ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 321/2025

HOTĂRÂRE

12.02.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 321/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10.10.2024, sub nr. x/2/2024, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Direcția General de Protecție Internă, a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de Ordinul de Zi pe Unitate nr. 176/12.09.2024, înregistrat cu numărul 001.882.276 din 12.09.2024, emis de către Direcția Generală de Protecție Internă - document clasificat secret de stat, nivel de secretizare strict secret, sub aspectul măsurii schimbării intempestive a locului de desfășurare a activității ce face obiectul raportului de serviciu al acestuia, din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă situată în municipiul București, la serviciul teritorial situat în județul Galați.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și pe dispozițiile art. 76, art. 77 ind. 1 și art. 101 din Legea 80/1995.

Prin sentința civilă nr. 1689 din 24.10.2024, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

În esență, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a reținut că în cauză, reclamantul are domiciliul în comuna Mogoșani, județul Dâmbovița, iar în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploiești este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Prin urmare, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 547 din 10.12.2024, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamantul a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de Ordinul de Zi pe Unitate nr. 176/12.09.2024, emis de către Direcția Generală de Protecție Internă, sub aspectul măsurii schimbării intempestive a locului de desfășurare a activității ce face obiectul raportului de serviciu al acestuia, din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă situată în municipiul București, la serviciul teritorial situat în județul Galați.

Instanța a mai reținut că secția de contencios administrativ a tribunalului are competența materială de a soluționa doar cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public conform prevederilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Conform art. 382 lit. h) din același act normativ, prevederile referitoare la competență nu se aplică personalul militar. Odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și intrarea în vigoare a Codului administrativ, personalului militar nu i se mai aplică prevederile din Codul administrativ privind funcționarii publici, cu excepția situației în care se prevede printr-un alt act normativ competența instanței de contencios administrativ. Așadar, litigiilor care au ca obiect raporturile de serviciu ale militarilor li se aplică competența de drept comun prevăzută de Codul muncii, a arătat instanța.

De asemenea, Curtea de apel a mai reținut că, în dosarul nr. x/1/2021, în cadrul căruia fost pronunțată Decizia nr. 19/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită, prin promovarea recursului în interesul legii, cu solicitarea de a stabili, în interpretarea art. 382 lit. h) și a art. 536 din C. adm., a art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 și a art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 550/2004, căror secții sau completuri specializate din cadrul tribunalelor le aparține competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora: celor specializate în materia conflictelor de muncă sau celor specializate în materia contenciosului administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în primă instanță, competența materială procesuală de soluționare a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

Totodată, curtea a reținut că, în prezenta cauză, tribunalul este instanța competentă pentru soluționarea acțiunii în anularea ordinului privind încetarea detașării acestuia, nefiind incident criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ atacat, prevăzut la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere material să soluționeze cauza, ci normele speciale de competență prevăzute de art. 536 și ale art. 382 lit. h) din C. adm.

Din punctul de vedere al competenței teritoriale, curtea de apel a reținut că potrivit conform art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, instanța competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă, având în vedere că reclamantul are domiciliul în com. Mogoșani, jud. Dâmbovița, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare, Curtea de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin încheierea din 29.01.2025, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul deține calitatea de militar, ordinul a cărui suspendare se solicită fiind emis în temeiul Legii nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare și ale art. 33 alin. (3) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 105/2013, privind activitatea de planificare structurată și management organizatoric în unitățile Ministerului Afacerilor Interne.

În ceea ce privește competența materială, tribunalul a reținut incidența deciziei nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 536 din 28 iunie 2018, prin care s-a statuat că personalul militar având statutul de cadru militar își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special. Totodată, instanța a reținut statuările deciziei nr. 19 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Tribunalul Dâmbovița a arătat că militarii reprezintă o categorie specială de funcționari publici, iar ordinul contestat în cauză este emis de Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în exercitarea atribuțiilor sale și produce efecte juridice în ceea ce privește raportul de serviciu al reclamantului. Prin urmare, ordinul contestat este un act administrativ cu caracter individual în sensul dispozițiilor art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică și modifică raportul de serviciu al reclamantului.

De asemenea, s-a reținut că și față de temeiul de drept menționat de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a contestat un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică.

Tribunalul a mai reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale sunt soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și, având în vedere că ordinul contestat este emis de Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele trei instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, Curtea de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte constată că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect suspendarea unui act administrativ emis de către Direcția Generală de Protecție Internă, sub aspectul măsurii schimbării locului de desfășurare a activității ce face obiectul raportului de serviciu al reclamantului A, din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă situată în municipiul București.

În cauză, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul a arătat că prin Ordinul de Zi pe Unitate nr. 176/12.09.2024, emis de către Direcția Generală de Protecție Internă, a fost luată măsura schimbării intempestive a locului de desfășurare a activității ce face obiectul raportului de serviciu al acestuia, din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă situată în municipiul București, la serviciul teritorial situat în județul Galați.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.”

Astfel, în justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, invocată în virtutea principiului disponibilității procesuale, se constată că reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea actului administrativ, respectiv a Ordinului de schimbare a locului de desfășurare a activității.

Prin urmare, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale sunt soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și, având în vedere că actele sunt emise de Direcția Generală de Protecție Internă, în calitate de autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine Secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

În ceea ce privește competența teritorială, instanța supremă reține că reclamantul are domiciliul în comuna Mogoșani, județul Dâmbovița, iar în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploiești este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Pe cale de consecință, în temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.