ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2025

HOTĂRÂRE
21.01.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 29 decembrie 2023, sub nr. x/311/2023, contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea excepției prescripției dreptului creditorului de a mai cere și de a obține executarea silită și, constatând împlinit termenul de prescripție, să dispună anularea actelor de executare întocmite nelegal de creditoare, cu plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul de competență

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 1896 din data de 24 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/311/2023, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Slatina, în esență, a constatat că instanța competentă a soluționa pricina se stabilește în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ. și a reținut că, în speță, contestatorul A a avut la momentul începerii executării silite (17 august 2011), domiciliul în municipiul Miercurea-Ciuc, județul Harghita, potrivit verificărilor efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D.

Totodată, a arătat că este adevărat că, în anul 2016, contestatorul și-a schimbat domiciliul în municipiul Slatina, județul Olt și în prezenta cauză contestă acte de executare efectuate de organul fiscal de executare Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt care a preluat dosarul de executare de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, însă relevant este domiciliul la data începerii executării silite, neavând importanță schimbarea domiciliului după începerea executării silite și nici care este organul de executare care a emis actele de executare contestate.

Ca atare, a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Miercurea-Ciuc, în a cărei rază teritorială se regăsește localitatea de domiciliu a părții contestatoare de la momentul începerii executării silite.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 1988 din data de 15 noiembrie 2024, Judecătoria Miercurea Ciuc, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Miercurea Ciuc și Judecătoria Slatina, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Miercurea Ciuc a reținut că, potrivit art. 260 alin. (1) C. proc. fisc., persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar alin. (4) al aceluiași articol, prevede: contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

A constatat și că, potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. fisc., unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori, iar art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a arătat că, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIV din 5 februarie 2007 în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) vechiul C. proc. fisc. [respectiv din O.G. nr. 92/2003, corespondentul fiind art. 260 alin. (4) C. proc. fisc. actual, Legea nr. 207/2015], referitor la competența materială și teritorială de soluționare a contestației la executarea silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal, se arată că: judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite însăși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În fapt, a reținut că Administrația Finanțelor Publice Miercurea Ciuc (devenită în urma reorganizării Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita) a procedat la punerea în executare a hotărârilor judecătorești nr. 1543 din data de 28 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2008 și nr. 3324 din data de 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2011/a1, prin organele proprii de executare; ulterior, contestatorul și-a modificat domiciliul pe raza județului Olt, astfel că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a devenit competentă pentru punerea în executare a titlurilor de creanță reprezentate de hotărârile judecătorești menționate.

A constatat că, potrivit fișei de evidență emisă din baza de date D.E.P.A.B.D., contestatorul figurează cu domiciliul în Sat (...), Comuna Teslui, str. (...), județul Olt.

Pe cale de consecință, a apreciat că, în prezenta cauză, judecătoria în circumscripția căreia se face executarea silită este cea în circumscripția căreia se regăsește domiciliul contestatorului, respectiv Judecătoria Slatina, potrivit Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 102 din data de 10 iunie 2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 C. proc. civ. de la 1865, există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

În speță, Înalta Curte reține că Judecătoria Slatina și Judecătoria Miercurea Ciuc, Secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierea diferită a celor două instanțe asupra normelor de competență care stabilesc instanța de executare.

Astfel, Judecătoria Slatina a făcut aplicarea art. 651 Noul C. proc. civ. și a stabilit instanța competentă a soluționa cauza în raport cu domiciliul debitorului de la momentul începerii executării silite, în timp ce Judecătoria Miercurea Ciuc a dat eficiență dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XIV din data de 5 februarie 2007 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., reținând că instanța competentă a soluționa contestația la executare este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se face executarea silită.

Înalta Curte reține că, în cauză, contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea excepției prescripției dreptului creditorului de a mai cere și de a obține executarea silită și, constatând împlinit termenul de prescripție, să dispună anularea actelor de executare întocmite nelegal de creditoare, cu plata cheltuielilor de judecată.

Din actele dosarului rezultă că sunt contestate măsurile de executare întreprinse de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru obligații reprezentând disponibil al persoanelor răspunzătoare (codebitorilor) din sume rezultate din executarea silită.

Aceste sume au fost puse în sarcina contestatorului prin două hotărâri judecătorești de stabilire a răspunderii patrimoniale pronunțate în cadrul procedurilor de insolvență desfășurate în cazul a două societăți comerciale la care acesta a deținut calitatea de administrator, respectiv: sentința civilă nr. 1543 din data de 28 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2008 și sentința civilă nr. 3324 din data de 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2011/a1.

Fiind creditor în dosarele de insolvență, Administrația Finanțelor Publice Miercurea Ciuc (devenită în urma reorganizării Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita) a procedat la punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin organele proprii de executare, conform prevederilor speciale derogatorii din vechiul Cod de procedura fiscală, art. 136 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la data respectivă, iar, cum contestatorul și-a modificat domiciliul pe raza județului Olt, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a devenit competentă pentru punerea în executare a titlurilor de creanță reprezentate de hotărârile judecătorești anterior menționate.

Potrivit art. 172 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală [dispoziții care se regăsesc și în actualul Cod de procedură fiscală la art. 260 alin. (4)], contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Totodată, art. 399 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevede că „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”, iar, conform art. 400 alin. (1) din același cod, contestația se introduce la instanța de executare, care conform dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ca atare, în speță, nu interesează domiciliul debitorului de la data începerii executării silite, ci locul unde se face executarea, care, în speță, așa cum s-a arătat anterior, este în Slatina, executarea silită realizându-se de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, competentă în raport cu domiciliul debitorului care se află în această localitate.

Prin urmare, având în vedere toate cele anterior reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, instanță în a cărei circumscripție teritorială se face executarea silită.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2025
admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispu
ÎCCJ 2026-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2026
Ședința publică din data de 18 februarie 2026 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 22 decembrie 2025, sub nr. x/2025, petentul BEJ A. a solicitat încuvii
ÎCCJ 2024-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2024
că, ulterior, la 29.06.2016, aceasta și-a stabilit domiciliul în sat Cerăt, județul Dolj. Având în vedere faptul că art. 651 C. proc. civ. dispune că schimbarea domiciliului debitorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea
ÎCCJ 2026-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 271/2026
Ședința publică din data de 24 februarie 2026 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 18.12.2025, sub
ÎCCJ 2024-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2692/2024
. S-a mai reținut de către instanță că, dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care determină instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitor
Sursă