ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 243/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 243/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, la 8 septembrie 2021, reclamanta S.C. A S.R.L. prin lichidator judiciar SCP B SPRL, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL CRAIOVA prin primar, a solicitat instanței să dispună obligarea acestuia să emită adrese pentru deblocarea conturilor de garanții de bună-execuție, constituite la Trezoreria Municipiului Pitești, garanții constituite in baza contractelor de achiziții publice încheiate între reclamantă și pârâtă, în suma totală de 90.559,47 lei. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată în funcție de suma garanțiilor de bună-execuție nedeblocate până în prezent, începând de la data notificărilor trimise de către lichidatorul judiciar și până la data deblocării efective a conturilor.
În subsidiar, solicită obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la data deblocării efective a conturilor, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 9 septembrie 2021, Tribunalul Dolj – Secția Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției și a declinat competența de soluționare a cauze, în favoarea Secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj la data de 20 septembrie 2021, sub nr. x/63/2021*.
Prin sentința nr. 79/2022 din 14 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția a II-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A S.R.L. prin lichidator judiciar SCP B SPRL, în contradictoriu cu pârâta Municipiul Craiova prin primar, precum și capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A S.R.L., iar prin decizia nr. 561/2022 din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă a admis apelul reclamantei, a anulat sentința nr. 79/2022 din 14 iunie 2022 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin sentința nr. 103 din 2 mai 2023, Tribunalul Dolj – Secția a II-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar SCP B S.R.L., a obligat pârâtul Municipiul Craiova prin primar să restituie reclamantei procentul de 70% din garanția de bună execuție în cuantum total de 90.559,47, respectiv 63.391,629 lei și a obligat pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data notificărilor trimise respectiv 23.10.2019.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta A S.R.L. și pârâtul Municipiul Craiova prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 325/2024 din 6 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă a fost respins apelul declarat de reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar SCP B S.R.L. împotriva sentinței nr. 103 din 2 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/63/2021**.
A fost admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin primar împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
„Obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 55.609,89 lei reprezentând 70% din valoarea garanției de bună execuție aferentă execuției lucrărilor.
Menține în rest sentința apelată.
Ia act că apelantul pârât nu solicită cheltuieli de judecată”.
Împotriva acestei decizii, pârâtul Municipiul Craiova prin primar a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.
Intimata-reclamantă a depus, la 24 octombrie 2024, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.
La termenul din 6 februarie 2025, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să o admită, în considerarea următoarelor:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța a respins apelul declarat de reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar SCP B S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 103 din 2 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/63/2021** și a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin primar împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 55.609,89 lei reprezentând 70% din valoarea garanției de bună execuție aferentă execuției lucrărilor.
Sentința nr. 103 din 2 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția a II-a Civilă, ce a făcut obiectul deciziei din apel, a vizat pretențiile reclamantei decurgând dintr-un litigiu privind executarea a două contracte de achiziții publice încheiate cu pârâtul Municipiul Craiova.
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri.
În speța de față, decizia atacată cu recurs este definitivă, fiind pronunțată în calea de atac a apelului ce a format obiectul unui litigiu în pretenții, ca urmare a încheierii de către S.C. A S.R.L. - societate aflată în prezent în procedura de faliment - în anul 2012 a două contracte de achiziții publice cu pârâtul Municipiul Craiova.
În baza acestor contracte, reclamanta s-a obligat să proiecteze și să execute lucrări de construcții situate pe raza municipiului Craiova, iar conform clauzelor contractuale, reclamanta s-a obligat să constituie garanții de bună execuție a lucrărilor contractate.
Astfel, contractele de achiziții încheiate și garanțiile constituite la Trezoreria Municipiului Pitești sunt reprezentate de contractul nr. 157498/21.11.2012 - garanție - 37.829,31 lei și de contractul nr. 157501/21.11.2012 - garanție - 52.730,16 lei, totalul ridicându-se la suma de 90.559,47 lei.
În raport de caracterul contractelor de care se prevalează recurenta, contracte de achiziție publică, o formă de contract administrativ, se constată că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Astfel, la momentul depunerii cererii pe rolul Tribunalului Dolj la 8 septembrie 2021 și, ținând cont de faptul că obiectul cauzei era executarea unor contracte de achiziții publice, Înalta Curte constată că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (1 ind. 1) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (1 ind. 1) din același act normativ, care prevăd că „Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1 ind. 1) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară”.
În acest sens, se constată că sentința nr. 103 din 2 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția a II-a Civilă era supusă apelului, în termen de 10 zile de la comunicare, în cauză fiind incidente prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., iar împotriva acestei sentințe a fost formulat apel, soluționat prin decizia nr. 325/2024 din 6 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, care are caracter definitiv, dispozițiile Legii nr. 101/2016 prevăzând două faze procesuale, context în care, hotărârea poate fi atacată numai cu apel, ceea ce conduce la inadmisibilitatea căii de atac.
Prin dispozițiile art. 10 C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător și prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Pentru aceste considerente, se constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu mai era susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL CRAIOVA prin primar împotriva deciziei nr. 325/2024 din 6 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL CRAIOVA prin Primar împotriva deciziei nr. 325/2024 din 6 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A S.R.L. - prin lichidator judiciar SCP B S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2025.