ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2022

HOTĂRÂRE
12.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 iulie 2021 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea în întregime a Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 216 din 21 februarie 2021 și a Raportului Inspecției Judiciare 19-1472/4.01.2021/1389/ST/2021 privind monitorizarea activității președintelui Tribunalului Dolj, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 221 din 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) - teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care statuează în mod expres că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său și, având în vedere că reclamanta are domiciliul în Craiova, a apreciat că revine Curții de Apel Craiova competența de soluționare a cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 71 din 07 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Craiova, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Pitești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal cu soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Craiova a reținut, în esență, că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de calitatea reclamantei de judecător în cadrul Tribunalului Dolj și de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dar și de faptul că, reclamanta a ințeles să promoveze cererea de chemare in judecată pe rolul Curții de Apel Pitești, alegând una dintre curțile de apel invecinate Curții de Apel Craiova, competentă material, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță revine acestei instanțe.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, a solicitat anularea în întregime a Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 216 din 21.02.2021 și a Raportului Inspecției Judiciare 19-1472/4.01.2021/1389/ST/2021 privind monitorizarea activității președintelui Tribunalului Dolj, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 9 din Legea 304/2004, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun.

Norma cu caracter general de la art. 10 alin. (3) - teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care face trimitere dispoziția legală anterior citată, statuează în mod expres că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Referitor la dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", Înalta Curte reține că nu sunt aplicabile în condițiile în care cauza de față nu este nici de competența Tribunalului Dolj, unde reclamanta are calitatea de judecător și nici de competența unei instanțe inferioare acesteia.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de strictă interpretare, iar forma actuală a acestor dispoziții reflectă voința legiuitorului, fiind rezultatul modificărilor adoptate de către acesta ca urmare inclusiv a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018.

În consecință, având în vedere faptul că reclamanta are domiciliul în Craiova, iar dispoziția de drept comun înscrisă în art. 10 alin. (3)-teza I din Legea nr. 554/2004, stabilește o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, pe care părțile nu o pot înlătura, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantei, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Craiova.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2024
Ședința publică din data de 7 februarie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2021-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6215/2021
, în mod similar, nici Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unitate ierarhic superioară tuturor parchetelor din țară și că reclamantul nu își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sau l
ÎCCJ 2021-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4733/2021
ului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. În considerentele sentinței a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, pentru care competența este cea stabilită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform art
ÎCCJ 2022-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 279/2022
, Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel Pitești. În considerentele sentinței instanța a reținut incidența normei de competență de la art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamantul domicili
ÎCCJ 2022-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2022
nța teritorială exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului în ipotezele în care reclamantul este autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora. Cauza a fost înregistrată pe
Sursă