ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232/2025

Analizând actele de la dosar și sentința atacată, reține următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 03.08.2023 sub nr. 79/2023, reclamanta S.C. A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta U.A.T. Comuna Modelu, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 116.220,40 lei, reprezentând contravaloarea facturilor seria ROY nr. 006/18.10.2022 și nr. 009/31.10.2022, reprezentând costuri de îngrijire animale pentru perioada 16.06.2022 - 31.07.2022, respectiv costuri de cazare (hrănire și îngrijire) pentru perioada 10.08.2022 - 15.09.2022, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% din debitul principal, conform art. 10.2 din contractul nr. 6145/20.07.2022, calculate de la data fiecărei facturi și până la plata efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 14.12.2023, tribunalul arbitral a respins excepția de necompetență generală invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Prin sentința arbitrală nr. 17/10.04.2024, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis cererea de arbitrare, astfel cum a fost precizată la 12.02.2024, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 116.220,40 lei, reprezentând contravaloarea facturilor seria ROY nr. 006/18.10.2022 și nr. 009/31.10.2022, reprezentând costuri de îngrijire animale pentru perioada 16.09.2022 - 15.10.2022, respectiv costuri de cazare (hrănire și îngrijire) pentru perioada 10.08.2022 - 15.09.2022, să plătească penalități de întârziere în cuantum total de 54.594,42 lei, precum și să plătească suma de 10.590,45 lei, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei sentințe arbitrale și a încheierii din 14.12.2023 a formulat acțiune în anulare Comuna Modelu.

Prin sentința civilă nr. 74F/09.09.2024, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Comuna Modelu.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, anularea sentinței atacate și, pe cale de consecință, anularea sentinței arbitrale nr. 17/10.04.2024 și a încheierii din 14.12.2023, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2023.

Printr-o primă critică, cu referire la excepția de necompetență generală a tribunalului arbitral, autoarea recursului a susținut că instanța în mod nelegal a analizat excepția de neconstituționalitate și nicidecum excepția invocată de aceasta, astfel că înțelege să o susțină și pe calea prezentului demers procesual.

În acest sens, a precizat că tribunalul arbitral, prin încheierea din 14.12.2023, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în condițiile în care a apreciat că art. 9.6 din contract nu reprezintă o prevedere operantă, eliminând însăși existența acesteia, deși niciuna dintre părți nu a susținut deficiența și contradictorialitatea clauzei și nu s-a solicitat constatarea nulității.

Opus celor reținute de tribunalul arbitral, a subliniat că aceasta nu a susținut ambiguitatea clauzei, ci, dimpotrivă, a dat eficacitate clauzei contractuale prin care achizitorul, și numai acesta, se putea adresa instanțelor de judecată pentru recuperarea eventualelor plăți neefectuate, fiind evident că doar prestatorul se putea adresa instanțelor de judecată pentru o eventuală plată a facturilor, orice acțiune a sa fiind lipsită de obiect.

În raport de clauza înscrisă la art. 18.2, care prevede posibilitatea părților cocontractante ca în situația în care există o divergență contractuală, fiecare dintre acestea să se poată adresa Curții de Arbitraj Comercial Internațional, a susținut că nu s-a acordat intimatei abilitate de a alege între două jurisdicții, astfel că tribunalul arbitral a aplicat propriile reguli, contrare celor pentru care a fost învestit și nu a judecat în limitele stabilite de părți.

A apreciat că în cauza dedusă tribunalului arbitral obiectul îl reprezenta plata sumei de 116.220,40 lei, iar conform art. 9.6 din contract, competența de a soluționa litigiul aparținea instanțelor judecătorești.

Printr-o altă critică, cu privire la aspectele reținute de Curtea de Apel București în motivarea respingerii excepției, recurenta a afirmat că a schimbat înțelegerea părților, întrucât acestea, prin art. 9.6 din contract, au decis ca, în situația în care achizitorul nu își onorează plățile în termen de 14 zile lucrătoare, atunci prestatorul are dreptul să se adreseze instanțelor de judecată pentru recuperarea creanțelor existente; prin urmare, competența în soluționarea unui litigiu decurgând din neplata facturilor aparținea instanțelor de judecată.

În acest context, a susținut că, în mod nelegal a reținut instanța că intenția concordantă a părților a fost de a reglementa efectele neîndeplinirii obligațiilor de plată, iar nu a deroga de la clauza compromisorie cuprinsă în art. 18.2.

În altă ordine de idei, a apreciat că, deși instanța a concluzionat în sensul că admiterea cererii de arbitrare este rezultatul interpretării art. 9.2, 9.3 și art. 9.5 din contract, respectiv că nu sunt îndeplinite condițiile pentru anularea încheierii de respingere a excepției necompetenței generale și a hotărârii arbitrale pentru motivele invocate, nu a motivat care au fost temeiurile care au condus la convingerea neîndeplinirii condițiilor în vederea admiterii acțiunii în anulare.

Din interpretarea prevederilor contractuale reținute, în raport cu art. 1.266 și urm. C. civ., rezultă, potrivit recurentei, că instanța a dat altă interpretare clauzei, deși aceasta este clară, precisă și neechivocă, fără posibilitatea de a da naștere altor interpretări decât cele asumate contractual.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar, intimata-reclamantă a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cu încălcarea art. 483 alin. (3) din același cod, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat, întrucât recurenta nu a contracarat cele statuate de Curtea de Apel București sub aspectul competenței, ci a reiterat argumentele expuse în cadrul acțiunii în anulare, iar așa-zisa încălcare a normelor care vizează interpretarea clauzelor contractuale și forța obligatorie a contractului a fost invocată formal, câtă vreme aspectele afirmate sunt străine dispozițiilor imperative ale legii.

Recurenta-pârâtă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 15.01.2025, s-a fixat termen de judecată 05.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte subliniază că invocarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune dezvoltarea explicativă a conținutului legii, a modului de interpretare și aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, de natură să justifice greșeala de judecată a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greșit aplicate, nu poate îndeplini funcția urmărită de recurentă.

Pe calea recursului, Comuna Modelu a invocat incidența în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., justificat de faptul că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a aplicat greșit normele de drept material.

Analizând criticile prezentate în susținere, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, deși recurenta reclamă încălcarea dispozițiilor legale cuprinse în art. 1.267 și art. 1268 alin. (1) C. civ., aceasta nu arată în mod concret cum anume au fost nesocotite de către Curtea de Apel București, iar pe de altă parte, întreaga construcție juridică a tezei deduse judecății în recurs este fundamentată pe elemente ce au fost supuse verificării instanței de judecată prin motivele acțiunii în anulare, fără nicio raportare a acestora la dezlegările date de către instanța de judecată.

Înalta Curte observă că, deși se susține că prima instanță a analizat în mod nelegal excepția de neconstituționalitate și nu excepția invocată, considerentele expuse de Curtea de Apel București în paginile 10-11 ale sentinței recurate fac dovada contrarie, instanța argumentând de ce tribunalul arbitral era competent să soluționeze litigiul în baza convenției arbitrale a cărei valabilitate nu a fost contestată, cu consecința respingerii ca neîntemeiată a excepției de necompetență invocată de pârâtă și nu a unei eventuale excepții de neconstituționalitate.

De altfel, se constată că, prin memoriul de recurs, pârâta reia, într-o manieră identică, criticile sale din etapa procesuală anterioară, omițând în totalitate răspunsul și argumentele oferite de Curtea de Apel București acestora și fără a indica și argumenta, în concret, care ar putea fi erorile de judecată săvârșite de instanță la soluționarea acțiunii sale în anulare.

Nici susținerile privind interpretarea conferită clauzelor contractuale de către Curtea de Apel București nu se încadrează în motivul de casare pe care recurenta a înțeles să își fundamenteze demersul judiciar de față. Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune aplicarea ori interpretarea greșită a unor norme de drept material, iar nu interpretarea unor clauze contractuale într-un alt conținut decât cel susținut de recurentă. Or, critica formulată vizează aspecte de fond asupra cărora instanța de recurs nu mai poate statua în maniera pretinsă de autoarea căii de atac în prezenta etapă procesuală, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care, indicând că recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, îi consacră acestei căi de atac o natură nedevolutivă.

Împrejurarea că instanța a dezvoltat un raționament considerat de recurentă ca fiind greșit nu se poate integra conținutului acestui motiv de casare, iar afirmațiile recurentei cu caracter generic, privind nerespectarea art. 1.266 și urm. C.civ. nu sunt de natură să imprime substanță acestui temei al casării, prin care recurenta își preconstituie practic prilejul de a expune în fața instanței de casare propria sa viziune conținutului și efectelor clauzei compromisorii și asupra modului în care ar fi trebuit soluționată pricina.

Întemeindu-și criticile pe apărări deduse judecății atât în fața tribunalului arbitral, cât și în fața instanței de judecată învestite cu acțiunea în anulare, fără a combate de o manieră efectivă considerentele reținute de prima instanță, de natură a justifica pretinsele erori de judecată ale Curții de Apel București în raport cu textele de lege expres enunțate, recurenta nu urmărește decât o nouă statuare asupra stării de fapt (a raportului juridic dintre părți) și o concluzie contrară celei reținute prin hotărârea a cărei anulare o solicită.

Or, scopul recursului este acela de a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a putea provoca o verificare de temeinicie a hotărârii atacate.

Astfel, în lipsa dezvoltării unor argumente în susținere prin raportare la raționamentul instanței, analiza memoriului de recurs impune concluzia că motivul de nelegalitate a fost invocat formal, argumentele critice ale autoarei căii de atac neputând fi circumscrise ipotezelor de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu poate fi încadrat în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Comuna Modelu, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 74F/09.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2025.