ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 336/2025

Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 25 februarie 2022 pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr. x/180/2022, contestatoarea A S.R.L. a solicitat, între altele, în contradictoriu cu intimata creditoare B S.R.L., să fie refuzată executarea Decretului de Somație Telematic nr. 748 din 12 iunie 2020 pronunțat de Tribunalul din Mantova, Italia, pentru motivele prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. a) și art. 45 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (U.E.) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Prin încheierea nr. 3 din 18 ianuarie 2023, Judecătoria Bacău a declinat în favoarea Tribunalului Bacău, capetele de cerere disjunse, referitoare la refuzul executării hotărârii străine și la suspendarea executării silite în temeiul art. 44 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Completul specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști, sub nr. x/180/2022*, la data de 13 octombrie 2023.

Prin sentința nr. 6 din 19 ianuarie 2024, Tribunalul Bacău, în baza art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de suspendare executare.

A admis cererea și a refuzat executarea Decretului de Somație Telematic nr. 748 din 12 iunie 2020 pronunțat de Tribunalul Mantova, Italia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Societatea B SRL, înregistrat la Curtea de Apel Bacău.

Prin decizia nr. 333 din 28 mai 2024, a fost admis apelul și a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii privind refuzul executării hotărârii străine.

A fost obligată intimata la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată (657 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare și cazare, 20 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și suma de 1990,56 lei, onorariu avocat).

La data de 10 septembrie 2024, Societatea A S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 333 din 28 mai 2024, înregistrată sub nr. x/32/2024 pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția I Civilă. Calea de atac în retractare a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susținându-se că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unui lucru cerut, anume asupra incidenței cazului de refuz de executare prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (U.E.) nr. 1215/2012.

Intimata B S.R.L. a invocat, prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău în soluționarea căii de atac a revizuirii.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 598 din 21 octombrie 2024, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că cererea de refuz al executării se introduce la instanța pe care statul membru a comunicat-o Comisiei, în condițiile art. 75 lit. a) din Regulamentul (U.E.) nr. 1215/2012. Potrivit art. 49 alin. (2) din același Regulament, calea de atac împotriva unei astfel de decizii se introduce la instanța pe care statul membru a comunicat-o Comisiei, în condițiile art. 75 lit. b).

Decizia pronunțată cu privire la calea de atac prevăzută de art. 49 din Regulament poate fi contestată printr-o cale de atac ulterioară doar în cazul în care instanțele înaintea cărora ar putea fi introdusă respectiva cale de atac ulterioară au fost comunicate Comisiei de către statul membru, în condițiile art. 50 raportat la art. 75 lit. c) din Regulament.

Or, pe site-ul oficial al Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială (www.x.eu), instanța indicată potrivit art. 75 lit. c) este Înalta Curte de Casație și Justiție.

A mai reținut Curtea de Apel Bacău că, potrivit art. 288 T.F.U.E. regulamentul este un act juridic al Uniunii Europene care are aplicabilitate generală și directă în fiecare stat membru. Prin urmare, normele de competență relative la căile de atac sunt obligatorii, astfel că instanța competentă material să soluționeze orice cale de atac ulterioară celei prevăzute de art. 49 alin. (2) din Regulament, inclusiv revizuirea, este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca atare, a apreciat că dispozițiile Codului de procedură civilă constituie procedura de drept comun privind judecata unor astfel de cereri, însă nu se poate deroga de la regulile de competență statuate prin Regulament. Din această perspectivă, a considerat că este nerelevantă împrejurarea că revizuirea este o cale de atac în retractare, din moment ce dispozițiile art. 75 lit. c) din Regulament nu disting între căile de atac în retractare și cele în reformare.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 decembrie 2024, sub nr. x/32/2024.

La termenul din 13 februarie 2025, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei cereri de revizuire, asupra căreia reține următoarele:

Este de necontestat faptul că Regulamentul (U.E.) nr. 1215/2012 al Parlamentului și al Consiliului din 12 decembrie 2012 a adoptat dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și care să asigure recunoașterea și executarea rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate în fiecare stat membru, dispoziții ce intră sub incidența cooperării judiciare în materie civilă în sensul art. 81 din T.F.U.E.

Este adevărat, de asemenea, că acest instrument juridic al Uniunii are caracter imperativ și aplicare directă. Încrederea reciprocă în administrarea justiției în Uniune a justificat principiul potrivit căruia hotărârile pronunțate într-un stat membru ar trebui recunoscute în toate statele membre, fără să fie necesare proceduri speciale. Obiectivul diminuării duratei și costurilor litigiilor transfrontaliere a justificat eliminarea procedurii de încuviințare a executării înainte de executarea unei hotărâri, în statul membru solicitat.

Însă, așa cum rezultă din paragraful (29) al preambulului Regulamentului, persoana împotriva căreia se solicită executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru poate solicita refuzarea executării acestei hotărâri, în cazul în care consideră că se aplică unul dintre motivele de refuz de recunoaștere.

Prin urmare, Regulamentul a instituit norme uniforme în ce privește procedura de refuz a executării unei hotărâri pronunțate în alt stat membru (art. 46 - 51 din Regulament). În esență, cererea de refuz al executării se soluționează de către instanța pe care statul membru în cauză a comunicat-o Comisiei în condițiile art. 75 lit. a), așa cum rezultă din prevederile art. 47 alin. (1). Dispozițiile Regulamentului prevăd că o astfel de decizie este obligatoriu să poată fi atacată printr-o cale de atac eficientă, conform art. 49 alin. (1), competența soluționării acesteia aparținând instanței pe care statul membru a comunicat-o, în condițiile art. 75 lit. b). În speță, instanța comunicată de România pentru a soluționa o atare cale de atac este curtea de apel.

În rest, Regulamentul nu obligă statele membre ca decizia pronunțată în această cale de atac să poată fi contestată printr-o cale de atac ulterioară, ci lasă la latitudinea acestora să reglementeze necesitatea existenței unei atare căi de atac.

Însă, în condițiile în care România a comunicat instanța competentă să soluționeze calea de atac ulterioară, în condițiile art. 50 raportat la art. 75 lit. c) din Regulament, înseamnă că hotărârea pronunțată în apel de către Curtea de Apel Bacău, este susceptibilă a fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene dată, într-adevăr, în interpretarea art. 37 și art. 38 din Convenția de la Bruxelles din 1968, dar care a rămas pe deplin valabilă și cu privire la regulamentele de înlocuire a acesteia, (Regulamentul C.E. nr. 44/2001 și, ulterior, prezentul regulament), este necesară limitarea numărului căilor de atac, în scopul unei executări rapide și al evitării folosirii lor în scop pur dilatoriu, ceea ce ar constitui un obstacol pentru libera circulație a hotărârilor (a se vedea, în acest sens C.J. Hotărârea din 4 octombrie 1991, cauza C – 183/90; C.J. Hotărârea din 11 august 1995, cauza C – 432/93). În speță, Regulamentul de față, potrivit comunicărilor pe care România le-a efectuat în cadrul Rețelei Judiciare Europene, limitează numărul căilor de atac în această procedură la un apel care poate implica o revizuire completă a faptelor și la recurs („calea ulterioară de atac”), limitat la chestiuni de drept.

Însă, contrar celor reținute de către Curtea de Apel Bacău, nu orice cale de atac pusă la dispoziția părții de sistemul național de drept, cum este revizuirea de față, o cale extraordinară de atac în retractare, poate fi subscrisă noțiuni de „cale de atac ulterioară”, cuprinsă în textul art. 50 din Regulament.

Înțelesul acestei expresii trebuie dedus din structura textelor din Regulament care reglementează procedura de refuz de executare a unei hotărâri străine și din scopul acestui instrument de drept unional, anume acela de a asigura executarea rapidă și cu minimum de formalități a hotărârilor judecătorești executorii în statele în care au fost pronunțate, dar fără a pune în pericol dreptul la apărare al debitorului. Cum cele două căi de atac în discuție sunt date în competența curții de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, este evident că sensul lor este de a supune hotărârea cenzurii unei instanțe ierarhic superioare, deci se referă la căi de atac în reformare.

De altfel, Curtea de Justiție a avut ocazia să analizeze cum pot fi compatibilizate legislațiile diferitelor state membre, atunci când instrumentul de drept comunitar folosește noțiunea de „cale de atac”. Deși prin hotărârea din 22 noiembrie 1977, cauza C – 43/77, Curtea de Justiție a analizat noțiunea de „apel ordinar” din art. 30 și art. 38 din Convenția de la Bruxelles, argumentele reținute în acea decizie sunt aplicabile, mutadis mutandis, și în prezenta cauză. Astfel, expresia cale de atac trebuie înțeleasă ca semnificând orice cale de atac care face parte din cursul normal al unei acțiuni în justiție și care, astfel, constituie o urmare procedurală previzibilă în mod rezonabil pentru ambele părți. Orice cale de atac care poate fi exercitată într-o perioadă de timp specifică, ce începe să curgă ca urmare a pronunțării hotărârii respective, constituie o astfel de urmare firească.

Per a contrario, nu pot fi considerate căi de atac în sensul dat de Regulament acele căi de atac care depind de evenimente viitoare și imprevizibile la data pronunțării hotărârii, cum este revizuirea reglementată de Codul de procedură civilă, căi de atac ce pot fi introduse în termene determinate de alte evenimente decât data hotărârii originare. Așa fiind, luând în considerare toate aspectele relevante care decurg din natura și condițiile de exercitare a căii de atac extraordinare în retractare a revizuirii, rezultă că aceasta nu poate fi subscrisă noțiunii de „cale de atac ulterioară” din art. 50 al Regulamentului.

Prin urmare, întrucât Regulamentul nu prevede nici competența și nici procedura de judecată a unei astfel de căi de atac recunoscute părților de sistemul de drept național, devin aplicabile dispozițiile art. 47 alin. (2). Astfel, procedura de refuz a executării, în măsura în care nu este reglementată de Regulament, se determină potrivit legislației statului membru solicitat.

Așadar, prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., este de competența instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, conform art. 510 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, potrivit art. 130 alin. (2) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în referire la art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina soluționarea căii de atac a revizuirii în favoarea Curții de Apel Bacău. Hotărârea de dezînvestire de față este obligatorie pentru instanța de trimitere, în condițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină cererea de revizuire formulată de intimata C S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 333/2024 din 28 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. x/180/2022* la Curtea de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 februarie 2025.