ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3375/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3375/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată, rolul

Tribunalului Mehedinți sub nr. 4813/101/2011,

la data de 05 septembrie 2011, reclamanta S.A. a chemat

în judecată pe pârâții Consiliul Local Municipal Drobeta Turnu Severin,

Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Primăria comunei P., SC O.S.M.P.

SRL, SC Z.S. SRL, solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să se

dispună obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 4.000.000 RON, reprezentând

prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său la imagine, ca artist

interpret și a difuzării și folosirii fără drept a operei sale, cu cheltuieli

de judecată.

În

motivarea acțiunii, arată că este interpret de muzică populară

cunoscut atât pe plan intern cât și internațional, fiind înregistrată și la Centrul

Biografie Internațional de la Cambridge din Marea Britanie.

Pe plan intern a înființat în anul 1978

grupul folcloric I. fiind înregistrată și ea și grupul respectiv la O.R.D.A.

În

drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999

C. civ. și art. 139 și urm. din Legea nr. 8/1996, republicată, cu modificările ulterioare.

La data de 03 octombrie 2011, reclamanta

și-a completat cererea de chemare în judecată, înțelegând să cheme în judecată și

pe pârâții, SC A.S. SRL, SC V.P. SA, SC J. SRL, Societatea Română de Televiziune,

SC F. SRL, SC P.G., O.R. SA, SC I.C. SRL, SC C.C.H.R. SRL, SC F.R. SA, R.C.R.

SRL, B.C.R., I.M.P. SRL, U., F.D., SC M. SRL, SC N. SA, SC D.A. SA, SC P. SA, SC

N.P. SRL, SC E.I. SRL, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Finanțare prin Credit,

R.E.E.C.O. RO Expoziții SRL, SC A. SA.

În

ce o privește pe pârâta SC F. SA, reclamanta a arătat că aceasta

a postat pe site-ul X reclama la autoturismul marca F.F. alături de o melodia B.

a cărei interpretă este, creând astfel o asociere între ea și produsul său, asociere

care nu este legală în lipsa unei relații contractuale în acest sens. Publicitatea

societății pârâte este realizată prin simpla vizualizare a creației sale, ceea ce

înseamnă de asemenea o nesocotire a drepturilor sale de autor.

Prin încheierea de ședință din data de

17 octombrie 2011, instanța, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea

cauzei în ceea ce privește pârâții SC Z.S. SRL, SC A.S. SRL, SC V.P. SA, SC J.

SRL, Societatea Română de Televiziune, SC F. SRL, SC P.G., O.R. SA, SC I.C. SRL,

SC C.C.H.R. SRL, SC F.R. SA, R.C.R. SRL, B.C.R., I.M.P. SRL, U., F.D., SC M.

SRL, SC N. SA, SC D.A. SA, SC P. SA, SC N.P. SRL, SC E.I. SRL, Camera de Comerț

și Industrie Suceava, Finanțare prin Credit, R.E.E.C.O. RO Expoziții SRL, SC A.

SA și formarea a câte unui dosar individual pentru fiecare pârât în parte.

Pârâta SC F.R. SA

a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Mehedinți și a solicitat trimiterea

cauzei spre soluționare la instanța competentă teritorial, respectiv Tribunalul

Dolj; de asemenea, a invocat și excepția lipsei calității procesuale a societății

pârâte, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată

împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar pe fond, a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 20/PL din 14

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți

a fost admisă excepția necompetenței teritoriale

a Tribunalului Mehedinți și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în aplicarea dispozițiilor

art. 5 și 7 C. proc. civ.; cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj

sub nr. 7687/101/2011 la data de 15 noiembrie 2011.

Prin precizarea depusă la dosar la 27

ianuarie 2012, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei

de 4.000.000 RON cu titlu de despăgubiri, echivalentul a 930.000 euro, reprezentând

prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său de autor și a dreptului la

imagine, din care 1.000.000 RON daune materiale și 3.000,000 RON daune morale, cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În

drept, precizarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 139

și urm. din Legea nr. 8/1996, republicată.

Prin sentința civilă nr. 37 din 24 februarie

2012 pronunțată de Tribunalul Dolj,

s-a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.A., în contradictoriu

cu intimata pârâtă SC F.R. SA.

S-a reținut că reclamanta a susținut că

postarea de către pârâtă, pe site-ul X a reclamei la autoturismul marca F.F. alături

de melodia B. interpretată de reclamantă, creează o asociere între reclamantă și

produsul din reclamă, asociere nelegală în lipsa unei relații contractuale în acest

sens, de natură a aduce atingere drepturilor de autor și dreptului său la imagine,

dat fiind faptul că aceste site-uri sunt accesate de foarte multe persoane.

Instanța a constatat că, potrivit fotocopiei

paginii de internet, depusă la dosar, reclama la autoturismul F.F. apare pe aceeași

pagină pe care este postat un videoclip al reclamantei, dar alături și de o serie

de alte anunțuri de mică publicitate, astfel că, nu se poate face o legătură între

cele două imagini.

De asemenea, s-a apreciat că alăturarea,

pe aceeași pagină de internet, a diverselor anunțuri, reclame și videoclipuri, nu

este de natură să conducă la concluzia că pârâta s-a folosit de melodia interpretată

de reclamantă pentru reclama la produsele sale, atât timp cât videoclipul nu a fost

folosit ca fundal sonor în timp ce rula reclama la autoturism.

Conform artr.139 alin. (1) din Legea

nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin acest act normativ

pot solicita recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și

pot pretinde despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, la stabilirea despăgubirilor,

instanța având în vedere criteriile prevăzute în alin. (2) al textului, la lit.

a)-b).

Prima instanță a apreciat că reclamanta

nu a făcut dovada avantajelor materiale de care a beneficiat pârâta ca urmare a

apariției pe aceeași pagină de internet a unui videoclip al reclamantei și a unei

reclame la autoturismul fabricat de pârâtă și nici a prejudiciului concret pe care

l-ar fi suferit, astfel că acțiunea a fost repsinsă ca neîntemeiată.

În

termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat

apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 74 din 3 octombrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova

,

secția I civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide în acest sens, instanța

de apel, în analiza criticilor formulate de reclamantă, a reținut că Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, recunoaște și garantează dreptul

de autor asupra operelor literare, artistice sau științifice, în condițiile sale

de reglementate.

Art. 1 alin. (1) fraza a doua din acest

act normativ prevede că acest drept este legat de persoana autorului și comportă

atribute de ordin moral și patrimonial, iar conform art. 13, utilizarea unei opere

dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive ale autorului.

În

cazul constatării încălcării drepturilor recunoscute și protejate

prin Legea nr. 8/1996, titularii acestora pot solicita despăgubiri pentru repararea

prejudiciului cauzat, conform art. 139 alin. (1), iar la la stabilirea daunelor

instanța urmează să ia în considerare criteriile enumerate în alin. (2) din același

text, respectiv consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat,

beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, daunele morale cauzate titularului

dreptului lit. a), ori în cazul în care nu pot fi aplicate criteriile de la

lit. a) se acordă despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal

datorate, pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

Din coroborarea textelor invocate, instanța

de apel a apreciat că acordarea despăgubirilor este condiționată atât de dovedirea

încălcării dreptului ocrotit de lege, cât și a prejudiciului cauzat, determinat

în raport de criteriile prevăzute în art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În

speță însă, apelanta nu a dovedit niciuna dintre condițiile

arătate.

Totodată, s-a reținut că nu i se poate

imputa pârâtei utilizarea drepturilor de autor ale reclamantei fără acordul acesteia,

întrucât postarea pe aceeași pagină de internet a videoclipului reclamantei și a

reclamei la autoturismul F.F., a fost realizată de administratorul site-ului, acesta

fiind și cel care ordonează în pagină imaginile pe care site-ul le cuprinde.

S-a apreciat de Curtea de Apel că faptul

că reclama este prezentată în timpul derulării videoclipului nu presupune existența

unei legături între bannerul online și melodia interpretată de reclamantă, atât

timp cât nu există elemente care să conducă la concluzia utilizării videoclipului

în scopul obținerii unor beneficii de către pârâtă, în comercializarea produsului

prezentat, cu atât mai mult cu cât, pe aceeași pagină de internet, sunt postate

mai multe reclame, anunțuri, etc, fără o legătură directă sau explicită între ele.

Prin urmare, pretinsa încălcare a drepturilor

de autor și a dreptului la imagine al reclamantei nu a fost dovedită, pentru a fi

aplicabile prevederile art. 139 din lege.

S-a constatat că reclamanta nu a dovedit

nici producerea vreunui prejudiciu material, constând în câștigul pe care l-ar fi

realizat dacă ar fi încheiat contract cu pârâta, ori beneficiul obținut pe nedrept

de aceasta, iar în condițiile constatării că drepturile de autor nu i-au fost încălcate,

rezultă că aceasta nu poate beneficia de daune morale constând în compensări pentru

lezarea unor valori personale.

În

consecință, conform art. 296 C. proc. civ., apelul a fost

respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a

promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta recalamantă susține

că decizia recurată, ca și sentința primei instanțe, este dată cu aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Instanța de apel a motivat respingerea

cererii sale considerând, în aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 8/1996, că nu s-a făcut dovada avantajelor materiale pe care pârâta le-a

obținut prin apariția pe aceeași pagina de internet a unui videoclip al său și a

reclamei pârâtei.

Recurenta susține că a arătat că este autor

și interpret de muzică populară recunoscută atât pe plan intern cât și internațional,

fiind înregistrată și la Centrul Biografic Internațional de la Cambridge din Marea

Britanie. Pârâta este cea care a postat pe site-ul X reclama la autoturismul marca

F.F. alături de o melodie interpretată de recurentă -B. - creând o asociere între

aceasta și produsul intimatei, asociere care nu este legală în lipsa unei relații

contractuale în acest sens.

Totodată, se arată de recurentă că este

autorul și interpretul melodiilor postate pe site-ul în care apare reclama la produsul

pârâtei, iar în acest fel se creează o asociere care nu poate fi tăgăduită; pe de

altă parte, spotul publicitar al pârâtei este realizat în scop comercial și, în

opinia recurentei, este lipsit de relevanță dacă pârâta a urmărit crearea acestei

asocieri sau nu, pentru că vinovăția există chiar și sub forma culpei.

Publicitatea societății intimate se realizează

prin simpla vizualizare a creației sale ceea ce înseamnă, de asemenea, o nesocotire

a dreptului de autor al recurentei, întrucât se creează o asociere nelegală și nereală

cu creațiile și interpretările sale fără a-și exprima acordul în acest sens.

Prin urmare, pârâta a folosit fără drept

creația recurentei pentru a-și face reclamă la propriile produse.

De altfel, o persoană care dorește să asculte

o melodie compusă și interpretată de recurentă, în mod automat vizualizează și reclama

societății pârâte, fără ca aceasta din urmă să aibă acordul recurentei pentru a

realiza această asociere.

Or, prin această încălcare a drepturilor

sale de autor, recurentei i s-a creat în mod incontestabil un prejudiciu, având

în vedere că este vorba despre site-uri care sunt accesate de foarte multe persoane.

Dreptul de autor presupune dreptul de recunoaștere

a paternității operei precum și respectarea tuturor drepturilor care decurg din

calitatea de autor și artist interpret.

Recurenta conchide, arătând că apreciază

că prejudiciul este incontestabil și dă naștere la despăgubiri care se compun din

daunele materiale care constau în drepturile pe care le-ar fi obținut în cazul în

care pârâta încheia legal un contract cu aceasta, precum și despăgubiri morale constând

în prejudiciul moral încercat văzându-și creația difuzată fără a i se recunoaște

dreptul de autor, și din acest motiv, daunele morale devin o compensație a prejudiciului

moral, a lezării valorii personale în discuție.

Ca atare, hotărârea instanțelor de fond

care au statuat că nu a dovedit producerea vreunui prejudiciu este nelegală, deoarece

recurenta a solicitat încuviințarea unei expertize care să dovedească existența

și întinderea prejudiciului, dar aceasta probă nu a fost încuviințată, fără o motivare

legală.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare

la criticile recurentei, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În

recurs, la solictarea Înaltei Curți de la termenul din 19

aprilie 2013, s-a administrat proba cu înscrisuri referitoare la modalitatea în

care reclama la autoturismele pe care le produce și comercializează au fost postate

pe site-ul X.

Totodată, pentru aceleași lămuriri solicitate

din oficiu de Înalta Curte, intimata pârâtă a depus note de ședință la 10 iunie

2013, anexând acestora înscrisuri în sensul celor solicitate; la termenul de azi,

potrivit și consemnărilor din încheierea de ședință, intimata pârâtă a depus și

extrase din evidențele U.C.M.R. A.D.A. și C. din anul 2010 și, parțial, 2011 prin

care să dovedească încasarea drepturilor de autor și interpret de către recurentă

de la organismele de gestiune colectivă.

Astfel, intimata a precizat că nu are o

relație contractuală directă cu difuzorii media (posturi TV, radio, presă, internet),

ci apelează la serviciile societății M.M. SRL, furnizorul general de servicii media

către F.; pentru serviciile concrete pe care le execută pentru intimată, F. România

lansează comenzi în sistem informatic; astfel se solicită furnizorului M.M. SRL

să elaboreze un plan pentru 1 an de activitate, aceasta procedează în consecință

și propune perioadele în care vor avea loc campaniile publicitare și tipul de campanie

(T.V., radio, presă, internet etc), pentru fiecare dintre tipurile de autoturisme;

în baza acestui plan, F. lansează către M.M. comenzile în sistem informatic.

S-a mai susținut că pe baza comenzilor

primite de la F. și înainte de fiecare campanie M.M. SRL efectuează un studiu și

propune către F. România cine va fi difuzorul efectiv (ce site, ce post T.V. etc.)

unde va apărea reclama.

Potrivit înscrisurilor anexate, a mai învederat

intimata, pentru F.F. și F. F.L., SC M. SRL a propus a se face reclamă prin bannere

și pe site-ul X, iar modalitatea de efectuare a reclamei propusă era „Run of site"

- modalitate de publicitate consacrată la nivel internațional în marketingul I.T.,

adică afișarea aleatorie banner-ului de către admnistratorul site-ului, pe toate

secțiunile site-ului, în spațiile special predefinite ca loc de publicitate, potrivit

graficii agreate de administratorul site-ului; M.M. SRL transmite mai departe comenzi

în baza relațiilor contractuale pe care le are cu acest site.

În

acest sens, s-a atașat contractul încheiat între SC M.M.

SRL și SC I.C. SRL care este administratorul site-ului X.

Intimata pârâtă mai arată că nu a solicitat

nici SC M.M. SRL și nici indirect către admnistratorul site-ului să posteze banner-referitor

la

autoturismul F.F. lângă videoclipul reclamantei sau al unui alt autor; aranjarea

în pagină a informațiilor, stabilirea graficii site-ului în ansamblul său, este

atributul exclusiv al administratorului de site.

Recursul formulat este nefondat, potrivit

celor ce urmează.

Cererea dedusă judecății are ca obiect

angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pârâte în temeiul prevederilor

legii speciale, anume, art 139 din Legea nr. 8/1996, pentru pretinsa încălcare a

drepturilor de autor ale recurentei reclamante, fără ca aceasta să precizeze dacă

intenționează apărarea unor drepturi de autor (respectiv, dacă este și compozitorul

piesei muzicale B., întrucât nu toate melodiile de muzică populară sunt preluări

folclorice) sau a unor drepturi conexe (în calitatea sa de interpret al acestei

melodii).

Având în vedere cele ce se vor detalia

în continuare, atare constatare, deși necesară, este lipsită de relevanță în contextul

cauzei, în condițiile în care, astfel cum instanțele de fond au reținut, recurenta

reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale presupuse de instituția

răspunderii civile delictuale, anume - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate

și vinovăția pârâtei, fie și sub forma culpei, cum corect arată recurenta; în plus,

chiar și numai drepturile conexe de artist interpret sau executant sunt susceptibile

de protejare în condițiiile art. 139, premisă pe care o a avea în vedere Înalta

Curte.

Fapta imputată pârâtei este aceea de a

fi postat ea însăși pe site-ul X, o reclamă proprie (la autorurismul F.F.) pe aceeași

pagină de internet pe care rulează și videoclipul în care recurenta interpretează

piesa de muzică populară menționată; această concomitentă a plasării celor două

produse audiovizuale, în opinia recurentei, creează o asociere între aceasta și

produsul la care se referă reclama intimatei, fără ca recurenta să își exprime acordul

în acest sens.

Potrivit situației de fapt reținute în

cauză, confirmată și prin probele noi administrate de intimată în recurs, alcătuirea

acestei pagini de internet nu poate fi reținută în sarcina pârâtei, ci reprezintă

concepția administratorului de site; astfel, potrivit art. 7.2 lit a) din contractul

depus în copie la dosar de către intimată, încheiat între furnizorul său de servicii

media (SC M. SRL și SC I.C. SRL - integrator de servicii de publicitate, la rândul

său, furnizor al M.), se prevede: „Furnizorul se obligă să includă și să găzduiască

mesajele publicitare ale beneficiarului pe site-urile selectate în conformitate

cu prevederile prezentului contract și ale comenzilor de rezervare a spațiilor utilizate."

Așadar, SC I.C. SRL este cel care include

și găzduiește reclamele produselor intimatei pe anumite site-uri selectate de comun

acord cu SC M. SRL, între care și acest site - X.

Termenii și condițiile utilizării acestui

site, depus în recurs de intimată sunt următoarele: „site-ul X (denumit în continuare

site) este creat și administrat de SC I.C. SRL (...). Acest site este oferit în

forma

în care se prezintă la accesarea sa de către utilizatori, fără niciun fel de alte

garanții.

Site-ul folosește un sistem de trimitere

a link-urilor de către utilizatori către alți utilizatori (recomandare), prin intermediul

Yahoo Messenger. (...)."

În

aceste condiții, în mod corect au statuat instanțele anterioare

că faptul că atât o imagine în care apare recurenta reclamantă (posibil în postura

de interpretă a unei melodii de muzică populară, captura acestei pagini de la dosar

fond nepermițând alte constatări), cât și o reclamă de tip „Run of site" pentru

un produs al intimatei au apărut la un moment dat pe aceeași pagină de internet,

nu este unul de natură a crea o asociere între acestea.

În

plus, în ipoteza în care acea captură este parte dintr-un

videoclip (astfel cum recurenta a susținut), Înalta Curte constată că potrivit

art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 au dreptul patrimonial de a autoriza

sau interzice „radiodifuzarea sau comunicarea publică a intepretării sau a executării

sale, în afara cazului în care interpretarea a ori execuția a fost deja fixată sau

radiodifuzată ori realizată pe baza unei fixări, caz în care are dreptul numai la

remunerație echitabilă"

Art. 98 alin. (2) și (3) din aceeași lege

prevăd că: „ (2) în sensul prezentei legi, se consideră fixare incorporarea sunetelor,

imaginilor ori a sunetelor și imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora,

într-un suport care permite perceperea, reproducerea ori comU.rea publică, cu ajutorul

unui dispozitiv. (3) Remunerația echitabilă prevăzută la alin. (1) lit. g) se stabilește

și se colectează conform procedurii prevăzute la art. 131, 131 , 131 și 133, respectiv

prin intermediul organismelor de gestiune colectivă desemnate în calitate de colector

unic pentru fiecare tip de drept de autor sau conex, potrivit Metodologiilor adoptate

în condițiile acestor norme (pentru artiștii interpreți sau executanți - de către

C.).

Totodată, art. 123

1

alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 prevede gestiunea colectivă obligatorie pentru

exercitarea dreptului la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți

și producătorilor de fonograme, pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor

de comerț sau a reproducerilor acestora.

În

consecință, pentru o astfel de comunicare publică a interpertării

de către recurentă, anterior fixată, aceasta nu deține dreptul patrimonial de a

autoriza sau interzice radiodifuzarea sau comunicarea publică art. 98 lit. g), astfel

cum a pretins în cauza de față, pentru că în acest caz, dreptul recurentei în legătură

cu radiodifuzarea sau comunicarea publică, este doar unul limitat la remunerația

echitabilă, stabilit prin Metodologie, colectat și repartizat de organismul de gestiune

colectivă; or, astfel cum intimata pârâtă a dovedit, recurenta reclamantă a beneficiat

de repartizarea acestor drepturi în anul 2010 (când a pretins săvârșirea faptei

ilicite de către pârâtă) și 2011, conform înscrisurilor de la dosar recurs; chiar

dacă aceste dovezi ar reprezenta repartizarea unor sume cu titlu de remunerație

echitabilă aferente unor perioade anterioare anului 2010 (luând în considerare,

existența, de

regulă, a unui decalaj între momentul colectării

și cel al distribuirii sumelor către artiști), ele reprezintă o dovadă în sensul

includerii recurentei în repatizările curente efectuate de organismul de gestiune

colectivă, colector unic al acestor drepturi, dar generează și o prezumție judiciară

în sensul că aceasta va încasa și dreptul la remunerație echitabilă aferent anului

2010.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în

aplicarea dispozițiilor art 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 74 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 iunie 2013.