ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2024

HOTĂRÂRE
02.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererilor de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.09.2018, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea notificării nr. x/02.07.2018 comunicată de pârât pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere la restituirea finanțării în cuantum de 814.616,39 RON.

1.2. Prin cererea reconvențională depusă la dosarul cauzei, pârâtul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat obligarea reclamantei-pârâte Comuna Alexandru cel Bun la plata sumei de 21.213,34 RON cu titlu de dobânzi de întârziere.

1.3. Prin sentința civilă nr. 116 din data de 06.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția de necompetență teritorială și, în consecință, declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Comuna Alexandru cel Bun împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.12.2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 75 din data de 25 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins atât cererea principală formulată de către reclamanta Comuna Alexandru cel Bun, cât și cererea reconvenționată formulată de către pârâtul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ca neîntemeiate.

3.1. Recursul declarat de reclamanta Comuna Alexandru cel Bun

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul anulării Notificării nr. x/02.07.2018 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere la restituirea finanțării în cuantum de 814.616,39 RON și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, critică pentru nelegalitate sentința recurată în ceea ce privește termenul de la care curg dobânzile penalizatoare. În concret, instanța de fond a apreciat că termenul curge în 30 de zile de la comunicarea Notificării nr. x/20.01.2017, însă în opinia sa, termenul curge de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 154/2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, rămasă definitivă prin decizia nr. 4206/09.09.2020 pronunțată de către ICCJ, în recurs. Până la data de 09.09.2020, Notificarea nr. 5810 nu era titlu executoriu, respectiv o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind contestată în instanță, pentru încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de Constituția României și de C. proc. civ.

În continuare, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispozițiile art. 663, art. 712 și art. 713 alin. (2) din C. proc. civ. și a arătat că instanța de fond în mod greșit a calculat dobânda penalizatoare de la data expirării termenului de plată în condițiile în care pe rolul instanței era înregistrat dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 75/25.03.2022 nu s-a ținut seama că reclamanta a restituit finanțarea de 841.616,39 RON în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării nr. x/20.01.2017 și astfel, s-au aplicat dobânzi de întârziere în sumă de 21.213,34 RON până la restituirea finanțării. Mai mult decât atât, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a suferit niciun prejudiciu, iar plata a fost restituită integral prin OP nr. x/10.08.2017.

Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că pârâtul a calculat dobânzile de întârziere începând cu data de 2 februarie 2017, cu scadența plății la 4 iulie 2017, iar termenul trebuia calculat începând cu data de 5 martie 2017 până la 10 august 2017, dată la care a restituit suma de 841.616,39 RON, pentru o perioadă de 155 zile în loc de 160 de zile, cât a calculat intimata.

Instanța de fond a apreciat că reclamanta nu ar fi respectat dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Or, aceasta a fost modificată ulterior încheierii contractului de execuție lucrări nr. x/23.11.2006, nefiind aplicabile disp. O.U.G. nr. 28/2013 întrucât legea nu retroactivează față de un contract cesionat în 2009 și care a produs efecte juridice până la data modificărilor legislative intervenite.

3.2. Recursul declarat de pârâtul-reclamant reconvențional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Prevalându-se de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul-reclamant reconvențional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii reconvenționale.

În opinia sa, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că Notificarea MDLPA nr. 79882/02.07.2018 (actul administrativ contestat) este suficientă pentru a fi reținută obligația de plată a debitoarei Comunei Alexandru cel Bun, sens în care nu se mai impune formularea unei cereri reconvenționale.

Prin Notificarea nr. x/20.01.2017, a solicitat reclamantei UAT Alexandru cel Bun județul Neamț să restituie suma de 841.616,39 RON (utilizată cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006), acordată prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, în vederea realizării unor obiective de investiții.

Având în vedere că suma menționată mai sus nu a fost restituită în termenul de 30 de zile prevăzut în Notificarea nr. x/20.01.2017, conform prevederilor art. 1535 coroborate cu cele ale art. 1489 C. civ. și cu art. VIII alin. (11) din Contractul de finanțare nr. x/22.06.2015, instituția pârâtă a emis Notificarea nr. x/02.07.2018 (a cărei anulare este solicitată în prezenta cauză), prin care s-a stabilit obligația de plată a unor dobânzi de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 21.213,34 RON.

Notificarea nr. x/02.07.2018, prin raportare la prevederile Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1851/2013, nu reprezintă titlu de creanță, ci este numai un act administrativ cu caracter individual, astfel că recuperarea sumelor în discuție nu poate fi realizată decât prin formularea unei acțiuni în instanță, având ca finalitate obținerea unui titlu executoriu (în baza căruia se poate proceda la executarea silită a debitoarei).

În contextul în care intimata nu a restituit nicio sumă din debitul stabilit prin Notificarea nr. x/02.07.2018, ci a înțeles să se adreseze instanței de judecată în vederea anulării notificării, M.D.L.P.A. s-a prevalat de singurul mijloc legal care permitea obținerea unui titlu executoriu, respectiv formularea unei cereri reconvenționale în baza art. 209 din C. proc. civ.

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

4.2. Recurenta-reclamantă Comuna Alexandru cel Bun, de asemenea, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât, și în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de dispozițiile legale incidente, precum și de apărările formulate prin întâmpinări, Înalta Curte constată următoarele:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă Comuna Alexandru cel Bun și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, întrucât nu cuprind argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Or, în condițiile în care recurenta-reclamantă a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziții, instanța de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă.

Pe cale de consecință, argumentația cererii de recurs formulate de către reclamantă urmează a fi analizată doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține, din circumstanțele particulare ale cauzei că obiectul cererii principale l-a constituit anularea Notificării nr. x/02.07.2018 comunicată de minister pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, iar prin cererea reconvențională, ministerul pârât a solicitat obligarea unității administrativ-teritoriale reclamante să plătească dobânda penalizatoare pentru întârzierea de 160 de zile a restituirii finanțării în sumă totală de 841.616,39 RON, ce a fost acordată prin cele 3 contracte de finanțare încheiate în perioada 2013-2015.

Instanța de control judiciar mai observă că, prin Notificarea nr. x/20.01.2017 comunicată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, instituția pârâtă a solicitat unității administrativ-teritoriale Comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, să restituie suma de 841.616,39 RON, acordată prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului, în vederea realizării unor obiective de investiții, pe motiv că a fost utilizată cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 și a clauzelor contractuale. Având în vedere că suma solicitată nu a fost restituită în termenul de 30 de zile calendaristice de la comunicarea notificării nr. x/20.01.2017, instituția pârâtă a comunicat reclamantei notificarea nr. x/02.07.2018 pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 1535 coroborat cu art. 1489 din C. civ. și cu clauza din art. VIII alin. (1) din contractul de finanțare nr. x/22.06.2015. La detalierea modului de calcul al dobânzii de întârziere aferentă sumei de 841.616,39 RON, emitentul notificării a făcut referire la data de 02.02.2017 la care Comuna Alexandru cel Bun a primit notificarea nr. x/20.01.2017, la data de 04.03.2017 când a devenit scadentă plată, la data de 11.08.2017 când a fost restituită suma debit și la cele 160 de zile de întârziere (04.03.2017-11.08.2017) pentru care a aplicat rata dobânzii penalizatoare de 5,75%.

Prin Decizia nr. 4206 din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost stabilită în mod definitiv legalitatea Notificării nr. x/20.01.2017 prin care s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de restituire a finanțării ce i-a fost acordată în perioada 2013-2015 în baza contractelor de finanțare nr. x/05.06.2013, nr. y/07.05.2014 și nr. 11404/22.06.2015 încheiate în cadrul Programului național de dezvoltare locală.

În cadrul acestui dosar au fost tranșate în mod definitiv și aspectele invocate de către reclamantă cu privire la neretroactivitatea legislației naționale din anul 2011 față contractul de cesiune de lucrări încheiat în anul 2009, aspecte pe care, de altfel, reclamanta le-a invocat și în susținerea acțiunii în anularea Notificării nr. x/02.07.2018 pentru plata sumei de 21.213,34 RON, ce face obiectul prezentei cauze și pe care instanța de fond în mod corect le-a înlăturat, reținând că au dobândit putere de lucru judecat în urma analizei efectuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul menționat anterior.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici de nelegalitate împotriva sentinței recurate cu privire termenul de la care curge dobânda penalizatoare, apreciind că acesta începea să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 154/2017 a Curții de Apel Bacău, respectiv de la data pronunțării deciziei nr. 4206/2020 de către ICCJ, în dosarul nr. x/2017.

Cu privire la acest aspect, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 1535 alin. (1) din C. civ., în cazul neexecutării obligațiilor bănești, creditorul are dreptul la daune moratorii sub forma dobânzii legale, de la data scadenței obligației și până la momentul plății.

Potrivit art. VIII din Contractul de finanțare nr. x/22.06.2015, astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 2, "(10) În termen de 30 zile calendaristice de la data confirmării de primire, de către Beneficiar, a notificării cu privire la sumele datorate acesta este obligat să restituie sumele notificate" și "(11) Din ziua următoare termenului prevăzut la alin. (10), se vor calcula majorări de întârziere conform prevederilor legale".

Înalta Curte amintește că, potrivit art. 1270 alin. (1) din C. civ., "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante".

Pornind de la acest text de lege, principiul forței obligatorii (sau pacta sunt servanda) reprezintă regula potrivit căreia actul juridic încheiat valabil se impune părților întocmai ca legea.

În speță, contractul de finanțare prevede în mod expres faptul că, în cazul neachitării sumelor datorate în termenul stabilit, dobânzile aferente vor curge conform dispozițiilor contractului, de la data comunicării notificării de restituire. Această clauză a fost asumată de către reclamantă prin semnarea contractului de finanțare.

Instanța de recurs observă că notificarea emisă de autoritatea finanțatoare stabilește un termen de 30 de zile pentru restituirea sumei datorate, termen care determină momentul scadenței obligației contractuale. Prin urmare, dobânda legală moratorie curge de la expirarea acestui termen de 30 de zile, întrucât de la acel moment debitorul se află de drept în întârziere, în lipsa executării voluntare a obligației.

Întrucât contractul are forță obligatorie între părți, aplicarea dobânzii se face conform prevederilor sale, astfel că nu pot fi primite susținerile părții reclamante potrivit cărora termenul de 30 zile începea să curgă de la rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 154/2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău.

În acest context, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Comuna Alexandru cel Bun împotriva sentinței civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul-reclamant reconvențional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte reține că acesta se îndreaptă împotriva soluției de respingere a cererii reconvenționale prin care a solicitat obligarea părții reclamante la plata sumei de 21.213,34 RON cu titlu de dobânzi de întârziere.

Potrivit art. 209 din C. proc. civ., "dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională".

În speță, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional are ca obiect pretenții izvorâte din același raport juridic - contractul de finanțare - care constituie, totodată, temeiul notificării contestate în prezenta cauză.

În ceea ce privește natura juridică a notificării contestate, instanța de control judiciar reține că aceasta nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a fost emisă în exercitarea prerogativelor de putere publică, ci în executarea unui contract de finanțare. Scopul său a fost acela de a solicita executarea unei obligații contractuale, respectiv plata dobânzilor aferente sumelor datorate.

Prin urmare, notificarea reprezintă un act de executare a contractului, fără a constitui un titlu executoriu în sine. Lipsa caracterului de titlu executoriu al acesteia nu împiedică însă formularea unei cereri reconvenționale, ci, dimpotrivă, justifică demersul pârâtului-reclamant reconvențional de a solicita instanței obținerea unui titlu executoriu, în condițiile în care autoritatea finanțatoare nu poate declanșa executarea silită în baza unei simple notificări.

În concret, pârâtul-reclamant reconvențional solicită obligarea reclamantei la executarea obligației de plată a dobânzilor prevăzute în actul a cărui anulare se solicită prin acțiunea principală. Astfel, cererea reconvențională este strâns legată de obiectul cauzei, vizând valorificarea unui drept subiectiv derivat din același raport contractual, motiv pentru care este admisibilă.

Cu toate acestea, cererea reconvențională va fi admisă numai în parte, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește perioada pentru care se datorează dobânzile de întârziere, Înalta Curte constată că aceasta se întinde de la data scadenței plății sumei de 841.616,39 RON până la data achitării efective.

Conform art. VIII din Contractul de finanțare nr. x/22.06.2015, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x, scadența obligației de restituire intervenea în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii confirmării de primire a notificării de către beneficiar.

Instanța de control judiciar apreciază că utilizarea expresiei "zile calendaristice" are menirea de a exclude confuzia cu "zilele lucrătoare".

Așadar, la calculul termenului, se vor aplica dispozițiile art. 2553 din C. civ., potrivit cărora "când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului".

Din actele dosarului rezultă că Notificarea nr. x/20.01.2017 a fost comunicată reclamantei la data de 2 februarie 2017, astfel că termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 5 martie 2017. Astfel, dobânzile au început să curgă din ziua următoare, respectiv 6 martie 2017, conform clauzei exprese din contractul de finanțare, până la 10 august 2017, având în vedere că plata sumei datorate a fost efectuată la 11 august 2017.

În raport cu formula de calcul aplicată de pârâtul-reclamant reconvențional, conform art. 2 coroborat cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, instanța de recurs reține că valoarea dobânzilor de întârziere datorate de reclamantă este de 20.815,58 RON.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în aplicarea art. 496 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va admite cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Comuna Alexandru cel Bun, obligând reclamanta-pârâta la plata sumei de 20.815,58 RON cu titlu de dobânzi penalizatoare, pentru perioada 6 martie 2017-10 august 2017, urmând să fie menținută în rest sentința recurată, conform considerentelor expuse în cuprinsul acestei decizii.

Respinge recursul declarat de reclamanta Comuna Alexandru cel Bun împotriva sentinței civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând, în limitele casării:

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Comuna Alexandru cel Bun.

Obligă reclamanta-pârâta la plata sumei de 20.815,58 RON cu titlu de dobânzi penalizatoare, pentru perioada 6 martie 2017-10 august 2017.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4206/2020
Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis cererea formulată de reclamanta comuna Alexandru cel Bun, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Pub
ÎCCJ 2023-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1809/2023
Ședința din camera de consiliu de la 30 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate 1.1. Prin acțiunea
ÎCCJ 2021-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2021
Ședința publică din data de 18 februarie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12 decembrie 2018 sub nr. x
ÎCCJ 2018-04-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios a
ÎCCJ 2019-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6155/2019
Ședința publică din data de 4 decembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a V
Sursă