ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2089/2024

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 21 august 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mangalia, prin primar, solicitând instanței anularea formelor de executare și a actelor care au stat la baza executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a prezentei cauze.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 711-720 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 72 din 23 ianuarie 2024, Judecătoria Mangalia a admis admis cererea de repunere pe rol; a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangalia, invocată de contestatoare; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

În fundamentarea acestei soluții, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, coroborat cu cele ale art. 651 C. proc. civ., instanța a apreciat că instanța de executare competentă să soluționeze prezenta contestație la executare este Judecătoria Slatina, ținând cont de faptul că sediul contestatoarei A. S.R.L. se află în municipiul Slatina, județul Olt.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Slatina, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3111 din 04 iulie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mangalia, prin primar, în favoarea Judecătoriei Mangalia; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Slatina și Judecătoria Mangalia și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la cele statuate prin decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța a apreciat că Judecătoria Mangalia este competentă să soluționeze prezenta cauză, competența acesteia fiind câștigată prin nepunerea în discuția părților a excepției necompetenței invocată de contestator la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, ci abia la al 5-lea termen de judecată.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, în considerarea argumentelor ce succed:

Pe calea contestației la executare, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat anularea formelor de executare și a actelor care au stat la baza executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a prezentei cauze, reglementată de prevederile din materia executării silite.

Prin urmare, normele de competență teritoriale sunt cele reglementate de dispozițiile art. 714 și art. 651 C. proc. civ. care, fiind de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., atrag incidența dispozițiilor art. 130 alin. (2) din același cod, privind modalitatea de invocare a excepției de necompetență.

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că problema de drept care a generat conflictul negativ de competență de față nu privește, așa cum reiese din considerentele reținute în sentințele pronunțate de către instanțele aflate în conflict, norma de drept aplicabilă obiectului dedus judecății din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Astfel, Judecătoria Mangalia, prima instanță sesizată, a reținut incidența, în cauză, pe de o parte a dispozițiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, coroborat cu cele ale art. 651 C. proc. civ., în aplicarea cărora a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Slatina, iar pe de altă parte că, prin precizările depuse la dosar, contestatoarea a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangalia, având în vedere sediul acesteia, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ.

În schimb, instanța astfel sesizată, și anume Judecătoria Slatina, a apreciat că a rămas competentă să judece cauza Judecătoria Mangalia, deoarece nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ., reținând astfel că sunt incidente în speță considerentele Deciziei nr. 31/2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Așadar, particularitatea cauzei vizează modul de stabilire a momentului până la care instanța poate invoca excepția necompetenței sale teritoriale în accepțiunea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ. în interpretarea cărora a fost pronunțată Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte reține că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar art. 131 din același cod prevede că "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial să o soluționeze, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă acțiunea ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În egală măsură, Înalta Curte reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită (limine litis) pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din același act normativ.

Ca urmare, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței și, implicit, a soluționării excepției de necompetență la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În alte cuvinte, ca regulă generală, deși chestiunea competenței trebuie lămurită chiar la primul termen de judecată, părțile trebuie să fie legal citate în acest sens, iar, în mod excepțional, dacă pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuția părților, fiind acordat un termen în acest scop; legiuitorul acordând această posibilitate tocmai pentru ca aspectul esențial al stabilirii competenței de soluționare a cauzei să fie tranșat cu respectarea garanțiilor procesuale instituite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, Înalta Curte reține ca fiind relevante și aspectele dezlegate prin punctele 64, 65, 71 și 72 ale Deciziei nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în care s-a stipulat expres astfel:

"64. Așadar, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

(...)

Pe cale de consecință, ipoteza relevantă pentru a se reține incidența unei prorogări legale de competență sui-generis este cea a neinvocării excepției de necompetență materială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în față primei instanțe și la care au putut pune concluzii.

Or, o astfel de ipoteză este incidentă în cauză câtă vreme termenul de judecată din data de 07 februarie 2023 a fost primul în fața Judecătoriei Mangalia, la care procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, iar instanța nu a pus în discuție excepția de necompetență teritorială, invocată de contestatoarea A. S.R.L., prin precizările depuse la 03 februarie 2023, prin poștă electronică . Din cuprinsul încheierii de ședință de la respectivul termen de judecată rezultă că s-a acordat termen pentru a se depune de către contestatoare dovada achitării taxei judiciare de timbru în original și pentru a se comunica intimatei precizările depuse la dosar de către contestatoare.

Ulterior, în cauză, au mai fost acordate alte termene de judecată, respectiv la data de 07 martie 2023 (s-a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 242 C. proc. civ.), la data de 25 aprilie 2023 (s-a admis excepția netimbrării cererii de repunere pe rol și s-a menținut suspendarea cauzei), la data de 21 noiembrie 2023 (instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 525 RON, aferentă cererii de repunere pe rol) și la data de 23 ianuarie 2024, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale invocate de contestatoare.

Înalta Curte observă că ipoteza de excepție reglementată de prevederile alin. (2) ale art. 131 C. proc. civ. presupune punerea în discuția părților a necesității lămuririi chestiunii competenței prin administrarea unui probatoriu suplimentar, însă, din analiza încheierii de ședință din 07 februarie 2023, nu rezultă că motivul avut în vedere de către instanță pentru stabilirea, în sarcina contestatoarei, a obligației de a depune originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru avea o legătură cu existența unor nelămuriri asupra aspectelor relevante din perspectiva competenței instanței.

În contextul factual reliefat, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost, în fața Judecătoriei Mangaliei, cel din 07 februarie 2023, întrucât părțile au fost legal citate și din piesele dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca aceastea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenței instanței. Cu toate acestea, aspectul necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangaliei a fost pus în discuția părților abia la termenul de judecată din 23 ianuarie 2024, când excepția a fost admisă prin sentința civilă nr. 72 din 23 ianuarie 2024, ulterior primului termen de judecată.

Punerea în discuție a excepției de necompetență teritorială de soluționare a cauzei cu depășirea pragului procesual reglementat de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată contestația la executare. Efectul nepunerii în discuție în termen a excepție de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe.

Pe cale de consecință, cum Judecătoria Mangalia a pus în discuție și a admis excepția de necompetență teritorială după primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, cu depășirea momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca lipsită de efecte juridice invocarea în acest stadiu a excepției necompetentei teritoriale, așa încât Judecătoria Mangalia este instanța care a rămas legal învestită cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Mangalia, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 octombrie 2024.