ÎCCJ, Secția penală

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de A împotriva sentinței penale nr. 46/25 martie 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/102//2023.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva sentinței penale nr. 46/25 martie 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/102//2023 și, în consecință:

A desființat în parte sentința penală atacată și, în rejudecare: 3.1. În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului A, (pe lângă pedeapsa principală de 2 ani și 2 luni închisoare, stabilită de instanța de prim-grad), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen. 3.2. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului A (pe lângă pedeapsa principală de 2 ani și 2 luni închisoare, stabilită de instanța de prim-grad), pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen. 3.3. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului A, (pe lângă pedeapsa principală 2 ani închisoare, stabilită de instanța de prim-grad), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen. 3.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului A (pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare, stabilită de instanța de prim-grad), pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen. 3.

În baza 45 alin. (3) lit. a C. pen., a aplicat inculpatului A (pe lângă pedeapsa principală rezultantă 2 ani și 10 luni închisoare, stabilită de instanța de prim-grad), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen. 4. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate, compatibile cu prezenta decizie. Împotriva deciziei penale nr. 516/A din 18 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a declarat recurs în casație inculpatul A, la data de 10 decembrie 2024, data plicului. Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct.12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”. În esență, a solicitat casarea deciziei penale atacate și în temeiul art. 448 alin. (1) pct.2 lit. a C. proc. pen., înlăturarea aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. și înlăturarea aplicării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. Sub un prim aspect, a arătat că urmare a aplicării de către instanța de apel a pedepselor complementare, s-a dispus încetarea contractului de muncă al inculpatului, în prezent fiind în imposibilitate de a-și întreține cei doi copii, unul student, iar celălalt elev în clasa a VIII-a. Sub un al doilea aspect, a învederat că în cuprinsul hotărârii atacate nu se precizează durata pedepselor complementare aplicate. Simpla referire la dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. b C. pen. nu poate exonera instanța de obligația legală de a specifica în mod expres durata pedepsei complementare, pe de o parte, pentru a putea determina data când se va considera executată, iar pe de altă parte, pentru a se cunoaște raționamentul instanței în stabilirea unei anumite durate, ca o componentă a temeiniciei și legalității hotărârii. Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și 2 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Aceste dispoziții se referă, de asemenea, nu numai la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minimul sau peste maximul prevăzut de lege, ci vizează regimul sancționator în totalitate, respectiv pedepse principale, complementare sau accesorii și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută. Pedepsele complementare și accesorii au un caracter secundar, ele aplicându-se doar alăturat unei pedepse principale, rezultând așadar că acestea, în procesul individualizării sancțiunii, trebuie să urmeze aceeași cale cu cea prevăzută pentru pedepsele principale. Raportând aceste considerații teoretice speței de față, se constată că prin decizia penală atacată, instanța de apel a aplicat inculpatului pe lângă cele două pedepse principale de 2 ani și 2 luni, respectiv 2 ani și pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen., omițând însă a stabili durata acestora, astfel cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art. 66 alin. (11) ) lit. a C. pen., introdus prin art.III pct.2 din Legea nr. 172 din 31 mai 2024 „interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) se dispune de către instanță după cum urmează: a) pe o perioadă de la 1 la 5 ani, în cazul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a și j)-o). Prin urmare, modalitatea de stabilire a pedepselor de către instanța de apel în sensul omisiunii stabilirii duratei pedepselor complementare pe lângă pedepsele principale are semnificația juridică a aplicării pedepselor în afara limitelor prevăzute de lege, în sensul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Chestiunea dedusă judecății, respectiv problematica legalității pedepsei complementare aplicate recurentului inculpat nu poate fi analizată doar sub aspectul limitelor speciale ale pedepsei principale, aceasta privind deopotrivă și pedeapsa complementară, a cărei durată instanța de apel a omis a o stabili. Or, încălcarea dispozițiilor legale relative la aceasta din urmă nu poate fi suplinită sub nicio formă în calea extraordinară a recursului în casație, întrucât ar echivala cu privarea părților la accesul efectiv la o cale de atac, contrar exigențelor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În consecință, Înalta Curte consideră că unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se realiza o analiză concretă, bazată pe întregul sistem de individualizare judiciară a unei sancțiuni, analiză ce se impune a fi efectuată în cadrul unei căi ordinare de atac, iar nu în calea de atac a recursului în casație, limitată, eminamente la probleme de drept. Raportat la cazul de casare incident - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen... și la dispozițiile art. 449 alin. (4) C. proc. pen., cauza va fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel numai cu privire la omisiunea stabilirii duratei pedepselor complementare pe lângă pedepsele principale. Pentru aceste considerente, va admite recursul în casație declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 516/A din 18 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Va casa, în parte, decizia penală atacată numai sub aspectul omisiunii stabilirii duratei pedepselor complementare dispuse și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate care nu contravin prezentei. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de A vor rămâne în sarcina statului. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 180 lei, va rămâne în sarcina statului.