ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6178/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6178/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 22 august 2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost înregistrată cererea de revizuire, formulată de revizuentul B.I. împotriva Deciziei nr. 1935 din 4 august 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, fără a indica temeiul de drept. În susținerea cererii intitulată cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, revizuentul solicită anularea Deciziei nr. 1935 din 4 august 2011, pronunțată de Tribunalul București deoarece este soluționată cu încălcarea autorității de lucru judecat a Sentinței nr. 702 din 15 iulie 2003 a Tribunalului Botoșani, irevocabilă prin Decizia nr. 910 din 18 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava.
Prin întâmpinare, intimata Banca Națională a României a invocat excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa prezenta cerere de revizuire, ce intră sub incidența dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 323 alin. (2), teza a II-a C. proc. civ., a invocat excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de revizuire, în raport de împrejurarea că instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite. Competența materială de soluționare a cererii revine Curții de Apel București, pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 323 alin. (2), teza a II-a C. proc.
civ., în cazul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte revizuirea va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre. Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și contra lor în aceeași calitate. Funcția autorității lucrului judecat este aceea de a împiedica o altă instanță așa cum evocă art. 166 C. proc. civ., să reia în judecată același litigiu, aflat sub semnul aceleiași triple identități de obiect, cauză și părți.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a solicitat anularea Deciziei nr. 1935 din 4 august 2011, pronunțată de Tribunalul București arătând că aceasta este pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a Sentinței nr. 702 din 15 iulie 2003 a Tribunalului Botoșani. În aceste condiții, prima instanță nu este instanța care a pronunțat prima hotărâre din punct de vedere cronologic, aceasta este Tribunalul București, întrucât în fața acestei instanțe se invocă excepția autorității de lucru judecat. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., ce cuprind norme de competență materială imperativă, de la care nu se poate deroga, se va declina competența soluționării cererii de revizuire formulată de formulată de revizuentul B.I., împotriva Deciziei nr. 1935 din 4 august 2011 a Tribunalului București, în favoarea Curții de Apel București, acesta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Declină competența soluționării cererii de revizuire a Deciziei nr. 1935 din 4 august 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, formulată de revizuentul B.I., în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.