ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2025

Asupra revizuirii, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 642 din data de 03 iunie 2024, Tribunalul Suceava - Secția I Civilă a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare, a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta la încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă nr. 1.8.S/225 din 09.03.2022 prin care să i se stabilească reclamantului salariul brut lunar în valoare de 6.600 lei în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 195/2020 pentru perioada 01.06.2023 - 05.12.2023 și la plata diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile cuvenite și cele efectiv încasate care au la bază salariul brut stabilit în temeiul art. 18 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 195/2020, pentru perioada de 01.06.2023-05.12.2023, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii de revizuire s-a invocat contrarietatea de hotărâri între decizia atacată și decizia civilă nr. 933 din 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de apel Suceava în dosarul nr. y/86/2023.

În acest sens, a arătat revizuentul că în dosarul indicat instanțele de judecată au făcut o interpretare a dispozițiilor legale incidente, motiv pentru care statuările din cuprinsul celor două hotărâri, având caracter general, pot fi aplicate tuturor persoanelor aflate în aceeași situație.

Potrivit revizuentului, situația reclamantului din dosarul nr. y/86/2023 este identică cu cea din litigiul pendinte, însă cu toate acestea instanța de apel a pronunțat hotărâri diferite. În acest context, s-a apreciat ca fiind relevantă Decizia nr. 80/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cauza a fost înregistrată la 9 ianuarie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, sub nr. x/1/2025, fiind fixat termen de judecată în ședință publică la 4 martie 2025, cu citarea părților.

Intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „C.F.R.” S.A. BUCUREȘTI, prin SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE IAȘI a depus întâmpinare la 5 martie 2025, după pronunțarea soluției de către instanța supremă.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă „există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

De asemenea, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

Așadar, autoritatea de lucru judecat se poate manifesta atât sub forma unui efect negativ, cât și sub forma efectului pozitiv. Dacă în ipoteza în care autoritatea de lucru judecat se manifestă sub forma efectului negativ, legea pretinde cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, atunci când aceasta se manifestă pozitiv, identitatea trebuie să vizeze părțile litigante.

Concluzia rezultă din analiza art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru condiția triplei identități, respectiv din examinarea art. 435 din același cod, pentru cerința identității de părți. În acest din urmă caz, instanța supremă notează că, atât timp cât autoritatea de lucru judecat constituie un efect al pronunțării hotărârii judecătorești, caracterul acesteia, de a fi obligatorie și producătoare de consecințe juridice, se poate manifesta numai între părți și succesorii lor; față de terți, hotărârea nu produce decât un efect de opozabilitate.

De aceea, Înalta Curte va examina, în cadrul prezentei decizii, împrejurarea dacă cerința identității de părți este întrunită.

Astfel, din analiza deciziei civile nr. 933 din 24 octombrie 2024 pronunțate în dosarul nr. y/86/2023 de Curtea de Apel Suceava, cu privire la care revizuentul opune puterea de lucru judecat a aspectelor dezlegate, se constată identitatea numai cu privire la pârâta Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, reclamantul fiind diferit.

În al doilea litigiu, soluționat prin decizia civilă nr. 1118 din 5 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția I Civilă, a cărei revizuire se solicită, calitate de părți au avut revizuentul A și Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași.

Așadar, litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu s-au derulat între aceleași părți, intimata Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în ambele dosare.

Or, făcând distincție între efectele hotărârii, în special efectul obligatoriu privind lucrul judecat și opozabilitatea acesteia, rezultă că revizuentul nu poate valorifica prin mijlocirea opozabilității, în favoarea sa, efectele lucrului judecat față de pârâtă, dedus dintr-o altă hotărâre judecătorească definitivă pronunțată într-un proces în care nu a fost parte.

Revizuentul este un terț în raport cu hotărârea dată într-un proces purtat de pârâtă cu o altă persoană, iar hotărârea contestată în revizuire s-a fundamentat pe examenul judiciar al unui context factual particular, al părților din procesul respectiv.

Chiar dacă pot prezenta elemente comune, sub aspectul problemelor de drept disputate, procesele repetitive și asemănătoare nu au condus la pronunțarea unor hotărâri care să opună, ulterior, statuări cu efecte obligatorii, necesar a fi valorificate de alte instanțe învestite succesiv de către alte părți.

Revizuentul nu poate, așadar, să valorifice în beneficiul său hotărâri judecătorești pronunțate în alte procese prin intermediul revizuirii, cale extraordinară de atac care ocrotește securitatea raporturilor juridice deduse judecății prin respectarea principiului res judicata și care nu urmărește asigurarea unei practici judiciare unitare, pentru care legiuitorul a instituit alte mecanisme.

Față de aceste considerente, nu poate fi reținută incidența art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârile pretins potrivnice nefiind pronunțate între aceleași persoane, motiv pentru care Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 513 alin. (1) și (6) din același cod, să respingă cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva deciziei civile nr. 1118 din 5 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava - Secția I Civilă, în dosarul nr. x/86/2023.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.