ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 271/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 iulie 2022 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 7.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2021 înregistrat la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procedurii arbitrale, în conformitate cu prevederile art. 595 din C. proc. civ.

Prin sentința arbitrală nr. 73 din 3 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței generale a Curții de Arbitraj, invocată de pârât; s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității; s-a admis cererea de arbitraj formulată de reclamanta A. S.R.L. și, pe cale de consecință, pârâtul B. a fost obligat la plata sumei de 7.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 17 noiembrie 2022, reclamanta A. S.R.L. a formulat o cerere de completare a sentinței arbitrale nr. 73 din 3 noiembrie 2022 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de înregistrare și taxa arbitrală achitate în dosarul nr. x/2022.

Prin sentința arbitrală nr. 83 din 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B.; s-a dispus completarea dispozitivului sentinței arbitrale nr. 73 din 3 noiembrie 2022 cu următorul alineat:

"Obligă pârâtul și la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 2.208,58 RON"; s-a menționat că sentința arbitrală nr. 83 din 16 decembrie 2022 face corp comun cu sentința arbitrală nr. 73 din 3 noiembrie 2022.

Împotriva acestor sentințe arbitrale, pârâtul B. a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 30 ianuarie 2023.

Pârâtul a solicitat anularea sentințelor arbitrale nr. 73 din 3 noiembrie 2022 și nr. 83 din 16 decembrie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, cu consecința trimiterii cauzei spre judecată instanței competente, respectiv Judecătoriei Arad. În esență, a arătat că motivul de anulare invocat este întemeiat, întrucât tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală aplicabilă cererii formulate, cerere care a avut ca obiect obligarea pârâtului pe cale separată, la plata cheltuielilor arbitrale dintr-un alt litigiu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 11 mai 2023, reclamanta A. S.R.L. a invocat excepția tardivității formulării acțiunii în anulare. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii în anulare, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 65/2023 din 8 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis acțiunea în anulare formulată de petentul-pârât B. împotriva sentinței arbitrale nr. 73/03.11.2022 și a sentinței nr. 83/16.12.2022, ambele pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu intimata-reclamantă A. S.R.L.; s-au anulat sentințele arbitrale nr. 73/03.11.2022 și nr. 83/16.12.2022 și s-a trimis cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei Arad.

La data de 24 august 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 65/2023 din 8 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și, rejudecând, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., respingerea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

În cuprinsul cererii de recurs, autoarea căii de atac a arătat că a înțeles să critice modalitatea în care instanța a interpretat condițiile inserate în contractul de vânzare dintre cele două părți referitoare la rezolvarea neînțelegerilor de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, mai exact, a capătului de cerere accesoriu vizând cheltuielile de judecată și care urmează soarta principalului.

Recurenta consideră că modalitatea greșită de interpretare a naturii cererilor accesorii privind cheltuielile de judecată a condus la soluționarea nelegală a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Astfel, a arătat că, în fapt, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâtul B. pentru proiectarea, furnizarea, montarea și punerea în funcțiune și trecerea în proprietatea cumpărătorului, a unui sistem complet de climatizare.

Litigiul disputat între părți în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (ce a format obiectul dosarului nr. x/2021) a fost soluționat prin sentința arbitrală nr. 110 din 23 noiembrie 2021.

Reclamanta A. S.R.L. a depus o nouă cerere pentru recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în respectivul dosar, fiind pronunțate sentințele arbitrale nr. 73/2022 și nr. 83/2022, în dosarul nr. x/2022.

La punctul 14.1 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 iunie 2016, se menționează faptul că "soluționarea litigiilor în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, conform regulamentului său".

A menționat că părțile au convenit ca procesul care va rezulta din neexecutarea obligațiilor cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare din 30 iunie 2016 să fie soluționat de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, întrucât acestea au înțeles ca orice neînțelegere să fie soluționată eficient și într-un termen optim.

Întrucât la pct. 14.1 din contractul de vânzare-cumpărare se menționează că orice neînțelegeri dintre părți se vor soluționa pe cale arbitrală, cheltuielile de judecată rezultate din primul proces reprezintă o neexecutare conformă a obligațiilor de către părți, care are strânsă legătură cu acest contract de vânzare-cumpărare, izvorând practic din dosarul principal.

Având în vedere că nu se precizează care dintre obligațiile neexecutate atrage competența Curții de Arbitraj, recurenta apreciază că se aplică, în continuare, clauza compromisorie pentru neplata cheltuielilor de judecată, acesta fiind un capăt de cerere accesoriu căruia i se aplică aceleași dispoziții pentru clauza principală, întrucât accesorium sequitur principale.

A mai susținut faptul că pentru plata cheltuielilor de judecată nu există obligativitatea folosirii procedurii completării hotărârii arbitrale, întrucât, potrivit art. 604 din C. proc. civ., dacă prin hotărârea pronunțată tribunalul arbitral a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre părți poate solicita completarea ei.

Astfel cum s-a motivat și de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, în dosarul nr. x/2022, această interpretare nu distinge, în realitate, între solicitarea cheltuielilor arbitrale în timpul procesului care le-a determinat sau pe cale separată.

În momentul în care părțile au inclus o clauză compromisorie în contract, au achiesat, implicit, și la regulile arbitrale. Astfel, cheltuielile arbitrale fac parte din raportul juridic care a determinat litigiul și se supun acelorași reguli determinate de clauza compromisorie.

Litigiul pentru care s-au solicitat cheltuielile arbitrale este o consecință directă izvorâtă din contractul încheiat, în care s-a inclus o clauză compromisorie, astfel că este neavenită susținerea potrivit căreia procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil distinct, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală.

Practica în această materie infirmă susținerile expuse în cadrul acțiunii în anulare, teoria unanim acceptată fiind aceea că acea clauză compromisorie inserată în contract cuprinde atât disputele legate direct de validitatea sau executarea unui contract, cât și pe cele care au legătură cu acestea.

Recurenta-reclamantă a considerat necesar să precizeze că în dosarul nr. x/2021, soluționat de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, cheltuielile de judecată nu au fost depuse și, prin urmare, nu au fost acordate de către instanța arbitrală. Așadar, reclamanta este îndreptățită să solicite aceste cheltuieli de judecată pe cale separată. A concluzionat în sensul că tribunalul arbitral nu a omis să se pronunțe asupra unei cereri, iar reclamanta A. S.R.L. nu era ținută să uzeze de procedura completării hotărârii, care, în orice caz, este o procedură facultativă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât B. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluția din 13 noiembrie 2023 s-a fixat termen la data de 8 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Luând în examinare, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) și (2) din același cod, recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte subliniază că invocarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune dezvoltarea explicativă a conținutului legii, a modului de interpretare și aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, de natură să justifice greșeala de judecată a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greșit aplicate, nu poate îndeplini funcția urmărită de recurentă.

Pe calea recursului, A. S.R.L. a invocat incidența în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., justificat de faptul că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a aplicat greșit normele de drept material.

Analizând criticile prezentate în susținere, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, deși recurenta reclamă încălcarea unor dispoziții legale, aceasta nu le indică, iar, pe de altă parte, întreaga construcție juridică a tezei deduse judecății în recurs este fundamentată pe elemente ce au fost supuse verificării curții de apel prin motivele acțiunii în anulare, fără nicio raportare a acestora la dezlegările date de către prima instanță.

Astfel, prin memoriul de recurs reclamanta reia, într-o manieră identică, susținerile formulate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul Curții de Apel București, omițând în totalitate răspunsul oferit acestora prin sentința recurată, fără a indica și a argumenta, în concret, erorile de judecată săvârșite de instanță în soluționarea acțiunii în anulare promovate de partea adversă.

În motivarea recursului, autoarea căii extraordinare de atac aduce în discuție susțineri asupra cărora instanța învestită cu acțiunea în anulare a statuat în sensul că litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 nu îi este aplicabilă clauza compromisorie cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, raționamentul curții de apel nefiind criticat în recurs.

Curtea de Apel București a reținut că respectiva clauză compromisorie vizează litigiile care decurg din nerespectarea dispozițiilor contractuale și sunt întemeiate pe răspunderea contractuală. Cheltuielile de judecată dintr-o altă cauză solicitate pe cale separată sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală. Este adevărat că și în cazul în care cheltuielile de judecată se solicită în cadrul litigiului care le-a generat sunt tot din domeniul răspunderii civile delictuale, așa cum a reținut și tribunalul arbitral, însă în cazul cheltuielilor de judecată solicitate în cauza care le-a generat operează prorogarea de competență, chiar dacă temeiurile de drept sunt diferite, pe când, în cazul solicitării lor pe cale separată nu mai operează această prorogare. Astfel, cererea care are ca obiect cheltuielile de judecată dintr-un alt proces are caracterul de cerere principală.

În plus, Curtea a arătat că aceasta are caracter autonom față de litigiul primar, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare) și c) împrejurarea că rațiunea prorogării competenței instanței în temeiul dispozițiilor art. 123 din C. proc. civ. nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecința aplicării regulilor de competență de drept comun.

Întemeindu-și criticile pe apărări deduse judecății în fața instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare, fără a justifica erorile de judecată ale curții de apel în raport cu anumite texte de lege expres enunțate sau care să poată fi identificate din conținutul corpului argumentelor, autoarea căii de atac nu urmărește decât o concluzie contrară celei reținute de instanța de fond.

În lipsa indicării textelor de lege pretins nerespectate de către curtea de apel și dezvoltării unor argumente în susținere prin raportare la raționamentul instanței, analiza memoriului de recurs impune concluzia că motivul de nelegalitate a fost invocat formal, criticile autoarei căii de atac neputând fi circumscrise ipotezelor de la art. 488 alin. (1) din Codul de procedură.

Având în vedere că în situația prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se încadrează și motivarea necorespunzătoare a recursului, cum este cazul de față, Înalta Curte, dând eficiență acestui text de lege, urmează a anula recursul recurentei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 65/2023 din 8 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.