ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal la 21 septembrie 2023, sub nr. x/87/2023, reclamantul A a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, să se constate că activitatea desfășurată în cadrul B S.A., în perioada 10 ianuarie 1986-1 aprilie 2001, în funcția de strungar, se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%, fiind realizată în aceleași condiții cu personalul muncitor prevăzut la pct. 95 din Ordinul nr. 50/1990, Anexa 1, conform art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 46 din 25 ianuarie 2024, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, ca nefondată și a admis acțiunea, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant ca strungar în cadrul societății B S.A., în perioada 10 iunie 1986-1 aprilie 2001, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 4207/2024 din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei și, în principal, reținerea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la altă instanță de același grad cu instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată astăzi în ședință publică, din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Codul de procedură civilă, în art. 457.

În speță, reclamantul A a învestit Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal cu un litigiu în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ,,Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (...)”.

Conform art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aplicabilă în forma în vigoare la data inițierii procesului, împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive”.

Interpretarea dispozițiilor legale evocate relevă faptul că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunțate în materia litigiilor de asigurări sociale, care potrivit prevederilor legale enunțate, pot fi atacate numai cu apel.

În aceste condiții, decizia nr. 4207/2024 din 15 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale împotriva căreia s-a declarat recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, exclusă din sfera controlului de legalitate în recurs, conform art. 483 alin. (2) din același Cod.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 (1) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil, context în care cheltuielile de judecată vor rămâne în sarcina recurentului A, parte aflată în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei nr. 4207/2024 din 15 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2025.