ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3375/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată, rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 4813/101/2011, la data de 05 septembrie 2011, reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Municipal Drobeta Turnu Severin, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Primăria comunei P., SC O.S.M.P. SRL, SC Z.S. SRL, solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 4.000.000 RON, reprezentând prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său la imagine, ca artist interpret și a difuzării și folosirii fără drept a operei sale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, arată că este interpret de muzică populară cunoscut atât pe plan intern cât și internațional, fiind înregistrată și la Centrul Biografie Internațional de la Cambridge din Marea Britanie.

Pe plan intern a înființat în anul 1978 grupul folcloric I. fiind înregistrată și ea și grupul respectiv la O.R.D.A. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. și art. 139 și urm. din Legea nr. 8/1996, republicată, cu modificările ulterioare. La data de 03 octombrie 2011, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, înțelegând să cheme în judecată și pe pârâții, SC A.S. SRL, SC V.P. SA, SC J. SRL, Societatea Română de Televiziune, SC F. SRL, SC P.G., O.R. SA, SC I.C. SRL, SC C.C.H.R. SRL, SC F.R. SA, R.C.R. SRL, B.C.R., I.M.P. SRL, U., F.D., SC M. SRL, SC N. SA, SC D.A. SA, SC P. SA, SC N.P. SRL, SC E.I. SRL, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Finanțare prin Credit, R.E.E.C.O.

RO Expoziții SRL, SC A. SA. În ce o privește pe pârâta SC F. SA, reclamanta a arătat că aceasta a postat pe site-ul X reclama la autoturismul marca F.F. alături de o melodia B. a cărei interpretă este, creând astfel o asociere între ea și produsul său, asociere care nu este legală în lipsa unei relații contractuale în acest sens. Publicitatea societății pârâte este realizată prin simpla vizualizare a creației sale, ceea ce înseamnă de asemenea o nesocotire a drepturilor sale de autor. Prin încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2011, instanța, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea cauzei în ceea ce privește pârâții SC Z.S. SRL, SC A.S. SRL, SC V.P. SA, SC J. SRL, Societatea Română de Televiziune, SC F. SRL, SC P.G., O.R.

SA, SC I.C. SRL, SC C.C.H.R. SRL, SC F.R. SA, R.C.R. SRL, B.C.R., I.M.P. SRL, U., F.D., SC M. SRL, SC N. SA, SC D.A. SA, SC P. SA, SC N.P. SRL, SC E.I. SRL, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Finanțare prin Credit, R.E.E.C.O. RO Expoziții SRL, SC A. SA și formarea a câte unui dosar individual pentru fiecare pârât în parte. Pârâta SC F.R. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Mehedinți și a solicitat trimiterea cauzei spre soluționare la instanța competentă teritorial, respectiv Tribunalul Dolj; de asemenea, a invocat și excepția lipsei calității procesuale a societății pârâte, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 20/PL din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mehedinți și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în aplicarea dispozițiilor art. 5 și 7 C. proc. civ.; cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 7687/101/2011 la data de 15 noiembrie 2011. Prin precizarea depusă la dosar la 27 ianuarie 2012, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 4.000.000 RON cu titlu de despăgubiri, echivalentul a 930.000 euro, reprezentând prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său de autor și a dreptului la imagine, din care 1.000.000 RON daune materiale și 3.000,000 RON daune morale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, precizarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 139 și urm. din Legea nr. 8/1996, republicată. Prin sentința civilă nr. 37 din 24 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.A., în contradictoriu cu intimata pârâtă SC F.R. SA. S-a reținut că reclamanta a susținut că postarea de către pârâtă, pe site-ul X a reclamei la autoturismul marca F.F. alături de melodia B. interpretată de reclamantă, creează o asociere între reclamantă și produsul din reclamă, asociere nelegală în lipsa unei relații contractuale în acest sens, de natură a aduce atingere drepturilor de autor și dreptului său la imagine, dat fiind faptul că aceste site-uri sunt accesate de foarte multe persoane.

Instanța a constatat că, potrivit fotocopiei paginii de internet, depusă la dosar, reclama la autoturismul F.F. apare pe aceeași pagină pe care este postat un videoclip al reclamantei, dar alături și de o serie de alte anunțuri de mică publicitate, astfel că, nu se poate face o legătură între cele două imagini. De asemenea, s-a apreciat că alăturarea, pe aceeași pagină de internet, a diverselor anunțuri, reclame și videoclipuri, nu este de natură să conducă la concluzia că pârâta s-a folosit de melodia interpretată de reclamantă pentru reclama la produsele sale, atât timp cât videoclipul nu a fost folosit ca fundal sonor în timp ce rula reclama la autoturism.

Conform artr.139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin acest act normativ pot solicita recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, la stabilirea despăgubirilor, instanța având în vedere criteriile prevăzute în alin. (2) al textului, la lit. a)-b). Prima instanță a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada avantajelor materiale de care a beneficiat pârâta ca urmare a apariției pe aceeași pagină de internet a unui videoclip al reclamantei și a unei reclame la autoturismul fabricat de pârâtă și nici a prejudiciului concret pe care l-ar fi suferit, astfel că acțiunea a fost repsinsă ca neîntemeiată.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 74 din 3 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova , secția I civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel, în analiza criticilor formulate de reclamantă, a reținut că Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, recunoaște și garantează dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau științifice, în condițiile sale de reglementate. Art. 1 alin. (1) fraza a doua din acest act normativ prevede că acest drept este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial, iar conform art. 13, utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive ale autorului.

În cazul constatării încălcării drepturilor recunoscute și protejate prin Legea nr. 8/1996, titularii acestora pot solicita despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, conform art. 139 alin. (1), iar la la stabilirea daunelor instanța urmează să ia în considerare criteriile enumerate în alin. (2) din același text, respectiv consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, daunele morale cauzate titularului dreptului lit. a), ori în cazul în care nu pot fi aplicate criteriile de la lit. a) se acordă despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate, pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

Din coroborarea textelor invocate, instanța de apel a apreciat că acordarea despăgubirilor este condiționată atât de dovedirea încălcării dreptului ocrotit de lege, cât și a prejudiciului cauzat, determinat în raport de criteriile prevăzute în art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. În speță însă, apelanta nu a dovedit niciuna dintre condițiile arătate. Totodată, s-a reținut că nu i se poate imputa pârâtei utilizarea drepturilor de autor ale reclamantei fără acordul acesteia, întrucât postarea pe aceeași pagină de internet a videoclipului reclamantei și a reclamei la autoturismul F.F., a fost realizată de administratorul site-ului, acesta fiind și cel care ordonează în pagină imaginile pe care site-ul le cuprinde.

S-a apreciat de Curtea de Apel că faptul că reclama este prezentată în timpul derulării videoclipului nu presupune existența unei legături între bannerul online și melodia interpretată de reclamantă, atât timp cât nu există elemente care să conducă la concluzia utilizării videoclipului în scopul obținerii unor beneficii de către pârâtă, în comercializarea produsului prezentat, cu atât mai mult cu cât, pe aceeași pagină de internet, sunt postate mai multe reclame, anunțuri, etc, fără o legătură directă sau explicită între ele. Prin urmare, pretinsa încălcare a drepturilor de autor și a dreptului la imagine al reclamantei nu a fost dovedită, pentru a fi aplicabile prevederile art. 139 din lege.

S-a constatat că reclamanta nu a dovedit nici producerea vreunui prejudiciu material, constând în câștigul pe care l-ar fi realizat dacă ar fi încheiat contract cu pârâta, ori beneficiul obținut pe nedrept de aceasta, iar în condițiile constatării că drepturile de autor nu i-au fost încălcate, rezultă că aceasta nu poate beneficia de daune morale constând în compensări pentru lezarea unor valori personale. În consecință, conform art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta recalamantă susține că decizia recurată, ca și sentința primei instanțe, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Instanța de apel a motivat respingerea cererii sale considerând, în aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996, că nu s-a făcut dovada avantajelor materiale pe care pârâta le-a obținut prin apariția pe aceeași pagina de internet a unui videoclip al său și a reclamei pârâtei. Recurenta susține că a arătat că este autor și interpret de muzică populară recunoscută atât pe plan intern cât și internațional, fiind înregistrată și la Centrul Biografic Internațional de la Cambridge din Marea Britanie. Pârâta este cea care a postat pe site-ul X reclama la autoturismul marca F.F. alături de o melodie interpretată de recurentă -B. - creând o asociere între aceasta și produsul intimatei, asociere care nu este legală în lipsa unei relații contractuale în acest sens.

Totodată, se arată de recurentă că este autorul și interpretul melodiilor postate pe site-ul în care apare reclama la produsul pârâtei, iar în acest fel se creează o asociere care nu poate fi tăgăduită; pe de altă parte, spotul publicitar al pârâtei este realizat în scop comercial și, în opinia recurentei, este lipsit de relevanță dacă pârâta a urmărit crearea acestei asocieri sau nu, pentru că vinovăția există chiar și sub forma culpei. Publicitatea societății intimate se realizează prin simpla vizualizare a creației sale ceea ce înseamnă, de asemenea, o nesocotire a dreptului de autor al recurentei, întrucât se creează o asociere nelegală și nereală cu creațiile și interpretările sale fără a-și exprima acordul în acest sens.

Prin urmare, pârâta a folosit fără drept creația recurentei pentru a-și face reclamă la propriile produse. De altfel, o persoană care dorește să asculte o melodie compusă și interpretată de recurentă, în mod automat vizualizează și reclama societății pârâte, fără ca aceasta din urmă să aibă acordul recurentei pentru a realiza această asociere. Or, prin această încălcare a drepturilor sale de autor, recurentei i s-a creat în mod incontestabil un prejudiciu, având în vedere că este vorba despre site-uri care sunt accesate de foarte multe persoane. Dreptul de autor presupune dreptul de recunoaștere a paternității operei precum și respectarea tuturor drepturilor care decurg din calitatea de autor și artist interpret.

Recurenta conchide, arătând că apreciază că prejudiciul este incontestabil și dă naștere la despăgubiri care se compun din daunele materiale care constau în drepturile pe care le-ar fi obținut în cazul în care pârâta încheia legal un contract cu aceasta, precum și despăgubiri morale constând în prejudiciul moral încercat văzându-și creația difuzată fără a i se recunoaște dreptul de autor, și din acest motiv, daunele morale devin o compensație a prejudiciului moral, a lezării valorii personale în discuție. Ca atare, hotărârea instanțelor de fond care au statuat că nu a dovedit producerea vreunui prejudiciu este nelegală, deoarece recurenta a solicitat încuviințarea unei expertize care să dovedească existența și întinderea prejudiciului, dar aceasta probă nu a fost încuviințată, fără o motivare legală.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare la criticile recurentei, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În recurs, la solictarea Înaltei Curți de la termenul din 19 aprilie 2013, s-a administrat proba cu înscrisuri referitoare la modalitatea în care reclama la autoturismele pe care le produce și comercializează au fost postate pe site-ul X. Totodată, pentru aceleași lămuriri solicitate din oficiu de Înalta Curte, intimata pârâtă a depus note de ședință la 10 iunie 2013, anexând acestora înscrisuri în sensul celor solicitate; la termenul de azi, potrivit și consemnărilor din încheierea de ședință, intimata pârâtă a depus și extrase din evidențele U.C.M.R. A.D.A. și C. din anul 2010 și, parțial, 2011 prin care să dovedească încasarea drepturilor de autor și interpret de către recurentă de la organismele de gestiune colectivă.

Astfel, intimata a precizat că nu are o relație contractuală directă cu difuzorii media (posturi TV, radio, presă, internet), ci apelează la serviciile societății M.M. SRL, furnizorul general de servicii media către F.; pentru serviciile concrete pe care le execută pentru intimată, F. România lansează comenzi în sistem informatic; astfel se solicită furnizorului M.M. SRL să elaboreze un plan pentru 1 an de activitate, aceasta procedează în consecință și propune perioadele în care vor avea loc campaniile publicitare și tipul de campanie (T.V., radio, presă, internet etc), pentru fiecare dintre tipurile de autoturisme; în baza acestui plan, F. lansează către M.M. comenzile în sistem informatic.

S-a mai susținut că pe baza comenzilor primite de la F. și înainte de fiecare campanie M.M. SRL efectuează un studiu și propune către F. România cine va fi difuzorul efectiv (ce site, ce post T.V. etc.) unde va apărea reclama. Potrivit înscrisurilor anexate, a mai învederat intimata, pentru F.F. și F. F.L., SC M. SRL a propus a se face reclamă prin bannere și pe site-ul X, iar modalitatea de efectuare a reclamei propusă era „Run of site" - modalitate de publicitate consacrată la nivel internațional în marketingul I.T., adică afișarea aleatorie banner-ului de către admnistratorul site-ului, pe toate secțiunile site-ului, în spațiile special predefinite ca loc de publicitate, potrivit graficii agreate de administratorul site-ului; M.M.

SRL transmite mai departe comenzi în baza relațiilor contractuale pe care le are cu acest site. În acest sens, s-a atașat contractul încheiat între SC M.M. SRL și SC I.C. SRL care este administratorul site-ului X. Intimata pârâtă mai arată că nu a solicitat nici SC M.M. SRL și nici indirect către admnistratorul site-ului să posteze banner-referitor la autoturismul F.F. lângă videoclipul reclamantei sau al unui alt autor; aranjarea în pagină a informațiilor, stabilirea graficii site-ului în ansamblul său, este atributul exclusiv al administratorului de site. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează.

Cererea dedusă judecății are ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pârâte în temeiul prevederilor legii speciale, anume, art 139 din Legea nr. 8/1996, pentru pretinsa încălcare a drepturilor de autor ale recurentei reclamante, fără ca aceasta să precizeze dacă intenționează apărarea unor drepturi de autor (respectiv, dacă este și compozitorul piesei muzicale B., întrucât nu toate melodiile de muzică populară sunt preluări folclorice) sau a unor drepturi conexe (în calitatea sa de interpret al acestei melodii).

Având în vedere cele ce se vor detalia în continuare, atare constatare, deși necesară, este lipsită de relevanță în contextul cauzei, în condițiile în care, astfel cum instanțele de fond au reținut, recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale presupuse de instituția răspunderii civile delictuale, anume - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâtei, fie și sub forma culpei, cum corect arată recurenta; în plus, chiar și numai drepturile conexe de artist interpret sau executant sunt susceptibile de protejare în condițiiile art. 139, premisă pe care o a avea în vedere Înalta Curte.

Fapta imputată pârâtei este aceea de a fi postat ea însăși pe site-ul X, o reclamă proprie (la autorurismul F.F.) pe aceeași pagină de internet pe care rulează și videoclipul în care recurenta interpretează piesa de muzică populară menționată; această concomitentă a plasării celor două produse audiovizuale, în opinia recurentei, creează o asociere între aceasta și produsul la care se referă reclama intimatei, fără ca recurenta să își exprime acordul în acest sens. Potrivit situației de fapt reținute în cauză, confirmată și prin probele noi administrate de intimată în recurs, alcătuirea acestei pagini de internet nu poate fi reținută în sarcina pârâtei, ci reprezintă concepția administratorului de site; astfel, potrivit art. 7.2 lit a) din contractul depus în copie la dosar de către intimată, încheiat între furnizorul său de servicii media (SC M. SRL și SC I.C.

SRL - integrator de servicii de publicitate, la rândul său, furnizor al M.), se prevede: „Furnizorul se obligă să includă și să găzduiască mesajele publicitare ale beneficiarului pe site-urile selectate în conformitate cu prevederile prezentului contract și ale comenzilor de rezervare a spațiilor utilizate." Așadar, SC I.C. SRL este cel care include și găzduiește reclamele produselor intimatei pe anumite site-uri selectate de comun acord cu SC M. SRL, între care și acest site - X. Termenii și condițiile utilizării acestui site, depus în recurs de intimată sunt următoarele: „site-ul X (denumit în continuare site) este creat și administrat de SC I.C. SRL (...). Acest site este oferit în forma în care se prezintă la accesarea sa de către utilizatori, fără niciun fel de alte garanții.

Site-ul folosește un sistem de trimitere a link-urilor de către utilizatori către alți utilizatori (recomandare), prin intermediul Yahoo Messenger. (...)." În aceste condiții, în mod corect au statuat instanțele anterioare că faptul că atât o imagine în care apare recurenta reclamantă (posibil în postura de interpretă a unei melodii de muzică populară, captura acestei pagini de la dosar fond nepermițând alte constatări), cât și o reclamă de tip „Run of site" pentru un produs al intimatei au apărut la un moment dat pe aceeași pagină de internet, nu este unul de natură a crea o asociere între acestea.

În plus, în ipoteza în care acea captură este parte dintr-un videoclip (astfel cum recurenta a susținut), Înalta Curte constată că potrivit art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 au dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice „radiodifuzarea sau comunicarea publică a intepretării sau a executării sale, în afara cazului în care interpretarea a ori execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată ori realizată pe baza unei fixări, caz în care are dreptul numai la remunerație echitabilă" Art. 98 alin. (2) și (3) din aceeași lege prevăd că: „ (2) în sensul prezentei legi, se consideră fixare incorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor și imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora, într-un suport care permite perceperea, reproducerea ori comU.rea publică, cu ajutorul unui dispozitiv.

(3) Remunerația echitabilă prevăzută la alin. (1) lit. g) se stabilește și se colectează conform procedurii prevăzute la art. 131, 131 , 131 și 133, respectiv prin intermediul organismelor de gestiune colectivă desemnate în calitate de colector unic pentru fiecare tip de drept de autor sau conex, potrivit Metodologiilor adoptate în condițiile acestor norme (pentru artiștii interpreți sau executanți - de către C.). Totodată, art. 123 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 prevede gestiunea colectivă obligatorie pentru exercitarea dreptului la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme, pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora.

În consecință, pentru o astfel de comunicare publică a interpertării de către recurentă, anterior fixată, aceasta nu deține dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice radiodifuzarea sau comunicarea publică art. 98 lit. g), astfel cum a pretins în cauza de față, pentru că în acest caz, dreptul recurentei în legătură cu radiodifuzarea sau comunicarea publică, este doar unul limitat la remunerația echitabilă, stabilit prin Metodologie, colectat și repartizat de organismul de gestiune colectivă; or, astfel cum intimata pârâtă a dovedit, recurenta reclamantă a beneficiat de repartizarea acestor drepturi în anul 2010 (când a pretins săvârșirea faptei ilicite de către pârâtă) și 2011, conform înscrisurilor de la dosar recurs; chiar dacă aceste dovezi ar reprezenta repartizarea unor sume cu titlu de remunerație echitabilă aferente unor perioade anterioare anului 2010 (luând în considerare, existența, de regulă, a unui decalaj între momentul colectării și cel al distribuirii sumelor către artiști), ele reprezintă o dovadă în sensul includerii recurentei în repatizările curente efectuate de organismul de gestiune colectivă, colector unic al acestor drepturi, dar generează și o prezumție judiciară în sensul că aceasta va încasa și dreptul la remunerație echitabilă aferent anului 2010. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 74 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2013.