ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin acțiunea arbitrală formulată la 17 decembrie 2018 și înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat pârâtei B. S.R.L plata sumei de 413.000 RON, reprezentând repartizarea beneficiilor din activitățile comune desfășurate de coasociați în cadrul asocierii în participațiune, în valoare de 50 %, conform Contractului de asociere în participațiune din data de 28.08.2016, art. VI alin. (6).1 pct. B, în cuantum de 393.470,80 RON, conform balanței analitice pe perioada 1.12.2017-31.12.2017, precum și contravaloarea cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1.073 din C. civ. și art. 571 și următoarele din C. proc. civ.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 43/30.07.2020 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte cererea și, în consecință, a fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 393.470,76 de RON, cu titlu de beneficii rezultând din contractul de asociere în participațiune dintre părți; de asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 36.571,19 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe arbitrale a formulat acțiune în anulare B. S.R.L. Ulterior, la data de 21.09.2020, pârâta B. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o precizare a acțiunii în anulare, prin care a indicat temeiul acesteia, respectiv dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. e), f), g) și h) din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 267 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-Civilă a fost respinsă acțiunea în anulare ca nefondată.

La 28 aprilie 2021, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 267 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-Civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac.

Recurenta a susținut că motivarea sentinței atacate este subiectivă, întrucât instanța a apreciat că argumentele pe care a fost întemeiată acțiunea în anulare sunt lipsite de claritate și coerență, iar probatoriul administrat de tribunalul arbitral a fost inutil expus. A mai criticat recurenta și concluzia instanței potrivit căreia prin cererea de anulare a hotărârii arbitrale nu s-au formulat critici de nelegalitate a hotărârii arbitrale.

În continuare, recurenta a susținut că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 din C. proc. civ., precum și cu nerespectarea obligației instanței de a avea rol activ în aflarea adevărului, principiu prevăzut de dispozițiile art. 22 din același act normativ. În acest sens, recurenta a arătat că instanța a respins la primul termen de judecată solicitarea de încuviințare a probei cu înscrisuri noi, în condițiile în care expertiza efectuată la curtea de arbitraj era incompletă și nu conținea răspunsul la obiecțiuni.

A mai precizat recurenta că, din cauza pandemiei, reprezentantul S.C. B. S.R.L. nu a putut să depună înscrisuri noi la primul termen de judecată, consemnându-se greșit că recurenta ar fi solicitat proba cu martori, în fapt aceasta solicitând proba cu înscrisuri care conțineau declarații de martori, cu valoare de început de dovadă scrisă, precum și proba cu expertiză extrajudiciară pentru combaterea susținerilor A. S.R.L..

A învederat recurenta că instanța fondului nu a stăruit prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului în cauză, întrucât nu a dispus administrarea niciunei probe.

De asemenea, a mai invocat recurenta că, în mod nelegal, a considerat Curtea de Apel că motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. nu poate fi luat în considerare, prin raportare la obiectul și limitele procesului care sunt stabilite prin cererile părților.

În continuare, contrar susținerilor Curții de Apel, potrivit cărora înscrisul depus de recurentă la 02.03.2020, nu constituie veritabile obiecțiuni la raportul de expertiză, ci doar o contestare a acestuia, recurenta arată ca a formulat obiecțiuni, dar și cerere de recuzare a expertului, însă instanța nu s-a pronunțat pe aceste aspecte.

Recurenta a arătat că hotărârea arbitrală nu este motivată corespunzător fiind lăsate nesoluționate o serie de cereri.

O altă critică invocată vizează argumentul Curții de Apel în sensul că este permisă desființarea unei sentințe arbitrale numai pentru motive de nelegalitate, însă, susține recurenta, instanța a nu a administrat probele solicitate de către recurentă în susținerea cererii în anulare, deși avea obligația să verifice motivele de nelegalitate ale hotărârii arbitrale, inclusiv faptul că întreaga procedură arbitrală trebuia să se desfășoare într-un termen prevăzut sub sancțiunea nulității, să fie respectată egalitatea de tratament, dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

S-a invocat, de asemenea, că hotărârea arbitrală nu cuprinde motive justificate pentru neadministrarea probei testimoniale, mai ales că această probă fusese încuviințată și prorogată după efectuarea expertizei, iar recurenta nu a menționat că renunță la această probă.

În final, recurenta a susținut că prin hotărârea recurată nu a fost evidențiat niciun motiv de încălcare a normelor imperative, instanța neefectuând un control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, reluând doar motivarea tribunalului arbitral, limitându-se doar la verificarea incidenței textelor legale care constituie temeiul de drept al acțiunii în anulare.

La 28 iunie 2021, intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 20 iulie 2021 recurenta a depus răspuns la întâmpinare solicitând, în esență, înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, și admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză a fost acordat termen în complet de filtru pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la limitele controlului de legalitate ce urmează a se exercita în cauză, că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționată o acțiune în anulare a unei hotărârii arbitrale.

Apoi, trebuie menționat că acțiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, cu două obiective bine determinate, și anume: verificarea conformității hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală, precum și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 575 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu privește controlul temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitral.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488, menționat mai sus.

Or, în cea mai mare parte, argumentația adusă de recurentă în susținerea motivelor de nelegalitate, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se constituie în critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esență, susținerile din acțiunea în anulare, cu privire la neadministrarea probelor cu înscrisurile în care au fost consemnate declarațiile unor martori, acestea fiind apreciate de recurentă ca fiind un început de dovadă scrisă necesar soluționării cauzei, în condițiile în care expertiza efectuată la curtea de arbitraj a fost apreciată ca fiind incompletă, aceasta neconținând răspunsul la obiecțiuni.

Apoi, deși recurenta a susținut că instanța ar fi pronunțat hotărârea cu încălcarea dreptului la apărare al recurentei și a rolului activ al instanței, din dezvoltarea acestor critici rezultă că recurenta tinde la reanalizarea situației de fapt, pe baza probelor noi a căror administrare o solicită.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat motivarea sentinței atacate, afirmând că aceasta este subiectivă, întrucât instanța a reținut că argumentele care au stat la baza formulării acțiunii în anulare sunt lipsite de claritate și coerență.

Aceste critici, departe de a fi motive de nelegalitate a hotărârii recurate, pun în discuție temeinicia hotărârii atacate și nu nelegalitatea acesteia, recurenta fiind nemulțumita de concluzia instanței cu privire la motivele invocate în acțiunea în anulare, prin raportare la motivele legale care pot atrage desființarea unei hotărâri arbitrale, motive care sunt strict și limitativ prevăzute de lege.

De asemenea, recurenta mai susține că instanța nu a administrat probele solicitate de către recurentă în susținerea acțiunii în anulare, nu a evidențiat niciun motiv de încălcare a normelor imperative și nu a desfășurat un control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, limitându-se doar la verificarea incidenței textelor legale care constituie temeiul de drept al acțiunii în anulare.

Astfel cum arată și recurenta, curtea de apel a verificat incidența textelor legale care constituie temeiul de drept al acțiunii în anulare, având în vedere dispozițiile art. 608 C. proc. civ., care nu dă instanței dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, aspectele relative la situația de fapt din cauză ori la analiza probatoriului efectuată de tribunalul arbitral, neintrând în sfera de control a instanței, față de natura juridică a acțiunii în anulare.

În continuare, Înalta Curte constată că nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, ar fi fost încălcate sau aplicate greșit norme de drept material.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului, se repun în discuție chestiuni asupra cărora curtea de apel deja s-a pronunțat, referitoare la legalitatea și temeinicia hotărârii arbitrale, aspecte care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea limitelor stabilite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., și a specificului acțiunii în anulare, dat de limitele prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 coroborat cu art. 608 C. proc. civ.

Înalta Curte, mai reține și dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, care prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 267 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 267 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.