ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 211/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 295/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.869/109/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 4.869/109/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 6 alin. (1) și art. 24 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă beneficiul drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 - plata indemnizațiilor de maternitate - este condiționat de împlinirea stagiului minim de asigurare pentru acordarea acestor drepturi - 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical - în raport cu data producerii evenimentului asigurat, respectiv data nașterii, sau împlinirea după momentul nașterii, însă înăuntrul termenului de 126 de zile de concediu medical pentru sarcină și lăuzie, a stagiului minim de asigurare pentru acordarea acestor drepturi - 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical - dă dreptul solicitantului la acordarea concediului medical pentru sarcină și lăuzie pentru perioada ulterioară îndeplinirii condiției privind stagiul minim. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005) Capitolul I Dispoziții generale " Art. 2. - (1) Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sunt: (...) c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate; (...) Art. 7. - Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d 1 ) este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, în condițiile prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."

Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul nr. 15/2018/1.311/2017) " Art. 1. - Se aprobă Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 3. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 16 februarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice altă dispoziție contrară."

Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările și completările ulterioare (norme de aplicare) " Art. 6. - (1) Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă certificatul de concediu medical inițial. (...) Art. 24. - (...) (2) Pentru situațiile în care medicul de specialitate din ambulatoriu are obligația întocmirii unui plan de urmărire a evoluției bolii, durata de acordare a concediului medical este cea prevăzută la art. 20 alin. (2) și se împarte în cel puțin două etape, din care prima etapă este de maximum 15 zile calendaristice." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Sentința civilă nr. 1.289 din 10 aprilie 2024, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș să îi plătească acesteia indemnizația de maternitate aferentă lunilor iunie, iulie, august și septembrie 2023, până la împlinirea perioadei de 126 zile calendaristice, calculate de la data nașterii copilului, la care se adaugă dobânda legală.

Tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat Contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate nr. 153/23.11.2022, iar la data de 19 mai 2023 a fost încheiat Actul adițional nr. 73/19.05.2023, reclamanta efectuând în perioada decembrie 2022-iulie 2023 plăți reprezentând cotizație aferentă lunii anterioare.

Având în vedere art. 2 alin. (1) lit. c), art. 6 alin. (6), art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și Ordinul nr. 15/2018/1.311/2017, instanța a considerat că, întrucât reclamanta a achitat contribuția conform contractului pentru perioada 22.12.2022-13.07.2023, în mod evident, față de dispozițiile mai sus enunțate, a însumat 6 luni de plată a contribuției, stagiul de cotizare fiind împlinit la data de 23.05.2023.

Prima instanță a mai reținut că la data emiterii Certificatului de concediu medical seria CCMAR nr. 5.966.858/12.06.2023 aferent perioadei 1.06.2023-30.06.2023, reclamanta îndeplinea stagiul minim de asigurare, întrucât Contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate nr. 153/23.11.2022 s-a încheiat la data de 23.11.2022, dată de la care se calculează stagiul de asigurare.

Totodată a apreciat instanța că din interpretarea dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 reiese că stagiul de asigurare de 6 luni trebuie realizat anterior lunii pentru care se acordă concediul medical și nu anterior lunii producerii riscului asigurat, așa cum în mod eronat interpretează pârâta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

În ceea ce privește îndeplinirea condiției ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, instanța de trimitere a constatat că aceasta este îndeplinită, chestiunea de drept ce necesită interpretare rezumându-se, în esență, la determinarea momentului la care se consideră împlinit stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor constând în plata indemnizației de maternitate prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005.

S-a reținut că, în cauză, raportul juridic este grefat pe un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, încheiat între casa de asigurări de sănătate, în calitate de asigurător, și o persoană fizică, în calitate de asigurat. Obiectul contractului este reprezentat de asigurarea în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale și indemnizații de maternitate. Disputa judiciară a fost generată de refuzul asigurătorului de a efectua plata indemnizației de maternitate, motivat de faptul că reclamanta nu a realizat stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în sensul că în luna mai a anului 2023, când a avut loc riscul asigurat (nașterea), nu avea îndeplinit un stagiu de cotizare de minimum 6 luni, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.

Prin urmare, ceea ce se pune în discuție este dacă determinarea momentului la care se consideră împlinit stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor constând în plata indemnizației de maternitate prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 îl reprezintă data eliberării fiecărui concediu medical sau data producerii evenimentului asigurat, respectiv data nașterii.

În opinia instanței de trimitere, de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale invocate depinde soluționarea pe fond a cauzei.

În ceea ce privește condiția ca problema de drept să nu fi fost anterior dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, instanța de trimitere a constatat că prezenta chestiune de drept a cărei lămurire se cere prezintă caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Completul de judecată al instanței de trimitere a mai reținut că prin Decizia nr. 12 din 20 februarie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 aprilie 2023, nu au fost date dezlegări de principiu care să poată fi aplicabile în prezenta cauză. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimata-reclamantă a considerat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât problema nu vizează o chestiune de drept dificilă și care să prezinte caracterul de noutate necesar pentru activarea mecanismului de pronunțare a hotărârii prealabile. A arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la chestiunea de drept invocată de instanță, prin două decizii: Decizia nr. 584 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 24 noiembrie 2015, și Decizia nr. 12 din 20 februarie 2023, dată în Dosarul nr. 2.660/1/2022, pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2023 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 aprilie 2023.

Apelantul-pârât a considerat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În opinia sa, modalitatea de calcul al celor 6 luni de stagiu minim de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare celei pentru care se acordă concediul medical este detaliată în art. 6 alin. (1) din normele de aplicare astfel că prima lună care se ia în calcul în intervalul de 12 luni este cea anterioară producerii riscului, în acest caz, luna anterioară nașterii copilului. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat în sensul că, indiferent de momentul acordării concediului medical inițial, chiar dacă acesta ar fi fost eliberat începând cu data nașterii copilului, pârâta avea obligația de a verifica, pentru fiecare concediu medical în parte, dacă reclamanta întrunește stagiul de cotizare de minimum 6 luni. Se observă că art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 se referă la ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, ceea ce înseamnă că pentru fiecare concediu medical emis se verifică condiția stagiului de cotizare prin raportare la data emiterii concediului medical.

Prin art. 6 alin. (1) din normele de aplicare s-a introdus condiția ca ultimele 12 luni să fie anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical inițial, ceea ce presupune ca asiguratul să nu mai poată beneficia de concediu medical indiferent dacă ulterior acordării concediului medical inițial ar îndeplini condiția privind stagiul de cotizare de minimum 6 luni.

În cazul reclamantei, aceasta a împlinit stagiul minim de cotizare de 6 luni la data de 23.05.2023, iar riscul asigurat (nașterea) s-a realizat la data de 29.05.2023. Pentru concediul medical aferent lunii mai nu este îndeplinită condiția stagiului minim, însă aceasta este îndeplinită pentru lunile iunie și următoarele.

Prin condiția impusă în normele de aplicare, în sensul de a fi avut în vedere concediul medical inițial, se ajunge să se reglementeze modul de calcul al stagiului de cotizare diferit de cel prevăzut de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, fiind încălcat principiul ierarhiei actelor normative.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 din același act normativ impune ca actele normative să se elaboreze în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce privește ordinele cu caracter normativ, dispozițiile art. 77 din Legea nr. 24/2000 prevăd că se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, iar potrivit art. 78 acestea trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Principiul de drept aplicabil în speță este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și numai potrivit normelor care îl guvernează de nivel superior, punctând instanța de trimitere că în cadrul Curții de Apel Pitești există o opinie unitară în sensul exprimat mai sus. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu conținutul întrebării adresate instanței supreme nu s-a apreciat necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au fost identificate decizii relevante pentru soluționarea sesizării. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispozițiile de drept comun, prevăzute de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, așa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanța de urgență.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute cumulativ de prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, legiuitorul a instituit mai multe condiții de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel: - sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, aflat în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; - sesizarea să expună o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; - verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Totodată, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă "motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților" [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă].

Analizând îndeplinirea acestor condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, primordial, că litigiul în care a fost declanșat prezentul mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile nu face parte din domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, acest act normativ face referire doar la procesele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și la litigiile referitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal, ceea ce înseamnă că, inclusiv în cazul acestei ultime categorii de litigii, esențial pentru a atrage aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este ca părțile litigante să fie plătite din fonduri publice.

În litigiul ce a condus la declanșarea prezentului mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile, reclamanta a solicitat obligarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Argeș la plata indemnizației de maternitate.

Raportul juridic în discuție în acel litigiu este grefat pe un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, încheiat între casa de asigurări de sănătate, în calitate de asigurător, și o persoană fizică, în calitate de asigurat.

Se reține că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: "Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate".

Așa cum rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, pot încheia contracte de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate doar acele persoane fizice care nu realizează venituri din desfășurarea unei activități în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege și nici alte venituri asimilate salariilor și nici nu beneficiază de indemnizație de șomaj.

Având în vedere aceste coordonate, se observă că litigiul ce a condus la prezenta sesizare nu vizează ipoteza în care personalul plătit din fonduri publice solicită plata unor drepturi din categoria prestațiilor de asigurări sociale, deoarece reclamanta nu are calitatea de salariat și nici nu primește venituri asimilate salariilor din fonduri publice, ci derivă dintr-un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate încheiat benevol de reclamantă cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeș pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, se constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motiv pentru care se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.