ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2024

HOTĂRÂRE
08.02.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3749/2019 din 24 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/110/2018 al Judecătoriei Bacău – Secția civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare silită formulată de contestatoarea A, în contradictoriu cu intimata B S.R.L.; de asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de întoarcere a executării silite.

Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 49/2021 din 26 ianuarie 2021 a Tribunalul Bacău – Secția a II a civilă și de contencios administrativ și fiscal (dosar nr. x/110/2018*) s-a respins excepția tardivității ca nefondată și s-a respins apelul, ca nefondat.

Prin decizia nr. 293/2021 din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. x/110/2018*, s-a admis excepția inadmisibilității recursului; s-a respins, ca inadmisibil, recursul promovat de recurenta-reclamantă A împotriva deciziei nr. 49/2021 din 26 ianuarie 2021 a Tribunalului Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B S.R.L.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatoarea A, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău – Secția I civilă, sub nr. x/32/2021, la data de 22 iulie 2021.

Prin încheierea din 13 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. x/32/2021, a fost suspendată judecata contestației în anulare formulate de contestatoarea A, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., față de lipsa părților.

Prin decizia nr. 985 din 27 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/32/2021/a1, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta A împotriva încheierii din 13 septembrie 2021 a Curții de Apel Bacău – Secția I civilă (dosar nr. x/32/2021).

Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, prin decizia nr. 189/2023 din 12 iunie 2023 (dosar nr. x/32/2021), a admis sesizarea și a constatat perimată contestația în anulare formulată de A, în contradictoriu cu intimata B S.R.L., împotriva deciziei nr. 293/2021 din 14 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. x/110/2018*.

La data de 13 iulie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub nr. x/32/2021, recursul declarat de recurenta-contestatoare A împotriva deciziei nr. 189/2023 din 12 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă.

Recurenta-contestatoare a solicitat desființarea hotărârii recurate, apreciind că aceasta este netemeinică, nefondată, ilegală și, mai ales, potrivnică recurentei, în calitatea pe care o are în dosarul nr. x/32/2021. A arătat că înțelege să mențină și să susțină toate cererile din dosarul civil nr. x/32/2021 al Curții de Apel Bacău și dosarele atașate acestuia.

În cuprinsul cererii de recurs, contestatoarea a solicitat să-i fie restituită suma de 2.864 lei poprită și reținută, în mod ilegal și abuziv, de către intimata B S.R.L., prin administrator C, din pensia sa modică, fără să fie notificată legal, conform legilor în vigoare. A precizat că societatea intimată a furat și a distrus ilegal și abuziv bunuri, precum și acte oficiale. Totodată, a menționat că diferiți chiriași ai intimatei se folosesc de bunurile sale și ale familiei, bunuri care se află în apartamentul, proprietate personală, situat în Municipiul Bacău, (...), județul Bacău.

În drept, recurenta-contestatoare a invocat dispozițiile art. 416 alin. (3) art. 418 alin. (3) și art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata B S.R.L. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2023 s-a fixat termen la data de 8 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile Codului de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

La termenul din 8 februarie 2024, în considerarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din același cod, reține următoarele:

Cu titlu prealabil, față de cererea depusă de recurenta A la data de 7 februarie 2024, de suspendare a cursului perimării, Înalta Curte reține că prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 189/2023 din 12 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. x/32/2021, prin care s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea A, recursul fiind exercitat în conformitate cu art. 421 C. proc. civ., care stabilește, cu valoare de regulă generală, posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor care constată perimarea.

Prin urmare, în acest stadiu procesual, instanța de recurs poate verifica doar legalitatea deciziei nr. 189/2023 din 12 iunie 2023 a Curții de Apel Bacău, prin prisma motivelor prevăzute de alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., astfel că solicitarea recurentei de a se dispune „suspendarea cursului perimării” nu poate fi primită.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”, iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., „mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”. De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., „aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, analizând argumentele părții recurente, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reținute, întrucât ele nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, prin care s-a constatat perimarea contestației în anulare.

Astfel, autoarea căii de atac a susținut faptul că hotărârea recurată este netemeinică, nefondată, ilegală și, mai ales, potrivnică recurentei, în calitatea pe care o are în dosarul nr. x/32/2021, fără, însă, a dezvolta argumente concrete de nelegalitate împotriva soluției de constatare a perimării contestației în anulare, prin raportare la conținutul deciziei Curții de Apel Bacău.

Susținerile recurentei-contestatoare sunt străine de obiectul și natura căii extraordinare de atac exercitate, care în raport cu art. 483 C. proc. civ., nu poate viza decât hotărârea atacată cu recurs.

Instanța supremă reține că prezentarea unor elemente care aduc în dezbatere aspecte de eventuală netemeinicie ale hotărârilor pronunțate în etapele devolutive ale procesului, fără indicarea erorii de judecată a instanței care a constatat perimată cererea de contestație în anulare, excedează sfera motivelor de nelegalitate pentru care calea extraordinară de atac poate fi promovată.

În contextul dat, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-contestatoare nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele anterior expuse, dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-contestatoare A împotriva deciziei nr. 189/2023 din 12 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-contestatoare A împotriva deciziei nr. 189/2023 din 12 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.

Sursă