ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2025

Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, printre altele, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a procedurii de cameră preliminară desfășurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015 și, subsecvent, constituirea dosarului asociat nr. x/2015 având ca obiect procedura de cameră preliminară.

A amânat judecarea cauzei și a acordat termen la data de 23.09.2024, ora 13:00 pentru când părțile au termen în cunoștință, potrivit art. 353 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, analizând cererea de constatare a nulității absolute a procedurii de cameră preliminară desfășurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015, curtea a reținut că, în cauză, este edificatoare motivarea dată de instanța supremă prin decizia nr. 311/A pronunțată în dosarul nr. x/2021, în care se arată că, în conformitate cu art. 425 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului.

În acest sens, hotărârea instanței de apel asupra problemelor de drept dezlegate și a limitelor rejudecării sunt obligatorii pentru instanța de fond, în caz de trimitere, instanța care urmează să rejudece cauza trebuind să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare.

S-a reținut că prin decizia nr. 88 din 16 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, au fost admise apelurile inculpaților, a desființată sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a reținut că în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței.

În acest context, s-a reținut că rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate, a contestațiilor formulate de inculpații A., B. și C., prin încheierea nr. 121/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr. x/2015

Astfel, instanța de fond a reținut că instanța de apel a indicat expressis verbis procedura de urmat în rejudecarea fondului cauzei, prima instanță neavând nicio posibilitate de a deroga de la cercetarea judecătorească stabilită prin decizia de rejudecare, întrucât dispozițiile instanței superioare prin care se stabilesc limitele rejudecării au caracter imperativ și nu lasă la latitudinea judecătorului fondului să aprecieze dacă aplică sau nu o hotărâre judecătorească.

Mai mult, prin sentința penală nr. 15 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești spre competentă soluționare, s-a reținut, de asemenea, că instanța este ținută de limitele rejudecării stabilite de instanța de control judiciar, arătându-se că în raport de îndrumările obligatorii ale instanței de control judiciar pe care Înalta Curte, secția penală trebuie să le respecte întocmai, judecata cauzei se va relua de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară.

S-a mai reținut că, aprecierea judecătorului fondului că stabilirea limitelor rejudecării de către instanța de control judiciar nu poate reprezenta un impediment pentru invocarea nulității absolute a procedurii de cameră îndrituiește instanța de fond să respecte această obligație, este total eronată și încalcă dispozițiile art. 425 din C. proc. pen.

În acest punct de analiză, Înalta Curte a reținut că judecătorul fondului n-a respectat dispozițiile imperative ale instanței de apel și nu a parcurs procedura impusă în mod imperativ de instanța de control judiciar.

În egală măsură, dispozițiile art. 424 alin. (4) din C. proc. pen., prevăd că atunci când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desființate de drept.

Rezultă că în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procesuale, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, întocmite în timpul cercetării judecătorești.

S-a constatat că, în acest context, în urma îndrumării instanței de control judiciar, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoarei finalizării camerei preliminare, această etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale din 21 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, urmare a respingerii, ca nefondate, a contestației prin încheierea nr. 721 din 17 mai 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Curtea a avut în vedere și jurisprudența instanței supreme sub acest aspect, în sensul că rejudecarea dosarelor de către completele specializate în primă instanță vizează exclusiv faza de judecată, nicidecum reluarea procedurii de cameră preliminară (Decizia penală nr. 265 din 12.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, încheierea din data de 05 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al înaltei Curți de Casație și Justiție).

Așadar, curtea de apel a reținut că rejudecarea cauzei începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, întrucât faza procesuală a camerei preliminare se epuizează prin rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară. Astfel cum s-a arătat, procedura de cameră preliminară nu constituie o etapă a judecății, ci o fază procesuală distinctă, iar rejudecarea privește exclusiv faza procesuală a judecății.

Interpretarea contrară ar încălca principiul separației funcțiilor judiciare prevăzut de art. 3 din C. proc. pen., autoritatea de lucru judecat a încheierii finale de dezinvestire pronunțată în etapa camerei preliminare și ar depăși limitele sesizării în apel, instanța de apel fiind abilitată să cenzureze exclusiv hotărârea pe fond, conform art. 421 din C. proc. pen.

În egală măsură, s-a avut în vedere că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 care prevede specializarea judecătorilor în cauzele de corupție se referă la "judecarea în primă instanță a infracțiunilor", exprimare care face referire în mod expres, așadar fără echivoc și în mod limitativ, la faza procesuală a judecății în primă instanță.

De altfel, Legea nr. 78/2000 a fost modificată cu ocazia adoptării C. proc. pen. pentru a fi pusă în acord cu acesta, ocazie cu care, dacă legiuitorul ar fi apreciat că textul trebuie să aibă în vedere și o altă fază procesuală decât cea la care textul se referă, ar fi intervenit expres, menționând-o și pe aceea de cameră preliminară.

Totodată, s-a apreciat că această concluzie se desprinde, de altfel, și din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 417/2019, care, stabilind modul în care trebuie aplicat menționatul art. 29, a indicat expres și consecințele asupra proceselor în curs:

"în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile articolului 421 punct 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate". (par. 170).

Potrivit art. 386

1

din C. proc. pen., dacă în cursul judecății se constată nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară, instanța, prin încheiere, desființează actul prin care s-a dispus începerea judecății și stabilește limitele în care procedura va fi reluată, încheierea fiind supusă contestației în condițiile art. 425

1

.

Dacă urmare a acestei modificări legislative s-ar fi putut constata nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară, după ce în apel s-a dispus rejudecarea cauzei, legiuitorul ar fi modificat și disp. art. 421 și 425 din C. proc. pen., ceea ce nu s-a întâmplat.

Față de aceste considerente, curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a procedurii de cameră preliminară desfășurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015 și, subsecvent, constituirea dosarului asociat nr. x/2015 având ca obiect procedura de cameră preliminară.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 24 decembrie 2024, sub nr. x/2024, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C10.

La primul termen de judecată fixat la data de 30 ianuarie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, argumentând că dosarul se află în al doilea ciclu procesual, în rejudecare în fond, ca efect al deciziei de casare nr. 120/04.04.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel, în susținerea excepției invocate, procurorul a învederat, în esență, că încheierea de ședință atacată, prin care a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a procedurii de cameră preliminară, are caracter interlocutoriu, cauza aflându-se în stare de judecată în fond, nefiind, așadar, aplicabile dispozițiile art. 425

1

alin. (1) raportat la art. 347 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere că hotărârea atacată nu este o încheiere pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, ci de instanța de fond, încheiere care poate fi atacată cu apel numai odată cu sentința pe fondul cauzei.

La rândul său, contestatorul inculpat A., prin apărător desemnat din oficiu, a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată, invocând, în drept, cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Înalta Curte a dispus trimitere cauzei la completul competent să soluționeze cererea de recuzare formulată de contestatorul inculpat A., urmând ca orice alte măsuri procedurale să fie dispuse ulterior soluționării incidentului procedural, în funcție de soluția dată acestuia.

Prin încheierea din 12 februarie 2025, Înalta Curte a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată în cauză de către contestator.

Pe cale administrativă, s-a stabilit termen de judecată la data de 27 februarie 2025, când reprezentantul Ministerului Public a învederat că invocă excepția inadmisibilității căii de atac declarate în prezenta cauză, ridicată și la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2025, cu precizarea că își menține motivele susținute la termenul anterior.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac formulate de A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluționarea contestației exercitate de inculpatul A. împotriva unei încheieri pronunțate în cursul judecății în fond a unei cauze penale, în al doilea ciclu procesual, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de acesta privind constatarea nulității absolute a procedurii de cameră preliminară desfășurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

Se reține că în temeiul art. 386

1

din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Reluarea procedurii de cameră preliminară", "Dacă în cursul judecății se constată nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară, instanța, prin încheiere, desființează actul prin care s-a dispus începerea judecății și stabilește limitele în care procedura va fi reluată, încheierea fiind supusă contestației în condițiile art. 425

1

.".

Totodată, în conformitate cu art. 408 alin. (2) din C. proc. pen., "Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel."

Înalta Curte reține că, din interpretarea sistematică și corelată a dispozițiilor legale incidente, anterior menționate, rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod expres posibilitatea exercitării contestației împotriva încheierii prin care instanța dispune reluarea procedurii de cameră preliminară.

În schimb, se constată că nu este prevăzută o cale de atac distinctă în ceea ce privește încheierea prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului privind constatarea nulității absolute a procedurii de cameră preliminară desfășurate în primul ciclu procesual.

Așadar, în aceste condiții, o astfel de încheiere interlocutorie nu poate face obiectul unei căi de atac de sine stătătoare, putând fi supusă controlului judiciar numai cu ocazia exercitării căii de atac împotriva hotărârii pronunțate în fond, în conformitate cu prevederile art. 408 alin. (2) teza I din C. proc. pen.

Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru considerentele prezentate, constatând că inculpatul A. a formulat contestație împotriva unei încheieri interlocutorii pronunțate în cursul judecății în fond a cauzei, cu privire la care legiuitorul nu a instituit o cale de atac distinctă, ci a prevăzut posibilitatea valorificării eventualelor critici doar odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația exercitată de acesta.

În consecință, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, se fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2025.