ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra recursurilor în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 153 din 28 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă cererea inculpatului A. de înlăturare de la dosarul cauzei a procesului-verbal întocmit la data de 11.11.2014 de către organele de cercetare penală, ca fiind neîntemeiată.

În baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților A., B. și C. este reprezentată de C. pen. din 1969 și Legea nr. 216/2011, iar în privința inculpatului A. - și de Legea nr. 656/2002 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 125/2017, și, în consecință:

În baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. penală, a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: camătă, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011; spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. penală, a fost achitat inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: complicitate la camătă, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011; camătă, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011.

În baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. penală, a fost achitat inculpatul C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: complicitate la camătă, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011; camătă, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011.

S-a luat act că inculpații A. și C. au fost reținuți, arestați preventiv și arestați la domiciliu în perioada 15.11.2014 - 17.12.2014 inclusiv, iar inculpatul B. - reținut în ziua de 15.11.2014.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. civ. penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de persoanele vătămate D. și E..

S-a luat act că persoana vătămată F. și-a retras cererea de constituire parte civilă.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. civ. penală, s-a menținut sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin ordonanța emisă la data de 14.11.2014 în dosarul nr. x/2014 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, urmând ca această măsură să înceteze de drept dacă părțile civile nu introduc acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost respinsă ca nefondată contestația formulată de petenta G. împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 376/P/2014 din 14.11.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) rap. la art. 255 C. proc. civ. penală, s-a dispus restituirea următoarelor lucruri: către inculpatul A.: - suma de 225.550 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; suma de 6.950 RON, consemnata la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; două ceasuri: marca x seria x și marca x seria x; bijuterii din metal galben după cum urmează: brățară de damă (model x, metal galben auriu în lungime de aprox. 22 cm), verighetă (metal galben, prezentând două rânduri de pietre de culoare mov și albe), inel de damă (metal galben, prezentând mai multe pietricele albe), inel de damă (metal galben, prezentând două sfere cu pietricele albe), o pereche cercei de damă (metal galben, sub forma unor spirale cu lungime de aprox. 6 cm. fiecare), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe față "Maica Domnului și pruncul", iar pe verso "Isus", cu diametru aprox. 4 cm), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe față "Maica Domnului", cu diametru aprox. 4,5 cm), lanț (metal galben, lungimea de aprox. 44 cm); telefon mobil marca x, serie x, cu cartelă sim; către inculpatul B.: suma de 24.000 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; către inculpatul C. - suma de 10 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x/5-B, telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x și telefon mobil marca x model x x și acumulator x seria x.

S-a respins cererea petentei G. de restituire a bijuteriilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului A., ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, părțile civile D. și E., inculpatul A. și petenta G..

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, părțile civile D. și E., inculpatul A. și petenta G..

Prin decizia penală nr. 715 din 05 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016, s-au decis următoarele:

I) În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și părțile civile D. și E. împotriva sentinței penale nr. 153 din data de 28 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, care a fost desființată, în parte, și pronunțând o nouă hotărâre:

S-a constatat că potrivit încheierii din data de 26 martie 2020 și deciziei penale nr. 347 din data de 25 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2016, în cauză se aplică dispozițiile Noului C. pen., iar în privința inculpatului A., legea penală mai favorabilă în referire la infracțiunea de spălare a banilor este reprezentată de Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. a) forma în vigoare la data de 01 februarie 2014.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la decizia nr. 67/25 octombrie 2022 pronunțată de Î.C.C.J.-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților A. pentru comiterea infracțiunii de camătă, prev. de art. 351 C. pen., B. pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la camătă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. și camătă prev. de art. 351 C. pen. și C., pentru comiterea infracțiunilor de camătă prev. de art. 351 C. pen. și complicitate la camătă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen.

În temeiul disp. art. 14 și art. 397 C. proc. pen. au fost admise, în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile D. și E..

Au fost obligați inculpații A., B. și C., în solidar, la plata sumei de 173.000 euro, în echivalent în RON la data plății, către partea civilă D., cu titlu de despăgubiri materiale.

A fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 110.000 RON către partea civilă E., cu titlu de despăgubiri materiale.

În temeiul disp. art. 112 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B. sumele de 10.000 euro, 1650 euro și 169.500 RON, reprezentând contravaloarea împrumutului acordat părții civile F. și dobânzi plătite de aceasta.

În temeiul art. 255 C. proc. pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. 376/P/2014 din data de 14 noiembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu privire la autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, restituit de procuror în cursul urmăririi penale, potrivit ordonanței nr. 376/P/2014 din data de 22 decembrie 2014, aflată la fila x dup.

În temeiul disp. art. 347 C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 376/P/2014 din data de 14 noiembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, asupra bunurilor inculpaților A. și B., în vederea acoperirii despăgubirilor civile, a cheltuielilor judiciare și a sumei confiscate, și după cum urmează:

A.: - teren intravilan cu număr cadastral x cu suprafața din acte de 1500 mp și măsurată 1483 mp, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Câmpina (nr. CF vechi: x Nr. cadastral vechi: x);

- teren intravilan cu număr cadastral x cu suprafața măsurată 239 mp, având pe acesta următoarele construcții magazin +depozit anexe +birouri, cu nr. cadastrale x, înscrise în cartea funciară nr. x a Municipiului Ploiești;

- apartament 2 camere plus dependințe cu număr cadastral x;-17 cu suprafață de 58,42 mp, înscris în cartea funciară nr. x a orașului Sinaia;

- unitatea comercială MAGAZIN nr. 203 I. în regim p+demisol (depozit) cu număr cadastral x;-;-a cu suprafață de 240 mp înscris în cartea funciară nr. x a orașului Bușteni) Nr. CF vechi: x);

- spațiu comercial compus din două camere și dependințe cu nr. cadastral x;0;1 cu suprafața măsurată 98 mp, înscrise în cartea funciară nr. x a orașului Sinaia (Nr. CF vechi: x provenită din conversie CF x;

- autoturism x, model x cu număr identificare x și serie motor x, culoare albastru.

B.: autoturismul x cu număr de identificare x și serie motor x culoare negru aparținând inculpatului B..

În baza art. 422 cu referire la art. 250

1

alin. (4) și art. 249 C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 24.400 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare de la inculpatul B., până la plata despăgubirilor civile, a cheltuielior judiciare și a sumei confiscate.

S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri mobile aparținând inculpatului C., până la plata despăgubirilor civile și a cheltuielior judiciare:

- suma de 10 euro, consemnata la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014;

- telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x/5-B;

- telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x;

- telefon mobil marca x model x x și acumulator x seria x.

S-a menținut dispoziția primei instanțe în sensul restituirii către inculpatul A. a următoarelor bunuri:

- suma de 225.550 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; suma de 6.950 RON, consemnata la H. - Sucursala Ploiești, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; două ceasuri: marca x seria x și marca x seria x; bijuterii din metal galben după cum urmează: brățară de damă (model x, metal galben auriu în lungime de aprox. 22 cm), verighetă (metal galben, prezentând două rânduri de pietre de culoare mov și albe), inel de damă (metal galben, prezentând mai multe pietricele albe), inel de damă (metal galben, prezentând două sfere cu pietricele albe), o pereche cercei de damă (metal galben, sub forma unor spirale cu lungime de aprox. 6 cm. fiecare), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe față "Maica Domnului și pruncul", iar pe verso "Isus", cu diametru aprox. 4 cm), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe față "Maica Domnului", cu diametru aprox. 4,5 cm), lanț (metal galben, lungimea de aprox. 44 cm); telefon mobil marca x, serie x, cu cartelă sim.

În temeiul disp. art. 275 alin. (3) pct. b) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A., B. și C. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței în măsura în care nu contravin prezentei.

În temeiul disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare corespunzătoare exercitării căilor de atac de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și părțile civile D. și E. au rămas în sarcina statului.

II) În temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A. și petenta G. împotriva sentinței penale nr. 153 din data de 28 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și petenta G. la plata sumei de 800 RON, cu același titlu.

În fapt, cu privire la infracțiunile de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. și camătă prevăzută de art. 351 C. pen., s-au reținut următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 279 raportat la art. 278 C. proc. pen., a fost înlăturată omisiunea vădită din dispozitivul deciziei penale nr. 715 din data de 05 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016, în sensul că, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile parțiale în cuantum de câte 250 RON pentru avocații desemnați din oficiu pentru inculpații A., B. și C., până la prezentarea avocaților aleși, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.

Au fost menținute în rest dispozițiile deciziei.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat cereri de recurs în casație:

1.1. Inculpatul B., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin care a solicitat achitarea, în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. și camătă prevăzută de art. 351 C. pen., întrucât nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de lege (darea de bani sub formă de împrumut cu dobândă ca îndeletniciri de bază).

Cu privire la infracțiunea de camătă, în esență, s-a arătat că, având în vedere natura acestei infracțiuni, respectiv aceea de infracțiune de obicei, consemnarea acesteia va fi condiționată de probarea tuturor actelor de executare similare, care analizate separat nu au caracter infracțional, dar care împreună demonstrează caracterul de obișnuință. De aceea s-a arătat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este una greșită, puterea probatorie a probelor pe care se întemeiază este cel puțin îndoielnică, existând multe inadvertențe între cele reținute de instanță și declarațiile martorilor în toate ciclurile procesuale.

Cu titlu de exemplu s-a făcut trimitere la declarațiile date de J. (23.03.2017, filele x): Eu personal nu am văzut niciodată că banii împrumutați de soțul meu să fi fost de la B., dar acesta a fost de față după cum am arătat.

Referitor la infracțiunea de complicitate la camătă, prevăzută și predepsită de art. 48 rap. la art. 351 C. pen., s-a susținut că:

Persoana vătămată D., audiată în ședința publică din data de 26.03.2018, relevă anumite aspecte interesante, care denotă o încălcare gravă a manierii de administrare a probatoriului în faza de urmărire penală.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că, în mod judicios pe baza probelor readministrate, Tribunalul Prahova a constatat că fapta de complicitate la infracțiunea de camătă, reținută în sarcina inculpatului B. nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește infracțiunea de camătă, pretins săvârșită sub forma autoratului în detrimentul persoanelor vătămate E. și F. (împrumuturile acordate) actele reținute nu se circumscriu tipicității infracțiunii prevăzute de art. 351 C. pen.. Nici rechizitoriul și nici cercetarea judecătorească, nu au putut stabili data comiterii fiecărui act material, mai exact data la care s-a acordat fiecare împrumut, cuantumul dobânzilor, care ar fi fost percepute de inculpat, data la care a încetat activitatea infracțională.

Conform literaturii juridice de specialitate, infracțiunea de camătă presupune darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire de către o persoana neautorizată - darea presupune remiterea banilor către împrumutător, remitere ce este de esența contractului de împrumut cu/sau fără dobândă, reglementat de C. civ. anterior din 1865, pentru împrumuturile încheiate înainte de 01.10.2011 și Noul C. civ.-L287/2008, pentru împrumuturile încheiate după aceasta dată. Textul incriminează împrumutul dacă acesta este dat cu dobândă și dacă acesta se face în mod repetat, în așa fel încât să fie vorba de o îndeletnicire, de o activitate pe care persoana o îndeplinește în mod periodic.

Astfel, s-a arătat că în cauză nu există dovezi, care să ateste faptul că îndeletnicirea de bază a inculpatului B. este aceea de a remite împrumuturi cu dobândă. Este de relevat faptul că, niciunul dintre martori nu confirmă convenția pe care persoana vătămată E. pretinde ca a încheiat-o cu B. și că sumele care au fost restituite acestuia din urmă, s-au făcut în contul împrumuturilor acordate și al dobânzilor pe care le-ar fi cerut.

În acest sens s-a făcut trimitere la declarația persoanei vătămate F. audiată la data de 15.06.2017, în fața Tribunalului Prahova. Reaudiată la data de 29.06.2018, ca urmare a schimbării componenței completului de judecată, acesta arată că își menține în totalitate declarațiile date anterior în fata instanței de judecată, învederând că în declarația data în fața procurorului, s-au consemnat aspecte care nu sunt reale.

A mai arătat că persoana vătămată F., declară nemijlocit faptul că inculpatul B., i-a împrumutat suma de 10.000 euro, în perioada anilor 2011-2012, a achitat aceasta suma în rate, însă nu reține câte, arătând, totodată, că nu se consideră persoană vătămată, întrucât nu i-a fost cauzată nicio vătămare, împrumutul sumei de 10.000 euro fiind achitat în rate, anterior reținerii inculpatului B.: împrumutul de 10.000 euro pe care l-am luat de la B., a fost fără dobândă. Martorii audiați în cauză, angajați ai persoanelor vătămate, D., F., E., au arătat că nu cunosc aspecte legate de vreun împrumut sau remiterea unor sume de bani cu titlul de dobândă.

De asemenea, a arătat că, în dreptul procesual penal, probele nu au dinainte o valoare prestabilită, instanța de judecată la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, își întemeiază soluția, doar pe probele care se coroborează, probe din care rezultă fără niciun dubiu, vinovăția persoanei acuzate.

Deopotrivă, a arătat că probatoriul administrat în faza de urmărire penală servește doar ca temei al susținerii actului de acuzare, cu care este investită instanța de judecată. În cursul cercetării judecătorești, ca urmare a soluționării cauzei în procedura obișnuită, probatoriul se readministrează în condiții de oralitate, contradictorialitate și nemijlocire.

1.2. La 09 iunie 2023, același inculpat B., prin avocat a formulat o a doua cerere de recurs în casație prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, la Curtea de Apel Ploiești, pentru aceleași motive arătate și pentru cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

3.1 A arătat că față de acesta, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal și a solicitat să se aibă în vedere că, deși s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, a solicitat, în temeiul art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal, solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de camătă, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.

A susținut că în pronunțarea soluției greșită de încetare a procesului penal, instanța de apel, urmarea efectuării mai multor greșeli, a ajuns la concluzia nelegală că fapta inculpatului ar îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii de camătă.

În continuare a arătat în concret, erorile instanței de apel care au condus la pronunțarea unei soluții nelegale, respectiv:

- Instanța de apel, încălcând principiul separării funcțiilor în stat, a acționat ca o reală putere legislativă, schimbând elementele de tipicitate ale infracțiunii de camătă, astfel cum acestea au fost stabilite de legiuitor prin norma de incriminare prevăzută de art. 351 C. pen. și neluând în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 82 din 23 februarie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 351 din C. pen. și art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 370 din data de 13 mai 2016 care este obligatorie, în temeiul art. 148 din Constituție, atât în ceea ce privește dispozitivul dar și considerentele;

- În vederea evitării oricărui obstacol ce s-ar fi întrevăzut a interveni în cursul cercetării judecătorești în faza de apel, instanța, ar fi trebuit să admită, în schimb aceasta a respins ca fiind neîntemeiată sesizarea ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvarea de principiu unei chestiuni de drept de care depindea chiar soluționarea prezentei cauze, deși toate condițiile de fond și de formă erau îndeplinite. Mai mult, a dat eficiență juridică tocmai jurisprudenței neunitare (a Curții de Apel Ploiești), invocată în cererea de sesizare a sesizarea ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvarea de principiu unei chestiuni de drept;

- În mod greșit a apreciat că exercitarea acțiunii penale s-a efectuat în cauză pentru o faptă diferită decât cea care a făcut obiectul trimiterii în judecată.

a) În ceea ce privește încălcarea principiului separației puterilor în stat:

Practic, prin reținerile sale din hotărârea atacată, instanța de apel a schimbat elementele de tipicitate ale infracțiunii de camătă, procedând la depășirea limitelor puterii judecătorești, atribuindu-și din însușirile conferite legislativului, fiind astfel încălcat principiul constituțional al separației puterilor în stat.

În concret, critica privește nelegalitatea stabilirii elementului material al infracțiunii de camătă în forma tipică, în sensul că instanța a apreciat că legiuitorul a incriminat perceperea dobânzilor (cu titlu de obișnuință) ca urmare a acordării unui împrumut cu dobândă, iar nu cum reiese în mod neechivoc din textul legal prevăzut la art. 351 C. pen., că legiuitorul a incriminat darea de bani dați cu titlu de împrumut la care se percepe dobândă, cu titlu de îndeletnicire, această îndeletnicire reieșind din repetitivitatea dării de bani cu împrumut de un număr suficient, astfel încât din această activitate să reiasă obișnuința practicării sale.

Fără a face referire efectiv la probatoriul administrat în cauză, urmează a se observa că instanța de apel și-a bazat întreaga hotărâre numai pe depozițiile luate fie în cursul urmăririi penale, fie la o dată nespecificată persoanei vătămate D. și a doi martori, respectiv J. (soția persoanei vătămate care nu a perceput niciodată în mod direct luarea vreunor împrumuturi de la inculpați, dar nici remiterea vreunor sume de bani către aceștia cu titlu de dobândă) și K. (care după cum a declarat, nu a perceput niciodată în mod direct luarea vreunor împrumuturi de la inculpați, dar nici remiterea vreunor sume de bani către aceștia cu titlu de dobândă și, în plus, acesta a declarat că se află în relații de dușmănie cu toți inculpații din dosar, ceea ce ar fi impus înlăturarea declarațiilor acestora de la dosarul cauzei).

Nelegalitatea procedurii și greșita încetare a procesului penal rezidă și din aceea că, instanța de apel nu a menționat motivul pentru care contradictorialitatea declarațiilor date de persoana vătămată D. și cele ale martorei J., nu influențează percepția asupra gradului de sinceritate al acestora și nici care este rațiunea pentru care instanța de apel a oferit o valoare probatorie mai mare declarațiilor date în cursul urmăririi penale iar nu celor luate în mod nemijlocit de instanța de fond sau celor date în prima instanță și care au stat la baza pronunțării soluției de achitare.

În plus, instanța de apel nu a individualizat nici din perspectiva elementului temporal data remiterii sumelor de bani cu titlu de împrumut cu dobândă, dar nici data remiterii dobânzilor propriu-zise (cărora în mod nelegal instanța de apel le-a oferit valență penală), ceea ce conduce la:

- imposibilitatea de a determina momentul consumării infracțiunii de camătă (neputând fi stabilită data acordării a suficiente împrumuturi cu dobândă din care să reiasă acordarea acestora cu titlu de îndeletnicire);

- imposibilitatea de a determina și a dovedi data remiterii sumelor care se pretinde că ar fi fost date cu titlu de dobândă;

- imposibilitatea stabilirii unui moment al epuizării infracțiunii de camătă, ținând cont că nu a putut fi stabilită data consumării infracțiunii.

b) Greșita încetare a procesului penal și aprecierea nelegală a îndeplinirii elementelor de tipicitate a infracțiunii de camătă, a fost cauzată și ca urmare a respingerii ca neîntemeiată a sesizării ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvarea de principiu unei chestiuni de drept de care depindea chiar soluționarea legală a prezentei cauze, deși toate condițiile de fond și de formă erau îndeplinite.

În primul rând, o dovadă imposibil de contestat a greșitei încetări a procesului penal, în condițiile în care erau îndeplinite condițiile pentru menținerea soluției de achitare, reiese din parcurgerea considerentelor hotărârii, din care reiese că instanța i-a dat eficientă juridică tocmai jurisprudenței neunitare (a Curții de Apel Ploiești).

În concluzie, a arătat că în condiții de totală nelegalitate și în contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 82 din 23 februarie 2016, dar și cu Minuta privind întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul PICCJ, DNA, DIICOT și al parchetelor de pe lângă curțile de apel din 9-10.03.2020, instanța de apel a reținut că importante din perspectiva infracțiunii de camătă sunt datele în care se percep dobânzile (de aici reieșind îndeletnicirea) și că instanței de judecată i s-a lăsat o marjă de apreciere conferită de legiuitor în aprecierea îndeplinirii tipicității obiective a infracțiunii de camătă, ceea ce este inadmisibil și contrar oricărei legi și principiului separării puterilor în stat.

În realitate, a apreciat că legiuitorul nu a lăsat nicio marjă de apreciere în privința îndeplinirii tipicității obiective a infracțiunii și cu siguranță că, aceasta marjă de apreciere nu ar putea include modificarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

c) Instanța de judecată urmează a constata că prin rechizitoriu nu a fost învestită cu soluționarea acțiunii penale în modalitatea în care aceasta a fost exercitată prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din data de 14.11.2014.

Astfel, cum obiectul trimiterii în judecată este reprezentat de o altă faptă decât cea în legătură cu care s-a exercitat acțiunea penală, instanța de recurs urmează a constata că instanța de judecată nu a fost sesizată cu soluționarea acțiunii penale astfel cum a fost exercitată de procurorul de caz, ceea ce impune schimbarea soluției de încetare a procesului penal și dispunerea achitării.

Exercitarea acțiunii penale în prezenta cauză a avut ca obiect o faptă diferită decât cea care a făcut obiectul trimiterii în judecată și pe care instanțele de judecată au analizat-o până la data prezentei, ceea ce are drept consecință imposibilitatea stabilirii obiectului judecății, impunându-se luarea măsurilor necesare legale.

În concret s-a arătat că, prin ordonanța nr. 376/P/2014 din 14.11.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în ceea ce-l privește pe A., pentru săvârșirea infracțiunii de camătă prevăzută de art. 351 C. pen., reținându-se că: începând cu anul 2010, C. a dat sume de bani cu dobândă în mai multe rânduri fără a fi autorizat în acest sens, părții vătămate D., sume de bani ce la rândul său le împrumuta cu dobândă de la numiții A. și B. care au ca îndeletnicire acordarea de împrumuturi cu dobândă către terțe persoane folosind ca paravan alte persoane interpuse și pentru care solicita garanții cu bunuri imobile si mobile prin efectuarea de acte notariale sau chitanțe de mână solicitându-le ca până la restituirea integral a împrumuturilor acele de proprietate ale imobilelor și actelor autoturismelor precum si bijuteriile să rămână în posesia acestora.

S-a mai menționat că până la data dispoziției de trimitere în judecată, nu s-a dispus vreo schimbare de încadrare juridică, extinderea urmăririi penale sau extinderea acțiunii penale conform art. 311 C. proc. pen., în legătură cu faptele ce ar intra în conținutul constitutiv al infracțiunii de camătă reținută în sarcina numitului A..

3.2. În mod greșit s-a soluționat latura civilă, în contextul pronunțării unei soluții greșite de încetare a procesului penal, dar si din perspectiva acordării sumei de 173.000 euro părții civile D., deși acesta a înțeles la data de 23.04.2019 să își cesioneze parțial drepturile patrimoniale care ar izvorî din soluționarea dosarului nr. x/2016

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04.07.2023 sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 27.09.2023, când cauza a fost amânată pentru 11.10.2023, apreciindu-se că se impune verificarea datelor la care recurenții-inculpați au primit decizia penală recurată.

IV. Prin încheierea din 11.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. împotriva deciziei penale nr. 715 din 05 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 18 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016.

Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 715 din 05 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 18 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, întrucât inculpatul a invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în condițiile în care în cauză nu a fost pronunțată o soluție de condamnare, față de inculpat dispunându-se încetarea procesului penal, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., s-a apreciat că acestea îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., fiind acordat termen pe fondul recursului în casație la data de 22.11.2023, când cauza a fost amânată la cererea reprezentantului Ministerului Public pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 07.02.2024, cauza a fost amânată față de lipsa dosarului de fond nr. x/2016 al Curții de Apel Ploiești, fiind acordat termen la 20.03.2024, dată la care au avut loc dezbaterile.

Ulterior dezbaterilor, la data de 20.03.2024, prin e-mail, intimatele-părți civile D. și E. au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat, în esență, respingerea recursurilor formulate în cauză, apreciind că, prin cererile formulate, în realitate, inculpații urmăresc reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, aspecte de netemeinicie care nu intră în competența instanței de recurs în casație.

V. Examinând recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 11.10.2023, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din perspectivă teoretică, Înalta Curte reține că recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel.

Instanța supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casație, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanța de recurs în casație pornește de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.

Motivul de casare invocat de inculpatul B. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), în timp ce inculpatul A. a susținut prin cererea de recurs în casație incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Prioritar, este de precizat că prin încheierea de admitere în principiu s-a apreciat că argumentele inculpatului B., vizând greșita dispunere de către instanța de apel a soluției de încetare a procesului cu privire la infracțiunile de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. și camătă prevăzută de art. 351 C. pen., pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, întrucât se circumscriu formal cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 coroborat cu cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce-l privește pe recurentul-inculpat A., deși în speță nu a fost indicat și cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., alăturat celui prevăzut de pct. 8, prin cererea de recurs în casație s-a făcut referire expresă la împrejurarea că pentru infracțiunea de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen., pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, precum și că în faza procesuală a apelului, inculpatul a solicitat continuarea procesului penal și aplicarea dispozițiilor art. 18 C. proc. pen.

Prin urmare, s-a apreciat că aspectele invocate de inculpat prin cererea de recurs în casație pot fi examinate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În aceste condiții, având în vedere cele statuate prin încheierea de admitere în principiu și în raport cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 coroborat cu pct. 8 C. proc. pen.:

Înalta Curte urmează să analizeze cererea inculpaților, de achitare întemeiată pe cauza vizând neprevederea faptei în legea penală, respectiv că faptele de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. și camătă prevăzută de art. 351 C. pen., pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

În această ordine de idei, din perspectiva acestor cazuri de casare, este de menționat că nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Procedând la analiza în drept a infracțiunilor de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. și camătă prevăzută de art. 351 C. pen., pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, Înalta Curte reține:

Constituie infracțiunea de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen.: Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată.

În analiza acestei infracțiuni, astfel cum anterior s-a menționat, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, constând în aceea că:

Prin urmare, în raport cu această situație de fapt, Înalta Curte va analiza punctual criticile inculpaților și dacă acțiunile acestora realizează corespondența dintre faptele concret săvârșite și elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă faptele inculpaților pot fi încadrate în elementul material al infracțiunii de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen.

Recurentul-inculpat A. și-a fundamentat cererea de recurs în casație pe două critici centrale, respectiv neprevederea faptei de camătă, reglementată de art. 351 C. pen., în legea penală și greșita soluționare a acțiunii civile în contextul pronunțării soluției de încetare a procesului penal.

În ceea ce privește neprevederea faptei de camătă în legea penală, recurentul a invocat încălcarea principiului separației puterilor în stat, greșita încetare a procesului penal, în contextul aprecierii eronate a instanței în ceea ce privește îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de camătă, precum și faptul că instanța de judecată nu a fost învestită prin rechizitoriu cu soluționarea acțiunii penale astfel cum aceasta a fost exercitată prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.

Procedând la analiza acestor critici, Înalta Curte le apreciază neîntemeiate.

În ceea ce privește încălcarea principiului separației puterilor în stat prin aceea că instanța de apel a reconfigurat elementele de tipicitate a infracțiunii de camătă, atribuindu-și rol de putere legislativă și stabilind elementul material al infracțiunii de camătă ca fiind perceperea dobânzilor cu titlu de obișnuință, ca urmare a acordării unui împrumut cu dobândă, Înalta Curte constată că o astfel de analiză excedează competenței funcționale a instanței de recurs în casație.

Aceasta, deoarece a aprecia în sensul dorit de inculpat, ar presupune reținerea unei alte situații de fapt, alta decât aceea stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel care a reținut în hotărârea recurată, la fila nr. x că: din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că în intervalul 25.11.2011- noiembrie 2014, dată la care persoana vătămată D. mai plătea încă dobânzile percepute și care constituie momentul epuizării activității de camătă, inculpații A. și C. au acordat în repetate rânduri sume de bani cu dobândă persoanei vătămate D., A. fiind ajutat de fratele său B. și inculpatul C..

Prin urmare, contrare celor susținute de inculpat, instanța de apel nu a reținut faptul că inculpatul A. a perceput dobânzi cu titlu de obișnuință, ci faptul că, în repetate rânduri, fără a fi autorizat, a dat bani cu dobândă persoanei vătămate D., actele de dare fiind efectuate ca îndeletnicire .

În realitate, prin formularea acestor critici, recurentul urmărește stabilirea unei alte situații de fapt care nu s-ar circumscrie elementului material al infracțiunii de camătă, cu consecința achitării pentru lipsa de temei a acțiunii penale (fapta nu este prevăzută de legea penală, art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.).

Or, astfel cum anterior s-a precizat, instanța de recurs în casație verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin raportare la încadrarea juridică și situația de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel.

În ceea ce privește faptul că instanța de apel a apreciat în mod eronat depozițiile martorilor și ale persoanei vătămate, fiind avute în vedere doar cele date în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că aceste elemente nu vizează legalitatea hotărârii atacate, ci reprezintă elemente de temeinicie a hotărârii care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Practic, inculpatul prin această critică solicită reinterpretarea materialului probator și stabilirea unor alte circumstanțe de comitere a faptei, aspect nepermis în această procedură.

De asemenea, inculpatul, sub pretextul de a se constata că fapta de camătă nu este prevăzută de legea penală, a mai solicitat să se aibă în vedere că instanța nu a individualizat din punct de vedere temporal data remiterii sumelor de bani cu titlu de împrumut cu dobândă și nici data remiterii dobânzilor, motiv pentru care nu se poate determina momentul consumării infracțiunii, respectiv momentul epuizării.

Nu poate fi primită o astfel de critică.

Pe de o parte, astfel cum anterior s-a precizat, aceste aspecte vizează temeinicia hotărârii atacate și nu pot fi reapreciate, implicând o reconfigurare a situației de fapt, cât și o nouă analiză a materialului probator.

Pe de altă parte, instanța de recurs în casație nu analizează cauza sub toate aspectele, recursul în casație neavând un caracter devolutiv, ci examinează doar acele critici care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Cu privire la cea de-a doua critică, respectiv greșita încetare a procesului penal din perspectiva aprecierii eronate a elementelor de tipicitate a infracțiunii de camătă, inculpatul a invocat faptul că instanța de apel i-a respins în mod greșit cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, dar și faptul că a dat eficiență juridică tocmai practicii neunitare și nu a luat în considerare Decizia nr. 82/2016 a Curții Constituționale, precum și minuta privind procurorilor șefi de secție din 09-10.03.2020.

Critica este nefondată. Astfel, prin motivele formulate, inculpatul repune cauza (apelul) în discuție, solicitând o nouă judecată, respectiv o verificare în fapt și în drept a deciziei instanței de apel, aspect inadmisibil în ordinea de drept.

În aceeași ordine de idei, Înalta Curte reamintește că judecarea recursului în casație nu trebuie înțeleasă ca o reexaminare a cauzei, o readministrare a întregului material probator sau ca o suplinire a omisiunii instanței de apel de a se pronunța asupra unor aspecte pe care partea le consideră deosebit de importante în economia speței.

Aceasta, deoarece instanța care soluționează recursul în casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

O nouă reexaminare a cauzei sub toate aspectele ar transforma calea extraordinară de atac a recursului în casație într-un apel deghizat, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalității legii procesual penale, autorității de lucru judecat, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

De asemenea, este nefondată și critica vizând faptul că instanța de judecată nu a fost învestită prin rechizitoriu cu soluționarea acțiunii penale în modalitatea în care aceasta a fost exercitată prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, pe de o parte, aspectele invocate de recurent nu se circumscriu cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., neputând fi analizate în această procedură, iar, pe de altă parte, aspectele invocate au fost tranșate cu titlu definitiv în procedura de camera preliminară când s-a stabilit în mod definitiv că actul de sesizare este apt să învestească în mod legal instanța de judecată, fiind stabilit obiectul și limitele judecății.

Concluzionând sub aspectul criticilor formulate, Înalta Curte constată faptele inculpatului A., care în perioada 25.11.2011- noiembrie 2014, a acordat în repetate rânduri sume de bani cu dobândă persoanei vătămate D., fiind ajutat de fratele său B. și inculpatul C., sunt prevăzute de legea penală și corespund descrierii sau modelului abstract din norma de incriminare, art. 351 C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, deși se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen. și greșita încetare a procesului penal, în realitate, se contestă existența faptelor și se pune în discuție standardul probatoriu.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în latură penală și constatând că fapta inculpatului există și este prevăzută de legea penală, neimpunându-se achitarea, apreciază nefondat și motivul de recurs în casație vizând modalitatea de soluționare a acțiunii civile.

O primă critică a inculpatului a vizat infracțiunea de camătă, arătându-se că, fiind o infracțiune de obicei, este necesară probarea tuturor actelor de executare similare care, analizate separat nu au caracter infracțional, dar care împreună demonstrează caracterul de obișnuință. Or, în cauză forța probantă a mijloacelor de probă este îndoielnică, existând numeroase inadvertențe între considerentele instanței și declarațiile martorilor.

Critica este nefondată, în condițiile în care se pun în discuție aspecte care țin de suficiența și relevanța materialului probator, precum și chestiuni care vizează temeinicia probelor. Or, astfel cum s-a precizat anterior, aceste aspecte nu sunt în competența instanței de recurs în casație, instanțele de fond fiind singurele îndrituite a realiza o astfel de analiză.

Un alt aspect invocat de inculpatul B. a constat în aceea că instanțele fondului nu au putut stabili data comiterii fiecărui act material, mai exact data la care s-a acordat fiecare împrumut, cuantumul dobânzilor, precum și data la care a încetat activitatea infracțională.

Referitor la această critică, Înalta Curte constată că vizează aspecte ce țin de temeinicia hotărârii atacate, neinfluențând legalitatea hotărârii recurate din perspectiva cazului casare invocat de inculpat.

Ca și în cazul recurentului-inculpat A., se constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat activități incriminate de norma penală, art. 351 C. pen., respectiv că l-a ajutat pe fratele său să dea și să recupereze sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanei vătămate D., uneori folosind ca paravan persoane interpuse, respectiv pe C.. De asemenea, s-a mai reținut că începând cu primăvara anului 2012, a dat sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanelor vătămate E. și F., sume de bani pentru care a solicitat garanții cu bunuri mobile (bijuterii), activitatea infracț