență, încălcarea prevederilor art. 425, art. 264 și art. 16 alin. (6) C. proc. civ., ca urmare a faptului că au fost ignorate probele dosarului.

De asemenea, dezvoltând motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reproșat instanței de apel greșita interpretare a normelor de drept material, respectiv art. 1.270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului în interpretarea clauzei art. 3.2 din contract, art. 1.350 privind răspunderea contractuală și art. 1.243 C. civ. privind modificarea contractului.

La data de 17 iunie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A S.R.L., prin care, în principal, s-a invocat excepția tardivității recursului și s-a solicitat respingerea cererii de repunere în termen iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 28 octombrie 2024 recurenta-pârâtă B S.A. a depus note scrise, solicitând respingerea excepției tardivității.

Repunerea în termen este un beneficiu acordat titularului dreptului procedural ce trebuia exercitat înăuntrul unui termen imperativ și care, din motive temeinice, nu a putut respecta acest termen, intervenind decăderea.

Pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul prevăzut de lege trebuie să facă dovada existenței unor împrejurări care exclud culpa sa.

În cauză, teza avansată de recurenta-pârâtă în sensul nelegalității procedurii de comunicare a hotărârii nu poate fi primită.

Comunicarea deciziei la 4 ianuarie 2024 reprezentantului convențional al părții, prin poștă electronică, la adresa de e-mail indicată în preambulul cererii de apel, a produs efectele juridice recunoscute de lege unei comunicări valabil efectuate, declanșând curgerea termenului de recurs.

Se reține, astfel, din actele dosarului, că, în preambulul întâmpinării depuse în apel, au fost indicate mențiunile prevăzute de lege pentru identificarea reprezentantului convențional al părții, la care s-a și solicitat comunicarea actelor de procedură, precum și coordonatele de contact ale acestuia, respectiv adresa sediului profesional, numărul de fax și adresa de poștă electronică (e-mail).

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., reprezentând dreptul comun în ceea ce privește cererile adresate instanțelor judecătorești ,,cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum și numărul de telefon, numărul de fax sau altele asemenea.” De asemenea, dispozițiile art. 194 lit. a) și b) C. proc. civ., care prevăd conținutul cererii de chemare în judecată și respectiv ale art. 205 alin. (2) lit. a) teza finală C. proc. civ., referitoare la cuprinsul întâmpinării, prevăd identic că ,,Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător.”

Așadar, aceste texte de lege, aplicabile și în apel conform art. 482 C. proc. civ., dispun că adresa de poștă electronică și alte date privind mijloacele electronice de comunicare vor fi indicate, dacă este cazul, respectiv dacă partea le deține, neexistând de lege lata o obligație de a deține și indica o adresă de e-mail, deși, pentru pentru simplificarea și celeritatea transmiterii actelor de procedură și efectuării comunicărilor între părți și instanță, este utilă indicarea adresei de poștă electronică (e-mail).

Semnificația sintagmei dacă este cazul nu se referă atât la deținerea sau nu de către parte a mijloacelor de comunicare respective, ci că partea este liberă să aprecieze dacă dorește să fie înștiințată prin intermediul acestora.

Prevederile legale antemenționate se coroborează cu cele ale art. 154 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care ,,Comunicarea citațiilor și a actelor de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop.”, ca modalități alternative de comunicare, în raport cu cele prevăzute în alineatele anterioare ale aceluiași articol.

Ca o consecință, art. 163 alin. (11 ind. 1) din cod prevede că ,,Atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista și se va atașa la dosarul cauzei. ”, iar, potrivit art. 165 pct. 3, ,,(...) în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit prevederilor art. 154 alin. (6), procedura se socotește îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a expedierii (...).”

Față de cele expuse, se impune observația că, prin indicarea adresei de e-mail în cuprinsul actului de procedură transmis instanței, se prezumă că autorul acestuia a consimțit la primirea comunicărilor prin poștă electronică. În alți termeni, scopul indicării coordonatelor de contact ale mijloacelor electronice de comunicare nu poate fi altul decât acela de a fi utilizate de către instanță și de a produce efecte juridice în plan procesual din perspectiva comunicării actelor de procedură.

În cauză, până la data comunicării hotărârii prin intermediului e-mail-ului, partea, prin reprezentantul său convențional, nu a solicitat în mod expres o anumită formă (unică) de comunicare și nici nu a indicat alte coordonate de contact care să le înlocuiască pe cele inițial arătate prin întâmpinare.

Ca urmare, alegerea modalității concrete de comunicare, dintre cele alternative prevăzute de lege, a revenit instanței de apel, care, luând considerare informațiile furnizate în cuprinsul întâmpinării, a optat să comunice hotărârea prin sistemul TDS, la adresa de poștă electronică aparținând reprezentantului convențional al părții.

De altfel, prin Decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut că ,,legiuitorul nu a prevăzut reguli în privința alegerii uneia sau alteia dintre modalitățile de comunicare a citațiilor ori a actelor de procedură. În absența reglementării rezultă că modalitățile de comunicare prevăzute de art. 154 C. proc. civ. sunt alternative, atât instanța de judecată, cât și părțile putând opta pentru oricare sau pentru mai multe dintre acestea, simultan sau succesiv, în raport cu circumstanțele concrete din fiecare cauză” (considerentul 114).

Instanța supremă a stabilit, astfel, că ,,transmiterea actelor de procedură prin poștă electronică, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., dacă partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală și alternativă de comunicare, utilizarea sa producând același efect juridic cu privire la înștiințarea părților ca oricare altă formă de comunicare a actelor de procedură reglementată de lege, nefiind condiționată de trimiterea acestora prin agent poștal în format letric, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) C. proc. civ.” (considerentul 133).

Dimpotrivă, reținând că, numai ,,În prezența opțiunii exprese a părții cu privire la o anumită modalitate de comunicare, instanța are însă a da prioritate acesteia (...)”- considerentul 118, a statuat în sensul că ,, actul de citare a părții în proces, transmis într-o altă modalitate de comunicare decât cea invocată prin cererea adresată instanței, este lovit de nulitate, dacă prin nerespectarea modalității de comunicare a actului de procedură s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.” (considerentul 141).

Prin urmare, în cauză, comunicarea deciziei prin poștă electronică la adresa de e-mail indicată în preambulul întâmpinării s-a realizat în mod valabil, neputând fi reținută teza nelegalității procedurii de comunicare și, implicit, a necunoașterii hotărârii instanței de apel, aspect care ar fi împiedicat partea să declare calea de atac în termen de 30 de zile de la data comunicării în această modalitate.

Se cuvine a fi subliniat și faptul că, după comunicarea hotărârii, același reprezentant convențional a solicitat la 15.01.2024 și 16.01.2024 acordarea accesului la dosarul electronic, reținându-se că, prin depunerea formularului de cerere, partea, în aplicarea prevederilor art. 154 alin. (6) și (6 ind. 1), a acceptat că, prin recepționarea mesajului din partea sistemului la adresa de e-mail indicată, procedura se consideră îndeplinită. Or, în contextul accesării dosarului electronic, partea nu mai poate invoca cu succes necunoașterea de facto a hotărârii, susținerile referitoare la faptul că nu ar exista dovada descărcării acesteia din sistem fiind lipsite de semnificație juridică.

Partea nu a înțeles, însă, să formuleze recurs și cerere de repunere în termenul privind introducerea căii de atac nici în 30 de zile din acest moment.

În fine, se impune a se arăta că, după transmiterea hotărârii în modalitatea arătată, orice alte solicitări ale părții sau schimbări ale adreselor de poștă electronică nu prezintă relevanță din perspectiva valabilității comunicării actului de procedură, fiind ulterioare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 7 și art. 22 alin. (1) C. proc. civ., procesul civil se desfășoară potrivit normelor legale care îl reglementează, sens în care implică pentru părți, nu numai drepturi, ci și obligații. În consecință, potrivit art. 10 C. proc. civ., părțile sunt ținute să contribuie la desfășurarea și finalizarea procesului și să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, în timp ce art. 12 din cod impune exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință.

Recurenta, prin reprezentantul său convențional, profesionist al dreptului, nu se poate prevala valabil de propria culpă, de a fi rămas în pasivitate, neformulând recurs, pentru a beneficia de dispozițiile art. 186 C. proc. civ.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dreptul la instanță, la fel ca și dreptul de acces, nu are caracter absolut: drepturile pot da naștere la limitări (Philis împotriva Greciei). Efectivitatea dreptului de acces impune ca partea să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Nunes Dias împotriva Portugaliei). Dreptul la acțiune sau la o cale de atac trebuie să se exercite din momentul în care părțile interesate pot cunoaște efectiv deciziile judiciare care le impun o obligație sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime (Miragall Escolano și alții împotriva Spaniei).

Concluzionând, cererea de repunere în termenul privind declararea căii de atac va fi respinsă, nefiind făcută dovada unor împrejurări obiective, mai presus de voința părții, care să o fi împiedicat să introducă recurs în termenul legal calculat de la data comunicării hotărârii sau, cel mai târziu, de la data accesării dosarului electronic.

În acest context, raportat la faptul că decizia instanței de apel a fost comunicată recurentei prin sistemul TDS la 04.01.2024, conform dovezii aflate la fila 78 din dosarul de apel iar accesarea dosarului electronic s-a făcut la 15.01.2024-16.01.2024, se impune observația că recursul formulat la data de 03.04.2024, conform dovezii aflate la fila 4 din dosarul de recurs, a fost introdus cu încălcarea dispozițiilor art. 485 C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 din același cod, termenul imperativ de 30 de zile fiind cu mult depășit.

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea dreptului procesual în termenul prevăzut de lege atrage sancțiunea decăderii, în afară de cazul când legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac și, totodată, va respinge, ca tardiv, recursul.

Referitor la cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante A S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta B S.A. împotriva deciziei nr. 275/A din 28 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.