ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1697/2014

Decizia nr. 1697/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin Sentința penală nr. 170 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș a fost condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii inculpatului, începând cu data de 9 decembrie 2011, până la data de 10 decembrie 2011, conform art. 88 alin. (1) C. pen.

S-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, în baza art. 86

1

alin. (1) și (2) C. pen.

S-a fixat inculpatului un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86

2

C. pen.

S-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare stabilit anterior, să se supună mai multor măsuri de supraveghere, conform art. 86

3

alin. (1) C. pen.:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, desemnat cu supravegherea lui,

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea,

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi verificate mijloacele lui de subzistență;

S-a dispus ca toate datele de mai sus să se comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, desemnat cu supravegherea lui, obligațiile stabilite prin prezenta urmând să fie transmise acestui serviciu;

S-a atras atenția inculpatului că, în caz de neîndeplinire a obligațiilor stabilite anterior cu rea-credință, e posibilă sesizarea instanței și revocarea beneficiului suspendării acordate, conform art. 86

4

alin. (2) C. pen. Aceeași sancțiune devine aplicabilă și în cazul comiterii unei noi fapte penale în intervalul termenului de încercare, conform art. 86

4

alin. (1) C. pen.

S-a constat suspendată, pe durata beneficiului acordat, executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, lit. b) C. pen., în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

Totodată, a fost achitat inculpatul B. de sub acuza comiterii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 145 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

S-a dispus ca restul cheltuielilor judiciare avansate de stat pe tot parcursul procesului penal, de 145 lei, să rămână în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen..

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul A. se cunoștea cu martorul C. încă din anul 1994, ambii fiind foști angajați ai Jandarmeriei Mureș. Întrucât, între timp, inculpatul și-a deschis o firmă de curățenie, drumurile li s-au intersectat din nou, martorul fiind angajat la firma sa. Prin intermediul martorului C., denunțătorul, respectiv martorul D., care a lucrat o perioadă în străinătate, l-a cunoscut pe inculpat, dorind să se angajeze la firma acestuia. Cu ocazia discuțiilor purtate cu inculpatul, la care a asistat și martorul C., A. a aflat că martorul denunțător nu deține permis de conducere și dorește să urmeze cursurile școlii de șoferi. Întrucât inculpatul îl cunoștea pe instructorul auto B., angajat la SC E. SRL., i-a dat numărul de telefon al acestuia, nu înainte de a-i face cunoscut faptul că, în schimbul sumei de 700 de euro sau 1200 lei va putea obține mai ușor permisul de conducere, având cunoștințe la poliție. De altfel, chiar inculpatul B. era și lucrător de poliție. Nu s-a putut stabili dacă martorul denunțător i-a dat sau nu acești bani în lei sau euro inculpatului, dar din declarațiile acestuia de la urmărire penală, de la fond și din declarațiile martorului C., în special de la urmărire penală, dar și din fața instanței, rezultă că inculpatul A. a pretins o sumă de bani de la martorul denunțător. Scopul pretinderii acestora a rezultat cu certitudine din declarațiile celor doi martori de la urmărire penală și a constat într-un ajutor pe care inculpatul urma să i-l acorde denunțătorului la examenul practic (proba de traseu), pentru obținerea permisului de conducere. Au fost înlăturate parțial declarațiile acelorași martori din faza de cercetare judecătorească, acestea necoroborându-se între ele, mai ales că martorul C. a avut un lapsus în privința pretinderii sumei de bani de inculpat, a scopului pretinderii, iar martorul denunțător a precizat că banii erau pentru școala de șoferi, ambii revenind nejustificat și în mod radical asupra declarațiilor inițiale. Inculpatul A. a negat vehement pretinderea și primirea vreunei sume de bani de la martorul D., dimpotrivă, a arătat că i-ar fi achitat suma de 800 lei inculpatului B., jumătate din costul total al școlii de șoferi, în numele martorului D., dorind să-l ajute pe acesta total dezinteresat, cu condiția ca martorul să înceapă lucrul la firma sa. Aici, respectiv raportat la aspectul enunțat, declarațiile celor doi inculpați se coroborează, dar totuși, explicațiile acestora sunt lipsite de logică și sinceritate, cât timp martorul denunțător lucrase în străinătate, la urmărire penală s-au vehiculat de martori sume în euro, nu în lei, o dovadă a faptului că martorul denunțător avea bani și nu era nevoie ca inculpatul A. să facă un gest caritabil în favoarea sa, mai ales că denunțătorul era o persoană total străină, nu o cunoștință veche a inculpatului. Faptul că cei doi martori au dat declarații trunchiate și nesincere în faza de cercetare judecătorească rezultă, în primul rând din prezența acelor contradicții dintre depozițiile acestora și din cadrul propriilor afirmații ale lor, care nu se regăsesc și în cuprinsul declarațiilor acelorași martori de la urmărire penală care se coroborează între ele, iar, în al doilea rând, din răspunsurile martorilor la întrebările instanței, transcrise cu ocazia întocmirii procesului-verbal de confruntare a acestora din data de 26 noiembrie 2012, când se poate observa cu ușurință că, în cea mai mare parte, martorii își mențin declarațiile de la urmărire penală, cele avute în vedere și de instanță ca exprimând adevărul, cu unele mici nuanțe de neadevăr observate în cazul martorului C., referitoare la semnificația sumelor de bani și la destinația acestora.

Cert este că, în continuare, martorul D. urmează cursurile școlii de șoferi, promovează examenul teoretic și la data de 2 decembrie 2011 mai are o ședință de condus cu inculpatul B., la finalul căreia acesta îi cere să aibă asupra sa, când se va prezenta la examenul practic, la proba de traseu, suma de 300 euro, după cum a relatat martorul în ambele etape procesuale, fără ca inculpatul să mai facă alte precizări referitoare la destinația acestei sume sau utilitatea ei și nici martorul nu a cerut explicații inculpatului, declarația sa fiind susținută de martorul C. în faza de urmărire penală. Acesta din urmă a fost sunat de martor care era revoltat că i s-au mai cerut acești bani, deși aprecia că suma de bani pretinsă și achitată inculpatului A. era suficientă, mai ales că la proba teoretică fusese nevoit să învețe. Martorul C. a revenit asupra declarației, susținând varianta inculpaților, și anume că era vorba de suma de 300 lei, nu euro, și reprezenta diferența pentru orele de condus, nicidecum pentru promovarea probei de traseu fără probleme. Revenirea martorului asupra declarației inițiale de la urmărire penală este nejustificată, iar depoziția acestuia nesinceră, motiv pentru care a fost înlăturată, având în vedere că acesta a avut un comportament caracterizat prin agitație continuă, a comunicat tot timpul din priviri cu inculpatul A. pe parcursul audierii, a fost confuz, evaziv și inconsecvent, fapt care ne determină să credem că acesta este nesincer. Cât privește această sumă în lei sau euro, e mai puțin relevant acest aspect, martorul denunțător nu a achitat-o, inculpatul A. susținând că tot el a remis-o inculpatului B., nu se cunoaște când sau în ce circumstanțe și tot dezinteresat, în numele martorului D., deși acesta din urmă nu a prestat vreo muncă în favoarea sa, nu i-a remis datoria și nici nu s-a prezentat la serviciu. Conduita nesinceră a celor doi inculpați și afirmațiile lor ilogice sunt demolate pe de-a-ntregul de transcrierea înregistrării audio-video, consemnată în procesul-verbal din data de 5 decembrie 2011, la acea dată martorul denunțător urmând să susțină proba de traseu. În primul rând nu se cunoaște motivul pentru care ambii inculpați se aflau acolo, la locul susținerii examenului de martorul denunțător, sau cel puțin prezența inculpatului A. nu se poate justifica, de ce acesta din urmă vorbea despre așa-zisa datorie a martorului față de inculpatul B. uzitând persoana a treia, cu toate că și inculpatul B. era de față, cel puțin la primele momente ale inițierii discuției. Totodată, în cursul acestei discuții inculpatul nu se referă deloc la școala de șoferi sau la costul acesteia, la avansul în lei pe care l-ar fi achitat coinculpatului în numele martorului, la faptul că martorul i-ar datora vreo sumă de bani sau că nu s-ar fi prezentat la locul de muncă pentru a-și achita datoria, uzitează un limbaj codificat, evaziv, referitor la persoana care ar trebui să beneficieze de banii denunțătorului, nefăcând referire la persoana sa sau a coinculpatului niciun moment, ca și cum ar ascunde ceva cu privire la identitatea persoanei care ar beneficia de acești bani, la legalitatea tranzacției, și nu face nicio referire expresă la faptul că ar fi achitat el vreo sumă de bani în numele denunțătorului, doar la un moment dat afirmă că a plătit ce-a avut de plătit, fără a da de înțeles că banii îi aparțineau lui și nu denunțătorului, apoi se referă la împrejurarea că "acum trebuia să plătească și pentru traseu". Instanța a încercat să lămurească de ce inculpatul a uzitat termenul "traseu" dacă banii erau pentru orele de condus și inculpatul A. nu a putut furniza o explicație clară, susținând că era emotiv la acel moment și nu și-ar fi dat seama de expresia menționată, ceea ce creează suspiciunea că, într-adevăr, martorul urma să susțină proba de traseu în acel moment și inculpatul i-a dat de înțeles că poate interveni în schimbul banilor, 200 euro, cât afirmase martorul că are asupra sa, la lucrătorul de poliție cu care susținea proba, doar așa explicându-se prezența inculpatului la locul susținerii examenului. Un alt aspect menit să evidențieze vinovăția inculpatului e acela că, tot în cursul discuției enunțate, acesta se referă la situația unei anumite persoane pe nume F. cu care ar fi procedat în aceeași manieră ca și cu martorul D., ori din analiza înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziției asupra autoturismului aparținând inculpatului B., s-a găsit o "programare examen" pe numele F., un alt aspect care creează presupunerea că inculpatul A. ar fi acționat în alte situații la fel ca în prezenta cauză. Deși martorul D. avea bani asupra sa, fiind organizat un flagrant de Direcția Generală Anticorupție, care i-a pus la dispoziție suma de 1200 lei, a preferat să susțină că nu are, deoarece nu voia să le facă probleme inculpaților, așa cum a susținut la urmărire penală; aceeași rațiune, mai credem noi, l-a determinat pe același martor să revină parțial asupra depoziției de la urmărire penală, cu ocazia audierilor sale de instanță, la fel ca în cazul celuilalt martor, C., de altfel cunoștință veche a inculpatului A. Cert este că, martorul denunțător a promovat și examenul practic, respectiv traseul, prin forțele proprii, neexistând vreun indiciu că inculpații ar fi intervenit la vreun agent de poliție. Ulterior, în cursul aceleiași zile, în timp ce martorul D. și martorul C. se aflau în Stația de autobuz P., s-au întâlnit iarăși cu inculpatul A. care i-a cerut din nou denunțătorului suma de 200 de euro, iar acesta i-a spus că nu deține acești bani. În faza de urmărire penală, martorul C. a arătat că a fost sunat anterior acelei întâlniri de inculpatul A. care i-a spus clar că i-a rezolvat traseul denunțătorului și a asistat și la discuția din gară, ulterior plecând cu inculpatul care i-a mărturisit că a pus bani de la el pentru martorul D., dar în faza de judecată brusc martorul nu-și menține declarația inițială, susține că nu a auzit discuția din gară, i-ar fi fost relatată ulterior de martorul D., sau că ar fi fost vorba de diferența neplătită de denunțător pentru școala de șoferi. Din nou martorul nu justifică revenirea asupra declarației de la urmărire penală, apreciind astfel că depoziția sa din faza de judecată e total nesinceră.

Raportat la ansamblul probator însă, prima instanță a constatat că nu poate reține fără niciun dubiu vinovăția inculpatului B., lipsind latura obiectivă a infracțiunii, întrucât din declarațiile martorilor enunțați rezultă că inculpatul a cerut denunțătorului să aibă asupra sa o sumă de 300 de euro sau lei, cu ocazia susținerii examenului practic pentru obținerea permisului de conducere, în realitate nu a pretins acești bani pentru sine sau pentru altă persoană identificată prin calitatea sau funcția deținută, așa cum se prevede la art. 257 C. pen., iar martorul D. nu a înțeles că inculpatul ar avea vreo influență asupra lucrătorului de poliție cu care va susține examenul, mai ales că toate discuțiile pe această temă, de la bun început le-a purtat cu inculpatul A. care s-a referit la un ajutor pe care îl va da martorului singur, nu împreună cu inculpatul B., nefăcând vreo referire la calitatea de polițist a acestuia din urmă sau la faptul că ar cunoaște vreun polițist care l-ar ajuta pe denunțător, sau că același inculpat, B., ar fi determinat același polițist identificabil, ca în schimbul sumei de 300 euro sau lei, să faciliteze promovarea examenului practic de martorul D. În plus, inculpatul B. a făcut referire la o sumă de 300 de euro sau lei, diferită de suma de 200 de euro cerută insistent de inculpatul A. "pentru traseu", în cursul zilei de 5 decembrie 2011, de la martorul denunțător, inclusiv cuantumul sumei fiind rupt de contextul cauzal. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, inculpatul B. nu s-a implicat deloc în discuția purtată de inculpatul A. cu martorul denunțător din data de 5 decembrie 2011, plecând imediat după inițierea acesteia, iar pe parcursul orelor de condus de care a beneficiat martorul D., nu i-a dat niciun moment de înțeles acestuia că, împreună cu coinculpatul A., ar putea să-i faciliteze obținerea permisului de conducere, cunoscând pe cineva de la poliție, cu atribuții în acest sens. În acest context, tribunalul a concluzionat că față de acest inculpat se impune o soluție de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume, latura obiectivă, pretinderea unei sume de bani pentru altul, lăsând să se înțeleagă faptul că ar avea influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Vinovăția inculpatului A. este certă sub toate aspectele de fapt ale cauzei, așa cum au fost reținute și de acuză și de instanța de fond, astfel că, în drept, fapta inculpatului A., care la 05 decembrie 2011, a solicitat martorului denunțător sume de bani (200 euro), lăsând să se înțeleagă că poate influența funcționarul public ce l-a examinat pe denunțător la 05 decembrie 2011, cu ocazia susținerii probei practice în vederea obținerii de către denunțător a permisului de conducere pentru ca acest funcționar să-l declare admis pe D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen.

La dozarea și individualizarea pedepsei aplicabile inculpatului, conform art. 72 C. pen., instanța a ținut cont de faptul că deși acesta nu are antecedente penale, existența unor indicii că și anterior, ar fi procedat întocmai, faptul că nici după începerea cercetărilor nu a colaborat cu organele de urmărire penală, apoi cu instanța, lasă să se întrevadă un pericol social crescut al inculpatului, gravitatea faptei răsfrângându-se și asupra sa. Prin urmare, în favoarea acestuia, nu se poate reține vreo circumstanță atenuantă judiciară, impunându-se aplicarea în schimb a unei pedepse constând în minimul special prevăzut de legea penală față de împrejurarea că nu a mai avut alte contacte cu legea penală. Ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a acesteia, având în vedere lipsa contactelor cu legea penală și încrederea că pe viitor inculpatul nu va mai intra în sfera ilicitului penal, cunoscând rigorile legii și riscurile pe care și le asumă. Totodată, prima instanță a apreciat că nu se impune confiscarea vreunei sume de bani de la inculpatul A., conform art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., cât timp raportat strict la acuza adusă acestuia, martorul denunțător nu i-a remis vreo sumă de bani.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpatul A. au declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 170 din 10 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/2012.

a) În motivarea căii de atac, procurorul contestă temeinicia hotărârii Tribunalului Mureș, sub următoarele aspecte:

- probele administrate în cauză confirmă existența infracțiunii de trafic de influență de care este acuzat inculpatul B., săvârșirea acesteia de către inculpat și comiterea ei cu vinovăția specifică, astfel, în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului pe motiv că faptei îi lipsește latura obiectivă;

- în raport de gravitatea ridicată a infracțiuni ide trafic de influență comisă de inculpatul A. și persoana acestuia, este prea blândă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prim grad.

b) În motivarea apelului său, inculpatul A. critică temeinicia sentinței tribunalului de condamnare la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. Subliniază că probele administrate în cauză duc la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiunii, astfel că soluția corectă care trebuie adusă litigiului este aceea de achitare, în baza art. 10 lit.  d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 30/A din data de 21 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost dispuse următoarele:

În conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 170 din 10 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/2012, și, în consecință, a desființat parțial hotărârea atacată și rejudecând, în temeiul art. 345 alin. (1) și (3) C. proc. pen. cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

Analizând apelurile, prin prisma materialului Dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Mureș, a susținerilor și concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale inculpaților, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv (subliniind că apelul declarat de procuror în defavoarea inculpatului devoluează integral pricina, fiind astfel posibilă adoptarea unei soluții procesuale diferite de cea scontată de reprezentantul Ministerului Public), se rețin următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat în prim grad pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., constând în aceea că, în data de 5 decembrie 2011 a solicitat martorului D. o sumă de 200 euro, lăsând să se înțeleagă că împreună cu inculpatul B. pot influența funcționarul public care l-a examinat pe martor la aceeași dată, cu ocazia susținerii probei practice în vederea obținerii permisului de conducere, pentru ca acest funcționar să-l declare admis pe D.

Termenii utilizați în partea descriptivă a rechizitoriului, conținutul procesului-verbal de sesizare din oficiu, mențiunile din dispozitivul actului de sesizare și lămuririle verbale aduse în ședința de judecată din 14 iunie 2013 de. către procurorul de ședință duc la concluzia că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru o presupusă infracțiune de trafic de influență din 5 decembrie 2011 și nu pentru pretinse acte de trafic de influență posibil comise în vara anului 2011. Prin urmare, considerentele de față vor trata activitatea inculpatului din 5 decembrie 2011 și dacă această activitate se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Acuza se întemeiază pe următoarele probe: denunțul martorului D., procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de inculpatul B. cu martorul D. la data de 2 decembrie 2011, în jurul orelor 14,00; procesul-verbal de redare a comunicărilor înregistrate în mediul ambiental în 5 decembrie 2011, începând cu orele 9,05, între inculpații A., B. și martorul D., procesele-verbale de percheziție, declarațiile inculpaților și depozițiile martorilor D. și C., făcute pe durata procedurilor.

Referitor la denunțul depus de d-l D., acesta are, potrivit art. 223 C. proc. pen., valoarea unui act de sesizare a organelor de urmărire penală, el nu constituie probă în sensul art. 63 C. proc. pen. care să se bazeze pe un mijloc de probă dintre cele prevăzute de art. 64 C. proc. pen.

În ceea ce privește interceptarea convorbirii telefonice purtate de inculpatul B. cu martorul D. în 2 decembrie 2011, s-a constatat, alături de prima instanță., că aceasta a fost efectuată în baza ordonanței procurorului întemeiată pe dispozițiile art. 91 alin. (2) C. proc. pen. și emisă la data de 2 decembrie 2011. Ordonanța în discuție acoperă, însă, doar perioada de 48 de ore începând cu data de 3 decembrie 2011, ora 15,00. Nici procurorul, în regim de urgență, și nici judecătorul nu a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor și a comunicărilor efectuate de inculpatul B. în 2 decembrie 2011. În aceste împrejurări, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat în 2 decembrie 2011 nu este acoperită de un act procesual valabil, fiind astfel ilegal obținute, iar procesul-verbal de redare consemnează un procedeu probator ilegal care nu poate fi folosit în procesul penal, în lumina art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește comunicările înregistrate în mediul ambiental în 5 decembrie 2011, s-a constatat că acestea se bazează pe aceeași ordonanță emisă de procuror în 2 decembrie 2011. În ordonanță nu se indică ora emiterii. Cum denunțul a fost depus între orele 13,00 - 15,00, iar o interceptare care, teoretic se baza pe ordonanță, a avut deja loc la ora 14,00, s-a constatat că cel târziu la ora 14,00, ordonanța a fost emisă.

Astfel, s-a constatat că în 2 decembrie 2011, procurorul a uzat de derogarea permisă de art. 91 C. proc. pen. de la regula competenței exclusive a judecătorului în autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor sau comunicărilor. O asemenea derogare este, însă, posibilă doar în situații de excepție justificate de urgența procedurii. Se observă că ordonanța, deși emisă în 2 decembrie, privește perioada 3 - 5 decembrie 2012. În ordonanță nu se indică în ce constă situația de urgență, iar instanța de apel nu poate identifica această urgență, cu atât mai mult cu cât ordonanța privește perioada 3 - 5 decembrie 2011, iar o perioadă de 24 de ore este mai mult decât suficientă pentru ca procurorul să prezinte și să obțină, dacă era cazul, de la judecător autorizarea în temeiul art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen. Neprocedând în acest fel, procurorul a uzat cu mare ușurință de dispensa acordată de art. 91

1

C. proc. pen. și fără să se încadreze în ipoteza de excepție prevăzută de acest text de lege, astfel ordonanța din 2 decembrie 2011 este contrară legii, iar probele obținute în baza ei sunt invalide, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Chiar dacă s-ar admite că, odată confirmate legalitatea și temeinicia ordonanței din 2 decembrie 2011 de către judecătorul sesizat potrivit art. 91

2

alin. (3) C. proc. pen., ordonanța rămâne câștigată cauzei, s-a constatat că actul procesual în analiză privește exclusiv convorbirile inculpatului B. La minutul 31 și 15 secunde inculpatul B. îi părăsește pe partenerii săi de discuții -inculpatul A. și martorul D.. Din acest moment, orice înregistrare a comunicărilor purtate între ultimii doi nu are la bază o dispoziție valabilă a autorităților judiciare competente să autorizeze înregistrările și nu poate fi folosită în procesul penal. Nu se poate susține că înregistrarea se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen., deoarece acest text legal acoperă doar interceptările și înregistrările legal obținute într-o cauză care pot fi folosite și în alte cauze, or, în prezenta pricină înregistrarea inculpatului A. după minutul 31 și 15 secunde este ilegală, fiind efectuată în afara oricărei autorizații valabil emise.

Acceptând că rechizitoriul a fost defectuos redactat și că, de fapt procurorul a dorit să surprindă că în 5 decembrie a fost momentul final al unor acorduri anterioare, încă din vara anului 2011 sau cel puțin din 2 decembrie 2011, între inculpatul A. și martorul D. și că în 5 decembrie nu mai era nevoie ca inculpatul să reitereze destinația banilor și pretinsa lui influență pe lângă funcționarul abilitat să-l declare admis pe martor la proba practică, observăm că episoadele din vara anului 2011 și din 2 decembrie 2011 se bazează pe declarațiile martorilor D. și C., date în cursul urmăririi penale și al judecății. Pe depozițiile martorului D. se întemeiază și interpretarea discuțiilor purtate în mediul ambiental în 5 decembrie, până la minutul 31 și 15 secunde al înregistrării. În cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad, cei doi martori au compărut de trei ori: o dată în fața procurorului și de două ori în fața primei instanțe. De fiecare dată, referitor la aspectele esențiale ale cauzei, martorii au expus variante diferite ale stării de fapt. Pentru verificarea credibilității martorilor, aceștia au fost chemați și ascultați nemijlociți de către instanța de al doilea grad. Cu prilejul audierii lor în apel, cei doi au fost confuzi, nehotărâți, inconsecvenți și nu păreau deloc să fie responsabili de importanța procesuală a relatărilor lor și nici de riscurile pe care o mărturie mincinoasă le implică. Mai mult, d-l C. s-a arătat distrat de calitatea sa de martor și de întrebările care i s-au adresat, a răspuns evaziv și fără substanță, iar pentru el, "adevărul o fi care este". Asemenea conduite pun cu tărie la îndoială seriozitatea și credibilitatea celor doi martori, iar exigențele ținând de echitatea procedurilor determină instanța de apel să le înlăture depozițiile.

Procesele-verbale de percheziție nu surprind niciun aspect care să întărească acuza, iar înscrisul descoperit în autoturismul inculpatului B., denumit "programare examen" pe numele F. nu este suficient să întărească o concluzie categorică după care inculpatul A. ar fi acționat și în alte cauze similar cu activitățile care i se reproșează, din moment ce inculpatul nu a fost vreodată cercetat penal de vreun trafic de influență care să aibă legătură cu F.

Inculpații, pe tot parcursul procedurilor, au negat comiterea infracțiunii de trafic de influență, au admis totuși că i-au cerut martorului anumite sume de bani, însă au exclus că ar fi pretins că au o posibilă influență pe lângă funcționarul care urma să îl examineze pe martor și au argumentat destinația acestor sume fie pentru plata orelor de conducere efectuate sub îndrumarea d-lui B., fie pentru restituirea sumei pe care d-l A. a achitat-o pentru martor cu acest titlu coinculpatului.

În aceste circumstanțe, rămân interceptările și înregistrările convorbirilor și comunicărilor dintre inculpații B. și A. și martorul D. din 5 decembrie 2011 până la plecarea inculpatului B., dintre inculpatul A. și martor din 8 decembrie 2011, precum și înregistrarea imaginilor care surprind întâlnirea dintre inculpatul A. și inculpatul B. în 5 decembrie 2011 care, în absența altor probe valabil administrate ori a unor declarații de martori serioase, pot cel mult să arunce o bănuială că inculpatul A. ar fi pretins de la martor o sumă de bani lăsând să se creadă că are influență pe lângă funcționarul care l-a examinat pe martor în 5 decembrie 2011 în vederea obținerii permisului de conducere pentru ca acest funcționar să-l declare admis pe martor la proba practică. Or, o bănuială nu poate sub nicio formă să fundamenteze o soluție de condamnare. Admițând că, între inculpatul A. și martorul D. a fost vehiculată în 5 decembrie 2011 o sumă de bani în euro, echivalentul a 800 lei, pe care primul a cerut-o celui de al doilea, nu a fost posibil să se stabilească fără echivoc și că inculpatul a pretins banii lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarului care urma să îl examineze pe martor la proba practică, susținută pentru obținerea permisului de conduce, și promițând că va interveni la acel funcționar.

În lumina acestor considerente, constatăm că în cauză nu poate fi stabilită în mod irefutabil existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, motiv pentru care, în rejudecare, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub acuza comiterii infracțiunii de trafic de influența, prev. de art. 257 C. pen.

Exceptând convorbirea inculpatului B. din 4 decembrie 2011, ora 16,13, de la postul telefonic x la postul yyy, celelalte convorbiri purtate de același inculpat la data de 3 decembrie 2011, orele 19,14; 20, 40; la data de 4 decembrie 2011, orele 13,57; 15,06; la data de 5 decembrie 2011, orele 00,08; 7,58; 8,45; 8,59; 9,15; 10,00; 10,36; 10,54; 11,03; 11,30; 11,37; 11,39; 11,40; 11,52 nu privesc fapta care formează obiectul judecății, așa încât, în rejudecare s-a dispus ca, potrivit art. 91 alin. (4) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se șteargă și să se distrugă convorbirile inculpatului din data de 3 decembrie 2011, orele 19,14; 20,40; din data de 4 decembrie 2011, orele 13,57; 15,06 și din data de 5 decembrie 2011, orele 00,08; 7,58; 8,45; 8,59; 9,15; 10,00; 10,36; 10,54; 11,03; 11,30; 11,37; 11,39; 11,40; 11,52.

Cât privește motivul de apel al procurorului, ținând de greșita achitare a inculpatului B., probele pe care se întemeiază acuza în cazul acestui inculpat sunt în esență similare cu cele analizate în cazul inculpatului A. S-a demonstrat că interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului B. din 2 decembrie 2011 este ilegală și că declarațiile date de cei doi martori sunt nesincere, că procesele-verbale de percheziție nu aduc elemente care să intereseze cauza și că, prin declarațiile lor, inculpații contestă orice implicare în fapta care li se reproșează, dar nu exclud că au pretins de la martor o sumă de 800 lei sau 200 euro, dar pentru achitarea integrală a cursurilor școlii de șoferi și nu sub imperiul vreunei promisiuni că ar interveni pe lângă funcționarul care urma să îl examineze pe martor la proba practică. În plus, convorbirile inculpatului din data de 3 decembrie 2011, orele 19,14; 20, 40; din data de 4 decembrie 2011, orele 13,57; 15,06 și din data de 5 decembrie 2011, orele 00,08; 7,58; 8,45; 8,59; 9,15; 10,00; 10,36; 10,54; 11,03; 11,30; 11,37; 11,39; 11,40; 11,52 nu privesc fapta care se judecă. Rămân, astfel, comunicările înregistrate în mediul ambiental în 5 decembrie 2011 la care inculpatul B. a asistat, care în prima lor parte sunt apte doar să creeze o suspiciune că inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic de influență, iar în partea finală nu conțin nicio referire la fapta în cauză. În aceste împrejurări nu s-a putut trage o concluzie categorică asupra existenței elementului material al infracțiunii de trafic de influență, fiind astfel corecte soluția de achitare a inculpatului B. pronunțată în prim grad și temeiul pe care aceasta se bazează.

Cât privește motivul de apel al procurorului, vizând greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A. și a modalității de executare a acesteia, devine inutilă analiza în substanță a acestui motiv, în fața soluției de achitare pronunțate în privința inculpatului.

Împotriva Deciziei penale nr. 30/A din data de 21 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

Prin motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, criticând hotărârile instanțelor de fond și apel sub aspectul greșitei achitări a inculpaților B. și A.

Cu prilejul dezbaterilor, procurorul a restrâns motivele de recurs menținându-le doar pe cele referitoare la nelegalitatea soluției de achitare dispuse față de inculpatul A.

Cu privire la soluția de achitare a inculpatului A., procurorul a susținut că prin excluderea din materialul probator a convorbirilor interceptate și înregistrate în mediul ambiental din 5 decembrie 2011, s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 octombrie 2013 și s-a stabilit termen la 21 martie 2014.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 02 mai 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș prin raportare la dispozițiile art 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea, care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu, are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situației de fapt, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Critica formulată de Parchet vizează greșita achitare de către instanța de apel a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. anterior.

Astfel, prin motivele scrise de recurs s-a susținut că instanța de apel, a exclus, în mod nelegal, convorbirile interceptate și înregistrate în mediul ambiental din 05 decembrie 2011 și, astfel, s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că înregistrarea în mediul ambiental a convorbirilor din 05 decembrie 2011 s-a realizat în temeiul unei ordonanțe a procurorului emise conform art. 91

2

alin. (2) C. proc. pen. anterior însă, această ordonanță nu cuprinde motivarea urgenței, condiție necesară pentru ca procurorul să dispună, în mod provizoriu, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor. Instanța de apel a arătat că ea însăși nu poate identifica urgența, în circumstanțele în care ordonanța a fost emisă la 2 decembrie 2011, pentru perioada 3 - 5 decembrie 2011. O perioadă de 24 de ore ar fi fost suficientă, în opinia Curții de Apel, pentru ca procurorul să solicite judecătorului autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor sau comunicărilor.

De asemenea, instanța de apel a reținut că acceptând că ordonanța procurorului emisă conform art. 91 alin. (2) C. proc. pen. anterior, fiind confirmată de judecător, rămâne câștigată cauzei, această ordonanță privește exclusiv convorbirile inculpatului B. Astfel, de la minutul 31 și 15 secunde, inculpatul B. se îndepărtează de la locul în care se afla, iar în acel loc rămân martorul denunțător D. și inculpatul A. Din acest moment, orice interceptare și înregistrare ale discuțiilor purtate între cei doi nu se întemeiază pe un act procesual valabil al unei autorități judiciare și, în consecință, conținutul convorbirii nu poate servi ca probă.

Așadar, a conchis instanța de apel, convorbirea dintre martorul denunțător D. și inculpatul A., ulterioară minutului 31 și 15 secunde, nu poate fi folosită nici în temeiul art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen. anterior, deoarece acest text se referă la convorbirile interceptate și înregistrate în mod legal într-o cauză și care pot fi folosite în altă cauză, în schimb, în prezentul dosar, interceptarea și înregistrarea care succedă minutului 31 și 15 secunde au caracter nelegal. De aceea, convorbirea interceptată și înregistrată în astfel de condiții nu poate fi folosită nici invocând art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen. anterior.

Instanța de apel l-a achitat pe inculpatul A., ca urmare a înlăturării declarațiilor date în cursul urmăririi penale de martorii D. și C. și excluderea convorbirilor interceptate și înregistrate în mediu ambiental la 05 decembrie 2011, convorbiri redate în procesul-verbal aflat la filele 40 - 41 din dosarul de urmărire penală. Astfel, a ajuns la concluzia că celelalte probe administrate în cauză nu confirmă existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.

În primul rând se impune observația că excluderea convorbirilor interceptate și înregistrate în mediu ambiental la 05 decembrie 2011 nu a condus în mod exclusiv la achitarea inculpatului A.

Excluderea probei menționate s-a realizat pe baza evaluării îndeplinirii condițiilor de legalitate în ceea ce privește obținerea ei și constatare nerespectării dispozițiilor legale în ceea ce privește autorizarea precum și administrarea acesteia.

Principiul legalității presupune administrarea numai a mijloacelor de probă strict și limitativ prevăzute de lege și în condițiile stipulate de C. proc. pen., excluderea fiind o sancțiune procesuală specifică, aplicabilă în materia mijloacelor de probă administrate cu încălcarea legii.

Or, în cauză excluderea convorbirilor interceptate și înregistrate în mediu ambiental la 05 decembrie 2011 s-a realizat ca o consecință a constatării de către instanța de apel că au fost încălcate dispozițiile legale, respectiv art. 91

2

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Verificând actele dosarului, se constată că ordonanța nu cuprinde motivarea urgenței, condiție necesară pentru ca procurorul să dispună, în mod provizoriu, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor. Împrejurarea că ulterior înregistrarea a fost confirmată de judecător nu înlătură nelegalitatea modului în care proba a fost obținută.

De asemenea, ordonanța menționată privește exclusiv convorbirile inculpatului B., or acesta s-a îndepărtat de la locul în care se afla, iar în acel loc a rămas martorul denunțător D. și inculpatul A. așa încât din acel moment, interceptarea și înregistrarea discuțiilor purtate între cei doi nu se mai realiza pe baza unui act procesual valabil și, în consecință, conținutul convorbirii nu poate servi ca probă. Proba nu poate fi folosită nici în temeiul art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen. anterior, deoarece acest text se referă la convorbirile interceptate și înregistrate în mod legal într-o cauză și care pot fi folosite în altă cauză, or în prezenta cauză interceptarea și înregistrarea are caracter nelegal.

Prin urmare, se constată că prin încălcarea dispozițiilor legale menționate proba constând în interceptarea și înregistrarea convorbirilor în mediu ambiental la 05 decembrie 2011 este nelegală și în mod corect a fost exclusă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș ca fiind nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior să îl respingă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de câte 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva Deciziei penale nr. 30/A din data de 21 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimații inculpați B. și A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de câte 100 lei se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica, azi 16 mai 2014.

Procesat de GGC - GV